Normele din 19 decembrie 2008
privind stabilirea calității de veteran de război de către Ministerul Apărării
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Prezentele norme reglementează modul de stabilire a calității de veteran de război pentru cetățenii care îndeplinesc condițiile prevăzute la
art. 1 și 2 din Legea nr. 44/1994
privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumiți în continuare solicitanți.
Articolul 2
Structurile din compunerea Ministerului Apărării care au competențe și atribuții privind stabilirea calității de veteran de război, potrivit prevederilor prezentelor norme, sunt următoarele:
a) Serviciul reconversie profesională, asistență veterani și postcarieră personal militar din Direcția management resurse umane, cu indicativul de unitate militară 02585 București, denumit în continuare U.M. 02585 București;
b) Direcția personal și mobilizare din Statul Major General, cu indicativul de unitate militară 02515/B București, denumită în continuare U.M. 02515/B București;
c) Serviciul istoric al armatei, cu indicativul de unitate militară 02600 București, denumit în continuare U.M. 02600 București;
d) Centrul de studii și păstrare a arhivelor militare istorice, cu indicativul de unitate militară 02405 Pitești, denumit în continuare U.M. 02405 Pitești;
e) centrele militare zonale, județene și ale sectoarelor municipiului București, denumite în continuare centre militare.
Articolul 3
Calitatea de veteran de război se stabilește de către centrele militare și, după caz, de U.M. 02515/B București.
Capitolul II Procedura de stabilire a calității de veteran de război
Articolul 4
Stabilirea calității de veteran de război se realizează pe bază de cerere, adresată comandantului centrului militar sau președintelui filialei unei asociații de veterani de război legal constituite, pe a cărei rază de responsabilitate domiciliază solicitantul.
Solicitanții care domiciliază în străinătate adresează cererea privind stabilirea calității de veteran de război instituțiilor prevăzute la alin. (1) pe a căror rază de responsabilitate au avut ultimul domiciliu în țară.
În cerere, solicitanții trebuie să-și exprime opțiunea de a rămâne neafiliați sau de a fi afiliați la una dintre asociațiile de veterani de război constituite legal, cu precizarea explicită a acesteia.
Articolul 5
La cererea privind stabilirea calității de veteran de război se anexează, în original și în copie, următoarele documente:
a) livretul militar;
b) certificatul eliberat de U.M. 02600 București sau de U.M. 02405 Pitești, conform modelelor prevăzute în anexa nr. 2, ori de Arhivele Naționale, potrivit modelelor proprii;
c) adeverința eliberată de U.M. 02600 București, U.M. 02405 Pitești sau de alte instituții deținătoare de arhivă, numai în cazul solicitanților care au activat în unitățile/formațiunile prevăzute în Nomenclatorul Marelui Stat Major, conform anexei nr. 3.
În cazul solicitanților care domiciliază în străinătate, certificatul prevăzut la alin. (1) lit. b) se avizează de către directorul general al Direcției generale de informații a apărării și nu trebuie să conțină informații referitoare la indicativul de unitate și dislocarea acesteia.
În cazul solicitanților care îndeplinesc condițiile prevăzute la
art. 2 din Legea nr. 44/1994 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, certificatul prevăzut la alin. (1) lit. b) se eliberează pe baza documentelor oficiale eliberate de arhivele militare ori civile ale statelor respective, obținute în mod direct sau prin U.M. 02600 București, traduse și autentificate notarial.
Adeverințele prevăzute la alin. (1) lit. c), eliberate de alte instituții deținătoare de arhivă, se avizează de U.M. 02585 București, la cererea solicitantului.
Articolul 6
Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se înaintează centrului militar de către solicitant, personal sau prin mandatar, ori prin intermediul unei asociații de veterani de război legal constituite, prin prezentarea la sediul acestuia sau prin corespondență.
Personalului încadrat în structurile prevăzute la art. 2 îi este interzisă îndeplinirea calității de mandatar al unui solicitant.
Articolul 7
Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se analizează de către un ofițer desemnat în acest sens de comandantul centrului militar și nominalizat în ordinul de zi pe unitate, denumit în continuare responsabil.
Pe timpul analizei, responsabilul verifică:
a) existența tuturor documentelor necesare, prevăzute în prezentele norme, corespunzătoare situației specifice solicitantului în cauză;
b) corectitudinea completării livretului militar: fără ștersături sau adăugări, cu toate mutațiile consemnate, semnat și ștampilat de către autoritățile competente;
c) conformitatea copiei de pe livretul militar cu originalul;
d) autenticitatea documentelor;
e) orice alt aspect considerat relevant pentru soluționarea cererii.
