Modalități Unitare · Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Modalități Unitare din 19 noiembrie 2007

de aplicare în sistemul de asigurări sociale de sănătate a Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1.645/2007 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate, plătite în plus față de obligația fiscală sau din eroare, precum și a garanțiilor constituite pentru înlesnirile la plată acordate în baza prevederilor legale în materie, rămase neutilizate la sfârșitul anului bugetar 2003 în contul de disponibil al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și virate în contul 87.98 "Excedent al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate"

prezumat în vigoare

Data actului
19 noiembrie 2007
Emitent
Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 802 din 23 noiembrie 2007
Citează
2 acte
Structură
0 articole, 1 anexă · 6.480 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

  • Ordinul nr. 1645/2007 17 octombrie 2007 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor reprezentând contribuție de asigurări …

I. Prevederi referitoare la restituirea sumelor reprezentând contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, plătite în plus față de obligația fiscală sau din eroare

1. Pentru restituirea sumelor reprezentând contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, plătite în plus față de obligația fiscală sau din eroare, solicitanții vor depune cerere pentru certificarea dreptului de restituire la casele de asigurări de sănătate aflate în subordinea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, al cărei model este prevăzut în anexa la prezentele modalități unitare.

2. Cererea pentru certificarea dreptului de restituire se depune la casa de asigurări de sănătate la care solicitanții au efectuat plățile în cauză. Solicitanții vor anexa la cerere copiile documentelor care să probeze plata sumelor.

3. Cererile depuse la casa de asigurări de sănătate vor fi verificate sub aspectul realității și exactității celor solicitate, al încadrării în termenul legal de prescripție a dreptului de a cere compensarea sau restituirea sumelor.

4. După efectuarea verificărilor, casa de asigurări de sănătate va emite dispoziția de restituire a unor sume reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator, precum și a garanțiilor constituite pentru înlesnirile la plată acordate în baza prevederilor legale în materie, al cărei model este prevăzut în

Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1.645/2007

pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate, plătite în plus față de obligația fiscală sau din eroare, precum și a garanțiilor constituite pentru înlesnirile la plată acordate în baza prevederilor legale în materie, rămase neutilizate la sfârșitul anului bugetar 2003 în contul de disponibil al Casei Naționale de Sănătate și virate în contul 87.98 "Excedent al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate".

5. Dispoziția de restituire aprobată de conducătorul casei de asigurări de sănătate va confirma sumele plătite în plus față de obligația fiscală și natura lor, precum și faptul că acestea nu au făcut obiectul unor operațiuni de compensare ori restituire.

6. După aprobare, dispoziția de restituire se transmite în original solicitantului, în vederea continuării procedurii de restituire potrivit

Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1.645/2007 .

7. O copie a cererii de restituire emise de către organul fiscal competent împreună cu copia dispoziției de restituire emise de casa de asigurări de sănătate competentă vor fi anexate la cele 3 exemplare ale notei de compensare și/sau notei de restituire, după caz, fiind transmise unității Trezoreriei Statului care deservește organul fiscal competent, în scopul efectuării operațiunii de compensare și/sau de restituire.

8. Ulterior efectuării restituirii/compensării, organul fiscal competent va transmite solicitantului un exemplar al notei de compensare și/sau al notei de restituire și va informa în scris casa de asigurări de sănătate care a emis dispoziția de restituire cu privire la efectuarea operațiunilor de compensare/restituire.

9. Casele de asigurări de sănătate vor comunică Casei Naționale de Asigurări de Sănătate informațiile transmise de organul fiscal competent, în vederea monitorizării operațiunilor de compensare/restituire.

II. Prevederi referitoare la restituirea garanțiilor constituite pentru înlesnirile la plată acordate în baza prevederilor legale în materie, rămase neutilizate la sfârșitul anului bugetar 2003 în contul de disponibil al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și virate în contul 87.98 "Excedent al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate"

1. Pentru restituirea sumelor reprezentând garanții constituite pentru înlesnirile la plată acordate în baza prevederilor legale în materie, solicitanții vor proceda conform procedurii descrise la pct. I.1-I.5.

2. După aprobare, dispoziția de restituire emisă de conducătorul casei de asigurări de sănătate va fi depusă la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în vederea restituirii sumelor reprezentând garanții constituite pentru înlesnirile la plată acordate în baza prevederilor legale în materie.

Anexa -----

(la modalități unitare)

-----------------------

CERERE PENTRU CERTIFICAREA DREPTULUI DE RESTITUIRE

UNITATEA

.................................................

Str. ...... nr. ... bl. ...., sc. ...., et. ....,

ap. ...., sectorul/județul ......................

Codul fiscal ....................................

Contul ..........................................

Trezoreria/Banca ................................

Nr. ............../..............................

Către Casa de Asigurări de Sănătate..................

Unitatea............, cod fiscal.........., cu sediul în localitatea............., str......... nr. ... bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., sectorul/județul........, cont........., deschis la Trezoreria/Banca........, vă rugăm a ne certifica dreptul de restituire pentru suma de...... (.........) lei, reprezentând:

[] contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, plătite în plus față de obligația fiscală sau din eroare;

[] garanții constituite pentru înlesnirile la plată acordate în baza prevederilor legale în materie.

La prezenta cerere anexăm următoarele copii ale documentelor care probează plata sumelor: ........................................................................................................................................................................................

Director, Director economic,

(Administrator) ..................

.................

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.