Normele din 25 februarie 2008
pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România
prezumat în vigoare
Articolul 1
Potrivit prevederilor
art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 424/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se introduce tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, denumit în continuare tarif de utilizare.
Tariful de utilizare se aplică utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele deținute de aceștia, înmatriculate temporar sau definitiv, care circulă pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Prin excepție de la prevederile alin. (2), tariful de utilizare nu se aplică pentru sectoarele de drumuri naționale aflate în intravilanul reședințelor de județe și al municipiilor.
Tariful de utilizare este structurat:
a) pentru vehiculele de transport marfă și vehiculele de transport mixt cu masa totală maximă autorizată, denumită în continuare MTMA, mai mare sau egală cu 12 tone - în funcție de durata de utilizare, de MTMA și de numărul de axe;
b) pentru vehiculele de transport marfă și vehiculele de transport mixt cu MTMA mai mică de 12 tone - în funcție de durata de utilizare și de MTMA;
c) pentru vehiculele de transport persoane - în funcție de durata de utilizare și de numărul de locuri.
Prin durată de utilizare se înțelege durata de parcurs și de staționare.
În sensul prezentelor norme metodologice, utilizatori sunt:
a) persoanele fizice sau juridice înscrise la rubrica "deținător" în certificatele de înmatriculare sau în cărțile de identitate ale vehiculelor înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români;
b) persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatele de înmatriculare ale vehiculelor înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Articolul 2
Nivelul tarifului de utilizare este prevăzut în anexa nr. 1 la
Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 424/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Utilizatorii pot achita tariful de utilizare pentru o perioadă de valabilitate de o zi, 7 zile, 30 de zile sau 12 luni.
Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru autoturisme și pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, perioada minimă pentru care se poate achita tariful de utilizare este de 7 zile.
La solicitarea utilizatorului, eliberarea rovinietelor se poate realiza cu cel mult 30 de zile înainte de data de început a valabilității.
Valabilitatea rovinietei începe de la ora 0,00 a zilei specificate de utilizator și expiră la ora 24,00 a ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitat tariful de utilizare.
Prin excepție de la prevederile alin. (4), în cazul în care ziua de început a valabilității rovinietei este ziua în curs, valabilitatea rovinietei începe de la ora eliberării și expiră la ora 24,00 a ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitat tariful de utilizare.
Articolul 4
La achitarea tarifului de utilizare se eliberează de către distribuitor documentul care atestă plata sumei încasate și rovinieta-ecuson al carei model este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice sau, după caz, rovinieta matcă-cupon al cărei model, stabilit în funcție de durata de utilizare și de tipul vehiculului, este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.
În sensul prezentelor norme metodologice, prin documentul care atestă plata sumelor încasate se înțelege factura, chitanța sau, după caz, bonul emis cu ajutorul casei de marcat eliberat de distribuitor.
Rovinieta-ecuson se eliberează până la epuizarea stocurilor.
În cazul eliberării de către distribuitor a rovinietei-ecuson, documentul care atestă plata sumei încasate va fi completat prin înscrierea cel puțin a următoarelor elemente:
a) seria rovinietei-ecuson;
b) numărul de înmatriculare al vehiculului;
c) tipul vehiculului, conform clasificării prevăzute în anexa nr. 1 la
Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 424/2002 , cu modificările și completările ulterioare;
d) anul, luna, ziua de la care este valabilă;
e) anul, luna, ziua expirării, conform perioadei de valabilitate solicitate de utilizator.
În cazul eliberării rovinietei matcă-cupon, distribuitorul va personaliza matca prin perforarea cu un dispozitiv mecanic a zilei, lunii, anului de la care este valabilă, va înscrie pe cupon numărul de înmatriculare al vehiculului, iar documentul care atestă plata sumei încasate va fi completat prin înscrierea cel puțin a următoarelor elemente:
a) seria rovinietei matcă-cupon;
b) numărul de înmatriculare al vehiculului;
c) tipul vehiculului, conform clasificării prevăzute în anexa nr. 1 la
Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 424/2002 , cu modificările și completările ulterioare;
d) anul, luna, ziua de la care este valabilă;
e) anul, luna, ziua expirării, conform perioadei de valabilitate solicitate de utilizator.