Articolul 8
În urma desfășurării analizei prevăzute la art. 7, responsabilul întocmește un proces-verbal, în două exemplare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, pe care îl înaintează comandantului centrului militar spre aprobare.
Prin procesul-verbal, responsabilul poate propune:
a) acordarea calității de veteran de război;
b) amânarea luării unei decizii, cu recomandarea prezentării solicitantului în fața comisiei de reconstituire cu martori;
c) neacordarea calității de veteran de război.
După aprobarea procesului-verbal de către comandant, centrul militar transmite solicitantului sau asociației de veterani de război, după caz, exemplarul nr. 1, împreună cu toate documentele prevăzute la art. 5, în original, reținând exemplarul nr. 2 al procesului-verbal și copiile celorlalte documente.
Capitolul III Procedura de reconstituire cu martori a calității de veteran de război
Articolul 9
Procedura reconstituirii cu martori se aplică în cazul solicitanților care se încadrează în prevederile
art. 5 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Confirmarea scrisă a inexistenței sau distrugerii arhivelor se face de U.M. 02600 București sau U.M. 02405 Pitești, prin eliberarea unei adeverințe, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.
Procedura de reconstituire se face de către o comisie, denumită comisie de reconstituire, desemnată în acest scop.
Comisia de reconstituire se numește prin Ordinul de zi pe unitate nr. 1, iar componența acesteia se actualizează ori de câte ori este nevoie.
Comisia de reconstituire prevăzută la alin. (3) se compune din:
a) șeful de stat major al centrului militar/șeful de birou desemnat pentru a îndeplini această funcție ca președinte al comisiei de reconstituire;
b) consilierul juridic al centrului militar zonal ca membru al comisiei de reconstituire, inclusiv pentru centrele militare din subordine;
c) șeful structurii de personal, ca membru și secretar al comisiei de reconstituire.
Articolul 10
Procedura de reconstituire se face, la cerere, pe baza probei cu 2 martori, la centrul militar pe a cărui rază de responsabilitate domiciliază solicitantul sau la centrul militar pe raza căruia s-au desfășurat acțiunile militare pentru care se solicită reconstituirea.
În vederea reconstituirii, solicitantul trebuie să prezinte comisiei de reconstituire următoarele documente:
a) cererea de reconstituire, formulată în scris, conform anexei nr. 6;
b) actul de identitate, în original și în copie;
c) livretul militar, în original și în copie;
d) adeverința prevăzută la art. 9 alin. (2).
Pentru cei 2 martori, solicitantul trebuie să prezinte următoarele documente:
a) declarația individuală autentificată notarial, în original, din care să rezulte că acesta a făcut parte din aceeași unitate și perioadă de operativitate cu solicitantul, conform anexei nr. 7;
b) actul de identitate, în copie;
c) legitimația de veteran de război, în copie;
d) certificatul prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. b), din care să rezulte participarea pe front a martorului în aceeași unitate și perioadă de operativitate cu persoana care solicită reconstituirea, în copie.
Nu sunt admiși ca martori veteranii de război care au obținut această calitate prin procedura de reconstituire.
Articolul 11
Comisia de reconstituire, în termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea documentelor, desfășoară următoarele activități:
a) inventariază și examinează documentele prezentate;
b) stabilește data audierii martorilor și o comunică, în scris, solicitantului;
c) la data stabilită pentru audierea individuală a martorilor, atât solicitantul, cât și martorii sunt obligați să prezinte documentele depuse la dosar în original, iar acestea vor fi certificate sub semnătura comandantului centrului militar și ștampila unității;
d) audiază individual martorii, prezentându-le consecințele prevăzute la art. 260 din Codul penal privind mărturia mincinoasă;
e) întocmește procesul-verbal de admitere sau respingere a cererii, conform modelelor prevăzute în anexa nr. 8 sau 9, după caz;
f) în situația admiterii cererii, constituie dosarul de reconstituire a calității de veteran de război, compus din copiile certificate ale documentelor solicitantului și martorilor, precum și din 3 exemplare ale procesului-verbal al comisiei de reconstituire, pe care îl înaintează spre avizare U.M. 02585 București;
g) când hotărârea comisiei de reconstituire este nefavorabilă, procesul-verbal se întocmește în două exemplare, din care exemplarul nr. 1 se transmite solicitantului, iar exemplarul nr. 2 se reține la centrul militar.
