Decizia nr. 210/1997
privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 56/1993 9 iulie 1993 (prevederi anume) privind organizarea, conducerea, funcționarea și competența Curții Supreme de Justiție
Are ca temei 3
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
- Legea nr. 92/1992 4 august 1992 (prevederi anume) pentru organizarea judecătorească
- Legea nr. 56/1993 9 iulie 1993 (prevederi anume) privind organizarea, conducerea, funcționarea și competența Curții Supreme de Justiție
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Stangu - președinte
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 2 aprilie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 3.214/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă.
Din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă ca excepția a fost invocată de Puiu Ursu Eleonora-Paula și ca privește atât dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă, cat și pe cele ale art. 31 din Legea nr. 56/1993.
În motivarea excepției se susține ca, pe de o parte, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă contravin dispozițiilor art. 131 din Constituție, potrivit cărora procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției, iar pe de altă parte, ca art. 31 din Legea nr. 56/1993 încalcă prevederile art. 123 alin. (2) din Constituție care garantează independenta totală a judecătorilor.
Exprimandu-și opinia potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța suprema apreciază ca excepția de neconstituționalitate privind art. 330 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată și ca prevederile art. 31 din Legea nr. 56/1993 nu au nici o incidența în cauza.
Fața de cele arătate și având în vedere ca instanța de judecată a considerat, în conformitate cu art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ca irelevanta excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 56/1993, urmează ca, prin decizia de fața, Curtea Constituțională să se pronunțe numai cu privire la neconstituționalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să soluționeze excepția invocată, fiind legal sesizată.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 și, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, a constatat ca dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.
Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, legea este cea care stabilește căile de atac, acestea fiind incluse în procedura de judecată, iar art. 128 din Constituție prevede că, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Or, legea - art. 330 din Codul de procedură civilă - acorda procurorului general dreptul de a exercita, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, recursul în anulare. Nici procedura civilă, în textul menționat, și nici Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în art. 31, nu condiționeaza exercitarea de către Ministerul Public a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești de avizul ministrului justiției. Este firesc să fie asa, deoarece principiile legalității și imparțialității, înscrise în art. 131 alin. (1) din Constituție, care stau la baza activității procurorilor, și rolul Ministerului Public, al cărui șef este procurorul general, de reprezentant al intereselor societății, apărător al ordinii de drept și al drepturilor și libertăților cetățenilor, îi conferă acestuia independenta în exercitarea atribuțiilor și în asigurarea respectării legii (art. 30 alin. 3 din Legea nr. 92/1992).
În sensul dispozițiilor constituționale, în baza autorității sale, ministrul justiției va putea cere Ministerului Public promovarea unor acțiuni corespunzătoare interesului public, însă nu va putea sa dispună ca acesta sa nu-și exercite atribuțiile proprii prevăzute în lege.
Autoritatea ministrului justiției se exercită, potrivit art. 37 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, prin procurorul general, în condițiile prevăzute la art. 38 din aceeași lege.
Prin urmare, dispozițiile textului de lege atacat sunt constituționale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, invocată de Puiu Ursu Eleonora-Paula în Dosarul nr. 3.214/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată la data de 5 iunie 1997.
-----------------
prof. univ. dr. Lucian Stangu
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
*) A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 717 din 19 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 19 februarie 1998.
PREȘEDINTE,
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.