Datele prevăzute la alin. (4) lit. b) și c) și la alin. (5) lit. b) și c) sunt furnizate de utilizator conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare sau în documentele vamale, după caz, documente prezentate de acesta.
Pe toate documentele care atestă plata sumei încasate se va înscrie de către distribuitor, în mod obligatoriu, ora eliberării rovinietei.
Pentru verificarea valabilității rovinietei, în afara aplicării rovinietei-ecuson sau a mătcii rovinietei matcă-cupon în partea din stânga jos a parbrizului, vor fi păstrate la bordul vehiculului, prin grija utilizatorilor, ai căror conducători auto au obligația să le prezinte, la cerere, organelor de control abilitate, următoarele documente:
a) în cazul eliberării rovinietei-ecuson:
a1) pentru utilizatorii persoane fizice - documentul care atestă plata tarifului de utilizare, în original sau în copie legalizată;
a2) pentru utilizatorii persoane juridice - documentul care atestă plata tarifului de utilizare, în original, sau o copie a acestuia ștampilată și semnată în original de către conducătorul unității, cu înscrisul "conform cu originalul";
b) în cazul eliberării rovinietei matcă-cupon:
b1) pentru utilizatorii persoane fizice - cuponul cu aceeași serie cu a mătcii aplicate pe parbriz;
b2) pentru utilizatorii persoane juridice - cuponul cu aceeași serie a mătcii aplicate pe parbriz.
În cazul eliberării rovinietei matcă-cupon, aceasta este valabilă astfel:
a) rovinieta cu valabilitate de o zi - în ziua corespunzătoare datei pentru care a fost perforată matca;
b) rovinieta cu valabilitate de 7 zile - în ziua corespunzătoare datei pentru care a fost perforată matca și în următoarele 6 zile;
c) rovinieta cu valabilitate de 30 de zile - în ziua corespunzătoare datei pentru care a fost perforată matca și în următoarele 29 de zile;
d) rovinieta cu valabilitate de 12 luni - din ziua corespunzătoare datei pentru care a fost perforată matca și până în ziua anterioară aceleiași zile a anului următor.
Articolul 5
Responsabilitatea privind păstrarea în stare bună a documentelor prevăzute la art. 4 alin. (8), în vederea stabilirii valabilității rovinietei, revine în exclusivitate, în cazul vehiculelor înmatriculate în România, utilizatorului român, iar în cazul vehiculelor înmatriculate în alte state, conducătorului auto.
Articolul 6
Cheltuielile legate de tipărirea rovinietelor se suportă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.
Articolul 7
Achitarea tarifului de utilizare și eliberarea rovinietei se pot efectua la distribuitorii cu care Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a încheiat convenții în acest scop, precum și la sediile direcțiilor regionale de drumuri și poduri, ale secțiilor de drumuri naționale și ale agențiilor de control și încasare, subunități ale Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., conform legii.
Informațiile privind distribuitorii și locațiile în care se încasează tariful de utilizare și se eliberează rovinietele vor fi aduse la cunoștința utilizatorilor prin grija Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin publicarea pe pagina oficială de web a acesteia și la sediul subunităților sale.
Condițiile pe care distribuitorii trebuie să le îndeplinească cumulativ pentru a fi agreați de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. sunt:
A. pentru persoanele juridice române:
a) la data încheierii convenției și a eventualelor acte adiționale privind prelungirea termenului de valabilitate a acesteia să nu înregistreze obligații restante la plată față de bugetul consolidat al statului și față de bugetele locale;
b) să facă dovada deținerii logisticii necesare eliberării informatizate a rovinietelor și a documentelor care atestă plata tarifului de utilizare;
c) să aibă în structură puncte de lucru, declarate potrivit prevederilor legale, prin care să asigure încasarea tarifului de utilizare și distribuirea rovinietelor, amplasate în minimum 10 județe;
B. pentru persoanele juridice străine:
a) la data încheierii convenției și a eventualelor acte adiționale privind prelungirea termenului de valabilitate a acesteia să nu înregistreze obligații restante la plată față de bugetul consolidat al statului și față de bugetele locale;
b) să facă dovada deținerii logisticii necesare eliberării informatizate a rovinietelor și a documentelor care atestă plata tarifului de utilizare;
c) să aibă în structură puncte de lucru, declarate potrivit prevederilor legale, prin care să asigure încasarea tarifului de utilizare și distribuirea rovinietelor.