Articolul 12
Solicitantul poate depune contestație împotriva hotărârii comisiei de reconstituire sau a neavizării dosarului de reconstituire de către U.M. 02585 București.
Contestația va fi adresată comisiei de reconstituire care a emis procesul-verbal, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii acestuia.
Hotărârea comisiei de reconstituire necontestată în termenul prevăzut la alin. (2) rămâne definitivă.
Articolul 13
Contestațiile se soluționează de Comisia superioară de reconstituire a Statului Major General, care funcționează în cadrul Direcției personal și mobilizare, denumită în continuare Comisia superioară de reconstituire.
Comisia superioară de reconstituire prevăzută la alin. (1) se compune din:
a) locțiitorul U.M. 02515/B București - președintele comisiei;
b) șeful U.M. 02585 București - membru;
c) șeful U.M. 02600 București - membru;
d) 2 reprezentanți ai U.M. 02515/B București - membri;
e) reprezentantul Asociației Naționale a Veteranilor de Război - membru;
f) un reprezentant al U.M. 02600 București - membru și secretar al comisiei.
Comisia de reconstituire are obligația să înainteze contestația, împreună cu procesul-verbal prevăzut la art. 11 lit. e) și documentele depuse la dosar, Comisiei superioare de reconstituire, în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia.
Hotărârea Comisiei superioare de reconstituire este definitivă și va fi adusă la cunoștință, în scris, în termen de 30 de zile calendaristice de la soluționare, comisiei de reconstituire de pe lângă centrul militar și solicitantului, precum și U.M. 02585 București, în cazul în care s-a contestat neavizarea dosarului de reconstituire de către această unitate.
Articolul 14
Reconstituirea cu martori a situației militare ca premilitar nu se poate face pentru persoanele care, la data pentru care se solicită reconstituirea, nu aveau împlinită vârsta de 17 ani.
Articolul 15
Nu se poate face reconstituirea cu martori a situației militare pentru copiii de trupă. Aceștia pot obține calitatea de veteran de război numai pe baza documentelor prevăzute la art. 5.
Articolul 16
Comandanții centrelor militare sunt responsabili pentru asigurarea tuturor condițiilor legale de funcționare a comisiilor de reconstituire.
Articolul 17
U.M. 02515/B București verifică modul de respectare a prevederilor legale de către comisiile de reconstituire, în cadrul controalelor desfășurate la centrele militare.
Articolul 18
Pentru soluționarea problemelor care depășesc competențele comisiei de reconstituire, președintele acesteia se adresează direct U.M. 02585 București.
Capitolul IV Evidența, controlul mânuirii și eliberarea legitimațiilor de veteran de război
Articolul 19
Documentul care atestă calitatea de veteran de război este legitimația de veteran de război.
Pentru veteranii de război care nu optează pentru a deveni membri ai unei structuri asociative a veteranilor de război, legitimația se eliberează de centrul militar pe a cărui rază de responsabilitate domiciliază solicitantul, conform modelului prevăzut în anexa nr. 10.
În situația în care legitimația de veteran de război a fost eliberată de structurile asociative ale veteranilor de război legal constituite, conform modelului propriu, pentru membrii afiliați, aceasta este valabilă numai cu semnătura și ștampila comandantului centrului militar.
Comandanții centrelor militare contrasemnează legitimația de veteran de război prevăzută la alin. (2) numai în situația în care calitatea de veteran de război a fost stabilită în conformitate cu prezentele norme și a fost întocmit un proces-verbal prin care s-a propus acordarea acesteia.
Articolul 20
Legitimațiile de veteran de război prevăzute la art. 19 alin. (2) se confecționează de Centrul tehnic editorial al armatei, cu indicativul de unitate militară 02560 București, denumit în continuare U.M. 02560 București, pe baza comenzii lansate de U.M. 02585 București. Resursele financiare necesare vor fi prevăzute în bugetul aferent programului major prin care se finanțează U.M. 02560 București.
U.M. 02585 București distribuie legitimațiile de veteran de război centrelor militare zonale, pe baza situațiilor centralizatoare privind necesarul de legitimații de veteran de război pentru anul următor.
Centrele militare zonale distribuie legitimațiile de veteran de război centrelor militare județene/ale sectoarelor municipiului București, pe baza situațiilor privind necesarul de legitimații de veteran de război pentru anul următor.
