Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 165/2008

privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001

prezumat în vigoare

Data actului
13 februarie 2008
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 178 din 7 martie 2008
Citează
14 acte
Structură
2 articole, 5 anexe · 85.581 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • HG nr. 962/2001 27 septembrie 2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr…

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor

Legii nr. 152/1998

privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 962/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 4 octombrie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. În tot cuprinsul normelor metodologice, denumirile "Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului", "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței" sau "Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului" se înlocuiesc cu denumirea "Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor".

2. La articolul 2, după alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alineatele (1^1)-(1^4), cu următorul cuprins:

"(1^1) Agenția Națională pentru Locuințe colaborează cu autoritățile administrației publice locale pentru sprijinirea programelor de construcție a locuințelor, prin asigurarea terenurilor de construcție și/sau realizarea rețelelor de utilități și a dotărilor tehnico-edilitare necesare asigurării condițiilor de locuit.

(1^2) Terenurile care sunt în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale ori trec, în condițiile legii, în administrarea autorităților administrației publice locale și care sunt destinate realizării de locuințe prin Agenția Națională pentru Locuințe se dau sau rămân, în condițiile legii, în folosința gratuită a agenției, libere de orice sarcină, până la finalizarea lucrărilor de construcție a locuințelor respective, astfel încât regimul juridic al acestora să asigure categoria de folosință prevăzută în planurile urbanistice și în studiile de prefezabilitate și/sau în studiile de fezabilitate aprobate pentru promovarea programelor de construcții de locuințe.

(1^3) Pentru terenurile prevăzute la alin. (1^2), destinate construirii de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar, se va stabili, în baza unor hotărâri ale autorităților administrației publice locale care le au în administrare sau potrivit condițiilor prevăzute în actele de transmitere a terenurilor în administrarea acestora, modalitatea de atribuire a acestora către titularii dreptului de proprietate asupra locuințelor - prin concesionare sau, după caz, dare în folosință, pentru toată durata de existență a construcțiilor -, autoritățile administrației publice locale având totodată obligația să hotărască și să transmită Agenției Naționale pentru Locuințe cuantumul redevenței sau al taxei stabilite potrivit legii.

(1^4) Pentru reconstrucția locuințelor distruse sau grav avariate, situate în zonele afectate de calamități naturale, terenurile aflate în proprietatea privată sau în folosința proprietarilor locuințelor se preiau de primării prin contracte de custodie încheiate cu deținătorii acestora și se dau în folosință gratuită Agenției Naționale pentru Locuințe, libere de orice sarcină, până la finalizarea lucrărilor de reconstrucție a locuințelor respective."

3. La articolul 2, alineatele (2) și (3) se modifică după cum urmează:

"(2) În aplicarea prevederilor

art. 2^1 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare, transmiterea fără plată a terenurilor din proprietatea statului în proprietatea unităților administrativ-teritoriale în care sunt amplasate și în administrarea consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv al municipiului București și ale sectoarelor municipiului București sau, după caz, în administrarea consiliilor județene se face astfel încât regimul juridic al acestora să asigure categoria de folosință prevăzută în planurile urbanistice și în studiile de prefezabilitate și/sau în studiile de fezabilitate aprobate pentru promovarea programelor de construcții de locuințe. Terenurile aferente construcțiilor de locuințe se transmit defalcat de cele destinate realizării rețelelor de utilități și a dotărilor tehnico-edilitare necesare asigurării condițiilor de locuit, astfel:

a) pentru construcția de locuințe sociale și de necesitate finanțate prin investiții publice, precum și a altor locuințe proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, ambele categorii se transmit în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale, potrivit legii;

b) pentru construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, altele decât cele destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialiști din învățământ sau din sănătate, pentru asigurarea terenurilor destinate strămutării locuințelor distruse sau grav avariate, situate în zonele afectate de calamități naturale, și pentru construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar, terenurile aferente construcțiilor de locuințe se transmit în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale în care sunt amplasate, iar terenurile destinate realizării rețelelor de utilități și a dotărilor tehnico-edilitare necesare asigurării condițiilor de locuit se transmit în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale, potrivit legii.

(3) În actele de transmitere a terenurilor conform prevederilor alin. (2) și în conformitate cu legislația în vigoare, se vor consemna, după caz, în mod obligatoriu, următoarele:

a) dreptul Agenției Naționale pentru Locuințe de folosință gratuită a terenurilor aferente construcțiilor de locuințe pe perioada realizării investițiilor;

b) modalitatea de atribuire a terenurilor aferente construcțiilor de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar - prin concesionare sau, după caz, dare în folosință către titularii dreptului de proprietate asupra locuințelor pe toată durata de existență a construcțiilor -, autoritatea administrației publice care le preia în administrare având obligația să hotărască și să transmită Agenției Naționale pentru Locuințe cuantumul redevenței sau al taxei stabilite potrivit legii."

4. La articolul 2, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (3^1)-(3^3), cu următorul cuprins:

"(3^1) Pentru construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialiști din învățământ sau din sănătate, terenurile urmează regimul juridic prevăzut de

art. 24^2 alin. (4) din Legea nr. 152/1998

cu modificările și completările ulterioare.

(3^2) Construcția de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar se poate realiza de Agenția Națională pentru Locuințe și pe terenuri proprietate privată a unor persoane fizice sau juridice, pe baza unor contracte de parteneriat încheiate cu proprietarii acestora, în condițiile prevăzute de lege.

(3^3) În cadrul contractelor de parteneriat prevăzute la alin. (3^2) se vor stabili în mod obligatoriu următoarele obligații ale proprietarilor terenurilor:

a) transmiterea terenurilor în folosință gratuită Agenției Naționale pentru Locuințe, libere de orice sarcină, pe perioada de realizare a investițiilor respective;

b) transmiterea cu titlu gratuit a terenurilor destinate realizării rețelelor de utilități și a dotărilor tehnico-edilitare necesare asigurării condițiilor de locuit în proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale în care sunt amplasate sau, după caz, transferul proprietății asupra acestor terenuri către titularii dreptului de proprietate asupra locuințelor, conform planurilor urbanistice aprobate;

c) stabilirea modalității de transfer al proprietății asupra terenurilor aferente locuințelor către titularii dreptului de proprietate asupra locuințelor."

5. La articolul 2, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(6) Lucrările tehnico-edilitare necesare asigurării condițiilor de locuit în interiorul ansamblurilor de locuințe proprietate privată construite prin credit ipotecar se pot include în devizul general al obiectivului de investiții, cu condiția ca terenurile aferente acestora să fie libere de orice sarcină și să fie trecute sau să rămână, după caz, în folosința gratuită a Agenției Naționale pentru Locuințe pe perioada de realizare a investițiilor respective. În aceste cazuri, contractele prevăzute la alin. (5) vor avea în vedere numai lucrările tehnico-edilitare necesar a fi realizate până la limitele exterioare ale ansamblurilor de locuințe."

6. La articolul 2, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:

"(6^1) Pentru realizarea lucrărilor tehnico-edilitare necesare asigurării condițiilor de locuit în interiorul ansamblurilor de locuințe prevăzute la alin. (6), Agenția Națională pentru Locuințe încheie, în condițiile legii, contracte de proiectare și execuție direct cu operatori economici specializați în astfel de lucrări și/sau cu operatori în domeniul serviciilor de gospodărie comunală, autorizați potrivit legii. Finanțarea lucrărilor este în sarcina titularilor dreptului de proprietate asupra locuințelor."

7. Articolul 10 se abrogă.

8. La articolul 13^2, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător și contractelor de parteneriat prevăzute la art. 2 alin. (3^2)."

9. După articolul 13^2 se introduc trei noi articole, articolele 13^3-13^5, cu următorul cuprins:

"Art. 13^3. - (1) În aplicarea prevederilor

art. 24^7 din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare, solicitările de dezvoltare a unor programe de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar, destinate în mod exclusiv personalului instituțiilor din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, altor instituții din administrația publică centrală și autorităților administrației publice locale, se pot efectua de către fiecare persoană juridică sau prin asociere între acestea. În același mod, dar fără a se intersecta cu solicitările instituțiilor publice, se pot efectua și solicitările unor persoane juridice cu capital privat.

