Acordul din 17 decembrie 2006
între Guvernul României și Guvernul Republicii Finlanda asupra cooperării privind implementarea în comun și comercializarea internațională a emisiilor, în baza Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Finlanda, denumite în continuare părți,
reamintind că România și Republica Finlanda sunt părți la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) și la Protocolul de la Kyoto la această convenție,
ținând seama de art. 6 al Protocolului de la Kyoto, care permite transferul, de la o parte la alta, al unităților de reducere a emisiilor (ERU-uri) ce provin din proiecte de tip "implementare în comun" (JI), care au ca scop reducerea emisiilor antropice de gaze cu efect de seră (GHG) la surse sau creșterea absorbțiilor acestora în rezervoare naturale,
având în vedere art. 17 al Protocolului de la Kyoto, ce prevede posibilitatea participării la comercializarea internațională a emisiilor pentru îndeplinirea angajamentelor de limitare și reducere a emisiilor cuantificate de gaze cu efect de seră,
subliniind importanța politicilor și măsurilor interne necesare îndeplinirii obligațiilor prevăzute de Protocolul de la Kyoto și rolul suplimentar al activităților desfășurate în baza art. 6 și 17 ale aceluiași document,
ținând seama de deciziile, liniile directoare, modalitățile și procedurile adoptate de Conferința părților, servind ca Întâlnire a părților la Protocolul de la Kyoto (COP/MOP) asupra art. 6 și 17 ale Protocolului de la Kyoto și având în vedere, de asemenea, deciziile viitoare ale COP/MOP privind conformarea,
ținând seama de înființarea Comitetului de supervizare a proiectelor de tip implementare în comun (JISC) prin Decizia 9/CMP. 1 și orice reguli, decizii, linii directoare, modalități și proceduri adoptate ulterior de către JISC,
luând în considerare faptul că viitoarea cooperare în domeniul implementării în comun, în baza art. 6 al Protocolului de la Kyoto, și în domeniul comercializării internaționale a emisiilor, în baza art. 17 al aceluiași document, va avea o contribuție eficientă la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră,
luând în considerare prioritatea comună a celor două părți de a ocroti mediul și de a promova dezvoltarea durabilă,
dorind să exprime voința politică de a coopera pentru realizarea obiectivului Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice și a Protocolului de la Kyoto la această convenție, în special de a facilita utilizarea implementării în comun și de a explora posibilitățile comercializării internaționale a emisiilor,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Scop
Prezentul acord stabilește cadrul pentru cooperarea româno-finlandeză privind implementarea art. 6 și 17 ale Protocolului de la Kyoto
Articolul 2
Domeniu de aplicare
1. Prezentul acord se aplică procedurilor care, în conformitate cu art. 6 și 17 ale Protocolului de la Kyoto, facilitează dezvoltarea și implementarea în România a proiectelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și transferul către partea finlandeză a cantității convenite de unități de reducere a emisiilor (ERU-uri), rezultate din proiectele respective.
2. Dacă părțile sunt de acord, reducerile de emisii de GHG rezultate până la începutul anului 2008 din proiecte de tip "implementare în comun" (JI) pot fi transformate în unități ale cantității atribuite (AAU-uri) în perioada 2008-2012 și comercializate părții finlandeze, în baza art. 17 al Protocolului de la Kyoto.
3. Părțile sunt de acord să exploreze posibilitățile și să dezvolte procedurile pentru utilizarea comercializării internaționale a emisiilor în baza art. 17 al Protocolului de la Kyoto, sub forma unei scheme de investiții verzi.
Articolul 3
Contribuțiile ambelor părți
1. Părțile sunt de acord să coopereze pentru implementarea art. 6 și 17 ale Protocolului de la Kyoto și să respecte regulile, deciziile, liniile directoare, modalitățile și procedurile importante adoptate ulterior.
2. Ambele părți sunt de acord să aplice Protocolul de la Kyoto și regulile, deciziile, liniile directoare, modalitățile și procedurile importante adoptate ulterior, astfel încât să îndeplinească cerințele de eligibilitate pentru achiziționarea, emiterea și transferul de ERU-uri și AAU-uri de la 1 ianuarie 2008 sau cât mai curând posibil după această dată. În cazul în care eligibilitatea pentru utilizarea art. 6 și 17 ale Protocolului de la Kyoto a uneia dintre părți a fost suspendată, partea în cauză va face tot posibilul pentru a-și redobândi eligibilitatea cât mai curând posibil.
3. Părțile se informează reciproc despre procedurile naționale implicate în procesul de evaluare și aprobare a proiectelor JI.
4. Părțile sunt de acord să faciliteze participarea entităților legale în dezvoltarea proiectelor JI.
5. Pentru ca partea română să realizeze o implementare efectivă a activităților necesare legate de cerințele Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) și ale Protocolului de la Kyoto, părțile vor explora modalitățile de cooperare pentru întărirea capacității instituționale în România.
Articolul 4
Contribuția părții române
1. Partea română facilitează dezvoltarea și implementarea proiectelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră prin sprijinirea entităților legale interesate în realizarea acestora, cu informații și cu aprobarea oficială a proiectelor de tip "implementare în comun", prin acordarea unei scrisori de aprobare, în conformitate cu art. 6 al Protocolului de la Kyoto și cu procedurile naționale. Scrisoarea de aprobare va fi acordată sau respinsă în cel mult 60 de zile de la primirea cererii scrise pentru o astfel de scrisoare. În cazul respingerii acesteia, motivele justificative vor fi prezentate în scris.
