Decizia nr. 682/2008
referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^9, art. 385^11 alin. 4 și art. 385^13 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 215 alin. 2 și 3 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodia Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^9, art. 385^11 alin. 4 și ale art. 385^13 din Codul de procedură penală, precum și a prevederilor art. 215 alin. 2 și 3 din Codul penal, excepție ridicată de Constantin Cuciureanu în Dosarul nr. 945/117/2006 al Curții de Apel Craiova - Secția penală.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 februarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 945/117/2006, Curtea de Apel Craiova - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 385^9, art. 385^11 alin. 4 și art. 385^13 din Codul de procedură penală, precum și a prevederilor art. 215 alin. 2 și 3 din Codul penal, excepție ridicată de Constantin Cuciureanu în dosarul de mai sus, având ca obiect soluționarea unui recurs în materie penală.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiție, ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, ale art. 124 referitoare la Înfăptuirea justiției, precum și ale art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil. Astfel, art. 385^9 din Codul de procedură penală este neconstituțional, deoarece prin limitările stricte introduse este încălcat liberul acces la justiție, fiind posibil ca o parte din greșelile instanței de apel să nu se regăsească printre cazurile expres prevăzute de text.
Articolul 385
^11 alin. 4 și art. 385^13 din Codul de procedură penală contravin principiului egalității în drepturi și înfăptuirii justiției, deoarece conferă procurorului drepturi excesive la judecarea recursului, asigurându-i un rol decisiv.
Articolul 215
alin. 2 și 3 din Codul penal contravine, în opinia autorului excepției, dreptului la apărare și la un proces echitabil, deoarece alineatele criticate nu fac trimitere expresă la alineatul 1 al aceluiași articol, situație din care s-ar putea desprinde concluzia nelegală că pentru existența infracțiunii de înșelăciune în variantele prevăzute de alin. 2 și 3 nu ar mai fi necesară îndeplinirea condițiilor premisă.
Curtea de Apel Craiova - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, ele aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza acestora, fără a institui privilegii ori discriminări pe considerente arbitrare.
De asemenea, prevederile legale contestate asigură judecarea cauzei în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, iar părțile se pot prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează procesul echitabil. În plus, art. 129 din Constituție atribuie legiuitorului dreptul de a stabili cazurile exercitării căilor de atac, fără a contraveni prin modalitatea adoptată regulilor constituționale referitoare la înfăptuirea justiției.
În sfârșit, dispozițiile legale privind motivele de casare a hotărârii penale, prezența părților și a procurorului, dezbaterea recursului și cele privind agravantele infracțiunii de înșelăciune nu încalcă dreptul la apărare al inculpatului. Acesta este totdeauna ascultat în prima instanță și în instanța de apel, iar în recurs are cel din urmă cuvânt.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 385^9 cu denumirea marginală Cazurile în care se poate face recurs, art. 385^11 alin. 4 cu denumirea marginală. Prezența părților și a procurorului la judecarea recursului, art. 385^13 referitoare la Dezbaterea recursului, toate din Codul de procedură penală, precum și dispozițiile art. 215 alin. 2 și 3 din Codul penal cu denumirea marginală Înșelăciunea.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 385^9 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la același prevederi invocate și în prezenta cauză. Astfel, prin
Decizia nr. 296 din 7 noiembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 6 decembrie 2002, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^9 din Codul de procedură penală, deoarece erau criticate pentru că nu prevăd un motiv de recurs, deci pentru o omisiune. Or, asupra unor excepții de neconstituționalitate ce vizau omisiuni de reglementare Curtea s-a mai pronunțat, statuând în mod constant că jurisdicția constituțională nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite și, de aceea, critica de neconstituționalitate prin omisiune este inadmisibilă.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
În ceea ce privește contrarietatea dispozițiilor art. 215 alin. 2 și 3 din Codul penal cu dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că aceasta este contrasă, pe de o parte, din argumente referitoare la inexistența unei reglementări exprese de trimitere la alin. 1 al aceluiași articol și, pe de altă parte, din rațiuni ce țin de interpretarea și aplicarea legii, deoarece ar fi posibilă existența infracțiunilor prevăzute de alin. 2 sau 3, fără îndeplinirea condițiilor premisă din alin. 1, în special a celor ce vizează inducerea sau menținerea în eroare cu scopul de a obține un folos material injust. Or, aspectele legate de teoria dreptului substanțial referitoare la interpretarea și aplicarea legii excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului.
În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor referitoare la obligativitatea participării procurorului la judecarea recursului în toate cazurile și la dezbaterea recursului, Curtea constată că acestea nu contravin prevederilor constituționale ale art. 16, deoarece se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normelor juridice contestate. Faptul că legiuitorul, în acord cu exigențele art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, a înțeles să confere participării procurorului la judecarea recursului caracter obligatoriu nu este de natură a afecta actul de înfăptuire a justiției, care este realizat nu de reprezentantul Ministerului Public, ci de instanțele judecătorești. Această exigență își are rațiunea în necesitatea rolului conferit de Constituție Ministerului Public, care, potrivit art. 131 din Legea fundamentală, în activitatea judiciară reprezintă interesele generale ale societății, apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. De altfel, reglementarea criticată nu este de natură a suprima dreptul părților de a participa la judecarea recursului, deoarece acestea sunt citate și nimic nu le împiedică să participe alături de procuror la dezbaterea recursului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^9 din Codul de procedură penală și al art. 215 alin. 2 și 3 din Codul penal, excepție ridicată de Constantin Cuciureanu în Dosarul nr. 945/117/2006 al Curții de Apel Craiova - Secția penală.
2. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^11 alin. 4 și art. 385^13 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de același autor în același dosar.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.