(2) Asocierea prevăzută la alin. (1) nu este necesar a fi legalizată, dar termenii și condițiile de realizare a acesteia vor fi consemnate printr-un "Acord de asociere" încheiat între părțile implicate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. În cadrul acestui acord se va stabili un reprezentant al asociației care va asigura corespondența cu Agenția Națională pentru Locuințe.

(3) În cazul în care solicitările de dezvoltare a unor programe de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar sunt efectuate în asociere, terenurile destinate construcției de locuințe pot fi puse la dispoziția Agenției Naționale pentru Locuințe de unul sau de mai mulți asociați. Pentru același teren de construcție/amplasament nu pot fi prezentate atât solicitări individuale, cât și în asociere. Pentru amplasamente ale construcțiilor de locuințe în care sunt cuprinse terenuri deținute de doi sau mai mulți solicitanți, solicitările pot fi prezentate numai în asociere.

(4) Pentru construcția de locuințe proprietate privată, studiile de prefezabilitate se întocmesc, de regulă, de deținătorii terenurilor de construcții pe care se amplasează acestea. În cazul programelor de construcții de locuințe dezvoltate în asociere, finanțarea și realizarea studiilor de prefezabilitate se stabilesc prin acordul de asociere încheiat între părțile implicate.

Art. 13^4. - (1) Solicitările de dezvoltare a unor programe de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar, prevăzute la art. 13^3, vor fi prezentate Agenției Naționale pentru Locuințe și vor fi însoțite de:

a) numărul de cereri efectuate de persoanele fizice care fac parte din personalul propriu al persoanelor juridice prevăzute la art. 13^3 alin. (1), defalcat pe numărul de camere al locuințelor solicitate și, după caz, defalcat și pe persoanele juridice asociate;

b) studiile de prefezabilitate, pentru întocmirea cărora se va avea în vedere, orientativ, conținutul-cadru cuprins în anexa nr. 14;

c) o copie a acordului de asociere, dacă este cazul.

(2) Numărul cererilor prezentate conform prevederilor alin. (1) lit. a) nu trebuie să depășească numărul de locuințe prevăzute în studiile de prefezabilitate conform prevederilor alin. (1) lit. b).

(3) Solicitările prevăzute la alin. (1) sunt analizate în cadrul Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Locuințe, ținându-se cont de angajamentele asumate în dezvoltarea unor programe de construcții de locuințe, precum și de solicitările primite pentru dezvoltarea unor programe noi, având prioritate programele guvernamentale.

(4) Pe parcursul efectuării analizei prevăzute la alin. (3), Agenția Națională pentru Locuințe poate cere, în condițiile prevăzute de lege, date și informații celor care au efectuat solicitări de dezvoltare a unor programe de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar, despre sau în completarea celor transmise prin documentele prevăzute la alin. (1).

Art. 13^5. - (1) Dezvoltarea unor programe noi de construcții de locuințe, potrivit solicitărilor primite și analizate conform art. 13^4 de către Agenția Națională pentru Locuințe, se poate face numai cu avizul favorabil al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, obținut în condițiile art. 13^1 alin. (3).

(2) Pentru dezvoltarea programelor care au primit aviz favorabil, potrivit alin. (1), Agenția Națională pentru Locuințe va încheia contracte de parteneriat cu fiecare dintre persoanele juridice prevăzute la art. 13^3 alin. (1) sau cu asociații ale acestora, caz în care asocierea este necesar a fi legalizată.

(3) Prin contractele de parteneriat prevăzute la alin. (2) se vor stabili modalitatea de primire a cererilor din partea persoanelor fizice care fac parte din personalul angajat al persoanelor juridice prevăzute la art. 13^3 alin. (1) și actele prin care justifică această apartenență. Se vor stabili totodată dacă sunt admise și condițiile în care se pot face modificări sau completări în lista persoanelor care solicită locuințe, precum și eventuale cesionări ale contractelor încheiate pentru construirea locuințelor."

10. Articolele 14-19^1 se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 14. - (1) Consiliile locale, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București ori, după caz, autoritățile administrației publice centrale din domeniul învățământului sau din domeniul sănătății ori serviciile deconcentrate în teritoriu ale acestora vor stabili măsurile necesare pentru luarea în evidență și analiza solicitărilor de locuințe pentru tineri destinate închirierii. În acest scop, vor stabili și vor da publicității locul de primire a solicitărilor și actele justificative necesare.

(2) Solicitările/cererile privind repartizarea de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, se înregistrează în ordinea primirii acestora și se analizează de comisii sociale.

(3) La nivel local, comisiile sociale prevăzute la alin. (2) se vor constitui prin dispoziție a primarilor comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului București sau, după caz, prin dispoziție a președinților consiliilor județene ori a primarului general al municipiului București. Comisiile sociale nu sunt comisii de specialitate ale consiliului local, în sensul prevederilor Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, aprobat prin

Ordonanța Guvernului nr. 35/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 673/2002 .

(4) Analizarea cererilor pentru locuințele destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialiști din învățământ și din sănătate se efectuează de comisii sociale constituite prin ordin al conducătorilor autorităților administrației publice centrale din domeniul învățământului sau din domeniul sănătății ori prin ordin al conducătorilor serviciilor deconcentrate în teritoriu ale respectivelor autorități, cu respectarea prevederilor prezentelor norme metodologice.

(5) Structura pe specialități a membrilor comisiilor sociale prevăzute la alin. (3) se aprobă de consiliile locale, la propunerea primarilor localităților, respectiv ai sectoarelor municipiului București, de consiliile județene, la propunerea președintelui consiliului județean, și de Consiliul General al Municipiului București, la propunerea primarului general, cu respectarea prevederilor prezentelor norme metodologice.

(6) Pentru analizarea cererilor de locuințe destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialiști din învățământ sau din sănătate, comisiile sociale prevăzute la alin. (4) se vor structura majoritar pe specialități specifice domeniului respectiv și vor cuprinde specialiști desemnați de către autoritățile publice centrale interesate și/sau de către serviciile deconcentrate în teritoriu ale acestora.

(7) Stabilirea solicitanților care au acces la locuințe și a ordinii de prioritate în soluționarea cererilor înregistrate în condițiile alin. (1) și (2), precum și repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, se realizează în mod obligatoriu după criterii care vor respecta criteriile-cadru cuprinse în anexa nr. 11 și care se adoptă, cu avizul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, de autoritățile administrației publice locale și/sau centrale care preiau în administrare aceste locuințe.

(8) În adoptarea criteriilor prevăzute la alin. (7) se vor avea în vedere următoarele:

a) criteriile de acces la locuință vor fi adaptate la situațiile concrete existente pe plan local, numai din punctul de vedere al cuprinderii teritoriale.

b) pentru criteriile de ierarhizare prin punctaj nu se admit modificări și/sau completări, acestea urmând a fi preluate sub forma și cu punctajul stabilite în anexa nr. 11;

c) pentru locuințele destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialiști din învățământ sau din sănătate se pot propune și criterii specifice, în suplimentarea celor stabilite conform lit. a) și b);

d) criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, se adoptă sub formă de propuneri care se transmit spre avizare Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, însoțite de o copie a actului prin care au fost adoptate. Forma finală a criteriilor se adoptă după primirea avizului favorabil al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor și efectuarea eventualelor modificări și completări solicitate prin avizul respectiv;

e) solicitarea avizului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor prevăzut la lit. d) se efectuează, de regulă, odată cu transmiterea inventarului locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, propuse a fi finanțate în cadrul programului aprobat conform art. 16^4. Acest aviz se solicită însă și ori de câte ori este necesară modificarea criteriilor în vederea adaptării acestora la situații care diferă de cele stabilite inițial. Solicitarea va fi însoțită de o fundamentare a criteriilor propuse, în care se va prezenta motivația adoptării acestora, a adaptărilor efectuate, precum și a criteriilor suplimentare, după caz.