2. Partea română trebuie să se asigure că fondurile obținute din vânzarea ERU-urilor vor fi folosite pentru finanțarea acelor proiecte specifice de unde au rezultat ERU-urile.
3. Partea română transferă cantitatea convenită și plătită anticipat de ERU-uri și AAU-uri către partea finlandeză, în perioada convenită pentru fiecare proiect, în conformitate cu art. 6 și 17 ale Protocolului de la Kyoto, dar nu mai târziu de anul 2012, atât timp cât proiectul de tip "implementare în comun" generează reduceri de emisii. Transferurile sunt scutite de orice altă taxă suplimentară față de suma convenită pentru plata ERU-urilor și AAU-urilor și se bazează pe rapoartele de verificare a reducerilor de emisii de gaze cu efect de seră.
4. În cazul unor schimbări semnificative în politicile naționale și în legislația statului gazdă, ce au ca rezultat unele dificultăți privind generarea și transmiterea unităților de reducere a emisiilor de către executantul proiectului, partea română va face tot posibilul să comercializeze ERU-urile și AAU-urile convenite în scrisoarea de aprobare, sub formă de AAU-uri, într-o manieră practică părții finlandeze.
Articolul 5
Contribuția părții finlandeze
Partea finlandeză contribuie la dezvoltarea și implementarea proiectelor de reducere a emisiilor, prin aprobarea acestor proiecte, prin autorizarea unor entități legale de a participa la dezvoltarea de proiecte JI și prin achiziționarea cantității convenite de unități de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, sub formă de ERU-uri și AAU-uri, provenite de la proiectele respective, de la partea română, reprezentând proprietarul final al acestor unități până la transferul acestora părții finlandeze. Aprobarea de către partea finlandeză a proiectului se va realiza prin eliberarea unei scrisori de aprobare formale în concordanță cu art. 6 al Protocolului de la Kyoto și cu procedurile naționale.
Articolul 6
Verificarea
Părțile intenționează să folosească regulile și procedurile pentru JI Modul I de îndată ce vor fi eligibile pentru asemenea proceduri. Oricare dintre părți sau orice entitate legală autorizată de către oricare dintre părți poate alege oricând să folosească procedurile pentru JI Modul II, așa cum vor fi acestea definite de către JISC.
Articolul 7
Autoritățile competente
1. Autoritățile competente ale părților pentru implementarea prevederilor prezentului acord sunt:
Pentru România: Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor din România
Bd. Libertății nr. 12
București, 040129
România
Telefon: 021 316.02.15
Fax: 021 312.42.27
Pentru Republica Finlanda: Ministerul Mediului din Finlanda
P.O. Box 35
FIN-00023 Government
Finlanda
Telefon: +358-9-16007
Fax: +358-9-16039515
2. Autoritățile competente, în limitele competenței lor și în baza unei evaluări cuprinzătoare:
a) aprobă proiectele JI și emit scrisorile de aprobare;
b) autorizează entități legale să participe la dezvoltarea de proiecte JI în baza legislației naționale a respectivei părți;
c) convin asupra transferurilor de ERU-uri și AAU-uri, în conformitate cu acest acord;
d) coordonează raportarea proiectelor JI la Secretariatul UNFCCC; și
e) comunică reciproc orice altă problemă legată de implementarea proiectelor JI.
Articolul 8
Intrarea în vigoare
Prezentul acord intră în vigoare după 30 de zile de la data când ambele părți își notifică reciproc, în scris, îndeplinirea procedurilor naționale constituționale legale necesare pentru intrarea în vigoare a acestuia.
Articolul 9
Amendamente
Acest acord poate fi modificat prin acordul scris al părților. Modificarea intră în vigoare după 30 de zile de la data la care ambele părți și-au notificat reciproc, în scris, îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a acesteia.
Articolul 10
Soluționarea diferendelor
1. Orice diferend privind interpretarea sau aplicarea prezentului acord va fi soluționat prin mijloace diplomatice.
2. Orice diferend care nu va putea fi soluționat prin negociere va fi supus arbitrajului, la cererea oricărei părți. Părțile convin să supună respectivul diferend arbitrajului final și obligatoriu, cu respectarea Regulilor facultative aplicabile arbitrajului între două state ale Curții Permanente de Arbitraj, care se aplică la data intrării în vigoare a prezentului acord.
Articolul 11
Durata și încetarea valabilității
1. Prezentul acord se încheie pe o perioadă de 7 ani și se va prelungi în mod automat pe noi perioade de câte 5 ani, dacă niciuna dintre părți nu va comunică celeilalte părți, prin notificare scrisă, intenția sa de încetare a valabilității acordului cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate.
2. Oricare dintre părți poate denunța prezentul acord, prin notificare scrisă adresată celeilalte părți. Denunțarea își va produce efectele la 6 luni de la data primirii notificării.
3. Denunțarea nu va avea niciun efect asupra transferurilor și achiziționărilor convenite de ERU-uri și AAU-uri rezultate din proiectele JI, aprobate în cadrul acestui acord înainte ca denunțarea să între în vigoare.
Articolul 12
Prevederi finale
Prezentul acord nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor părților stipulate în alte instrumente juridice internaționale la care acestea sunt părți.
Semnat la Bruxelles la 17 decembrie 2006, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, finlandeză și engleză, toate textele fiind egal autentice. În cazul apariției unor divergențe de interpretare, textul în limba engleză va prevala.
Pentru Guvernul României,
Sulfina Barbu
ministrul mediului și gospodăririi apelor
Pentru Guvernul Republicii Finlanda,
Jan-Erik Enestam,
ministrul mediului
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.