Ordin · Ministerul Finanțelor

Ordinul nr. 127/1998

privind prospectul de emisiune a certificatelor de depozit cu dobânda ale statului, seria 1998PF1

prezumat în vigoare

Data actului
23 ianuarie 1998
Emitent
Ministerul Finanțelor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 24 din 26 ianuarie 1998
Citează
3 acte
Structură
9 articole · 3.757 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministrul finanțelor,

în baza

Hotărârii Guvernului nr. 447/1997

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor,

în baza prevederilor

art. 28 din Legea bugetului de stat pe anul 1997 nr. 72/1997 , ale

art. 7 din Legea nr. 91/1993

privind datoria publică și ale

Convenției nr. 15.519 din 23 ianuarie 1998 , încheiată între Ministerul Finanțelor și Casa de Economii și Consemnațiuni,

emite următorul ordin:

Articolul 1

Ministerul Finanțelor anunta lansarea unei emisiuni de titluri de stat adresate populației, numite certificate de depozit cu dobânda ale statului, seria 1998PF1, în valoare totală de 100.000.000.000 lei.

Articolul 2

Valoarea nominală individuală a unui certificat de depozit cu dobânda al statului este de 1.000.000 lei.

Articolul 3

Certificatele de depozit cu dobânda ale statului se vor pune în vânzare în forma dematerializată, la valoarea nominală, numai în zilele de 29 ianuarie și 3 februarie 1998.

Articolul 4

Certificatele de depozit cu dobânda ale statului sunt scadente la datele de 30 aprilie 1998 și, respectiv, 5 mai 1998.

Articolul 5

Metoda de vânzare este subscripția publică, certificatele de depozit cu dobânda ale statului putând fi cumpărate numai de persoane fizice rezidente în România. Cumpărarea certificatelor de depozit cu dobânda ale statului, plata dobânzii și răscumpărarea acestora se realizează prin ghiseele Casei de Economii și Consemnațiuni ale filialelor municipiului București și ale sucursalelor județene, care acționează în calitate de agent al statului de înregistrare, plata și transfer, prin completarea formularelor puse la dispoziție cumpărătorului.

Articolul 6

Rata dobânzii certificatelor de depozit cu dobânda ale statului este de 75% pe an.

Dobânda se va calcula începând cu ziua următoare cumpărării certificatului de depozit cu dobânda al statului, se va plati la scadenta, pentru o perioadă de 91 de zile și se va determina conform formulei:

K x 75% x 91 de zile

D = ---------------------,

360

în care:

D = valoarea dobânzii;

K = valoarea nominală totală.

Calculul dobânzii încetează o dată cu data scadentei certificatelor de depozit cu dobânda ale statului.

Articolul 7

Răscumpărarea și plata dobânzilor se pot face oricând, începând cu data scadentei, certificatele de depozit cu dobânda ale statului fiind imprescriptibile.

În cazul în care deținătorii certificatelor de depozit cu dobânda ale statului solicita răscumpărarea acestora înainte de scadenta, C.E.C. poate onora aceste cereri din disponibilitățile proprii, achitand solicitanților o dobânda egala cu cea practicată la depunerile la vedere.

Decontarea valorii acestor certificate de depozit cu dobânda ale statului și a dobânzii cuvenite acestora cu Ministerul Finanțelor, potrivit prospectului de emisiune, se va efectua de către Casa de Economii și Consemnațiuni la data scadentei certificatelor de depozit cu dobânda ale statului în cauza.

Articolul 8

Dobânzile încasate de deținătorii certificatelor de depozit cu dobânda ale statului, în conformitate cu prevederile legale, nu sunt supuse impozitării.

Articolul 9

În situația în care data scadentei este zi nelucrătoare, plata dobânzii și a capitalului se va efectua în ziua lucrătoare imediat următoare acesteia.

Ministrul finanțelor,
Daniel Daianu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.