(9) Locuințele pentru tineri, destinate închirierii, repartizate după criterii care nu sunt avizate și aprobate în condițiile prevederilor alin. (7) și (8) intră sub incidența prevederilor art. 6^4 sau, după caz, ale

art. 24^6 din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare.

Art. 15. - (1) În urma analizării cererilor de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, comisiile sociale vor prezenta consiliilor locale, consiliilor județene, Consiliului General al Municipiului București sau conducătorilor autorităților administrației publice centrale din domeniul învățământului ori din domeniul sănătății, după caz, lista solicitanților care au acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii, precum și propuneri privind ordinea și modul de soluționare a cererilor, luându-se în considerare folosirea spațiului locativ existent, precum și construirea de locuințe noi în condițiile legii și ale prezentelor norme metodologice. Analizarea cererilor și stabilirea listei de priorități în soluționarea acestora se fac anual, până la sfârșitul lunii februarie a anului respectiv, luându-se în considerare cererile depuse până la sfârșitul anului precedent.

(2) Lista de priorități prevăzută la alin. (1) se întocmește sau se reface anual numai în cazul în care în anul respectiv urmează să se finalizeze și să se repartizeze locuințe noi pentru tineri, destinate închirierii, și se aprobă, după caz, prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, respectiv prin ordin al conducătorului autorității administrației publice centrale din domeniul învățământului sau din domeniul sănătății.

(3) Listele privind solicitanții care au acces la locuințe și cele cu privire la stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor, criteriile care au stat la baza stabilirii respectivelor liste, precum și hotărârile sau ordinele prin care au fost aprobate vor fi date publicității prin afișare într-un loc accesibil publicului.

(4) Contestațiile cu privire la stabilirea accesului la locuințe, precum și la acordarea priorităților în soluționarea cererilor se vor adresa, după caz, primarului, președintelui consiliului județean, primarului general al municipiului București sau autorității administrației publice centrale din domeniul învățământului ori din domeniul sănătății, în termen de 7 zile de la afișarea listelor prevăzute la alin. (3). Soluționarea contestațiilor se va asigura în termen de 15 zile de la primire, în condițiile legii.

(5) La data repartizării locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, solicitanții acestora au obligația să reconfirme îndeplinirea tuturor criteriilor de acces. Data la care se poate începe efectiv repartizarea locuințelor și la care se raportează îndeplinirea condițiilor referitoare la vârsta solicitanților de locuințe, prevăzute la

art. 6^2 alin. (1) din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare, este data preluării în administrare a locuințelor respective de către cei îndreptățiți, conform prevederilor art. 19^1 alin. (3) din prezentele norme metodologice.

(6) Lista de repartizare a locuințelor se întocmește prin preluarea solicitanților înscriși în lista de prioritate stabilită potrivit alin. (1) și (2), urmărindu-se asigurarea spațiului locativ la care au dreptul solicitanții de locuință și evitându-se repartizarea unor spații excedentare. Pentru stabilirea numărului de camere la care au dreptul solicitanții de locuință se aplică prevederile

Legii locuinței nr. 114/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la exigențele minimale în asigurarea spațiului locativ pe număr de persoane.

(7) Lista de repartizare a locuințelor se supune aprobării, după caz, consiliului local, consiliului județean, Consiliului General al Municipiului București sau conducătorului autorității administrației publice centrale din domeniul învățământului ori din domeniul sănătății și va fi dată publicității prin afișare la un loc accesibil publicului. Contestațiile cu privire la repartizarea locuințelor se adresează și se soluționează în condițiile prevăzute la alin. (4).

(8) Repartizarea efectivă a locuințelor se face către persoanele înscrise în lista de repartizare rămasă definitivă, urmărindu-se, după caz, repartizarea prioritară către persoane cu handicap și asigurarea spațiului locativ la care au dreptul solicitanții de locuințe, în ordinea descrescătoare a numerelor de camere.

(9) Locuințele rămase vacante pe perioada exploatării acestora în regim de închiriere se repartizează solicitanților care au înregistrate cereri în condițiile prevederilor art. 14 alin. (1) și (2) și care îndeplinesc criteriile de acces adoptate în condițiile prevederilor art. 14 alin. (7). Repartizarea acestor locuințe se face în următoarea ordine de prioritate:

a) în ordinea stabilită prin lista anuală de priorități, întocmită sau refăcută în condițiile prevederilor alin. (1) și (2);

b) în ordinea crescătoare a datei de înregistrare a cererilor de locuință, în cazul în care în anul respectiv nu se pot aplica prevederile lit. a), neexistând o listă de priorități întocmită sau refăcută în condițiile prezentelor norme metodologice.

(10) Administrarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, se face în condițiile prevăzute de lege pentru locuințele din fondul locativ de stat. Pentru încheierea și/sau prelungirea contractelor de închiriere a locuințelor se aplică și prevederile

art. 6^2 alin. (3^1) și (3^2) din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare. Contractul de închiriere inițial se încheie conform repartiției și va cuprinde clauze referitoare la revizuirea cuantumului chiriei, în funcție de vârsta solicitantului, aplicabile la datele de prelungire a acestuia, conform legii.

Art. 16. - (1) În aplicarea prevederilor

art. 6^1 alin. (4) din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare, pentru promovarea programelor de investiții în construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, autoritățile administrației publice locale răspund de asigurarea serviciilor comunitare de utilități publice și a dotărilor edilitare necesare condițiilor de locuit, conform documentației urbanistice aprobate.

(2) Construcțiile noi de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, se pot amplasa pe terenurile prevăzute la art. 2 alin. (1^2), alin. (2) lit. b) și alin. (3^1), transmise în folosință gratuită Agenției Naționale pentru Locuințe pe perioada realizării investițiilor, precum și pe terenuri proprietate publică sau privată a statului, transmise în administrarea agenției, conform prevederilor

Legii nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, ori prin legi speciale. Terenurile care sunt în administrarea Agenției Naționale pentru Locuințe se transmit în administrarea unităților administrativ-teritoriale, cu respectarea regimului juridic prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b) și alin. (3) lit. a).

(3) Pentru realizarea de construcții noi de locuințe destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialiști din învățământ și din sănătate, autoritățile administrației publice centrale interesate răspund de asigurarea terenurilor și transmiterea acestora în folosință gratuită Agenției Naționale pentru Locuințe pe perioada realizării investițiilor. Pentru realizarea rețelelor de utilități și a dotărilor tehnico-edilitare necesare asigurării condițiilor de locuit, autoritățile administrației publice centrale interesate sunt parte în contractele încheiate de Agenția Națională pentru Locuințe potrivit prevederilor art. 2 alin. (5).

(4) Necesitatea și oportunitatea realizării unor construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, vor fi stabilite prin studii de prefezabilitate promovate și aprobate de consiliile locale, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București sau, după caz, de autoritățile administrației publice centrale din domeniul învățământului ori din domeniul sănătății sau serviciile deconcentrate în teritoriu ale acestora. Studiile de prefezabilitate se finanțează din surse prevăzute cu această destinație în bugetele proprii ale autorităților administrației publice locale sau centrale beneficiare.

(5) În elaborarea studiilor de prefezabilitate prevăzute la alin. (4) se vor avea în vedere soluții arhitecturale model pentru construcția locuințelor, care se realizează prin grija Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor și pot fi puse la dispoziția solicitanților de către Agenția Națională pentru Locuințe.

Art. 17. - (1) În vederea cuprinderii obiectivelor de investiții prevăzute la art. 16 alin. (4) în programul de realizare a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, vor întocmi și/sau vor actualiza și vor transmite anual Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor un inventar al obiectivelor noi de investiții propuse, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, cel mai târziu până în data de 15 mai a fiecărui an.

(2) Pentru realizarea de construcții noi de locuințe, destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialiști din învățământ și din sănătate, autoritățile administrației publice centrale interesate vor întocmi și/sau vor actualiza și vor transmite anual Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor inventarul prevăzut la alin. (1), centralizat la nivelul autorității administrației publice centrale respective și defalcat pe județe, localități și obiective de investiții.

