Procedură · Guvernul

Procedura din 23 ianuarie 2008

de acordare, suspendare sau retragere a atestatului de impresar artistic, respectiv a avizului pentru desfășurarea activității de impresariat artistic

prezumat în vigoare

Data actului
23 ianuarie 2008
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 89 din 5 februarie 2008
Citează
4 acte
Structură
17 articole, 3 anexe · 16.718 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

(1)

Impresariatul artistic reprezintă activitatea prevăzută de dispozițiile

art. 3 lit. k) din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007

privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 353/2007 , care poate fi desfășurată de persoane fizice, pe baza atestatului de impresar artistic, și de persoane juridice de drept public sau de drept privat, pe baza avizului de impresariat artistic.

(2)

Persoanele fizice și persoanele juridice străine de drept privat care provin din statele membre ale Uniunii Europene pot desfășura activități de impresariat artistic pe teritoriul României, pe baza documentelor care le atestă calitatea de impresar, în conformitate cu legislația internă a statului de proveniență.

(3)

Persoanele juridice de drept public care desfășoară activități de impresariere a propriilor producții artistice nu se supun procedurii de avizare reglementate de prezentele proceduri.

Articolul 2

(1)

Persoana fizică poate obține atestatul de impresar artistic, denumit în continuare atestat, numai dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este cetățean român sau cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene;

b) are capacitate deplină de exercițiu;

c) nu are antecedente penale;

d) posedă un certificat de absolvire a unui program de formare profesională în domeniul impresariatului artistic sau un certificat de competențe, eliberat de un furnizor de formare profesională, respectiv centru de evaluare, autorizat în condițiile legii.

(2)

Persoanele fizice care au obținut atestatul își pot desfășura activitatea în mod independent, după autorizarea în conformitate cu prevederile

Legii nr. 300/2004

privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară activități în mod independent, cu modificările și completările ulterioare, sau în cadrul unei persoane juridice avizate potrivit prevederilor prezentelor proceduri.

(3)

Persoanele juridice de drept public care desfășoară activități de impresariat artistic, altele decât cele prevăzute la art. 1 alin. (3), precum și persoanele juridice de drept privat pot obține avizul de impresariat artistic, denumit în continuare aviz, numai dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sunt constituite cu respectarea prevederilor care reglementează respectivele forme de organizare;

b) prevăd distinct în actul de înființare sau, după caz, în actul constitutiv și/sau în statut desfășurarea activității de impresariat artistic;

c) au cel puțin un asociat sau un angajat cu contract individual de muncă ce a dobândit atestatul de impresar artistic în condițiile prezentelor proceduri.

Articolul 3

Persoanele juridice de drept public prevăzute la art. 1 alin. (3), pentru a desfășura activități de impresariere a propriilor producții, trebuie să îndeplinească următoarele obligații:

a) prevăd distinct activitatea de impresariat artistic în propriile regulamente de organizare și funcționare;

b) au cel puțin un angajat cu contract individual de muncă ce a dobândit atestatul de impresar artistic în condițiile prezentelor proceduri sau, după caz, externalizează activitatea de impresariat artistic;

c) se înscriu în Registrul artelor spectacolului în termenul și în condițiile prevăzute de lege.

Articolul 4

În vederea obținerii atestatului, persoana fizică depune la secretariatul Comisiei pentru atestare și avizare în domeniul impresariatului artistic, denumită în continuare Comisie, un dosar conținând următoarele documente:

a) cerere-tip;

b) curriculum vitae;

c) copia certificatului de absolvire sau a certificatului de competențe, prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d);

d) certificat de cazier judiciar;

e) certificat de cazier fiscal.

Articolul 5

(1)

În vederea obținerii avizului persoana juridică, prin reprezentantul său legal, depune la secretariatul Comisiei un dosar conținând următoarele documente:

a) cerere-tip;

b) copie legalizată a actului de înființare, a certificatului de înmatriculare în registrul comerțului sau, după caz, a certificatului de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor;

c) certificat de cazier fiscal;

d) dovada calității de asociat sau angajat și copia atestatului/atestatelor persoanei/persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. c).

(2)

În cazul în care se urmărește obținerea concomitentă a atestatului pentru persoana/persoanele prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. c), dosarul depus de persoana juridică trebuie să conțină și documentele prevăzute la art. 4.

Articolul 6

(1)

Secretariatul Comisiei primește dosarele solicitanților în primele două luni ale fiecărui trimestru.

(2)

Secretariatul Comisiei verifică actele depuse la dosar în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data depunerii acestuia și întocmește pentru fiecare fișa de informații generale.

(3)

În cazul în care dosarul este incomplet, cel mai târziu până la expirarea termenului prevăzut la alin. (2), secretariatul Comisiei solicită, în scris, completarea acestuia în termen de maximum 5 zile lucrătoare.

