Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1011/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

prezumat în vigoare

Data actului
7 octombrie 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 804 din 2 decembrie 2008
Citat de
3 acte
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 12.073 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Erich-Walter Streifert în Dosarul nr. 3.241/190/2007 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 11.759/325/2007 și nr. 690/295/2007 ale Tribunalului Timiș - Secția civilă, nr. 5.589/325/2008 și nr. 8.745/325/2008 ale Judecătoriei Timișoara și nr. 8.238/337/2006 al Tribunalului Sălaj - Secția civilă, dosare având ca obiect aceeași excepție de neconstitu ționalitate. Cauzele au fost înregistrate la Curtea Constituțională cu nr. 1.486D/2008, nr. 1.550D/2008, nr. 1.556D/2008, nr. 1.693D/2008 și nr. 1.725D/2008, excepțiile fiind ridicate de Silier Josef Tiberiu Victor, Friedl Wilhelm, Wirsz Nikolaus Walter, Endres Magdalena, Krimm Mathias, precum și de Karolyi Erzsebet Sarolta.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele menționate au conținut identic, pune în discuție, din oficiu, conexarea acestora.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a dosarelor menționate, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 1.486D/2008, nr. 1.550D/2008, nr. 1.556D/2008, nr. 1.693D/2008 și nr. 1.725D/2008 la Dosarul nr. 1.330D/2008, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate ca fiind încălcate. Menționează, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 8 mai 2008, din 9 mai 2008, din 27 mai 2008, din 17 iunie 2008, din 10 iunie 2008 și din 8 iulie 2008, pronunțate în dosarele nr. 3.241/190/2007, nr. 11.759/325/2007, nr. 690/295/2007, nr. 5.589/325/2008, nr. 8.745/325/2008 și nr. 8.238/337/2006, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția civilă, Tribunalul Timiș - Secția civilă, Judecătoria Timișoara și Tribunalul Sălaj - Secția civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 .

Excepțiile au fost ridicate de Erich-Walter Streifert, Silier Josef Tiberiu Victor, Friedl Wilhelm, Wirsz Nikolaus Walter, Endres Magdalena, Krimm Mathias, precum și Karolyi Erzsebet Sarolta în dosare având ca obiect "fond funciar".

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că

art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

contravine prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 44 alin. (2) și (4), art. 46, art. 51, art. 52 și art. 53, precum și unor dispoziții din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În esență, potrivit criticilor formulate, aceste prevederi de lege "sunt interpretabile", restrâng sfera persoanelor îndreptățite la reconstituire și limitează accesul la moștenirea legală.

Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția civilă consideră că

art. 48 din Legea nr. 18/1991

suprimă însuși "dreptul erezilor cetățeni străini și apatrizi", iar Tribunalul Timiș - Secția civilă, Judecătoria Timișoara și Tribunalul Sălaj - Secția civilă apreciază că aceste prevederi de lege nu contravin dispozițiilor din Constituție la care fac referire autorii excepției.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 48 din Legea nr. 18/1991 , republicată, sunt constituționale, fiind în deplină concordanță cu textele din Constituție invocate ca fiind încălcate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, text de lege care are următorul cuprins: "Cetățenii români cu domiciliul în străinătate, precum și foștii cetățeni români care și-au redobândit cetățenia română, indiferent dacă și-au stabilit sau nu domiciliul în țară, pot face cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele de terenuri agricole sau terenuri cu destinație forestieră, prevăzute la art. 45, care le-au aparținut în proprietate, dar numai până la limita prevăzută la

art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945 , de familie, pentru terenurile agricole, și nu mai mult de 30 ha de familie, pentru terenurile cu destinație forestieră, în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9 alin. (3)-(9)."

Autorii excepției susțin că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale ale: art. 16 alin. (1) - "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", art. 20 - "Tratatele internaționale privind drepturile omului", art. 21 - "Accesul liber la justiție", art. 44 alin. (2) și (4) - "Dreptul de proprietate privată", art. 46 - "Dreptul la moștenire", art. 51 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor", art. 52 referitor la "Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică", precum și ale art. 53 privind "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți".

De asemenea, se invocă și încălcarea art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția ridicată, Curtea constată că dispozițiile

art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și cu motivări asemănătoare celor din prezentele dosare, și, prin numeroase decizii, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat că acest text de lege este constituțional, pentru argumentele acolo reținute. În acest sens, menționăm, de exemplu,

deciziile nr. 1.218 din 18 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2008, și nr. 626 din 27 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008. Prin aceste decizii s-a reținut, în esență, că: dispozițiile

Legii nr. 18/1991

au ca scop reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestuia în favoarea foștilor cooperatori, a moștenitorilor acestora și a altor persoane care la data intrării în vigoare a legii nu aveau calitatea de proprietari, asupra terenurilor care constituie fondul funciar al României; având în vedere obiectul de reglementare al legii - proprietatea funciară - și scopul declarat al acesteia - retrocedarea către foștii proprietari sau moștenitorii acestora a dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de cooperativele agricole de producție sau de către stat -, reglementarea condițiilor în care operează această retrocedare, inclusiv sub aspectul persoanelor îndreptățite, constituie opțiunea legiuitorului; este pe deplin constituțională condiționarea exercitării dreptului de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de calitatea de cetățean român; dispozițiile art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituție, deși nu mai prevăd in terminis interdicția dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile și condițiile în care aceștia pot dobândi un asemenea drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacități speciale; una dintre modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini sau apatrizi este moștenirea legală, ceea ce presupune că aceștia, după anul 2003, pot dobândi terenuri în condițiile dreptului comun ( art. 650 din Codul civil și următoarele), Legea nr. 18/1991 , republicată, fiind o lege specială care are ca destinatari doar pe cetățenii români; art. 51 privind "Dreptul de petiționare", precum și art. 53 referitoare la "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți" nu sunt incidente în cauză; dispozițiile constituționale ale art. 52 se referă la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică într-un drept al său ori într-un interes legitim să obțină recunoașterea dreptului sau a interesului legitim, iar textul de lege criticat nu îngrădește în niciun fel acest drept. Faptul că unele comisii de aplicare a legii fondului funciar au refuzat să primească cereri de reconstituire a dreptului de proprietate ține de aplicarea legii și această atitudine a autorităților publice, ceea ce nu atrage neconstituționalitatea textului de lege, precum și că, împotriva refuzului comisiilor locale de aplicare a legii fondului funciar de a primi cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, persoanele nemulțumite pot face plângere la instanța de judecată în baza prevederilor legii fondului funciar.

Cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezentele dosare, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea acestei jurisprudențe.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a

art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de ErichWalter Streifert, Silier Josef Tiberiu Victor, Friedl Wilhelm, Wirsz Nikolaus Walter, Endres Magdalena, Krimm Mathias, precum și de Karolyi Erzsebet Sarolta în dosarele nr. 3.241/190/2007 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția civilă, nr. 11.759/325/2007 și nr. 690/295/2007 ale Tribunalului Timiș - Secția civilă, nr. 5.589/325/2008 și nr. 8.745/325/2008 ale Judecătoriei Timișoara, precum și nr. 8.238/337/2006 al Tribunalului Sălaj - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2008.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-șef,
Gabriela Dragomirescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.