(3) Solicitările prevăzute la alin. (1) și (2) sunt centralizate la nivelul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor și sunt analizate în cadrul Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Locuințe, ținându-se cont de angajamentele asumate în dezvoltarea Programului de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii.

Art. 18. - (1) Pentru obiectivele noi de investiții, aprobate în condițiile art. 16 alin. (4), Agenția Națională pentru Locuințe va achiziționa studii de fezabilitate, care vor fi supuse aprobării potrivit legii.

(2) Finanțarea studiilor prevăzute la alin. (1) se asigură din alocații de la bugetul de stat prevăzute cu această destinație, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, aprobat în condițiile legii, precum și din resursele prevăzute cu această destinație de către Agenția Națională pentru Locuințe în bugetul propriu.

(3) Studiile de fezabilitate supuse aprobării conform alin. (1) vor fi însoțite de câte un exemplar al contractelor încheiate potrivit prevederilor art. 2 alin. (5).

Art. 19. - (1) Derularea investițiilor în construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, se realizează prin Agenția Națională pentru Locuințe, instituție aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.

(2) Pentru obiectivele noi de investiții propuse în condițiile art. 17, Agenția Națională pentru Locuințe va prelua, prin protocol, de la consiliile locale, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București sau de la autoritățile administrației publice centrale din domeniul învățământului și din domeniul sănătății, după caz, studiile de prefezabilitate și terenurile aferente construcțiilor. Terenurile aferente construcțiilor de locuințe rămân sau sunt preluate în folosința gratuită a Agenției Naționale pentru Locuințe pe durata de realizare a investițiilor.

(3) În protocolul de preluare a studiilor de prefezabilitate și/sau a terenurilor aferente construcțiilor se vor preciza și următoarele:

a) condiția de exceptare de la plata taxei pentru autorizarea construcțiilor, obiectivele de investiții fiind de utilitate publică, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

b) obligativitatea consiliilor locale de a asigura serviciile comunitare de utilități publice și dotările edilitare necesare în asigurarea condițiilor de locuit, coroborat cu programul de recepție și punere în funcțiune a locuințelor, conform contractelor încheiate potrivit prevederilor art. 2 alin. (5);

c) participarea la recepția la terminarea lucrărilor și la recepția finală a obiectivelor de investiții;

d) condițiile de transmitere a construcțiilor de locuințe din administrarea Agenției Naționale pentru Locuințe în administrarea consiliilor locale, consiliilor județene, Consiliului General al Municipiului București sau de la autoritățile administrației publice centrale din domeniul învățământului și din domeniul sănătății, după caz;

e) devizele financiare pentru cheltuieli efectuate de consiliile locale, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București sau de autoritățile administrației publice centrale din domeniul învățământului și din domeniul sănătății, după caz, pentru promovarea obiectivelor de investiții până la predarea acestora către Agenția Națională pentru Locuințe.

(4) Pentru obiectivele de investiții propuse în condițiile art. 17 și amplasate pe terenuri aflate în administrarea Agenției Naționale pentru Locuințe, în actele de transmitere a terenurilor conform prevederilor alin. (2) și în conformitate cu legislația în vigoare, se vor prevedea în mod obligatoriu și următoarele:

a) dreptul Agenției Naționale pentru Locuințe de folosință gratuită a terenurilor aferente construcțiilor de locuințe pe perioada realizării investițiilor;

b) obligativitatea consiliilor locale, consiliilor județene, Consiliului General al Municipiului București sau a autorităților administrației publice centrale din domeniul învățământului și din domeniul sănătății, după caz, de a întocmi și a aproba, potrivit legii, studiile de prefezabilitate și de a le transmite Agenției Naționale pentru Locuințe în termen de maximum 60 de zile de la data preluării terenurilor;

c) precizările prevăzute la alin. (3) lit. a) - e);

d) decăderea din calitatea de administrator al locuințelor în cazul nerespectării uneia sau a tuturor prevederilor lit. a) - c).

Art. 19^1. - (1) În aplicarea prevederilor

art. 6^2 alin. (2) din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare, după finalizarea lucrărilor de construcție a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, altele decât cele destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialiști din învățământ și din sănătate, acestea fac obiectul proprietății private a statului și se administrează de consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului București sau, după caz, se administrează de consiliile județene din unitățile administrativ-teritoriale în care sunt amplasate, în condițiile prevăzute de lege.

(2) Potrivit prevederilor

art. 24^4 alin. (1) din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare, locuințele pentru tineri, destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialiști din învățământ și din sănătate, după finalizarea lucrărilor de construcție, fac obiectul exclusiv al proprietății publice a statului și se administrează de autoritățile administrației publice centrale din domeniul învățământului și din domeniul sănătății, care au solicitat construirea acestora, sau de serviciile deconcentrate în teritoriu ale acestora, după caz.

(3) Predarea-preluarea locuințelor prevăzute la alin. (1) și (2), precum și a terenurilor aferente, după caz, se face odată cu recepția la terminarea lucrărilor, prin protocol încheiat între Agenția Națională pentru Locuințe și cei îndreptățiți, în condițiile stabilite la art. 19 alin. (3) lit. d), respectiv la art. 19 alin. (4) lit. d). La această dată folosința gratuită acordată Agenției Naționale pentru Locuințe asupra terenurilor aferente locuințelor încetează de drept."

11. După articolul 19^1 se introduc trei noi articole, articolele 19^2- 19^4, cu următorul cuprins:

"Art. 19^2. - (1) Locuințele pentru tineri, destinate închirierii, altele decât cele destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialiști din învățământ și din sănătate, se pot vinde, la solicitarea titularilor contractelor de închiriere, în condițiile prevăzute de

art. 6^3 din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) În vederea stabilirii valorii de inventar a locuințelor, până la apariția unor noi reglementări în domeniu, se aplică prevederile pct. 38 din Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, aprobate prin

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.753/2004 , cu modificările ulterioare, și, în mod corespunzător, prevederile cap. "Stabilirea valorilor de investiție" de la pct. 3 din Metodologia de stabilire a prețurilor de deviz și de vânzare către populație a locuințelor construite din fondurile statului, recepționate după 1 ianuarie 1990, aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și amenajării teritoriului nr. 197/D/1990 și publicat în Buletinul Construcțiilor nr. 3/1990 și anexele aferente. În cazul în care această metodologie nu poate fi aplicabilă din cauza insuficienței datelor tehnice, după departajarea valorii locuințelor de cea a spațiilor cu altă destinație, stabilirea valorii de inventar a fiecărei locuințe se face prin defalcarea valorii totale în raport direct proporțional cu suprafața construită.

(3) Îndeplinirea condiției referitoare la venitul mediu pe membru de familie, prevăzută la

art. 6^3 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare, se va stabili raportat la câștigul salarial mediu brut pe economie, comunicat în ultimul Buletinul Statistic Lunar al Institutului Național de Statistică, înainte de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

(4) În aplicarea prevederilor

art. 6^3 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare, valoarea de circulație a locuințelor, stabilită prin expertizele camerelor notarilor publici și preluată în baza de date a Ministerului Economiei și Finanțelor conform prevederilor

art. 77^1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se comunică celor care au în administrare locuințele respective, la solicitarea acestora, de către direcțiile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor.

(5) În contractele de vânzare-cumpărare a locuințelor prevăzute la alin. (1) se va înscrie și clauza de interdicție a înstrăinării locuinței prin acte între vii pe o perioadă de 5 ani de la data dobândirii acesteia, prevăzută la

art. 6^3 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare.

(6) Neîndeplinirea de către beneficiarul locuinței a obligațiilor ce îi revin potrivit legii și clauzei contractuale prevăzute la alin. (5) reprezintă condiții suspensive care afectează dreptul de proprietate asupra locuinței, acest drept urmând a fi înscris în Cartea funciară cu titlu provizoriu, potrivit

art. 29 alin. (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , republicată. Această condiție suspensivă se radiază de drept după împlinirea termenului de 5 ani de la data dobândirii prin contractul de vânzare-cumpărare.