Articolul 21
Centrele militare au obligația de a ține evidența unitară a legitimațiilor de veteran de război pe care le-a eliberat și a celor eliberate de asociațiile veteranilor de război legal constituite.
Pentru evidența, păstrarea și controlul mânuirii legitimațiilor de veteran de război se aplică normele în vigoare pentru evidența, păstrarea și controlul mânuirii livretelor militare, cu următoarele precizări:
a) la nivelul centrelor militare, responsabilul cu evidența stocului de livrete militare este responsabil și cu evidența legitimațiilor de veteran de război;
b) evidența legitimațiilor de veteran de război se ține numeric și pe serii, în Registrul de evidență a stocului de livrete militare, în partidă separată, cu respectarea regulilor și procedurilor valabile pentru livretele militare;
c) ofițerul prevăzut la art. 7 alin. (1) este responsabil și cu eliberarea legitimațiilor de veteran de război;
d) pentru eliberarea legitimațiilor de veteran de război, se înființează un registru separat, după modelul Registrului de evidență a eliberării livretelor militare;
e) situațiile centralizatoare privind necesarul de legitimații de veteran de război pentru anul următor, precum și cele privind rezultatele inventarierii anuale a stocului de legitimații de veteran de război se înaintează de centrele militare zonale direct la U.M. 02585 București.
Articolul 22
Centrele militare eliberează legitimațiile de veteran de război solicitanților care și-au exprimat opțiunea de a rămâne neafiliați, odată cu înmânarea exemplarului nr. 1 al procesului-verbal prevăzut la art. 8, pe bază de semnătură în Registrul de evidență a eliberării legitimațiilor de veteran de război.
Articolul 23
Asociațiile de veterani de război eliberează legitimațiile de veteran de război prevăzute la art. 19 alin. (3), fiecare pentru membrii săi, pe baza procesului-verbal prevăzut la art. 8 și a semnăturii în fila din Registrul de evidență a eliberării legitimațiilor de veteran de război.
În baza cererilor asociațiilor de veterani de război, centrele militare le asigură un număr suficient de file din Registrul de evidență a eliberării legitimațiilor de veteran de război, pentru evidența legitimațiilor de veteran de război prevăzute la art. 19 alin. (3).
Capitolul V Dispoziții finale
Articolul 24
Contestațiile privind modul de stabilire a calității de veteran de război se soluționează potrivit
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 25
Documentele de transport gratuite la care au dreptul veteranii de război în baza
art. 16 lit. a) din Legea nr. 44/1994 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru veteranii de război neafiliați, vor fi puse la dispoziția centrelor militare, la cererea comandanților acestora, de către Asociația Națională a Veteranilor de Război, prin filialele sale din teritoriu.
Articolul 26
Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentele norme.
Anexa 1 -------
la norme
--------
GLOSAR
TERMENI ȘI DEFINIȚII
Mandatarul este persoana care se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numită mandant, care îi dă această împuternicire și pe care îl reprezintă. Sub aspectul formei, mandatul este consacrat printr-un înscris numit procură sau împuternicire.
Perioada de operativitate constituie perioada în care structura militară din care a făcut parte solicitantul, respectiv martorii, a participat efectiv la război, conform datelor înscrise în dreptul fiecărei structuri, în Nomenclatorul Marelui Stat Major.
Premilitarul, potrivit
Legii nr. 752/1942
privind educația și instrucția extrașcolară și pregătirea premilitară, este persoana de sex masculin care, după împlinirea vârstei de 17 ani, avea obligația de a urma instrucția premilitară în condițiile legii pentru pregătirea preliminară și sub rezerva dispozițiilor din legea pentru organizarea "Muncii Tineretului Român".
Anexa 2 -------
la norme -------- - Modele - ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII Unitatea Militară .....(localitatea)..... CERTIFICAT *) Nr. ......... din .......... ────────── Datele au fost extrase din arhiva Ministerului Apărării, drept care s-a eliberat prezentul certificat. Șeful Unității Militare ....(localitatea)....... Șef secție, .............. ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII CERTIFICAT **) Nr. ........ din ........ ─────────── Drept care s-a eliberat prezentul certificat. Șeful Arhivelor, ................ Șef secție, ................
*) Pentru solicitanții cu domiciliul în România.
Certificăm că domnul/doamna .........., născut/ă în anul ......., luna ........., fiul/fiica lui ....... și al/a ......, domiciliat/ă în ......., a fost identificat/ă cu următoarea situație militară: .......
