Decizia nr. 1090/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. 2 din Codul penal, excepție ridicată de Vasile Leucă în Dosarul nr. 715/88/2008 al Tribunalului Tulcea - Secția penală.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către Spitalul Județean de Urgență Tulcea, prin care acesta se constituie parte civilă.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se poate primi o astfel de cerere în fața Curții Constituționale.

Curtea, deliberând, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , respinge cererea Spitalului Județean de Urgență Tulcea.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 715/88/2008, Tribunalul Tulcea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. 2 din Codul penal. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Vasile Leucă în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece limitează posibilitatea părții vătămate de a solicita încetarea acțiunii penale.

Tribunalul Tulcea - Secția penală și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât în absența termenului prevăzut de art. 132 din Codul penal s-ar crea posibilitatea părților de a reactiva procedurile judiciare oricând, aducându-se atingere autorității lucrului judecat și stabilității raporturilor juridice.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece fiind o creație a legiuitorului, din rațiuni de politică penală, este firesc ca acesta să determine și termenul până la care poate interveni împăcarea părților.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 132 alin. 2 din Codul penal, cu următorul cuprins: "Împăcarea este personală și produce efecte numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii."

Excepția de neconstituționalitate se raportează la prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoarea la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Împăcarea părților, potrivit Codului penal român, este o cauză generală de înlăturare a răspunderii penale și reprezintă înțelegerea dintre infractor și victima infracțiunii prin care se pune capăt conflictului născut din săvârșirea infracțiunii. Potrivit dispozițiilor de lege criticate, împăcarea părților poate interveni oricând, dar nu mai târziu de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Curtea constată că dispozițiile art. 132 alin. 2 din Codul penal nu contravin dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Soluția legislativă potrivit căreia împăcarea părților poate interveni numai până la momentul rămânerii definitive a hotărârii nu este de natură să conducă la încălcarea dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, ci, dimpotrivă, este o soluție legislativă firească, care dă expresie acestui principiu constituțional. Astfel, nu se poate susține că părțile ar trebui să aibă posibilitatea de a se împăca și după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, întrucât împăcarea părților este o cauză care înlătură efectul săvârșirii unei infracțiuni, și, în consecință, este firesc ca aceasta să poată interveni numai între momentul săvârșirii infracțiunii și momentul stabilirii răspunderii penale prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. 2 din Codul penal, excepție ridicată de Vasile Leucă în Dosarul nr. 715/88/2008 al Tribunalului Tulcea - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2008.