Art. 19^3. - (1) Pentru constituirea resurselor prevăzute la

art. 6 alin. (1) lit. a^2) din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare, Agenția Națională pentru Locuințe va ține o evidență extracontabilă, în care vor fi incluse toate locuințele finalizate până în prezent și care va fi completată pe măsura finalizării și recepționării unor noi locuințe prin Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii.

(2) În evidența prevăzută la alin. (1) va fi înscris fiecare obiectiv de investiție, defalcat pe blocuri și apartamente, cu specificarea valorii de inventar a fiecărui apartament la data finalizării acestuia, respectiv la data de 1 ianuarie 2007 pentru cele finalizate și recepționate înainte de această dată.

(3) Pentru luarea în evidență a valorii de inventar a locuințelor, prevăzută la alin. (2), Agenția Națională pentru Locuințe va solicita date și informații de la autoritățile administrației publice locale și, respectiv, de la operatorii economici în a căror administrare se află imobilele, pe care îi va consilia și sprijini în stabilirea valorii de investiție, respectiv a valorii de inventar, conform prevederilor art. 19^2 alin. (2).

(4) Agenția Națională pentru Locuințe, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale și cu autoritățile administrației publice centrale din domeniul învățământului și din domeniul sănătății, în a căror administrare se află locuințele pentru tineri, destinate închirierii finalizate și înregistrate ca mijloace fixe individual sau ca bloc de locuințe, va elabora documentele necesare și va iniția, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, proiecte de acte normative necesare în aplicarea prevederilor

art. II alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 35/2007

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 152/1998

privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu celeritate pentru locuințele care au o vechime de minimum 5 ani de la data recepționării și punerii în funcțiune.

(5) În aplicarea prevederilor

art. 6^3 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare, sumele obținute din vânzarea locuințelor se înregistrează în contul "Venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului", deschis pe seama consiliilor locale la Trezoreria Statului din municipiul reședință de județ.

(6) Sumele obținute din vânzarea locuințelor, prevăzute la alin. (5), după reținerea comisionului prevăzut de lege, se virează lunar de către autoritățile administrației publice locale în contul Agenției Naționale pentru Locuințe deschis la Trezoreria Statului. Operațiunea se efectuează prin ordin de plată pentru trezoreria statului - OPHT.

(7) Agenția Națională pentru Locuințe va monitoriza acțiunea de vânzare-cumpărare a locuințelor, consiliile locale fiind obligate să transmită lunar stadiul contractelor de vânzare-cumpărare. Eventualele diferende între Agenția Națională pentru Locuințe și autoritățile administrației publice locale, referitoare la cuantumul sumelor obținute din vânzarea locuințelor și la termenele de virare a acestora în contul agenției, se clarifică și se rezolvă prin intervenția direcțiilor teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor, la solicitarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu cel mult 10 zile lucrătoare înainte de data încheierii anului financiar-bancar.

Art. 19^4. - (1) Locuințele prevăzute la art. 19^2 alin. (1), pentru care nu sunt înregistrate cereri de cumpărare de către cei în drept sau cele care nu pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere datorită faptului că aceștia nu îndeplinesc cerințele prevăzute de

art. 6^3 din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare, precum și cele care nu fac obiectul unor contracte de închiriere se exploatează în continuare în regim de închiriere, în condițiile prevăzute de

Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pentru recalcularea chiriei prevăzute la

art. 6^2 alin. (3^1) lit. a) din Legea nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare, se poate utiliza ca model exemplul din anexa nr. 16 la prezentele norme metodologice, administratorii locuințelor având posibilitatea să stabilească și să aplice cotele proprii de cheltuieli pentru administrarea și menținerea în stare de folosință a clădirilor de locuit în care sunt amplasate acestea.

(3) Autoritățile administrației publice locale și/sau autoritățile publice centrale din domeniul învățământului și din domeniul sănătății au obligativitatea ținerii evidenței stricte (lunare și cumulative) a locuințelor care fac obiectul art. 19^1 alin. (2), art. 19^2 alin. (1) și al art. 19^4 alin. (1), precum și a justificărilor, modului de calcul și nivelului actual al chiriei percepute. În completare, aceste entități vor ține și evidența necesarului de locuințe pentru tineri "destinate închirierii."

12. Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 20. - (1) În baza datelor primite conform art. 17 și a studiilor de fezabilitate aprobate conform legii, în condițiile art. 18, Agenția Națională pentru Locuințe va întocmi și va supune aprobării Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor lista cuprinzând locuințele pentru tineri, propuse a fi finanțate în anul următor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, document care va sta la baza întocmirii listei obiectivelor de investiții privind construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, și la fundamentarea alocațiilor bugetare necesare în vederea finanțării acestora, conform prevederilor legale în vigoare.

(2) Agenția Națională pentru Locuințe va transmite Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, odată cu lista prevăzută la alin. (1), și lista cuprinzând defalcarea pe capitole bugetare a sumelor acumulate în anul anterior din vânzarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, prevăzute la art. 19^3 alin. (6), însoțită de un extras de cont emis de Trezoreria Statului pentru data de 31 decembrie a anului calendaristic anterior. Sumele necheltuite pe anul financiar în curs se cuprind în bugetul din anul următor.

(3) Odată cu listele prevăzute la alin. (1) și (2), în baza raportărilor lunare detaliate primite de la autoritățile publice locale și/sau autoritățile publice centrale din domeniul învățământului și din domeniul sănătății, pe baza evidențelor prevăzute la art. 19^4 alin. (3), Agenția Națională pentru Locuințe va centraliza aceste evidențe, pe care le va transmite spre informare Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, pentru a se cunoaște în orice moment situația locuințelor pentru tineri, destinate închirierii."

13. La articolul 21, alineatele (5) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(5) Construcțiile prevăzute la alin. (3), care nu fac parte din domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, pot fi incluse în programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, numai în condițiile schimbării corespunzătoare a regimului juridic al proprietății asupra respectivelor construcții și, după caz, a regimului juridic al proprietății asupra terenului pe care sunt amplasate, potrivit legii.

(6) Cheltuielile efectuate pentru construcțiile prevăzute la alin. (3), reevaluate la zi până la data preluării acestora de către Agenția Națională pentru Locuințe, precum și toate costurile care rezultă ca efect al aplicării prevederilor alin. (3), (4) și (5) vor fi cuprinse, pe capitole/subcapitole de cheltuieli, în devizul general al obiectivului de investiții. Costurile care rezultă ca efect al aplicării prevederilor alin. (3), (4) și (5) se suportă din fondurile alocate pentru derularea programului de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, context în care vor fi incluse în cheltuielile efectuate și nedecontate. În aceste cazuri cheltuielile totale de capital cuprinse în devizul general al obiectivului de investiții vor fi defalcate în cheltuieli efectuate, cheltuieli efectuate și nedecontate și în cheltuieli rest de efectuat."

14. La articolul 22, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Agenția Națională pentru Locuințe comunică autorităților administrației publice centrale din domeniul învățământului și din domeniul sănătății, precum și autorităților administrației publice locale interesate, după caz, lista obiectivelor de investiții noi care urmează a fi finanțate în anul în curs și solicită transmiterea terenurilor de construcție aferente, conform protocoalelor încheiate în condițiile art. 19 alin. (2) și (3)."

15. Articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 32. - Anexele nr. 1, 2, 2a) și 3-16 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice."

16. Anexele nr. 1, 2, 2a) și 9 la normele metodologice se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

17. După anexa nr. 15 la normele metodologice se introduce o nouă anexă, anexa nr. 16, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 5 la prezenta hotărâre.

Articolul II

Hotărârea Guvernului nr. 962/2001

privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor

Legii nr. 152/1998

privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 4 octombrie 2001, cu modificările și completările ulterioare și cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
────────────────
Ministrul dezvoltării,
lucrărilor publice și locuințelor,
Laszlo Borbely
Ministrul internelor
și reformei administrative,
Cristian David
Ministrul economiei și finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 13 februarie 2008.
Nr. 165.