**) Pentru solicitanții cu domiciliul în străinătate.
Certificăm că domnul/doamna ........., născut/ă în anul ....., a fost identificat/ă în Arhivele Ministerului Apărării cu următoarea situație: ............................
Anexa 3 -------
la norme
--------
UNITĂȚILE/FORMAȚIUNILE
prevăzute în Nomenclatorul Marelui Stat Major -
operative în perioada prevăzută în dreptul fiecărei categorii
1. Batalioanele 1, 2, 3, 4, 5, 7 și 8 Reparații auto, prevăzute în Nomenclatorul Marelui Stat Major la "Instrucție și reparație auto", inclusiv școlile profesionale de ucenici de pe lângă aceste unități - 23.08.1944-9.05.1945
2. Personalul din stabilimentele militare aparținând Ministerului de Război - Subsecretariatului de Stat al Înzestrării Armatei și Producției de Război - 23.08.1944-9.05.1945:
a) Institutul Geografic Militar;
b) Arsenalul Armatei Târgoviște;
c) Arsenalul Armatei Sibiu;
d) Pirotehnia Armatei Valea Sadului;
e) Fabrica de pulberi București;
f) Fabrica de explozivi Ucea;
g) Uzinele Mârșa;
h) Uzinele Mărgineanca;
i) Fabrica de material de protecție București;
j) Laboratorul de studii și experiențe București;
k) Poligonul Sudiți;
l) Arsenalul geniului București;
m) Arsenalul trupelor motomecanizate Lăculețe.
3. A.S.A.M. - Administrația comercială a stabilimentelor aerului și marinei - 23.08.1944-31.08.1944
4. Arsenalul marinei militare, dislocat la Izlaz -23.08.1944 - 31.08.1944.
Anexa 4 -------
la norme
--------
- Model -
ROMÂNIA
MINISTERUL APĂRĂRII
Centrul Militar ................
Aprob
Comandantul Centrului Militar
PROCES-VERBAL
Nr ...... din .......
Examinând cererea domnului/doamnei ....., domiciliat/ă în localitatea ......, str. ...... nr. ......., bl. ..., sc ..., et. ..., județul ....., posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ... nr ...., eliberat/ă de .... la data de ......, prin care solicită stabilirea calității de veteran de război, s-au constatat următoarele: ............................... .
Având în vedere că din adeverința nr .... din...., eliberată de U.M. 02405 Pitești/U.M. 02600 București, rezultă că: ...........................................................,
propun următoarele:
a) acordarea calității de veteran de război []
b) amânarea luării unei decizii, cu recomandarea prezentării solicitantului în fața comisiei de reconstituire cu martori []
c) neacordarea calității de veteran de război []
Prezentul proces-verbal s-a încheiat în două exemplare.
Responsabil,
............
Anexa 5 -------
la norme -------- - Model - ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII Unitatea Militară ............. ...... - anul - Nr. .................. - localitatea - ADEVERINȚĂ Domnului/Doamnei ....... Domiciliat/ă în .............. La cererea adresată unității noastre, vă facem cunoscut că nu ați putut fi identificat/ă în documentele create de ...., întrucât arhiva acestei unități a fost*) ...... . ───────── *)1. distrusă prin ardere, inundație, selecționare etc. 2. capturată. Ca urmare, vă puteți adresa Comisiei de reconstituire, cu martori, a situației militare de pe lângă centrul militar de care aparțineți. Comandantul/Șeful U.M. .......... Șef secție, .............
Anexa 6 -------
la norme
--------
Comandantului Centrului Militar .............
- Comisia de reconstituire -
Subsemnatul/a ..........., domiciliat/ă în ............., str. ...... nr. ........., bl. ...., sc. ..., ap. ..., județul ....., născut/ă în anul ...., luna ....., ziua ........, în localitatea ............, județul ....., fiul/fiica lui ........... și al/a .........., posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ....... nr. .................., eliberat/ă de Poliția ......., la data de ................, solicit reconstituirea următoarelor situații:
Participarea .......... ca ............ cu ..........., în perioada ................., pentru care propun audierea următoarelor persoane:
1. ..................., domiciliat în .........., județul ......;
2. ................., domiciliat în ......................., județul ....... .
În susținerea cererii mele, anexez următoarele înscrisuri/date:
- adeverința nr. ..... din ...., eliberată de ................, din care rezultă inexistența sau distrugerea arhivelor;
- înscris prin care dovedesc că în perioada la care se referă prezenta cerere am activat în ........... .
Reconstituirea pe care o solicit îmi este necesară pentru întocmirea dosarului de ....... .
