Decizia nr. 95/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (2), art. 267 și art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (2),
art. 267 și 268 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. din Botoșani în Dosarul nr. 3.090/40/2007 al Tribunalului Botoșani - Secția civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, considerând că textele legale criticate nu încalcă niciunul dintre textele constituționale invocate de autorul excepției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 17 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 3.090/40/2007, Tribunalul Botoșani - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (2),
art. 267 și 268 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. Botoșani în cauza ce are ca obiect judecarea contestației la decizia de desfacere a contractului de muncă.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 62 alin. (2), art. 267 și 268 din Codul muncii contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și (2), art. 24, 44, 45 și 53 din Constituție. Astfel, textele legale criticate, care prevăd sancționarea cu nulitate absolută a neîndeplinirii de către angajatori a unor formalități prealabile aplicării sancțiunii disciplinare, afectează grav funcționarea normală a societăților comerciale, încalcă dreptul lor de proprietate și dreptul la o activitate economică și la libera inițiativă, instaurând o dictatură a salariaților care se știu la adăpost de orice sancțiuni, fiind liberi să nu își îndeplinească sarcinile de serviciu. Totodată, aceste dispoziții legale încalcă și dreptul la apărare, precum și principiul constituțional al egalității în drepturi, întrucât măsurile dispuse de angajator pot fi anulate pentru motive formale, fără a se mai cerceta fondul litigiului.
Tribunalul Botoșani - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile legale criticate sunt în concordanță cu prevederile constituționale invocate de autorul excepției și au drept scop asigurarea egalității părților raportului juridic de muncă, precum și exercitarea dreptului la apărare de către ambele părți, în cazul unor eventuale litigii. Mai arată că dreptul la o activitate economică și la libera inițiativă trebuie exercitat în limitele stabilite de lege.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textele legale criticate instituie măsuri de protecție a angajaților față de eventualele măsuri abuzive ce ar putea fi dispuse de angajator, asigurând astfel stabilitatea raporturilor juridice de muncă.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 62 alin. (2), art. 267 și 268 din Codul muncii sunt constituționale. Se arată că în cadrul raportului de muncă angajatorul se află într-o situație diferită de cea a salariaților, iar protecția lor diferită este pe deplin justificată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 62 alin. (2),
art. 267 și 268 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziții care au următorul cuprins:
- Art.62 "[...](2) Decizia se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă.";
- Art. 267 "(1) Sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
(2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.";
- Art. 268 "(1) Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
(3) Decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării.
(4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta.
(5) Decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării."
În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin următoarelor prevederi constituționale: art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică și art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
Articolul 62
din Codul muncii este inserat în cap. V - "Încetarea contractului individual de muncă", secțiunea a 3-a - "Concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului". Unul dintre motivele încetării contractului individual de muncă este cel prevăzut de art. 61 lit. a) din același cod, respectiv săvârșirea unei abateri grave ori a unor abateri repetate, concedierea în acest caz apărând ca o sancțiune disciplinară.
Alin. (2) al art. 62, criticat pentru neconstituționalitate, prevede, la modul general și în completarea reglementărilor menționate, că în toate cazurile concedierea se poate dispune numai printr-o decizie emisă în scris, motivată în fapt și în drept și cu arătarea termenului și a instanței judecătorești la care poate fi contestată. Aceste cerințe sunt, indiscutabil și în mod firesc, necesare și justificate pentru orice act de dispoziție privind aplicarea sancțiunii disciplinare.
Articolul 267
impune, sub sancțiunea nulității absolute, efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, fără de care nu poate fi dispusă măsura sancționării salariatului, și reglementează procedura efectuării acestei cercetări. Cercetarea prevăzută de acest text de lege este menită să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârșită, a gravității sale și a vinovăției, în raport cu care se poate aprecia și asupra sancțiunii aplicabile, dar, în același timp, și a exercitării dreptului de apărare al salariatului în cadrul acestei proceduri.
Articolul 268
stabilește termenul în care poate fi emisă în formă scrisă decizia de sancționare, precum și elementele și mențiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia, sub sancțiunea nulității. Mențiunile și precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare atât salariatului sancționat, ca acesta să își poată pregăti, organiza și exercită apărarea, dar și instanței judecătorești, chemată să hotărască în privința legalității și a temeiniciei măsurii contestate. Completarea deciziei cu toate datele prevăzute de textul de lege nu produce nicio dificultate pentru angajator, cerându-i doar atenție și responsabilitate.
Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că raporturile juridice de muncă trebuie să se desfășoare într-un cadru legal, pentru a fi respectate drepturile și îndatoririle, precum și interesele legitime ale ambelor părți. În acest cadru, cercetarea disciplinară prealabilă aplicării sancțiunii contribuie în mare măsură la prevenirea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajator, profitând de situația sa dominantă.
Analizând criticile formulate în această cauză, Curtea constată că principiul egalității în drepturi a cetățenilor, invocat în susținerea excepției, nu este aplicabil, având în vedere că angajatorul și salariatul se află în situații obiectiv diferite. Condiționarea aplicării sancțiunilor disciplinare de efectuarea unor cercetări prealabile nu diminuează cu nimic răspunderea disciplinară a salariaților și nu le creează niciun privilegiu. În situația în care litigiul de muncă declanșat de aplicarea sancțiunii disciplinare este supus soluționării de instanța judecătorească, părțile beneficiază de principiul egalității armelor, fiecare având la dispoziție aceleași mijloace și garanții procedurale care condiționează exercițiul deplin al dreptului la apărare și al dreptului la un proces echitabil.
Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea autorului excepției conform căreia prevederea obligativității respectării unor reguli de procedură în legătură cu sancționarea disciplinară a salariaților și chiar sancționarea cu nulitate absolută a măsurilor dispuse cu încălcarea acelor reguli ar aduce atingere de orice fel dreptului de proprietate ori libertății economice. Accesul liber la o activitate economică și libera inițiativă, consacrate de art. 45 din Constituție, nu conferă drepturi și puteri discreționare angajatorului în raporturile sale cu salariații. Aceste drepturi pot fi exercitate numai în condițiile legii.
Totodată, Curtea reține că cerințele impuse prin dispozițiile legale criticate nu sunt de natură să restrângă în niciun fel exercițiul, într-un cadru legal, al drepturilor și prerogativelor angajatorului.
În legătură cu aceste critici, Curtea Constituțională, prin
Decizia nr. 608 din 19 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, dar și prin alte decizii, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (2),
art. 267 și 268 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, constatând că nu sunt încălcate dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.
Întrucât în cauza de față nu au fost aduse elemente noi, de natură să reconsidere jurisprudența Curții Constituționale în materie, atât soluția, cât și considerentele acestei decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (2), art. 267 și
art. 268 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. în Dosarul nr. 3.090/40/2007 al Tribunalului Botoșani - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 februarie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.