Anexa 1 ───────

(Anexa nr. 1 la normele metodologice)
─────────────────────────────────────
CONSILIUL LOCAL ............................
(Consiliul Județean ........................)
(Consiliul General al Municipiului București)
(Ministerul.................................)
INVENTARUL
locuințelor pentru tineri propuse a fi finanțate în cadrul Programului aprobat conform
Legii nr. 152/1998
Denumirea
Nr.de
Nr.de
Regi-
Sta-
Ter-
Amplasamentul*)
Sumele
Suma
Surse
localității
locu-
cereri
mul
diul
me-
necesa
soli-
pro-
blocul
ințe
de
fizic
nul
Supra-
Pla-
Sta-
re în
citată
prii
înăl-
PIF
fața
nul
diul
vede-
de la
**)
țime
(ha)
urba
via-
rea
buge-
(mili
nis-
bili
fina-
tul de
oane
tic
ză-
liză-
stat
lei)
rii
rii
(mili-
(mili-
oane
oane
lei)
lei)
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
Localitatea
Obiectivul
Obiectivul
Total
localitate:
TOTAL
GENERAL:
Primar,
(Președintele Consiliului Județean)
(Primarul general)
(ministrul sau altă persoană desemnată de acesta)
.................................................
_____________
Anexa se centralizează la nivelul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor pe baza datelor transmise de consiliile locale și de autoritățile administrației publice centrale interesate.

*) Se completează: suprafața de teren, planurile urbanistice aprobate și lucrările de viabilizare realizate.

Notă

**) La coloana 11 se completează totalul sumelor cheltuite de la bugetul local și nedecontate.

Anexa 2 ────────

(Anexa nr. 2 la normele metodologice)
─────────────────────────────────────
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE
Se aprobă
─────────
Ministru,
.........
LISTA
cuprinzând locuințele pentru tineri, destinate închirierii, propuse a fi finanțate conform
Legii nr. 152/1998
în anul .........
*Font 8*
Denumirea
Nr.de
Nr.de
Regi-
Sta-
Ter-
Amplasamentul*)
Valoa-
Valoa-
Sumele
Aloca-
Aloca-
Aloca-
localității
locu-
cereri
mul
diul
men
rea
rea
necesa
ții
ții**)
ții***)
blocul
ințe
de
fizic
Supra-
Pla-
Sta-
totală
execu-
re în
de la
de la
din
înăl-
PIF
fața
nul
diul
a
tată
vede-
buge-
buge-
surse
țime
(ha)
urba
via-
inves-
rea
tul de
tele
consti-
nis-
bili
tiției
fina-
stat
locale
tuite
tic
ză-
liză-
pentru
pentru
prin
rii
rii
anul..
anul..
vânza-
(mili-
(mili-
(mili-
rea
oane
oane
oane
locuin-
lei)
lei)
lei)
țelor
pentru
anul...
(mili-
oane
lei)
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
I. Investiții în continuare
Localitatea
Obiectivul
Obiectivul
Total
localitate:
TOTAL I
II. Investiții noi
Localitatea
Obiectivul
Obiectivul
Total
localitate:
TOTAL II
TOTAL
GENERAL:
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE
Director,
....................
AVIZAT
────────
Direcții de specialitate
din minister:
Direcția economică
Direcția investiții
Direcția construcții
locuințe
Director,
Director,
Director,
.........
..........
..........
_____________
*)Se completează: suprafața, planurile urbanistice aprobate și lucrările de viabilizare realizate.
Anexa se centralizează la nivel județean și la nivelul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor pe baza datelor transmise de consiliile locale și de autoritățile administrației publice centrale interesate.

**) La coloana 11 se completează totalul sumelor cheltuite de la bugetul local și nedecontate.

Notă

***) La coloana 12 se completează sumele prevăzute a se aloca din sursele acumulate prin vânzarea locuințelor.

Anexa 3 ────────

[Anexa nr. 2a) la normele metodologice]
────────────────────────────────────────
LISTA
cheltuielilor de capital necesare realizării obiectivelor de investiții privind construcția de locuințe pentru tineri, defalcate pe surse de finanțare
Cheltuielile de capital necesare realizării obiectivelor de investiții sunt evidențiate, pe capitole de cheltuieli, în devizul general al investiției, documentație economică prin care se stabilește valoarea totală estimativă a acestor obiective la faza de proiectare - studiu de fezabilitate și proiect tehnic - conform prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 28/2008
privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții.
Pentru obiectivele de investiții privind construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, decontarea cheltuielilor necesare se asigură, pe surse de finanțare și capitole de cheltuieli din devizul general, astfel:
A. Din surse proprii constituite în acest scop de consiliile locale, autoritățile din administrația publică centrală interesate sau, după caz, din surse constituite de regii și societăți comerciale de profil
1. Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului:
Obținerea terenului - cheltuielile efectuate pentru cumpărarea de terenuri, plata concesiunii (redevenței) pe durata realizării lucrărilor, exproprieri, despăgubiri, schimbarea regimului juridic al terenului, scoaterea temporară sau definitivă din circuitul agricol, precum și alte cheltuieli de aceeași natură.
Amenajarea terenului - cheltuielile efectuate la începutul lucrărilor pentru pregătirea amplasamentului și care constau în demolări, demontări, defrișări, evacuări de materiale rezultate, devieri de rețele de utilități din amplasament, sistematizări pe verticală, drenaje, epuismente (exclusiv cele aferente realizării lucrărilor pentru investiția de bază), devieri de cursuri de apă, strămutări de localități sau de monumente istorice etc.
Amenajări pentru protecția mediului - cheltuielile efectuate pentru lucrări și acțiuni de protecția mediului, inclusiv pentru refacerea cadrului natural după terminarea lucrărilor, precum: plantare de copaci, reamenajare de spații verzi.
2. Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului
- cheltuielile aferente asigurării cu utilitățile necesare funcționării obiectivului de investiție, precum: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telefonie, radio-tv, drumuri de acces, căi ferate industriale, care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparținând obiectivului de investiție, precum și cheltuielile aferente branșării la rețelele de utilități.
3. Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică privind:
Studii de teren - cheltuielile pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice și de stabilitate a terenului pe care se amplasează obiectivul de investiție.
Obținere de avize, acorduri și autorizații - întocmirea documentației, obținerea numărului cadastral provizoriu și înregistrarea terenului în cartea funciară.
Proiectare - cuprinde cheltuieli de proiectare, faza studiu de prefezabilitate.
Consultanță - se includ cheltuielile efectuate, după caz, pentru plata serviciilor de consultanță la elaborarea studiului de prefezabilitate sau a studiilor de piață, de evaluare.
B. Din surse de la bugetul de stat și alte surse garantate de stat:
1. Proiectare și asistență tehnică privind:
Studii de teren - cheltuielile pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice și de stabilitate a terenului pe care se amplasează obiectivul de investiție (după caz).
Obținere avize, acorduri și autorizații
Se includ cheltuielile pentru:
a) obținerea/prelungirea valabilității certificatului de urbanism, taxa pentru obținerea/prelungirea valabilității autorizației de construire, conform legii;
b) obținerea avizelor și acordurilor pentru racorduri și branșamente la rețele publice de apă, canalizare, gaze, termoficare, energie electrică, telefonie etc.;
c) obținerea certificatului de nomenclatură stradală și adresă;
d) obținerea acordului de mediu;
e) obținerea avizului PSI;
f) alte avize și acorduri prevăzute în acte normative.
Proiectare și inginerie:
1. se includ cheltuielile pentru elaborarea tuturor fazelor de proiectare - studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuție -, pentru plata verificării tehnice a proiectării, precum și pentru elaborarea documentațiilor necesare obținerii acordurilor, avizelor și autorizațiilor aferente obiectivului de investiție, documentații ce stau la baza emiterii avizelor și acordurilor impuse prin certificatul de urbanism, documentații urbanistice, studii de impact, studii/expertize de amplasament;
2. pentru lucrările de modernizare sau consolidare la construcții existente sau pentru continuarea lucrărilor la construcții începute și neterminate se includ cheltuielile efectuate pentru expertiza tehnică.
Organizarea procedurilor de achiziție publică - se includ cheltuielile aferente întocmirii documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei, precum și pentru multiplicarea acestora, exclusiv cele cumpărate de ofertanți; cheltuielile cu onorariile, transportul, cazarea și diurna membrilor desemnați în comisiile de evaluare; anunțuri de intenție, de participare și de atribuire a contractelor, corespondență prin poștă, fax, poștă electronică etc., în legătură cu procedurile de achiziție publică.
Organizarea procedurilor de achiziții publice pentru execuția lucrărilor - sunt cuprinse cheltuieli pentru: conceperea documentațiilor, multiplicarea documentațiilor, corespondența privind organizarea, onorariile participanților la lucrările comisiilor de evaluare, anunțuri publicitare, corespondență, telegrafie, telex, telefax etc., în legătură cu aplicarea procedurilor de achiziții publice.
Consultanță - se includ cheltuielile efectuate, după caz, pentru:
a) plata serviciilor de consultanță la elaborarea studiului de prefezabilitate sau a studiilor de piață, de evaluare;
b) plata serviciilor de consultanță în domeniul managementului investiției sau administrarea contractului de execuție.
Asistență tehnică - se includ cheltuielile efectuate, după caz, pentru:
a) asistență tehnică din partea proiectantului, în cazul când aceasta nu intră în tarifarea proiectării;
b) asigurarea supravegherii execuției prin inspectori de șantier desemnați de autoritatea contractantă;
c) plata specialiștilor angajați pe bază de contract, conform prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 573/2007
privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe, cu modificările ulterioare.
2. Cheltuieli pentru investiția de bază:
Construcții și instalații - se cuprind cheltuielile aferente execuției tuturor obiectelor cuprinse în obiectivul de investiție: clădiri, construcții speciale, instalații aferente construcțiilor, precum: instalații electrice, sanitare, instalații interioare de alimentare cu gaze naturale, instalații de încălzire, ventilare, climatizare, telefonie, PSI, radio-tv, intranet și alte tipuri de instalații impuse de destinația obiectivului.
Montaj utilaj tehnologic - se cuprind cheltuielile aferente montajului utilajelor tehnologice și al utilajelor incluse în instalațiile funcționale, inclusiv rețelele aferente necesare funcționării acestora.
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu montaj - se cuprind cheltuielile pentru procurarea utilajelor și echipamentelor tehnologice, precum și a celor incluse în instalațiile funcționale; cheltuielile se desfășoară pe obiecte de investiție.
Dotări - se cuprind cheltuielile pentru procurarea de bunuri care, conform legii, intră în categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar, precum: mobilier, dotări PSI, dotări de uz gospodăresc, dotări privind protecția muncii și, după caz, utilaje și echipamente independente cu durată mare de serviciu.
3. Alte cheltuieli
Organizare de șantier - sunt cuprinse cheltuielile necesare creării condițiilor de desfășurare a activității de construcții-montaj, estimate procentual față de valoarea lucrărilor de construcții-montaj.
Comisioane și taxe - sunt cuprinse: după caz, comisionul băncii finanțatoare; taxa aferentă inspecției pentru controlul calității lucrărilor de construcții; cota aferentă fondului pentru protecția socială a membrilor Casei Sociale a Constructorilor, precum și alte cheltuieli de natura acestora, stabilite prin lege.