Data ....... .............
(semnătura)
Anexa 7 -------
la norme
--------
DECLARAȚIE
Subsemnatul, ............., născut la data (luna ...., ziua ........., anul .....) în ............, județul ...., domiciliat în .........., județul ..........., posesor al B.I./C.I. seria ... nr. ...., eliberat de Poliția .... la data de ......, declar pe propria răspundere că numitul .............. a activat împreună cu subsemnatul în perioada ......... la Unitatea Militară nr. ....... și că în această perioadă am participat împreună la ....(activitatea desfășurată)....... ca .....(militar/premilitar/voluntar)....... în localitățile ............................ .
Dovedesc că am activat în Unitatea Militară nr. ..... și în perioada declarată, cu următoarele acte legale: .................................................................................. .
Declar și semnez cele de mai sus că am luat cunoștință despre consecințele prevăzute la art. 260 din Codul penal privind mărturia mincinoasă.
Semnătura declarantului Data
..................... .......
Anexa 8 -------
la norme
--------
- Model -
ROMÂNIA
MINISTERUL APĂRĂRII
Comisia de reconstituire de pe lângă Centrul Militar .........
Dosar nr. .............................
Avizat
Șeful U.M. 02585 București
PROCES-VERBAL Nr. ..........
din ........
Comisia de reconstituire compusă din:
- președinte ...........................
- membri ...............................
- secretar .............................
Examinând cererea numitului/numitei ...., domiciliat/ă în localitatea ....., str. ... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., județul ....., posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ... nr. ....., eliberat/ă de .... la data de ....., prin care solicită reconstituirea participării pe front, s-au constatat următoarele: ............................................................................................................................................ .
Având în vedere că din adeverința nr. ... din ...., eliberată de U.M. 02405 Pitești/U.M. 02600 București, rezultă că nu a putut fi identificată situația participării pe front ca urmare a inexistenței sau distrugerii arhivelor, constatăm că cererea îndeplinește cerințele legii.
Ținând seama de declarațiile persoanelor audiate:
1. ...................................................;
2. ...................................................;
3. ...................................................;
4. ..................................................., ce se află la dosar, precum și de actele legale prezentate, și anume................., din care rezultă participarea martorilor pe front ..............................,
Comisia, în unanimitate de voturi, hotărăște: admite cererea și stabilește că numitul/a ......, în perioada ....., a activat în îndeplinirea obligațiilor militare în ............ .
Prezentul proces-verbal s-a încheiat în trei exemplare.
Președinte, Membri:
......... 1. .......
2. .......
Anexa 9 -------
la norme
--------
- Model -
ROMÂNIA
MINISTERUL APĂRĂRII
Comisia de reconstituire de pe lângă Centrul Militar .........
Dosar nr. .............................
PROCES-VERBAL Nr. .....
din......
Comisia de reconstituire compusă din:
- președinte ...........................................
- membri ...............................................
...............................................
- secretar .............................................
Examinând cererea numitului/numitei ....., domiciliat/ă în localitatea .........., str. .... nr. ........, bl. ..., sc. ...., et. ..., județul ...., posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria .... nr. ......, eliberat/ă de .... la data de ...., prin care solicită reconstituirea participării pe front, s-au constatat următoarele: .................................................................................................................................................... .
Având în vedere că din adeverința nr. .... din...., eliberată de U.M. 02405 Pitești/U.M. 02600 București, nu rezultă inexistența sau distrugerea arhivelor, se constată că cererea nu îndeplinește cerințele legii, fiind respinsă de comisia de reconstituire din următoarele motive: ................................................................................... ...................................................................................... .
Comisia, în unanimitate de voturi, hotărăște: respinge cererea și stabilește că numitul/a ....., în perioada ....., nu a activat pentru îndeplinirea obligațiilor militare în ............ .
Cu drept de contestație, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la Comisia superioară de reconstituire de pe lângă U.M. 02515 București.
Prezentul proces-verbal s-a încheiat în trei exemplare.
Președinte, Membri:
.......... 1. .......
2. .......
Anexa 10 --------
la norme
--------
NOTĂ:
- Seria legitimației se va completa conform indicativului județean, iar pentru București, indicativul municipiului însoțit de numărul de sector.
- Numărul legitimației va fi același cu numărul din Registrul de evidență a eliberării legitimațiilor de veteran de război.
- Pentru soțul supraviețuitor se va specifică în mod expres: urmaș/ă de veteran de război.
---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.