Decizia nr. 1056/2007

În temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și al

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Președintele României, la data de 12 octombrie 2007, a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 495/2004

privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.

Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 9.653 din 12 octombrie 2007 și constituie obiectul Dosarului nr. 1.434A/2007.

Motivele sesizării de neconstituționalitate sunt următoarele:

Legea criticată reglementează creșteri salariale, prin mărirea coeficienților de multiplicare la calculul salariului cu procente cuprinse între 85% și 186%, creșteri salariale de care ar urma să beneficieze personalul din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate. Aceeași lege majorează coeficienții de multiplicare pentru funcții de execuție ce determină creșterea salariului cu procente cuprinse între 186% și 204% și acordă alte sporuri.

Președintele României consideră că legea ce face obiectul sesizării a fost adoptată cu încălcarea art. 138 alin. (5) din Constituție, privind bugetul public național, potrivit căruia "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare". Astfel, legea a fost promovată fără prezentarea surselor de finanțare și ea nu face referire nici în cuprinsul expunerii de motive cu privire la măsura în care ar fi afectați indicatorii macroeconomici odată cu intrarea în vigoare a legii.

Autorul sesizării mai arată că aceeași lege încalcă "și

art. 15 alin. (1) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002 , republicată, care prevede: «În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie să se prevadă și mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creșterea cheltuielilor. În acest scop Guvernul, prin ordonatorii principali de credite în domeniul cărora se inițiază proiecte de acte normative și Ministerul Finanțelor Publice, va elabora fișa financiară, care se atașează la expunerea de motive sau la nota de fundamentare, după caz, și care va fi actualizată în concordanță cu eventualele modificări intervenite în proiectul de act normativ»."

În sprijinul sesizării de neconstituționalitate, autorul acesteia invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 666 din 16 iulie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 31 iulie 2007, prin care s-au constatat ca fiind neconstituționale prevederile Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic, deoarece nu erau prevăzute sursele de finanțare pentru acordarea unor sporuri pentru anumite categorii de personal didactic.

În conformitate cu dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere cu privire la sesizarea de neconstituționalitate.

Președintele Camerei Deputaților a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 51/4.448 din 17 octombrie 2007, punctul său de vedere, în care se arată următoarele:

Cu privire la susținerea că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 138 alin. (5) din Constituție se arată că acestea se corelează cu dispozițiile art. 111 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora, dacă o inițiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, este obligatorie solicitarea informării de la Guvern.

În privința propunerilor legislative cu impact bugetar, inițiatorii acestora au obligația ca în temeiul art. 138 alin. (5) din Constituție să prevadă sursele bugetare. Indicarea surselor bugetare este o obligație procedurală, de ordin formal, asupra căreia Guvernul este chemat să se pronunțe, precum și "fiecare Cameră în parte". Potrivit

art. 15 alin. (1) din Legea privind finanțele publice nr. 500/2002 , Guvernul include evaluările implicațiilor bugetare în fișa financiară care se atașează la expunerea de motive a proiectului de lege, urmând ca asupra acestora să se pronunțe cele două Camere ale Parlamentului.

Or, inițiatorii legii criticate au precizat că sursele bugetare necesare finanțării cheltuielilor se vor alimenta din taxele consulare și de urgență încasate de reprezentanțele diplomatice. Costurile financiare ce vor fi determinate de creșterile salariale vor putea fi acoperite dat fiind că veniturile realizate din asemenea taxe vor avea un curs ascendent, în contextul integrării României în Uniunea Europeană.

Așa cum rezultă din dosarul legislativ al legii criticate, Biroul permanent al Senatului a solicitat punctul de vedere al Guvernului, în conformitate cu dispozițiile art. 111 alin. (1) din Constituție. Guvernul nu a susținut adoptarea legii pentru că aceasta are în vedere creșteri salariale doar pentru o categorie de persoane, dar nu a obiectat asupra surselor de finanțare propuse de inițiatori.

