Ordinul nr. 1534/2008
privind modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 21/2007 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-RA, Regulile aerului, ediția 02/2006
prezumat în vigoare
Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin Ministerului Transporturilor ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,
în scopul armonizării reglementărilor aeronautice civile naționale în domeniul regulilor generale aplicabile tuturor aeronavelor civile care circulă în spațiul aerian național cu standardele și practicile recomandate emise de Organizația Aviației Civile Internaționale, cuprinse în anexa nr. 2 la Convenția de la Chicago privind aviația civilă internațională, ediția 10, iulie 2005, cu amendamentele ulterioare,
în temeiul prevederilor
art. 4 lit. b) și f) din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997
privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale
art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 405/1993
privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 4 alin. (1) pct. 12 și ale
art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 367/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Articolul I
Anexa la
Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 21/2007
pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-RA, Regulile aerului, ediția 02/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 și 71 bis din 30 ianuarie 2007, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La capitolul 1 paragraful RACR-RA 1.030, după punctul 8 se introduce un nou punct, punctul 8^1, cu următorul cuprins:
"8^1. Area navigation*(RNAV). O metodă de navigație care permite operarea aeronavelor pe orice rută de zbor dorită, în interiorul zonei de acoperire a mijloacelor de navigație, de sol sau spațiale, ori în limitele capabilităților mijloacelor independente de bord, sau o combinație a acestora.
Notă: 1. Area navigation* (RNAV) include Performance based navigation* (PBN), precum și alte operări care nu se conformează definiției PBN.
Notă: 2. "*" termen din limba engleză care nu are corespondență în limba română."
2. La capitolul 3 paragraful RACR-RA 3.060, subpunctul 5.2.2.c) se modifică și va avea următorul cuprins:
"5.2.2.c) În situația în care aeronava este vectorizată radar sau este îndrumată de unitatea ATC să folosească abateri laterale utilizând area navigation (RNAV) fără a i se specifică limitările, va reveni la ruta din planul de zbor curent nu mai târziu decât la următorul punct semnificativ, luând în considerare altitudinea minimă de zbor corespunzătoare."
Articolul II
Direcția generală aviație civilă din cadrul Ministerului Transporturilor, Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română", Regia Autonomă "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA", precum și orice alți agenți aeronautici certificați/autorizați să furnizeze servicii de navigație aeriană pentru traficul aerian general vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul transporturilor, Septimiu Buzașu, secretar de stat București, 17 decembrie 2008. Nr. 1.534.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.