Fac excepție de la condiția prevăzută la alin. (3) lit. A.c) distribuitorii care au în structură puncte de lucru, declarate potrivit prevederilor legale, prin care să asigure încasarea tarifului de utilizare și distribuirea rovinietelor în zone teritoriale în care rovinietele nu pot fi distribuite de persoane juridice care îndeplinesc condiția sus-menționată sau care eliberează rovinieta și documentele care atestă plata prin intermediul aplicațiilor on-line.
Convențiile privind încasarea tarifului de utilizare și eliberarea rovinietelor se încheie la solicitarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.
Distribuitorilor cu care Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a încheiat convenții pentru încasarea tarifului de utilizare și eliberarea rovinietelor până la data intrării în vigoare a prezentului ordin li se vor aplica condițiile prevăzute la alin. (3) la data încetării valabilității convențiilor aflate în derulare.
Articolul 8
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., prin direcțiile regionale de drumuri și poduri, va returna contravaloarea tarifului, corespunzătoare perioadei de neutilizare, la solicitarea utilizatorului, în situația radierii din circulație a vehiculelor datorită:
a) dezmembrării, casării sau predării vehiculului unei unități specializate, în vederea dezmembrării;
b) scoaterii definitive din România a vehiculului;
c) declarării furtului vehiculului.
În cazul schimbării deținătorului vehiculului sau al cedării dreptului de folosință, rovinieta și menține valabilitatea.
Solicitarea de returnare a contravalorii tarifului, corespunzător perioadei de neutilizare, se depune la direcția regională de drumuri și poduri pe a cărei rază teritorială utilizatorul și are sediul social sau, după caz, domiciliul, împreună cu documentul care atestă plata și originalul sau copia legalizată a dovezii de radiere din circulație a vehiculului, emisă de organele Poliției Rutiere. Sediile direcțiilor regionale de drumuri și poduri și raza teritorială a acestora sunt cele prezentate în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice.
Suma ce se va returna va fi calculată proporțional cu perioada de neutilizare a vehiculului, respectiv cu perioada cuprinsă între data emiterii dovezii de radiere din circulație a vehiculului și data expirării valabilității rovinietei pentru care a fost achitat tariful de utilizare, mai puțin comisioanele bancare și de distribuire.
Articolul 9
În cazul în care pentru același vehicul se achită tariful de utilizare de două sau mai multe ori pentru perioade de valabilitate ale rovinietelor ce se suprapun pentru cel puțin o zi, la solicitarea utilizatorului, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., prin direcțiile regionale de drumuri și poduri, va returna contravaloarea tarifului corespunzător perioadei de suprapunere a valabilității rovinietelor.
Solicitarea de returnare a contravalorii tarifului, corespunzător perioadei de neutilizare, se depune la direcția regională de drumuri și poduri pe a cărei rază teritorială utilizatorul și are sediul social sau, după caz, domiciliul, împreună cu următoarele documente, în copie:
- certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a vehiculului;
- documentele care atestă plata rovinietelor;
- rovinieta sau rovinietele pentru care se solicită restituirea tarifului.
Suma ce se va returna va fi calculată în funcție de perioada de suprapunere a valabilității, mai puțin comisioanele bancare și de distribuire.
Articolul 10
Pentru solicitările de restituire prevăzute la art. 8 și 9, direcția regională de drumuri și poduri are obligația să verifice temeinicia cererilor de returnare și să restituie utilizatorului suma la care acesta are dreptul, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii solicitării.
Pentru solicitările de restituire prevăzute la art. 8 și 9, direcția regională de drumuri și poduri, în cazul în care constată că utilizatorul nu are dreptul la restituirea sumelor solicitate, va comunică în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii solicitării motivul pentru care cererea a fost respinsă total sau parțial, după caz.