În punctul său de vedere, președintele Camerei Deputaților mai arată că legea criticată a făcut obiectul unei cereri de reexaminare formulate de Președintele României la data de 19 iulie 2007, care a fost respinsă de cele două Camere ale Parlamentului, având un conținut identic cu sesizarea de neconstituționalitate.

Cu Adresa nr. 51/4.535 din 24 octombrie 2007, înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 10.067 din 24 octombrie 2007, secretarul general al Camerei Deputaților a transmis Curții Constituționale două anexe la punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, și anume calendarul privind parcursul legislativ de adoptare a legii criticate pentru neconstituționalitate și punctul de vedere al Ministerului Afacerilor Externe asupra sesizării de neconstituționalitate.

În acest punct de vedere se susține că prin Adresa nr. 6.458 din 10 septembrie 2007 a Ministerului Economiei și Finanțelor au fost identificate sursele de finanțare necesare aplicării propunerii legislative chiar pentru anul 2007, prin realocarea unor surse în bugetul Ministerului Afacerilor Externe, urmând ca pentru anii următori să fie prevăzute în legea bugetară anuală. Față de acestea, rezultă că punctul de vedere anterior al Guvernului, înregistrat la Biroul permanent al Senatului cu nr. 694 din 26 ianuarie 2007, este lipsit de relevanță, având în vedere și poziția oficială a reprezentantului Guvernului, exprimată în plenul celor două Camere, cu ocazia exprimării voturilor finale la procedura de reexaminare a legii.

Totodată, se arată că

Decizia Curții Constituționale nr. 666/2007

nu poate constitui un precedent, întrucât în acea decizie s-a arătat că Guvernul nu identificase sursele de finanțare a cheltuielilor preconizate, "situație diametral opusă" în cazul legii criticate. Mai mult, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, alocațiile bugetare sunt considerate ca fiind surse de finanțare.

Cu privire la critica privind încălcarea unor prevederi ale

Legii privind finanțele publice nr. 500/2002

se arată că încălcarea unor legi nu poate face obiectul controlului de constituționalitate.

La punctul de vedere menționat este anexată copia Adresei nr. 6.458 din 10 septembrie 2007 a Ministerului Economiei și Finanțelor, înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaților sub nr. 9.769 din 11 septembrie 2007, în care se precizează că poate fi susținută promovarea inițiativei legislative, deoarece s-a creat posibilitatea realocării unor sume de bani în bugetul Ministerului Afacerilor Externe, pentru că în cursul anului 2007 au fost identificate unele economii la cheltuielile efectuate din bugetul de stat de către ordonatorii principali de credite.

Președintele Camerei Deputaților arată că în cadrul ședinței în care s-a desfășurat procedura de reexaminare a legii criticate, în prezența ministrului afacerilor externe, acesta a arătat că a fost identificată sursa de finanțare pentru aplicarea legii în cursul anului 2007. Se mai arată că Guvernul și-a schimbat punctul de vedere inițial, având ca temei Adresa Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 6.458 din 10 septembrie 2007.

Guvernul, în punctul său de vedere cu nr. 575.538/C.P.T. din 25 octombrie 2007, consideră că sesizarea este neîntemeiată pentru următoarele motive:

În expunerea de motive a legii criticate este precizată sursa de finanțare, în sensul că ea se poate acoperi din taxele consulare și de urgență încasate, astfel încât este îndeplinită cerința constituțională impusă de art. 138 alin. (5), fără să mai fie necesară o altă mențiune în cuprinsul actului normativ. Din Adresa nr. 6.458 din 10 septembrie 2007 a Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă că pentru anul 2007 au fost identificate surse de finanțare. De altfel, dispozițiile

art. 7 ale Legii nr. 495/2004

prevăd că salarizarea personalului Ministerului Afacerilor Externe se face în cadrul surselor financiare alocate anual.

