Rezoluția nr. 180
MSC.180(79) din 9 decembrie 2004 Adoptarea amendamentelor la Codul privind pregătirea, brevetarea/atestarea și efectuarea serviciului de cart (Codul STCW)
prezumat în vigoare
ORDINUL nr. 1.514 din 12 decembrie 2008 , publicat în Monitorul Oficial nr. 874 din 23 decembrie 2008.
Comitetul Securității Maritime,
amintind art. 28(b) din Convenția privind crearea Organizației Maritime Internaționale, referitor la funcțiile Comitetului,
amintind și
art. XII
și
regula I/1.2.3 din Convenția
internațională din 1978 privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart (STCW) (denumită în continuare Convenția), cu privire la procedurile de amendare a
părții A din Codul
privind pregătirea, brevetarea/atestarea și efectuarea serviciului de cart (Codul STCW),
luând în considerare, la cea de-a șaptezeci și noua sesiune a sa, amendamentele la partea A din Codul STCW, propuse și difuzate în conformitate cu
art. XII(1)(a)(i) din Convenție ,
1.
adoptă, în conformitate cu
art. XII(1)(a)(iv) din Convenție , amendamentele la Codul STCW, al căror text este prevăzut în anexa la prezenta rezoluție;
2.
stabilește, în conformitate cu
art. XII(1)(a)(vii)(2) din Convenție , că amendamentele menționate la Codul STCW se vor considera ca fiind acceptate la 1 ianuarie 2006, cu excepția cazului în care, înainte de această dată, mai mult de o treime din părțile la Convenție sau părțile ale căror flote comerciale reprezintă în total cel puțin 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale de nave cu un tonaj brut mai mare sau egal cu 100 vor fi notificat obiecțiile lor la aceste amendamente;
3.
invită părțile la Convenție să noteze că, în conformitate cu
art. XII(1)(a)(ix) din Convenție , amendamentele la Codul STCW, anexate, vor intra în vigoare la 1 iulie 2006, după acceptarea lor în conformitate cu paragraful 2 de mai sus;
4.
solicită secretarului general, în conformitate cu
art. XII(1)(a)(v) din Convenție , să transmită tuturor părților la Convenție copii certificate ale prezentei rezoluții și ale textului amendamentelor conținute în
anexă ;
5.
solicită în plus secretarului general să transmită copii ale prezentei rezoluții și ale anexei la aceasta membrilor organizației care nu sunt părți la Convenție.
Conținută de
Anexa la Rezoluția MSC.180(79)
AMENDAMENTE
la Codul privind pregătirea,
brevetarea/atestarea și efectuarea serviciului de cart (Codul STCW)
Tabelul A-VI/2-1
- Specificarea standardului minim de competență pentru ambarcațiunile de supraviețuire și bărcile de salvare, cu excepția șalupelor rapide de salvare
Referitor la competența "Conducerea unei ambarcațiuni de supraviețuire sau a unei bărci de salvare pe timpul lansării și după aceea" (coloana 1), se fac următoarele amendamente:
1.
În coloana 2, următoarele două propoziții sunt adăugate la sfârșitul paragrafului 7:
Pericolele asociate cu folosirea dispozitivelor de evacuare sub sarcină
Cunoașterea procedurilor de întreținere
2.
În coloana 3, următorul text suplimentar este adăugat la sfârșitul subparagrafului 4:
și de a opera dispozitive de evacuare aflate sau nu sub sarcină
3.
În coloana 3, următorul text suplimentar este adăugat la sfârșitul subparagrafului 5:
inclusiv de a rearma corespunzător dispozitivele de evacuare aflate sau nu sub sarcină
4.
În coloana 4, următoarea propoziție este adăugată la sfârșitul paragrafului 3:
Echipamentul este operat conform instrucțiunilor fabricantului în ceea ce privește evacuarea și rearmarea.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.