Articolul 11
În cazul în care utilizatorii vor solicita eliberarea rovinietei pentru durate de utilizare, altele decât cele prevăzute la
art. 1 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 424/2002 , cu modificările și completările ulterioare, distribuitorul va elibera un număr corespunzător de roviniete în vederea asigurării acoperirii întregii perioade de valabilitate, fără întrerupere.
Distribuitorii de roviniete nu vor elibera utilizatorilor roviniete cu valabilitate anterioară datei achitării tarifului de utilizare.
Articolul 12
Odată cu aplicarea amenzii contravenționale, conducătorilor vehiculelor înmatriculate în România sau în alte state li se reține de către personalul abilitat în acest scop certificatul de înmatriculare al vehiculului, până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de utilizare.
Articolul 13
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. va pune la dispoziția distribuitorilor, în timp util, un număr corespunzător de exemplare de roviniete și facturi, pe bază de proces -verbal de predare-primire.
Numărul exemplarelor de rovinietă care se vor aloca distribuitorilor de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. se stabilește pe baza cererilor acestora și a datelor statistice privind numărul de roviniete eliberate anterior.
Anexa 1 ---------
la normele metodologice
-----------------------
Anexa 2 -------
la normele metodologice
-----------------------
MODEL ROVINIETA MATCA-CUPON
a) model rovinietă matcă-cupon cu valabilitate de o zi (culoare predominantă matcă - roșu)
b) model rovinietă matcă-cupon cu valabilitate de 7 zile (culoare predominantă matcă - violet)
c) model rovinietă matcă-cupon cu valabilitate de 30 de zile (culoare predominantă matcă - verde)
Model matcă pentru autoturisme
d) modelul rovinietei matcă-cupon cu valabilitate de 12 luni (culoare predominantă matcă - albastru)
NOTĂ:
*) Simbolurile "'08, '09, '10, '11" referitoare la "anul/year" aferente perioadei de valabilitate pot fi modificate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., ori de câte ori este necesar, la tipărirea rovinietelor.
Anexa 3 -------
la normele metodologice
-----------------------
LISTA
și adresele direcțiilor regionale de drumuri
și poduri aparținând Companiei Naționale de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România - S.A. și raza teritorială a acestora
Nr.
crt
Direcții regionale de drumuri și
poduri
Adresa
Raza teritorială
1.
Direcția Regională de Drumuri și
Poduri București
Bd. Iuliu Maniu
nr. 401 A,
sectorul 6,
București
București, județele
Argeș, Prahova, Giurgiu,
Ilfov, Teleorman,
Dâmbovița,Buzău,
Ialomița (parțial),
Călărași (parțial)
2.
Direcția Regională de Drumuri și
Poduri Craiova
Calea
Severinului
nr. 17,
Craiova
Județele Dolj, Olt,
Gorj, Vâlcea,
Mehedinți (parțial)
3.
Direcția Regională de Drumuri și
Poduri Timișoara
Str. Giurgiu
nr. 18,
Timișoara
Județele Timiș, Arad,
Caraș-Severin,Hunedoara,
Mehedinți (parțial)
4.
Direcția Regională de Drumuri și
Poduri Cluj
Str. Decebal
nr. 128, Cluj-
Napoca
Județele Cluj, Bistrița-
Năsăud, Bihor, Satu Mare
Alba, Maramureș, Sălaj
5.
Direcția Regională de Drumuri și
Poduri Brașov
Bd. Mihail
Kogălniceanu
nr. 13, Brașov
Județele Brașov, Mureș,
Covasna, Harghita, Sibiu
6.
Direcția Regională de Drumuri și
Poduri Iași
Str. Gheorghe
Asachi nr. 19,
Iași
Județele Iași, Vrancea,
Vaslui, Galați, Suceava,
Neamț, Bacău, Botoșani
7.
Direcția Regională de Drumuri și
Poduri Constanța
Prelungirea
Traian (F.N.),
Constanța
Județele Constanța,
Tulcea, Brăila, Călărași
(parțial),
Ialomița (parțial)
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.