(4)

Dacă sunt cel puțin 10 dosare complete, secretariatul Comisiei propune convocarea ședinței și trimite membrilor Comisiei convocatorul și fișele de informații generale.

(5)

Dacă sunt mai puțin de 10 dosare complete, secretariatul Comisiei propune președintelui amânarea sesiunii pentru trimestrul următor și asigură informarea solicitanților.

(6)

În trimestrul următor sesiunea va fi organizată, indiferent de numărul de cereri de atestare/avizare depuse.

(7)

În situația prevăzută la alin. (5), solicitanții pot cere convocarea unei sesiuni extraordinare a comisiei, în condițiile achitării unui tarif suplimentar, raportat la cheltuielile de organizare a acesteia.

Articolul 7

(1)

Atestatul/avizul se acordă pe bază de evaluare, după cum urmează:

a) în cazul persoanei fizice, evaluarea se face pe baza unui interviu din tematica de examen și a unui test scris tip grilă, cu chestionare ce conțin 20 de întrebări;

b) în cazul persoanei juridice, evaluarea se face pe baza dosarului și a unui interviu cu reprezentantul legal al acesteia.

(2)

În situația prevăzută la art. 5 alin. (2), avizul se acordă pe baza evaluării atât a persoanei/persoanelor fizice prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. c), cât și a persoanei juridice, conform prevederilor alin. (1).

(3)

La data anunțată, solicitanții se prezintă în vederea evaluării.

(4)

Evaluarea urmărește verificarea cunoștințelor în domeniul organizării și funcționării instituțiilor și companiilor de spectacole și concerte, precum și al activității de impresariat, al dreptului de autor și drepturilor conexe, dreptului civil și dreptului comercial.

(5)

Tematica și bibliografia sunt accesibile pe site-ul Centrului de pregătire profesională în cultură, denumit în continuare Centru; chestionarele elaborate și editate de Centru pot fi achiziționate la sediul acestuia.

(6)

Pentru acordarea atestatului/avizului, solicitanții trebuie să primească calificativul "admis" la interviu și, după caz, la testul scris.

(7)

Calificativul "admis" se acordă prin obținerea unei note de minimum 7 la interviu și, după caz, pentru cel puțin 15 răspunsuri corecte la testul scris.

Articolul 8

(1)

În baza hotărârilor Comisiei, directorul Centrului emite deciziile de acordare a atestatului/avizului solicitat, respectiv deciziile de respingere a solicitării.

(2)

Deciziile prevăzute la alin. (1) se aduc la cunoștință publică în termen de două zile lucrătoare de la data emiterii acestora și pot fi contestate în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării.

(3)

Contestațiile se depun la Centru și se soluționează, în termen de două zile lucrătoare, de către o comisie constituită în acest scop, ai cărei membri sunt numiți prin decizie a directorului.

(4)

Comunicarea publică a rezultatelor finale ale sesiunilor se face în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii deciziilor prevăzute la alin. (1), prin afișarea la sediul și pe pagina de internet a Centrului.

(5)

Persoanele nemulțumite se pot adresa instanțelor de judecată în condițiile legii contenciosului administrativ.

Articolul 9

(1)

Atestatele/avizele sunt eliberate persoanelor fizice/reprezentanților persoanelor juridice în termen de 10 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la art. 8 alin. (4).

(2)

Persoanele fizice care au obținut atestatul primesc legitimația de impresar.

(3)

Atestatele, avizele și legitimația de impresar sunt realizate conform modelelor prevăzute în anexele nr. 1-3.

(4)

Atestatul, avizul și legitimația cu numărul, seria și data eliberării atestatului/avizului sunt tipărite pe hârtie cu elemente de securitate, poartă antetul Ministerului Culturii și Cultelor și timbrul sec al Centrului, sunt înseriate și numerotate.

(5)

Atestatul, avizul și legitimația sunt netransmisibile.

Articolul 10

Tarifele pe baza cărora se acordă atestatele/avizele se aprobă prin ordin al ministrului culturii și cultelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se fac venit la bugetul Centrului.

Articolul 11

Persoanele fizice care au obținut atestatul și care îndeplinesc condiția prevăzută la art. 2 alin. (2), precum și persoanele juridice care au obținut avizul sunt înscrise în Registrul artelor spectacolului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 12

(1)

Atestatul/avizul se suspendă în următoarele situații:

a) la cererea titularului atestatului/avizului, pe durata solicitată;

b) în cazul declanșării procesului penal împotriva titularului pentru infracțiuni legate de desfășurarea activității de impresariat artistic, până la scoaterea de sub urmărire penală, dispunerea neînceperii urmăririi penale, încetarea urmăririi penale sau pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, după caz;

c) atunci când persoana juridică nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 2 alin. (3) lit. c), până la data restabilirii situației de drept.