Anexa 4 ───────

(Anexa nr. 9 la normele metodologice)
─────────────────────────────────────
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE
Se aprobă
───────────
Ministru,
............
NOTĂ DE FUNDAMENTARE
privind sumele necesare de la bugetul de stat pentru decontarea lucrărilor executate la construcțiile de locuințe pentru tineri conform
Legii nr. 152/1998 , cu modificările și completările ulterioare, pe luna ........
- milioane lei -
1. Program anul .........................
..........
2. Valoarea lucrărilor realizate de la începutul
anului până la ...............................
..........
din care:
a) proiectare
..........
b) organizarea și desfășurarea procedurilor de
achiziții publice
..........
c) lucrări de C+M
..........
d) alte cheltuieli pentru investiții
..........
3. Valoarea lucrărilor decontate cumulat de la
începutul anului .........................
........*)
din care:
a) proiectare
..........
b) organizarea și desfășurarea procedurilor de
achiziții publice
..........
c) lucrări de C+M
..........
d) alte cheltuieli pentru investiții
..........
4. Valoarea lucrărilor realizate și nedecontate
până la finele lunii .......................
..........
din care:
a) proiectare
..........
b) organizarea și desfășurarea procedurilor de
achiziții publice
..........
c) lucrări de C+M
..........
d) alte cheltuieli pentru investiții
..........
5. Suma aprobată la plată de la bugetul de stat
pentru decontarea lucrărilor executate și
nedecontate până la finele lunii ..............
..........
din care:
a) proiectare
..........
b) organizarea și desfășurarea procedurilor de
achiziții publice
..........
c) lucrări de C+M
..........
d) alte cheltuieli pentru investiții
..........
6. Suma aprobată la plată din sumele provenite din
vânzarea locuințelor pentru decontarea lucrărilor
executate și nedecontate până la finele lunii .........
..........
din care:
a) proiectare
..........
b) organizarea și desfășurarea procedurilor de
achiziții publice
..........
c) lucrări de C+M
..........
d) alte cheltuieli pentru investiții
..........
7. Alocații din sumele provenite din vânzarea
locuințelor pentru decontarea lucrărilor preliminate
pentru luna în curs ...............................
..........
din care:
a) proiectare
..........
b) organizarea și desfășurarea procedurilor de achiziții
publice
..........
c) lucrări de C+M
..........
d) alte cheltuieli pentru investiții
..........
8. Alocații solicitate de la bugetul de stat pentru
decontarea lucrărilor preliminate pentru luna în
curs ............................
..........
din care:
a) proiectare
..........
b) organizarea și desfășurarea procedurilor de
achiziții publice
..........
c) lucrări de C+M
..........
d) alte cheltuieli pentru investiții
..........
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor
Avizăm favorabil
──────────────────
Secretar de stat,
..................
Propunem avizarea
─────────────────
Direcția generală
Direcția generală
economică
construcții locuințe
Director general,
Director general,
.................
................
Agenția Națională pentru Locuințe
Director general,
Director general economic,
..................
..........................
Control financiar preventiv,
............................
__________
pentru modificarea și completarea normelor metodologice privind finanțarea investițiilor instituțiilor publice prin trezoreria statului, aprobate prin
Ordinul ministrului de stat, ministrul finanțelor, nr. 2.487/1996 .

*) Valoarea lucrărilor decontate va fi aceeași cu suma plăților din extrasul de cont deschis la Trezoreria Statului de către Agenția Națională pentru Locuințe și constituie suma justificativă și trecută pe cheltuială, conform

