HG nr. 938/1997
pentru prelungirea, în anul 1998, a aplicării Hotărârii Guvernului nr. 414/1993 privind acordarea unor facilități la călătoria pe calea ferată pentru pensionari
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Pensionării din sistemul asigurărilor sociale de stat, sistemul de pensii și asigurări sociale pentru agricultori, precum și pensionării din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale au dreptul la 6 călătorii simple cu reducere de 50% din tariful trenurilor de persoane clasa a II-a.
Legitimatiile de călătorie pentru pensionari se vor elibera de către Regia Autonomă "Societatea Naționala a Căilor Ferate Române" prin stațiile și agențiile de voiaj C.F.R., la prezentarea de către beneficiari a talonului special distribuit de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Articolul 2
Fondurile necesare pentru acoperirea contravalorii călătorilor efectuate se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, cap. 60.01 "Asistența socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații".
Fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor de confectionare și de distribuire a taloanelor speciale vor fi suportate din bugetul asigurărilor sociale pentru pensionării din sistemul asigurărilor sociale de stat, iar pentru pensionării din sistemul asigurărilor sociale pentru agricultori, precum și pentru pensionării din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, fondurile se vor suporta din bugetele acestora.
Transmiterea taloanelor speciale va fi asigurata de Regia Autonomă "Posta Română" o dată cu transmiterea drepturilor de pensie, fără comision suplimentar.
Articolul 3
Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică pensionarilor din toate sistemele de asigurări sociale care beneficiază de facilități la transportul pe calea ferată în temeiul altor reglementări legale.
Articolul 4
Pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri se vor utiliza modalitățile tehnice stabilite în Normele comune ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și Ministerului Finanțelor de aplicare a prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 1.028/1995
pentru prelungirea, în anul 1996, a aplicării
Hotărârii Guvernului nr. 414/1993
privind acordarea unor facilități la călătoria pe calea ferată pentru pensionari.
PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: Ministrul transporturilor, Traian Basescu Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale, Alexandru Athanasiu Ministrul finanțelor, Daniel Daianu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.