Consideră că

Decizia nr. 666/2007

a Curții Constituționale nu constituie precedent în materie, întrucât obiectul celor două sesizări nu este identic, dar solicită să se țină seama de jurisprudența Curții, în care s-a statuat, în esență, că finanțarea cheltuielilor publice se face prin alocații bugetare care pot fi suplimentate.

Critica referitoare la încălcarea prevederilor

art. 15 alin. (1) din Legea privind finanțele publice nr. 500/2002

este nefondată, deoarece neconstituționalitate unei legi se stabilește prin raportare la Constituție.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, Legea pentru modificarea și completarea

Legii nr. 495/2004

privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale

art. 1, 10, 15, 16 și 18 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate formulată de Președintele României.

Obiectul sesizării de neconstituționalitate îl constituie Legea pentru modificarea și completarea

Legii nr. 495/2004

privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.

În opinia autorului sesizării, legea criticată încalcă dispozițiile art. 138 alin. (5) din Constituție, întrucât aceasta reglementează creșteri salariale ce pot implica mărirea cheltuielilor bugetare, fără să stabilească sursa de finanțare. Nici măcar expunerea de motive a legii nu conține referiri la indicatorii macroeconomici ce ar fi afectați prin creșterile salariale reglementate.

Dispozițiile art. 138 alin. (5) din Constituție au următorul cuprins: "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare."

Examinând sesizarea, Curtea constată că în cadrul procesului parcurs de o propunere legislativă sunt incidente dispozițiile constituționale ale art. 111, care la alin. (1) prevăd următoarele: "Guvernul și celelalte organe ale administrației publice, în cadrul controlului parlamentar al activității lor, sunt obligate să prezinte informațiile și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora. În cazul în care o inițiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie." Prin urmare, Curtea reține că în cadrul raporturilor constituționale dintre Parlament și Guvern este obligatorie solicitarea unei informări atunci când inițiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligație a Parlamentului este în consonanță cu dispozițiile constituționale ale art. 138 alin. (2) care prevăd că Guvernul are competența exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat și de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competențe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligației de a cere informarea menționată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecință neconstituționalitatea legii adoptate.

Curtea constată că Senatul a respectat această obligație constituțională și, în calitate de primă Cameră sesizată, a solicitat Guvernului să îi comunice punctul de vedere referitor la propunerea legislativă criticată. Astfel, Guvernul a transmis punctul său de vedere, înregistrat la Biroul permanent al Senatului sub nr. 694 din 26 ianuarie 2007, în care s-a arătat că acordarea drepturilor salariale propuse de inițiativa legislativă "ar genera influențe financiare considerabile și ar accentua discrepanțele existente în sistemul de salarizare al personalului bugetar, fapt ce ar îngreuna realizarea unor obiective cuprinse în programul legislativ al Guvernului, respectiv elaborarea proiectului de lege privind sistemul unitar de salarizare al funcționarilor publici și elaborarea proiectului de lege privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar în funcție de calitatea și performanța activității. Prin aceste proiecte de acte normative se urmărește repoziționarea funcțiilor în vederea realizării unor ierarhii ce vor permite asigurarea unor salarii echitabile și predictibile, care să reflecte diferențe majore în privința responsabilităților și competențelor necesare posturilor și care să asigure competitivitatea sectorului administrației publice față de sectorul privat în atragerea și reținerea personalului competent în sistemul bugetar.

Prin urmare, nu poate fi susținut în acest moment un act normativ care are în vedere creșteri salariale doar pentru o anumită categorie de persoane".

Din analiza cuprinsului informării prezentate de Guvern, Curtea observă că acesta a înțeles să nu susțină propunerea legislativă pentru motive ce țin de oportunitate, iar nu pentru motive ce țin de insuficiența resurselor bugetare necesare pentru finanțarea cheltuielilor. Or, este de reținut că aprecierea oportunității unei măsuri legislative face parte din politica legislativă, ce intră în sfera de activitate a Parlamentului, care, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, "[...] este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării". Așadar, Parlamentul este suveran în domeniul politicii legislative. Altminteri, a recunoaște dreptul Guvernului de a se implica în politica de legiferare ar avea semnificația unei ingerințe nepermise în sfera de activitate a Parlamentului, ceea ce este contrar principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală.

