Decizia nr. 439/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 63 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Muhammad Kamil Khudeir Al Mayali în Dosarul nr. 7.717/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul de limbă arabă, desemnat în cauză spre a asigura traducerea, domnul Dalati Bassam.

Magistratul-asistent informează Curtea asupra faptului că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis la dosar punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate, solicitând, în final, respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 63 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, arătând că acestea nu încalcă prevederile constituționale invocate. Precizează, în sensul criticilor de neconstituționalitate formulate, că procedura audierii nu este interzisă de textul de lege, dar nici obligatorie, ea depinzând de probatoriul administrat în cauza dedusă judecății.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 noiembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 7.717/302/2007, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 63 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România.

Excepția a fost ridicată de Muhammad Kamil Khudeir Al Mayali într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat și pentru acordarea unei forme de protecție subsidiară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că textul de lege criticat contravine dreptului la apărare, drept absolut garantat de Constituție, Convenția privind statutul refugiaților, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Declarația Universală a Drepturilor Omului, deoarece lasă la libera apreciere a judecătorului cauzei posibilitatea și oportunitatea audierii solicitantului de azil. Or, în materia acordării protecției umanitare și a drepturilor refugiaților, principiile speciale cum sunt credibilitatea și prezumția de bună-credință joacă un rol esențial. Audierea străinului în cadrul procedurilor judecătorești oferă instanței posibilitatea de a cerceta în mod direct și nemijlocit întregul material probator ce contribuie la lămurirea împrejurărilor cauzei și de a-și forma astfel o opinie, deci nu exclusiv pe baza constatărilor "ex propriis sensibus" și a afirmațiilor unui funcționar al Oficiului Român pentru Imigrări.

Judecătoria Sectorului 5 București opinează în sensul netemeiniciei excepției de neconstituționalitate. Reglementarea posibilității de a se audia solicitantul de azil numai dacă instanța de judecată consideră că audierea este utilă soluționării cauzei nu constituie o restrângere a exercițiului dreptului la apărare, legiuitorul putând impune anumite condiții pentru exercitarea acestui drept.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 63 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România sunt constituționale, acestea nefiind de natură să restrângă exercitarea liberului acces la justiție sau a dreptului la apărare. Textul de lege criticat conține norme de procedură, fiind în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, și prevede reguli speciale, proprii procedurii specifice în materia azilului, și anume a soluționării plângerii formulate de solicitantul de azil împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 63 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu următorul conținut:

- Art. 63. - Audierea: "Instanța poate dispune audierea solicitantului de azil atunci când apreciază că aceasta este utilă soluționării cauzei."

Autorul excepției consideră că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate, în ordinea invocării lor, prevederile art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 16 alin. (1) și (2) din Convenția privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, ratificată de România prin

Legea nr. 46/1991 , privind dreptul de a sta în justiție, art. 18 alin. (2) din Constituție privind dreptul de azil care se acordă și se retrage în condițiile legii, cu respectarea tratatelor și a convențiilor la care România este parte, precum și art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, cu referire la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, și Declarația Universală a Drepturilor Omului, fără a preciza un text anume al acesteia.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Autorul excepției apreciază că neconstituționalitatea

art. 63 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România constă în caracterul dispozitiv al normelor legale criticate, în sensul că acestea nu impun instanței de judecată obligația audierii solicitantului de azil, ci o lasă la libera apreciere a judecătorului, care dispune în funcție de utilitatea acestui mijloc de probă pentru soluționarea cauzei. Sunt restrânse, în opinia autorului excepției, exercitarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil și a dreptului de a sta în justiție, consacrate prin art. 24 alin. (1) din Constituție, art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 16 pct. 1 și 2 din Convenția privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, la care România a aderat prin

Legea nr. 46/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată.

Procedura acordării unei forme de protecție umanitară, reglementată de

Legea nr. 122/2006 , are un caracter special, derogatoriu de la normele de drept comun. Acordarea unei forme de protecție umanitară se realizează în două etape: prima, cea administrativă, desfășurată în fața autorității specializate - Oficiul Român pentru Imigrări -, în cadrul căreia are loc intervievarea solicitantului și analizarea motivelor invocate, în urma cărora autoritatea dispune în sensul admiterii sau respingerii cererii, și a doua etapă, cea judecătorească, declanșată prin plângerea solicitantului împotriva deciziei autorității competente. Etapa judecătorească este guvernată de principiile celerității și confidențialității, având în vedere natura cauzelor ce urmează a fi soluționate. Astfel de cauze se judecă, potrivit art. 62 din lege, "cu precădere față de celelalte cauze civile", în cadrul unor termene procedurale scurte, imperativ fixate de lege, "dezbaterile au loc în ședință secretă", astfel cum prevede art. 58 alin. (1), iar exercitarea drepturilor procedurale "se face numai personal sau prin asistența unui apărător" (art. 59).

Examinând prevederile legale ce reglementează procedura acordării unei forme de protecție umanitară, Curtea nu poate reține pretinsa încălcare a dreptului la apărare, a liberului acces la justiție sau a dreptului la un proces echitabil. Dreptul de a sta în fața instanței, prevăzut și de art. 16 pct. 1 și 2 din Convenția privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, este asigurat prin însăși reglementarea etapei judecătorești succesive celei administrative, precum și prin instituirea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătorești. În cadrul etapei judecătorești, solicitantul beneficiază de toate drepturile și garanțiile procedurale specifice unui proces echitabil, drepturi pe care le exercită "numai personal sau prin asistența unui apărător". Instanța soluționează cauza pe baza susținerilor cuprinse în plângerea solicitantului-reclamant, a celor arătate de intimați în întâmpinare, a afirmațiilor martorilor, dacă este cazul, și, în măsura în care este utilă cauzei, a audierii solicitantului.

Prin urmare, audierea solicitantului, care a constituit elementul principal al etapei administrative, desfășurate în fața autorității competente, specializate în materia acordării azilului, este reluată în fața instanței doar dacă aceasta apreciază că este de natură a aduce noi lămuriri asupra cauzei, în cadrul controlului judecătoresc. Legea nu interzice audierea străinului, dar nici nu o impune ca obligatorie, depinzând de probatoriul administrat în cauză, în funcție de circumstanțele specifice acesteia. Totodată, este de remarcat că utilitatea reprezintă un criteriu pentru admisibilitatea probei în fața instanței. Nu în ultimul rând, ar fi contrar principiului celerității, predominant în materie, ca în fața instanței de judecată să fie în mod obligatoriu reluată audierea solicitantului de azil, fără a fi apreciată în concret utilitatea ei, întrucât ar putea să nu aducă informații noi, suplimentare față de cele înregistrate în faza administrativă a procedurii acordării azilului, singurul efect fiind, în acest caz, doar tergiversarea soluționării cauzei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 63 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Muhammad Kamil Khudeir Al Mayali în Dosarul nr. 7.717/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 aprilie 2008.