Ordinului ministrului de stat, ministrul finanțelor, nr. 1.169/1997

Anexa 5 ────────

(Anexa nr. 16 la normele metodologice)
──────────────────────────────────────
EXEMPLU DE CALCUL AL CHIRIEI
I. Stabilirea ipotezelor pentru calculul chiriei:
1. Valoarea de revenire a locuinței:
● Valoarea de schimb lei/euro: 3,53 lei =1 euro
● Valoarea construcțiilor noi; s-au considerat 1.235,5 lei/mp Adc (350 euro/mp Adc)
● La locuințele pentru tineri, destinate închirierii, valoarea de înlocuire este dată direct de valoarea de inventar a mijlocului fix, reevaluată contabil conform legii.
2. Durata de amortizare:
Catalogul privind clasificarea și duratele normale
de funcționare a mijloacelor fixe
(aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004 )
Cod
de
clasificare
Denumire active fixe
Duratele
normale
- ani-
Perioada de
amortizare
- ani -
1.6
Construcții de locuințe și social-culturale
1.6.1.
Clădiri de locuit, hoteluri și cămine, în
afară de:
40-60
30
1.6.1.1.
- clădiri de locuințe sociale, moteluri și
cămine amplasate în centre industriale,
WC public
32-48
30
● Pentru calculul chiriei se ia în considerare amortizarea într-o perioadă de 30 de ani (≈'98 50% din durata normală de funcționare de 60 de ani).
3. Valoarea cheltuielilor pentru menținerea stării de folosință normală, din care:
● întreținere curentă (I);
● reparații curente (RC); I + RC ≈'98 0,40% din valoarea de revenire a locuinței;
● reparații capitale (RK); RK ≈'98 0,51% din valoarea de revenire a locuinței.
4. Valoarea cheltuielilor de administrare: se consideră ≈'98 0,20% din valoarea de revenire a locuinței.
5. Mărimea beneficiului = 0; sunt locuințe construite printr-un program cu caracter de protecție socială.
6. Taxele și impozitele locale: s-a avut în vedere numai impozitul pe clădiri, calculat la nivelul de bază stabilit de Codul fiscal.
Calculul impozitului pentru persoane fizice
În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii. În cazul unei clădiri care are pereții exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică în tabelul de mai jos valoarea impozabilă cea mai mare corespunzătoare tipului clădirii respective. Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a acesteia, exprimată în metri pătrați, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp, din tabelul următor:
Valoarea impozabilă
-lei/mp-
Tipul clădirii
Clădire cu
instalație
electrică,
de apă,
de canalizare
și de
încălzire
(condiții
cumulative)
Clădire
fără
instalație
electrică,
de apă, de
canalizare
și de
încălzire
A. Clădire cu cadre din beton armat sau cu pereți
exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte
materiale rezultate în urma unui tratament termic
și/sau chimic
669
397
B. Clădire cu pereții exteriori din lemn, din
piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci
sau din orice alte materiale nesupuse unui
tratament termic și/sau chimic
182
114
Suprafața construită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și suprafețele scărilor și teraselor neacoperite.
Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de rangul localității și de zona în care este amplasată clădirea, prin înmulțirea valorii determinate cu coeficientul de corecție corespunzător, prevăzut în tabelul următor:
Zona în cadrul
localității
Rangul localității
0
I
II
III
IV
V
A
2,60
2,50
2,40
2,30
1,10
1,05
B
2,50
2,40
2,30
2,20
1,05
1,00
C
2,40
2,30
2,20
2,10
1,00
0,95
D
2,30
2,20
2,10
2,00
0,95
0,90
În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, coeficientul de corecție se reduce cu 0,10.
Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafața construită desfășurată a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,20.
● În ipoteza de calcul se au în vedere clădiri de tip A, amplasate în localitate de rang 0, zona B, și dotate cu utilități. Pentru determinarea impozitului anual la suprafața desfășurată construită (Adc) se aplică o valoare de:
669 x 2,50 x 0,1 % = 1,6725 lei/mp.
7. Costul chiriei mai poate fi influențat de:
● regimul de înălțime al clădirii de locuit în care sunt amplasate;
Regim de înălțime
P + 1E
P + 2E
P + 3E
P + 4E
P + (5-11) E
P + (12-17) E
Coeficient de corecție
1,120
1,080
1,030
1,000
1,042
1,198
● s-au avut în vedere clădiri P + 4E, cu coeficient de corecție 1,00;
● amplasarea locuințelor în cadrul localităților nu s-a luat în calcul, locuințele pentru tineri, destinate închirierii, fiind locuințe construite printr-un program cu caracter de protecție socială;
● mobilarea locuințelor; nu s-a luat în calcul;
● apartamente situate la subsol, demisol sau mansarde; nu s-au luat în calcul;
● lipsa unor utilități în interiorul locuinței (apă, canal, electricitate, telecomunicații); nu s-au luat în calcul;
● sistemul de încălzire; s-a considerat încălzire în sistem centralizat, cu coeficient de corecție 1,00;
● locuințe construite din materiale inferioare; nu s-au luat în calcul;
● existența unor dotări speciale; nu s-au luat în calcul;
● existența unor spații complementare: logii, balcoane, terase, boxe; nu s-au diferențiat în calcul.
8. S-au avut în vedere locuințe convenabile, care îndeplinesc exigențele minimale prevăzute de Legea locuinței:
- suprafețele minimale pentru o locuință convenabilă sunt următoarele:
*Font 9*
Persoane/
familie
Camere/
locuință
Cameră
de zi
Dormitoare
Loc
de
luat
masa
Spațiu
pentru
preparat
hrană
Încăperi
sanitare
Spații
de
depozitare
Arie
utilă
Arie
desfășurată
construită
nr.
nr.
mp
mp
mp
mp
mp
mp
mp
mp
1
1
18,00
-
2,50
5,00
4,50
2,00
37,00
58,00
2
2
18,00
12,00
3,00
5,00
4,50
2,00
52,00
81,00
3
3
18,00
22,00
3,00
5,50
6,50
2,50
66,00
102,00
4
3
19,00
24,00
3,50
5,50
6,50
3,50
74,00
115,00
5
4
20,00
34,00
3,50
6,00
7,50
4,00
87,00
135,00
6
4
21,00
36,00
4,50
6,00
7,50
4,50
93,00
144,00
7
5
22,00
46,00
5,00
6,50
9,00
5,00
107,00
166,00
8
5
22,00
48,00
6,00
6,50
9,00
5,50
110,00
171,00
II. Calculul chiriei pentru locuințe convenabile
*Font 7*
- construcții noi -
LEI
Numărul
de
camere
Adc
-mý
Preț/mý
Adc*)
Valoarea
de
înlocuire
**)
Amortiza-
re în
30 ani
Cheltu-
ieli
de
întreți-
nere
+ RC
Cheltu-
ieli
RK
Cheltu-
ieli
de
adminis-
trare
Cheltu-
ieli
nete
anuale
Profit
net +
impozit
pe
profit
Taxe și
impozit
pe
clădire
*)
Chiria
netă
anuală
Chiria
lunară
Chirie
pentru
locuin-
țele
pentru
tineri
***)
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
(1)x(2)
(3):30
(3)x0,4%
(3) x
0,51%
(3)x0,2%
Σ(4
7)
(8) x 0
(1) x
1,6725
Σ(8+10)
(11):12
(8):12
1
58,00
1.235,5
71.659,0
2.388,6
286,6
365,5
143,3
3.184,0
0
97,0
3.281,0
273,0
265,0
2
81,00
1.235,5
100.075,5
3.335,8
400,3
510,4
200,2
4.446,7
0
135,5
4.582,2
382,0
370,6
3
102,00
1.235,5
126.021,0
4.200,7
504,1
642,7
252,0
5.599,5
0
170,6
5.617,1
468,0
466,6
3
115,00
1.235,5
142.082,5
4.736,1
568,3
724,6
284,2
6.313,2
0
192,3
6.505,5
542,0
526,0
4
135,00
1.235,5
166.792,5
5.559,7
667,2
850,6
333,6
7.411,1
0
225,9
7.637,0
636,4
617,6
4
144,00
1.235,5
177.912,0
5.930,4
711,6
907,4
355,8
7.905,2
0
240,8
8.879,6
740,0
659,0
5
166,00
1.235,5
205.093,0
6.836,4
820,4
1.046,0
410,2
9.113,0
0
277,6
9.390,6
782,6
759,4
5
171,00
1.235,5
211.270,5
7.042,4
845,1
1.077,5
422,5
9.387,5
0
286,0
9.673,5
806,0
782,3
───────────
- În exemplul de calcul s-a avut în vedere stabilirea unor chirii maximale.
- Având în vedere că locuințele pentru tineri se prevăd a fi închiriate la nivelul unor chirii "modice", fiind locuințe construite printr-un program cu caracter de protecție socială, consiliile locale pot hotărî scutirea de impozit pe clădire, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
____________

*) Prețurile de construcție, precum și taxele și impozitele sunt cele de bază, pentru municipiul București.

Notă

**) La locuințele pentru tineri, destinate închirierii, valoarea de înlocuire este dată direct de valoarea de inventar a mijlocului fix, reevaluată contabil conform legii.

Notă

***) În chiria pentru locuințele pentru tineri nu este cuprins impozitul pe clădire.

NOTĂ:

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.