Curtea mai observă că și în expunerea de motive a propunerii legislative se arată că "recalibrarea sistemului de salarizare al Ministerului Afacerilor Externe, în contextul României ca țară membră a Uniunii Europene, este impetuos necesară pentru a fi corespunzător cu cerințele, obligațiile și răspunderile care îi revin corpului diplomatic și consular.

Aceste modificări și completări privind acordarea unor astfel de drepturi nu generează influențe financiare considerabile și se pot susține/acoperi financiar din taxele consulare și de urgență încasate de reprezentanțele diplomatice. [...]".

Față de toate acestea, Curtea Constituțională constată că legea criticată nu încalcă dispozițiile art. 138 alin. (5) din Constituție, deoarece Guvernul nu a susținut că în bugetul de stat nu există surse de finanțare a cheltuielilor preconizate de lege. Dacă s-ar reține că lipsa precizării exprese a sursei de finanțare presupune implicit inexistența sursei de finanțare, aceasta ar echivala cu o prezumție fără suport constituțional, ceea ce este inadmisibil. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că finanțarea cheltuielilor bugetare se face din surse financiare alocate în buget, iar majorarea unor cheltuieli se finanțează fie prin suplimentarea alocațiilor bugetare din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, fie prin rectificare bugetară. De exemplu:

Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004.

Din examinarea stenogramei ședinței Senatului din data de 11 septembrie 2007, când s-a desfășurat procedura de reexaminare a legii criticate, rezultă că Guvernul și-a retractat punctul de vedere. În acea ședință, ministrul afacerilor externe a declarat că Guvernul a identificat surse de finanțare, așa cum rezultă din Adresa Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 6.458 din 10 septembrie 2007, înregistrată la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul sub nr. 9.769 din 11 septembrie 2007. În acea adresă se menționează că pentru anul 2007 au fost identificate economii la cheltuielile efectuate din bugetul de stat, astfel încât sursa de finanțare provine din realocarea unor sume în bugetul Ministerului Afacerilor Externe. Având în vedere dispozițiile art. 97 din Regulamentul Senatului, potrivit cărora la dezbaterea generală a proiectului sau a propunerii legislative Guvernul este reprezentat în mod obligatoriu de un membru al său, Curtea reține că ministrul afacerilor externe avea calitatea de reprezentant al Guvernului.

Curtea constată că, în punctul său de vedere exprimat asupra sesizării de neconstituționalitate, Guvernul confirmă declarațiile ministrului afacerilor externe, în sensul că sursa de finanțare a fost identificată de către Ministerul Economiei și Finanțelor, așa cum rezultă din adresa menționată anterior.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea

art. 15 alin (1) din Legea privind finanțele publice nr. 500/2002 , Curtea constată că eventuala necorelare existentă între diferite legi nu intră sub incidența controlului de constituționalitate. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii, de exemplu:

Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000.

Având în vedere considerentele expuse, dispozițiile art. 146 lit. a) și ale art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și ale art. 11 lit. A.a), art. 15 alin. (1) și ale

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că Legea pentru modificarea și completarea

Legii nr. 495/2004

privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate este constituțională.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 14 noiembrie 2007 și la aceasta au participat: Ioan Vida, președinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Ninosu, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân, Tudorel Toader și Augustin Zegrean, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,

Claudia Miu

OPINIE SEPARATĂ

Consider că sesizarea de neconstituționalitate ce are ca obiect prevederile Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 495/2004

privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate este întemeiată și ar fi trebuit admisă pentru următoarele motive:

Obiectul de reglementare al legii criticate îl constituie acordarea unor creșteri salariale, prin mărirea coeficienților de multiplicare la calculul salariului cu procente între 85% și 204%, precum și acordarea altor sporuri personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate și personalului care ocupă funcții specifice de execuție.

