Decizia nr. 997/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Ministerul Justiției în Dosarul nr. 7.604/99/2007 al Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, arătând că, deși textul criticat nu ar fi susceptibil de interpretări care să producă efecte neconstituționale, din practica Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării rezultă că dispozițiile

art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

au fost interpretate și aplicate cu depășirea competenței atribuite prin lege acestei instituții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 14 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 7.604/99/2007, Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Excepția a fost ridicată de Ministerul Justiției cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 16/CA din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 7.604/99/2007, sentință prin care Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției au fost obligați să plătească drepturi salariale rezultând din diferențele de salarizare constatate prin Hotărârea nr. 151 din 21 iunie 2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că, din interpretarea textului de lege criticat, rezultă că hotărârile emise de Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării sunt pronunțate doar în vederea investigării și sancționării contravenționale a faptelor sau actelor de discriminare, fapte înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite care încalcă normele dreptului obiectiv, cauzând prejudicii unei persoane. Nicio prevedere cuprinsă în

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

nu abilitează Colegiul să emită hotărâri în exercitarea atribuției de armonizare a legislației. Această concluzie este impusă de mai multe aspecte, precum necesitatea sesizării Consiliului în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, sarcina dovedirii faptei de către cel care se consideră discriminat, posibilitatea de a proba inclusiv prin înregistrări audio sau video, aplicarea sancțiunilor contravenționale, caracterul executoriu al hotărârii Consiliului în ceea ce privește sancțiunea pecuniară și posibilitatea restabilirii situației anterioare. O interpretare contrară, care ar legitima Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să aplice sancțiuni contravenționale pentru adoptarea unor acte normative, ar reprezenta un nonsens. De asemenea, restabilirea situației anterioare discriminării "create" printr-o dispoziție legală este de altfel imposibilă printr-o hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dispozițiile din legi sau ordonanțe bucurându-se, până la proba contrară, de prezumția de constituționalitate, iar cele cuprinse într-un act administrativ de prezumția de legalitate. În consecință, consideră că

art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

este neconstituțional în măsura în care este interpretat în sensul în care se dă Consiliului atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în acte normative și acte administrative cu caracter normativ.

Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, arată că, din coroborarea

art. 18 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , referitor la "armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative și administrative", cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din același act normativ, care includ în sfera discriminării și "prevederile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane", respectiv cu dispozițiile art. 20 din aceeași ordonanță, care recunosc Consiliului dreptul de a lua măsuri specifice în cazul "constatării existenței discriminării", rezultă că pot face obiect al investigațiilor Consiliului, din oficiu sau la cerere, și reglementări cu caracter normativ. Or, transferul, chiar și în mod indirect sau prezumat, al controlului concordanței unor prevederi din acte normative cu art. 16 din Constituție, precum și permisiunea acordată Consiliului de a realiza "armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative și administrative" și "a dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării" apar ca o încălcare a principiului separației și echilibrului puterilor în stat. De asemenea, arată că, prin neprecizarea limitelor și condițiilor în care Consiliul poate să exercite controlul, se permite acestuia să se substituie instanțelor judecătorești în ceea ce privește interpretarea și aplicarea legilor, încălcându-se astfel prevederile art. 126 din Constituție, iar pe de altă parte, să se pronunțe, chiar și în mod indirect, asupra constituționalității legilor, prerogativă ce aparține exclusiv Curții Constituționale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, dispoziții potrivit cărora:

"Art. 20. - (1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. (2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

(3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării.

(4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea sesizării.

(5) Acțiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfășoară la sediul instituției sau în alt loc stabilit de acesta.

(6) Persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice.

(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.

(8) Hotărârea se comunică părților în termen de 15 zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării.

(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.

(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu."

Autorul excepției consideră că acest text de lege este contrar prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4), ce reglementează principiul separației puterilor în stat, art. 126 alin. (6), care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ, ale art. 146 lit. a) și d), care stabilesc competența Curții Constituționale de a analiza constituționalitatea unor prevederi din legi sau ordonanțe în vigoare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în esență, critica autorului excepției pune în discuție constituționalitatea atribuțiilor jurisdicționale ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care, potrivit

art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , poate să dispună "înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării", în măsura în care situațiile discriminatorii izvorăsc din conținutul unor acte normative.

Față de acestea, Curtea apreciază că o corectă analiză a textului de lege criticat impune interpretarea acestuia în ansamblul reglementării din care face parte, mai precis al secțiunii a VI-a din

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , care reglementează rolul, atribuțiile și organizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Astfel, Curtea observă că, potrivit dispozițiilor

art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării îndeplinește rolul de "garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării", iar potrivit dispozițiilor art. 18 din același act normativ, "este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării". Mai departe, art. 19 alin. (1) lit. c), precum și art. 20 în ansamblu reglementează rolul jurisdicțional al Consiliului, care are ca finalitate, așa cum s-a arătat, "înlăturarea faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării". În sfârșit, nu trebuie omis nici faptul că art. 2 alin. (3) din aceeași ordonanță prevede că sunt discriminatorii "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane [...]".

Deși autorul excepției apreciază ca fiind un "nonsens" interpretarea dispozițiilor

art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

în sensul aplicabilității lor și cu privire la situațiile discriminatorii ce izvorăsc din conținutul actelor normative, Curtea observă totuși că dispozițiile de lege mai sus enunțate au constituit în realitate temeiul mai multor hotărâri prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat, în cadrul activității sale jurisdicționale, caracterul discriminatoriu al unor prevederi legale. Dovadă a acestui fapt stă și introducerea, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 , a alin. (3) la

art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , prin care s-a scos din competența Consiliului soluționarea sesizărilor având ca obiect măsurile legislative în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar, măsură legislativă dictată tocmai ca urmare a efectelor generate de hotărârile emise de această instituție.

În această ordine de idei, Curtea constată că, în vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conținutul actelor normative. În acest sens, acest organ poate constata existența unor prevederi de lege discriminatorii și își poate exprima opinia în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării. Ceea ce aici interesează sunt efectele pe care le produc aceste opinii. Astfel, dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicțional întemeiat pe

art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării poate să constate existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilității acestor dispoziții și chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate. Într-o atare împrejurare, se pune în discuție legitimitatea acestui organ de a interfera în competențele legislativului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicabilității altora, dar și în competențele Curții Constituționale, care îndeplinește rolul de legislator negativ, atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanțe și dispozițiile constituționale, sub aspectul art. 16 referitor la principiul nediscriminării.

Deși în lumina dispozițiilor constituționale o asemenea interpretare nu ar putea fi acceptată, rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării putând fi rezumat mai degrabă la posibilitatea de a constata existența unor discriminări în conținutul unor acte normative și la formularea de recomandări sau sesizarea autorităților competente pentru a modifica respectivele texte de lege, se observă totuși, așa cum s-a reținut și mai sus, că, în practică,

art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

a generat efecte neconstituționale, prin care s-a încălcat principiul separației puterilor în stat, la aceasta contribuind chiar formularea echivocă a dispozițiilor cuprinse în secțiunea a VI-a din

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 .

Pentru aceste motive, Curtea constată că prevederile

art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze textul unor acte normative cu caracter discriminatoriu și chiar să substituie acest text cu dispoziții cuprinse în alte acte normative.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în Dosarul nr. 7.604/99/2007 al Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (1), (2), (4)-(10) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de același autor, în același dosar.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Guvernului și celor două Camere ale Parlamentului.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2008.