Decizia nr. 1224/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marin Măciucă în Dosarul nr. 1.478/1/2007, respectiv a dispozițiilor art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Neculae Oțelea și însușită de Mihail Popescu, Eugen Bădălan, Toader Mandea, Eugen Calcan, Simion Lincă și de Ministerul Apărării în Dosarul nr. 11.270/1/2007, ambele dosare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal răspund personal autorii excepției, Marin Măciucă și Neculae Oțelea, asistați de avocatul Vasile Pantea, precum și Toader Mandea. Pentru autorii excepției, Mihail Popescu și Simion Lincă, se prezintă apărătorul ales Ion Panaitescu, iar pentru Eugen Bădălan răspunde avocatul Gheorghe Simionică. Pentru Ministerul Apărării se prezintă consilierul juridic Gabriela Păunescu. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.238D/2008 și nr. 1.345D/2008 au obiect parțial identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Autorii excepției prezenți sunt de acord cu propunerea de conexare a dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.345D/2008 la Dosarul nr. 1.238D/2008, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Apărătorul ales Vasile Pantea evidențiază faptul că în Dosarul nr. 1.238D/2008 atât opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și punctul de vedere al Avocatului Poporului sunt în sensul considerării dispozițiilor de lege criticate ca fiind constituționale, în timp ce în Dosarul nr. 1.345D/2008 instanța supremă, în complet diferit, apreciază ca justificată reexaminarea textului de lege criticat în raport de principiul egalității cetățenilor, iar Avocatul Poporului consideră că aceleași prevederi de lege sunt neconstituționale. Solicită admiterea excepției pentru argumentele invocate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Avocatul Ion Panaitescu reiterează concluziile formulate la instanța de fond și depune note scrise pentru autorii excepției, Mihail Popescu și Simion Lincă.

Apărătorul ales Gheorghe Simionică pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Autorul excepției, Toader Mandea, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Consilierul juridic Gabriela Păunescu pune concluzii de admitere a excepției, aratând că punctele de vedere ale Avocatului Poporului sunt contradictorii.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, făcând trimitere la jurisprudența Curții Constituționale și arătând că silogismul Avocatului Poporului referitor la încălcarea de către textul de lege criticat a dispozițiilor art. 16 din Legea fundamentală nu este corect formulat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.478/1/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Marin Măciucă, general maior în rezervă, cu ocazia soluționării unei cauze penale privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către militari.

Prin Încheierea din 19 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 11.270/1/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Neculae Oțelea, general în rezervă, și însușită de Mihail Popescu, Eugen Bădălan, Toader Mandea, Eugen Calcan și Simion Lincă, precum și de Ministerul Apărării, cu ocazia soluționării unei cauze penale privind săvârșirea unei infracțiuni având legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpaților.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că textul de lege criticat încalcă egalitatea în fața legii, dreptul la un proces echitabil și imparțialitatea justiției, întrucât lipsește de beneficiul triplului grad de jurisdicție pe acei inculpați care la data trimiterii în judecată nu mai dețin calitatea avută la momentul săvârșirii faptei, calitate care, conform textului de lege criticat, atrage competența Înaltei Curți de Casație și Justiție ca instanță de fond.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în complet diferit, apreciază că, în condițiile în care în statele Uniunii Europene procesul penal nu este guvernat de norme diferite de competență după calitatea persoanei, ar fi justificată reexaminarea textului de lege criticat în raport de principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului, în punctul de vedere transmis Curții Constituționale în Dosarul nr. 1.238D/2008, cu Adresa nr. 4.769 din 10 iunie 2008, consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, întrucât nu încalcă prevederile din Legea fundamentală invocate de autorul excepției, făcând trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 433/2005 . Însă, în punctul de vedere transmis Curții Constituționale în Dosarul nr. 1.345D/2008, cu Adresa nr. 5.124 din 25 iunie 2008, Avocatul Poporului arată că dispozițiile art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazul în care fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului sau s-a dat o hotărâre în primă instanță, sunt neconstituționale, întrucât încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. Apreciază că, în baza dispozițiilor art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală, se poate ajunge în situația ca două persoane, având aceeași calitate și care au fost trimise în judecată la aceeași dată, să fie judecate de instanțe diferite în funcție de infracțiunea săvârșită și de stadiul procesual.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției prezenți, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Potrivit dispozitivului Încheierii din 19 martie 2008 de sesizare a Curții, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală. Însă, din susținerile autorilor excepției, consemnate în considerentele încheierii de sesizare, reiese că aceștia critică numai dispozițiile art. 40 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, modificate prin

Legea nr. 281/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, având următorul cuprins: "Când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când: a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului;".

În susținerea neconstituționalității acestui text de lege, autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 124 alin. (2) referitoare la înfăptuirea justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu poate fi reținută critica prevederilor art. 40 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală prin raportare la dispozițiile constituționale invocate de autorii excepției, întrucât calitatea deținută la momentul săvârșirii infracțiunii este esențială în cazul în care fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului. Textul de lege criticat nu instituie niciun fel de discriminare, aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice. De altfel, principiul egalității cetățenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit. Prin urmare, lipsirea de beneficiul triplului grad de jurisdicție nu poate fi caracterizată ca o discriminare în raport cu părțile din alte categorii de procese, tocmai pentru că situațiile juridice sunt diferite. Pe de altă parte, Constituția nu prevede obligativitatea reglementării în toate cazurile a două căi de atac. De altfel, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacră dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală.

Totodată, în virtutea dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul este liber să reglementeze competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, cu condiția respectării celorlalte norme și principii prevăzute în Legea fundamentală. Or, așa cum s-a arătat, prevederile art. 40 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală se circumscriu textelor constituționale invocate de autorii excepției.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marin Măciucă în Dosarul nr. 1.478/1/2007, respectiv de Neculae Oțelea și însușită de Mihail Popescu, Eugen Bădălan, Toader Mandea, Eugen Calcan, Simion Lincă și de Ministerul Apărării în Dosarul nr. 11.270/1/2007, ambele dosare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2008.