Considerăm că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea art. 138 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia "Nicio cheltuială nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare". Textul constituțional consacră un principiu fundamental pentru asigurarea disciplinei financiare în cheltuirea banului public, în sensul că prin lege nu se pot stabili cheltuieli publice fără asigurarea sursei de finanțare. Consecința inițierii unui proiect de lege cu încălcarea acestei prevederi din Legea fundamentală este neconstituționalitatea acestuia.

În acest sens a decis și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, de exemplu prin

Decizia nr. 47/1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, și

Decizia nr. 64/1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993, și anume că art. 138 alin. (5) din Constituție implică două aspecte: stabilirea sursei de finanțare, care este un imperativ prevăzut de Legea fundamentală, și nivelul de finanțare, care este o problemă de oportunitate ce privește relațiile dintre Guvern și Parlament. Sub acest din urmă aspect, potrivit art. 111 din Constituție, în cazul în care o inițiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetare, Parlamentul este obligat să ceară Guvernului o informare. Nesolicitarea informării constituie de asemenea un motiv de neconstituționalitate, dacă s-a adoptat o reglementare care încalcă prevederile art. 138 alin. (5) din Constituție.

De asemenea, de principiu, prin

Decizia nr. 36/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, și

Decizia nr. 666/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 31 iulie 2007, Curtea Constituțională a reținut că prevederile art. 138 alin. (5) impun cu necesitate stabilirea concomitentă atât a alocației bugetare, ce are semnificația unei cheltuieli, cât și a sursei de finanțare, ce are semnificația venitului necesar pentru suportarea ei, spre a se evita consecințele negative ale stabilirii unor cheltuieli bugetare fără acoperire.

Mai mult, dispozițiile

art. 15 alin. (1) din Legea privind finanțele publice nr. 500/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, așa cum au fost modificate prin

Legea nr. 314/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 14 iulie 2003, vin să transpună în plan legislativ cerința constituțională a prevederilor art. 138 alin. (5). Aceste dispoziții reglementează limitele privind micșorarea veniturilor și majorarea cheltuielilor bugetare, stabilind că "În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie să se prevadă și mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creșterea cheltuielilor. În acest scop Guvernul, prin ordonatorii principali de credite în domeniul cărora se inițiază proiecte de acte normative și Ministerul Finanțelor Publice, va elabora fișa financiară, care se atașează la expunerea de motive sau la nota de fundamentare, după caz, ca document necesar pentru dezbaterea proiectului, și care va fi actualizată în concordanță cu eventualele modificări intervenite în proiectul de act normativ. [...]" Or, din studiul tuturor actelor depuse de autoritățile competente nu s-a constatat prezența acestei fișe financiare, împrejurare ce dovedește neîndeplinirea de către autoritățile competente a obligației prevăzute de lege și, pe cale de consecință, a obligației constituționale.

Pe de altă parte, considerăm că prevederile legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 495/2004

sunt de natură a genera discrepanțe în cadrul sistemului de salarizare a personalului bugetar, în general, și al celui de salarizare a personalului Ministerului Afacerilor Externe, în special. Sub acest din urmă aspect, majorările salariale instituite prin legea criticată creează discriminări între persoane aflate în situații sensibil egale, fapt ce determină încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității în drepturi a cetățenilor. În plus, această diferență de tratament juridic, vădit inechitabilă, anihilează unul dintre obiectivele majore ale Programului legislativ al Guvernului, și anume atragerea, motivarea și reținerea personalului competent în sistemul bugetar.

Toate argumentele prezentate ne îndreptățesc să susținem că soluția corectă în cauza dedusă controlului de constituționalitate ar fi constituit-o admiterea sesizării și constatarea neconstituționalității Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 495/2004

privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.