Decizia nr. 916/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Bogdan Șimon și Natalia Alina Șimon în Dosarul nr. 517/117/2008 al Tribunalului Cluj - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia, cu referire la jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 517/117/2008, Tribunalul Cluj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Bogdan Șimon și Natalia Alina Șimon în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei acțiuni de retrocedare în natură a unui imobil.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece instanțele judecătorești nu se pot substitui puterii legiuitoare adoptând reguli cu caracter general, iar deciziile date de Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când judecă recursuri în interesul legii, nu pot avea decât un caracter doctrinar, fără efecte juridice.

Tribunalul Cluj - Secția civilă și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "[...] Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".

Excepția de neconstituționalitate se raportează la prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului și ale art. 124 alin. (3) potrivit cărora judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea reține că s-a pronunțat prin numeroase decizii asupra dispozițiilor de lege criticate, constatând constituționalitatea acestora. Astfel, prin

Decizia nr. 1.014/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, s-a reținut că scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop, Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera că deciziile pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuție care vizează domeniul legiferării, situație în care textul de lege amintit ar contraveni prevederilor art. 61 din Constituție.

Prin textul de lege criticat de autorul excepției, legiuitorul, având în vedere poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție în sistemul instanțelor judecătorești, precum și rolul său prevăzut în art. 329 din Codul de procedură civilă, a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanțele judecătorești a unui text de lege, fără ca astfel instanța supremă să se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat.

Totodată, Curtea a constatat că textul de lege criticat este conform nu numai cu prevederile art. 61 din Constituție, ci și cu cele ale art. 1 alin. (3)-(5) din Legea fundamentală, dând expresie îndatoririi fundamentale înscrise în alin. (5) al acestui text, potrivit căruia: "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."

De asemenea, s-a reținut că organizarea judiciară are ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituția României, și judecarea proceselor de către instanțe judecătorești în mod imparțial și independent de orice influențe extranee, în conformitate cu prevederile constituționale ale art. 124 alin. (1) și (3), astfel încât susținerile referitoare la încălcarea textelor constituționale menționate anterior nu pot fi reținute. Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât, legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, așa încât intima convingere a judecătorului nu poate justifica o asemenea consecință.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În plus, în Cauza Moșteanu împotriva României, 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reține - cu privire la obligația judecătorilor de a se conforma jurisprudenței stabilite de Secțiile Reunite ale Curții Supreme de Justiție - că "reunirea camerelor sau secțiilor unei instanțe este menită să confere o autoritate specială celor mai importante decizii de principiu pe care instanța are datoria să le pronunțe. Această autoritate specială - fiind vorba, ca în speță, de o curte supremă - se impune secțiilor acestei instanțe în calitate de jurisdicții inferioare, fără a aduce totuși atingere dreptului și datoriei lor de a examina în mod absolut independent cazurile concrete care le sunt supuse atenției".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Bogdan Șimon și Natalia Alina Șimon în Dosarul nr. 517/117/2008 al Tribunalului Cluj - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2008.