Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1169/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

prezumat în vigoare

Data actului
11 decembrie 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 8 din 7 ianuarie 2008
Citat de
1 act
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 10.422 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 78/2000 8 mai 2000 (prevederi anume) pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Lenuța Negrea în Dosarul nr. 5.970/86/2006 al Tribunalului Suceava - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepției a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată.

Curtea, deliberând, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 47/1992

și al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea formulată, deoarece de la data încheierii de sesizare a instanței de contencios constituțional, respectiv 16 mai 2007, și până în prezent, autorul excepției a avut la dispoziție un interval de timp suficient de mare pentru a întreprinde demersurile necesare în vederea angajării unui apărător.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. 5.970/86/2006, Tribunalul Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Lenuța Negrea în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 148 referitoare la integrarea în Uniunea Europeană, deoarece, atât timp cât

Legea nr. 147/2002

pentru ratificarea Convenției civile asupra corupției, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, definește noțiunea de corupție și condiționează existența unei astfel de infracțiuni de fals și uz de fals ca infracțiune în legătură directă cu infracțiunea de corupție, textele legale criticate sunt neconstituționale prin aceea că nu se face referire expresă la faptul de corupție așa cum este definit în legislația internațională.

Tribunalul Suceava - Secția penală opinează că textul de lege criticat nu ridică probleme de neconstituționalitate, ci de interpretare a legii în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece nu se poate susține existența unei situații discriminatorii pe unul din criteriile enumerate în art. 4 din Legea fundamentală.

Referitor la critica în raport cu art. 148 din Constituție, Guvernul reamintește că actul la care face trimitere autorul excepției, respectiv Convenția civilă asupra corupției, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, este o convenție a Consiliului Europei, și nu unul dintre actele la care se referă art. 148 din Legea fundamentală.

Textul criticat nu contravine nici art. 20 din Constituție, deoarece acesta din urmă se referă la "pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului", acesta nefiind cazul Convenției civile asupra corupției, la care se face referire.

De altfel,

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

nu contravine nici Convenției civile asupra corupției, deoarece legislația noastră internă cuprinde atât incriminarea faptelor de corupție, așa cum acestea sunt definite de legislația internațională, cât și posibilitatea obținerii de despăgubiri de către persoanele interesate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

De asemenea, incriminarea de către legiuitor a unor infracțiuni aflate în legătură directă cu infracțiunile de corupție reprezintă o opțiune a acestuia, în aplicarea unor măsuri de politică penală, care nu aduce atingere în niciun mod principiului constituțional al egalității în drepturi.

În plus, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

Dispozițiile art. 20 și 148 din Constituție nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, așa cum a fost modificat la partea introductivă prin articolul unic punctul 2 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 19 septembrie 2005, cu următorul conținut: "În înțelesul prezentei legi, următoarele infracțiuni sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție, cu infracțiunile asimilate acestora sau cu infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene: [ ... ]

c) falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune;".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul legal criticat definește, în acord cu rațiuni evidente de politică penală, una din categoriile de infracțiuni în legătură directă cu cele de corupție ori cu cele asimilate acestora, în cadrul căreia intră falsul și uzul de fals săvârșite cu un scop anume determinat. Critica autorului excepției este fundamentată, între altele, pe încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii. Or, dispozițiile legale criticate nu conțin nicio dispoziție de natură a afecta acest drept, ele aplicându-se fără discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei contestate.

Cât privește critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 148 din Constituție, cu trimitere mediată la Convenția civilă asupra corupției, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece dispozițiile constituționale referitoare la integrarea în Uniunea Europeană au în vedere principiul preeminenței dispozițiilor din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. În plus, din perspectiva art. 20 din Constituție, Curtea constată că, potrivit alin. (2), legiuitorul constituant a consacrat regula priorității instrumentelor juridice internaționale în domeniul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cu excepția cazului în care Legea fundamentală sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Or, Convenția civilă asupra corupției, ratificată prin

Legea nr. 147/2002 , are drept scop realizarea unei uniuni mai strânse între membrii săi în vederea cooperării internaționale în lupta împotriva corupției, și nu reglementează cu privire la domeniul circumscris art. 20 din Constituție.

Curtea mai constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de contencios constituțional prin

Decizia nr. 651 din 5 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 15 noiembrie 2006. Cu acel prilej, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 . Considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Lenuța Negrea în Dosarul nr. 5.970/86/2006 al Tribunalului Suceava - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 decembrie 2007.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.