Decizia nr. 962/2008

Articolul 171

alin. 2 din Codul de procedură penală contravine dreptului constituțional la apărare, deoarece, în situația în care învinuitul sau inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, instanța de judecată desemnează un avocat din oficiu, care, fiind membru al Uniunii Naționale a Barourilor din România, nu va pune concluzii împotriva uniunii căreia îi aparține. Art. 183 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale referitoare la libertatea individuală, întrucât, atâta timp cât se execută mandatul, partea este privată de libertate. Art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală contravine, de asemenea, dreptului la apărare. Art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală încalcă principiul simetriei (fiind inadmisibil ca o încheiere de ședință să poată fi atacată dacă se admite o excepție și să nu poată fi recurată dacă se respinge excepția), precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv.

În sfârșit,

art. 29 din Legea nr. 47/1992 este neconstituțional, deoarece permite instanței să respingă excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

Judecătoria Suceava apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, în ce privește dispozițiile din Codul de procedură penală atacate, se arată că acestea nu încalcă prevederile constituționale invocate. Mai arată că reglementarea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii în art. 281 din Codul penal nu aduce atingere regulii constituționale care reglementează categoriile de legi adoptate de Parlament. Cât privește critica

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,se arată, mai întâi, că nu a fost motivată, în sensul că nu au fost indicate normele constituționale pretins încălcate. Totodată, se exprimă opinia în sensul că acest text de lege nu aduce atingere niciunei prevederi constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții, îi constituie dispozițiile art. 281 din Codul penal,ale art. 171 alin. 2, art. 183 alin. 1 și 2, art. 262 pct. 1 lit. a) și art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală, precum și ale

art. 29 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004. În ceea ce privește dispozițiile din

Legea nr. 47/1992

atacate, Curtea constată că,deși a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , în integralitatea acestuia, criticile de neconstituționalitate vizează, în realitate, numai prevederile alin. (6) al art. 29 din actul normativ menționat. Așa fiind, Curtea urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 din Codul penal, ale art. 171 alin. 2, art. 183 alin. 1 și 2, art. 262 pct. 1 lit. a) și art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală, precum și ale

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Articolul 281

din Codul penal are următorul conținut: "Exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activități pentru care legea cere autorizație, ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă".

Textele din Codul de procedură penală criticate au următorul cuprins:

- Art. 171 alin. 2: "Asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța de judecată apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.";

- Art. 183 alin. 1 și 2: "O persoană poate fi adusă în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispozițiilor art. 176, dacă fiind anterior citată nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezența ei este necesară.

Învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citație, dacă organul de urmărire penală sau instanța constată motivat că în interesul rezolvării cauzei se impune această măsură.;"

- Art. 262 pct. 1 lit. a): "Dacă procurorul constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare și legal administrate, procedează, după caz, astfel:

1. când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de învinuit sau inculpat și că acesta răspunde penal:

a) dacă acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mișcare acțiunea penală și dispune trimiterea în judecată;"

- Art. 332 alin. 4: "Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în 3 zile de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă."

Articolul 29

alin. (6) din Legea nr. 47/1992

are următorul cuprins: "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În opinia autorului excepției, prevederile art. 281 din Codul penal contravin dispozițiilor constituționale ale art. 73 alin. (1), potrivit cărora "Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare" și ale art. 115 alin. (1), potrivit cărora "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. " În ceea ce privește textele din Codul de procedură penale criticate, se susține că încalcă prevederile art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, pe cele ale art. 23 privind Libertatea individuală, pe cele ale art. 24 din Constituție, privind Dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 5, art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la libertate și la siguranță,dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv. Se mai invocă și prevederile art. 9 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia "nimeni nu poate fi arestat, deținut sau exilat în mod arbitrar", și ale art. 9 și art. 14 paragraful 3 lit. g) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care consacră dreptul oricărui om la libertate și la securitatea persoanei sale, respectiv dreptul oricărei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni de a nu fi silită să mărturisească împotriva sa însăși sau să se recunoască vinovată.

Articolul 29

din Legea nr. 47/1992

încalcă prevederile art. 146 lit. b) din Constituție privind atribuțiile Curții Constituționale.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra constituționalității textelor din Codul penal și Codul de procedură penală criticate în prezenta cauză, prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală și față de critici similare.Astfel,de exemplu, prin

Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005,

Decizia nr. 646 din 29 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie 2006,

Decizia nr. 49 din 13 februarie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 16 mai 2001, și

Decizia nr. 317 din 13 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 8 aprilie 2008, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, art. 262 din Codul de procedură penală și art. 281 din Codul penal, pentru considerentele acolo arătate.

Tot astfel, prin

Decizia nr. 885 din 16 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 5 noiembrie 2007, și prin

Decizia nr. 587 din 20 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 19 iunie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 183 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, statuând că acestea nu încalcă normele constituționale referitoare la libertatea individuală.

De asemenea, prin

deciziile nr. 854 din 8 iulie 2008

și nr. 285 din 11 martie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 31 iulie 2008, respectiv nr. 271 din 7 aprilie 2008, Curtea a statuat, referindu-se și la jurisprudența sa anterioară, că dispozițiile art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituționale ale art. 21 și nici pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele care au fundamentat deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în privința criticilor formulate în raport de dispozițiile din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice invocate, care vizează, în esență, garantarea libertății individuale.

În ceea ce privește problema de neconstituționalitate care se referă la dispozițiile

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , despre care autorul excepției susține că îngrădesc accesul liber la justiție, întrucât permit instanței să respingă excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă, se constată că instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate fără a invoca incidența în cauză a dispozițiilor

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

sub aspectul existenței unor motive de inadmisibilitate a excepției. Așa fiind, în acord cu dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora Curtea Constituțională se pronunță cu privire la constituționalitatea prevederilor dintr-o lege sau ordonanță "care au legătură cu soluționarea cauzei", se constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

este inadmisibilă.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție invocată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 4.863/212/2007 al Judecătoriei Suceava.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 din Codul penal, ale art. 171 alin. 2, art. 183 alin. 1 și 2, art. 262 pct. 1 lit. a) și art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție invocată de același autor în același dosar.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 septembrie 2008.