Decizia nr. 919/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 364 și art. 366 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Vitol" - S.A. din București în Dosarul nr. 3.487/2/2007 al Curții de Apel București - Secția a V-a comercială.

La apelul nominal se prezintă avocatul părții Faber Invest&Trade Inc. București, Teodor Cuzino, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Avocatul prezent solicită Curții respingerea excepției, arătând că scopul în care a fost ridicată aceasta îl reprezintă exclusiv tergiversarea soluționării procesului aflat pe rolul instanței de fond, împrejurare ce dovedește reaua-credință a autorului în exercitarea drepturilor procesuale. În acest sens, în temeiul art. 108^1 din Codul de procedură civilă, solicită aplicarea unei amenzi judiciare.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 16 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3.487/2/2007, Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 364 și art. 366 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Vitol" - S.A. din București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că limitarea motivelor pentru care poate fi cenzurată o hotărâre arbitrală, pronunțată în afara cadrului justiției, reprezintă o îngrădire a atribuției constituționale a instanțelor judecătorești de "a înfăptui justiția", respectiv de a analiza în mod complet motivele de fapt și de drept pentru care este criticată o hotărâre arbitrală. Astfel, deși este admisibil ca un litigiu să fie soluționat pe calea arbitrajului, această metodă alternativă de soluționarea a disputelor nu poate îngrădi posibilitatea instanțelor judecătorești de a se pronunța în mod exhaustiv asupra tuturor aspectelor legate de litigiu. Cu alte cuvinte, pentru a fi conformă cu Constituția, calea de atac a acțiunii în anularea hotărârii arbitrale trebuie să aibă un caracter pe deplin devolutiv, în sensul de a permite desființarea sentinței arbitrale pentru orice motiv de nelegalitate sau de netemeinicie.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal consideră excepția ca fiind întemeiată, în măsura în care practica judiciară nu a reușit să clarifice, până în prezent, regimul juridic al acțiunii în anularea hotărârilor arbitrale. Instanța apreciază că acțiunea în anulare ar trebui să fie asimilată apelului și judecată în complet de doi judecători, în condițiile în care există o judecată pe fond a cererii de chemare în judecată de către o primă instanță, respectiv tribunalul arbitral, a cărui sentință formează obiectul acestei căi de atac.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional și nu conține prevederi contrare dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 364 și art. 366 alin. (2) din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conținut:

- Art. 364: "Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive:

a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului;

b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante;

c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală;

d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;

e) hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353^3;

f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării, nu este semnată de arbitri;

h) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire;

i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.";

- Art. 366 alin. (2): "Hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată numai cu recurs."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1), (2) și (3), care garantează liberul acces la justiție și dreptul cetățenilor la un proces echitabil, și art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a analizat în mai multe rânduri constituționalitatea prevederilor din Codul de procedură civilă referitoare la acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale ca și în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 8/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2007, Curtea a reținut că "arbitrajul constituie o excepție de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii, așa cum prevede art. 341 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrală sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului. În cazul în care părțile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată.

Așa fiind, Curtea observă că incidența dispozițiilor legale criticate este subsecventă acordului de voință intervenit între părțile care au încheiat convenția arbitrală și care au optat pentru soluționarea litigiului de către un tribunal arbitral. Împrejurarea că autorul excepției a achiesat la soluționarea litigiului pe această cale, deși cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască dispozițiile legale referitoare la judecarea litigiului de o asemenea instituție, precum și consecințele juridice ale aplicării lor, nu îl îndreptățește să se prevaleze de necunoașterea legii și deci lipsește de temei critica reglementării în cauză."

În ceea ce privește critica referitoare la caracterul devolutiv pe care ar trebui să îl aibă acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale, Curtea reține că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun, inclusiv sub aspectul admisibilității acesteia, nu relevă niciun aspect de neconstituționalitate, fiind în deplină concordanță cu prevederile art. 129 din Constituție. Într-adevăr, în măsura în care textul constituțional de referință folosește termenul generic de "căi de atac", fără a le identifica și caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel și recurs, ipoteză în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituționalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptățit ca, în considerarea anumitor particularități, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun. De altfel, Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 366 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în cazul în care a admis acțiunea în anulare, instanța se va pronunța pe fondul litigiului, în limitele convenției arbitrale.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 366 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că, potrivit

Deciziei nr. 66/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 4 aprilie 2001, "stabilirea unei singure căi ordinare de atac împotriva sentințelor pronunțate în cauzele ce au ca obiect acțiuni în anulare nu contravine prevederilor art. 21 din Constituție. În conformitate cu prevederile constituționale ale art. 126 și 129, stabilirea competenței instanțelor judecătorești, a procedurii de judecată, precum și a condițiilor de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești intră în competența exclusivă a legiuitorului. Totodată, accesul liber la justiție, prevăzut la art. 21 din Constituție, nu poate avea semnificația că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac."

Considerentele pe care s-au bazat soluțiile anterioare ale Curții Constituționale, pronunțate în cauze similare, sunt valabile și în prezenta cauză, neexistând niciun motiv pentru reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 364 și art. 366 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Vitol" - S.A. din București în Dosarul nr. 3.487/2/2007 al Curții de Apel București - Secția a V-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2008.