(2)

Atestatul/avizul se retrage în următoarele situații:

a) la cererea titularului atestatului/avizului;

b) atunci când titularul atestatului nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-c) și alin. (2);

c) în cazul condamnării prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea unor infracțiuni de genul celor prevăzute la alin. (1) lit. b);

d) în cazul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pentru încălcarea drepturilor patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți, prevăzute de

Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare;

e) după un număr de 4 suspendări pentru motivele prevăzute la alin. (1) lit. b);

f) atunci când persoana juridică desfășoară activități de impresariat, cu încălcarea condiției prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. c).

Articolul 13

(1)

Centrul, din oficiu sau în urma sesizărilor primite referitoare la existența unei sau mai multor situații dintre cele prevăzute la art. 12, are obligația de a întreprinde verificările necesare.

(2)

Concluziile scrise și propunerile reprezentanților Centrului, întocmite în urma verificărilor efectuate conform alin. (1), sunt înaintate Comisiei în vederea adoptării unei hotărâri.

(3)

În baza hotărârilor Comisiei, directorul Centrului emite deciziile de suspendare sau, după caz, de retragere a atestatului/avizului.

Articolul 14

(1)

Deciziile de suspendare sau, după caz, de retragere a atestatului/avizului se comunică titularului, în scris, în termen de două zile lucrătoare de la data emiterii acestora.

(2)

Deciziile de suspendare sau, după caz, de retragere a atestatului/avizului pot fi contestate în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării.

(3)

Contestațiile se depun la Centru și se soluționează, în termen de 5 zile lucrătoare, de către o comisie constituită în acest scop, ai cărei membri sunt numiți prin decizie a directorului.

(4)

Comunicarea publică a deciziei finale privind suspendarea sau, după caz, retragerea atestatului/avizului se face în termen de 25 de zile lucrătoare de la data emiterii deciziilor prevăzute la alin. (1), prin afișarea la sediul și pe pagina de internet a Centrului.

(5)

Persoanele nemulțumite se pot adresa instanțelor de judecată în condițiile legii contenciosului administrativ.

Articolul 15

(1)

Suspendarea sau, după caz, retragerea atestatului/avizului produce efect de la data comunicării deciziei.

(2)

Titularul unui atestat/aviz retras nu mai are dreptul să solicite eliberarea unui nou atestat/aviz timp de 3 ani de la data retragerii.

Articolul 16

(1)

Suspendarea și retragerea atestatului/avizului sunt menționate în Registrul artelor spectacolului.

(2)

Retragerea atestatului/avizului atrage radierea titularului din Registrul artelor spectacolului.

Articolul 17

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele proceduri.

Anexa 1 -------

la proceduri

------------

ROMÂNIA

MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR

Centrul de pregătire profesională în cultură

ATESTAT DE IMPRESAR ARTISTIC

Centrul de pregătire profesională în cultură, în conformitate cu prevederile .............., atestă că domnul/doamna ..........., născut/născută în anul .........., luna ..........., ziua ......, în localitatea ............, județul ......, codul numeric personal ......., a obținut la data de ........... calitatea de impresar artistic, dobândind toate drepturile și fiind ținut/ținută de toate obligațiile decurgând din această calitate.

Director,

................

L.S.

Seria ..... nr. .......

Data eliberării .......

.......................

(semnătura titularului)

Anexa 2 -------

la proceduri

------------

ROMÂNIA

MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR

Centrul de pregătire profesională în cultură

AVIZ DE IMPRESARIAT ARTISTIC

Centrul de pregătire profesională în cultură, în conformitate cu prevederile ..........., avizează persoana juridică ........., cu sediul social în: localitatea ..........., județul /sectorul ........., str. ........ nr. ....., bl. ....., sc. ...., ap. ...., cod unic de înregistrare ........, începând cu data de ........., să desfășoare activități în domeniul impresariatului artistic.

Director,

................

Seria ........ nr. .........

........................

Data eliberării ............

(semnătura reprezentantului

persoanei juridice)

Anexa 3 -------

la proceduri

------------

ROMÂNIA

MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR

Centrul de pregătire profesională în cultură

Loc

pentru

fotografie

LEGITIMAȚIE DE IMPRESAR ARTISTIC

Numele ................................

Prenumele .............................

Seria .......... nr. .............. atestatului/avizului

A obținut la data de ................... calitatea de impresar artistic, dobândind toate drepturile și fiind ținut de toate obligațiile decurgând din această calitate.

Director,

...............

Data eliberării ...........

L.S.

------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.