Decizia nr. 199/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionel Dragomir în Dosarul nr. 15.981/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

La dosar, Asociația Proiect Semper Fidelis, care promovează realizarea protecției avertizorului în interes public, a transmis prin fax o cerere de intervenție.

Reprezentantul Ministerului Public se opune admiterii cererii de intervenție.

Asupra cererii formulate în prezenta cauză Curtea constată că au calitate de părți doar Ionel Dragomir și Gheorghe Fulga. Așa fiind, Curtea urmează a respinge cererea formulată de asociația de mai sus, deoarece nu are calitate de parte în cauză și nici nu poate fi introdusă ca atare direct în fața instanței de contencios constituțional, aceasta din urmă fiind ținută de cadrul procesual fixat de instanța de drept comun. În caz contrar, Curtea și-ar depăși competența, intrând în sfera de aplicare a dispozițiilor incidente unei cauze.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 15.981/1/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionel Dragomir în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse de procuror.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiție, ale art. 131 alin. (1) referitoare la rolul Ministerului Public în activitatea judiciară și ale art. 132 referitoare la Statutul procurorilor, deoarece poziția ierarhică a procurorului de ședință nu este nici egală, nici superioară procurorului a cărui soluție este contestată și, prin urmare, se poate naște o bănuială legitimă de imparțialitate cu privire la conduita procurorului de ședință, care, aflat într-o poziție oarecum ingrată, nu are tăria de a comenta, critica sau de a cere desființarea unei soluții aparținând unui procuror aflat pe o poziție ierarhică superioară. Așa fiind, nu se poate menține un echilibru just cu respectarea obligației constituționale de protecție a drepturilor procesuale ale cetățeanului în cauză.

În opinia autorului, este necesar ca legea organică să instituie o procedură echitabilă, aflată deasupra oricărei bănuieli, prin care instituția plângerii prevăzute de art. 278^1 din Codul de procedură penală să asigure participarea la ședință a unui procuror situat pe o poziție ierarhică egală sau superioară celui care a emis actul contestat.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 5 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, care au următorul conținut: "La judecarea plângerii, prezența procurorului este obligatorie."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la aceleași prevederi. Astfel, prin

Decizia nr. 575 din 7 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 10 iulie 2007, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 5 din Codul de procedură penală. Cu acel prilej s-a reținut că participarea procurorului la activitatea judiciară este de esența instituției Ministerului Public, prevăzută expres în art. 131 alin. (1) din Constituție, în conformitate cu care, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

Principiul subordonării ierarhice, specific Ministerului Public, nu contravine principiului constituțional al imparțialității și nu este de natură să îl împiedice pe procurorul care participă la judecarea plângerilor formulate în baza art. 278^1 din Codul de procedură penală să fie imparțial atunci când plângerile sunt îndreptate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor date de superiorul său ierarhic, întrucât în sistemul nostru juridic, la fel ca în toate sistemele în care funcționează instituția Ministerului Public, procurorul este liber să prezinte instanței de judecată concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii și ținând seama de probele administrate în cauză.

Această limită a subordonării ierarhice este consacrată expres în

art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară. În același sens, potrivit art. 64 din legea amintită, în soluțiile dispuse procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege, și are posibilitatea să conteste la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor și procurorilor, intervenția procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluției.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionel Dragomir în Dosarul nr. 15.981/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2008.