Decizia nr. 308/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen Cătălina Gliga - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 și art. 43 alin. 1 din Codul familiei, excepție ridicată de Sergiu-Ioan Farago în Dosarul nr. 715/219/2008 al Tribunalului Cluj - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 715/219/2008, Tribunalul Cluj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 și art. 43 alin. 1 din Codul familiei. Excepția a fost ridicată de Sergiu-Ioan Farago într-o cauză ce are ca obiect o acțiune de divorț.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile art. 38 alin. 1 raportate la prevederile art. 37 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituționale, întrucât au un caracter vag, de excesivă generalitate, care creează premisele desfacerii căsătoriei din vina pârâtului. Aceasta, deoarece nu există o reglementare exactă cu privire la motivele, condițiile și cazurile de desfacere a căsătoriei, folosindu-se doar noțiunea de "motive temeinice". Totodată, susține că prevederile art. 43 alin. 1 și art. 42 alin. 1 instituie o inegalitate nejustificată între cei doi soți în ceea ce privește raporturile acestora cu copiii minori, deoarece soțul căruia nu i s-a încredințat minorul pierde automat exercițiul drepturilor părintești în favoarea celuilalt soț, căruia copilul minor i-a fost încredințat spre creștere și educare.

Tribunalul Cluj - Secția civilă consideră că prevederile criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. În acest sens, arată că normele juridice criticate au un conținut clar și accesibil; faptul că legiuitorul nu a reglementat expres motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă se datorează existenței unui număr nedeterminat de situații în care raporturile dintre soți fac imposibilă căsătoria și care nu pot fi enumerate, dar care pot fi apreciate în concret de către instanțele de judecată. Arată că părintele divorțat, căruia i s-a încredințat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părintești, însă și celălalt părinte, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a menține legături personale cu acesta și de a se ocupa de creșterea și educarea lui.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că acestea reglementează cauzele de încetare a căsătoriei, stabilind condițiile în care instanțele judecătorești pot pronunța divorțul și reguli privind exercitarea drepturilor părintești, fără a aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii și dreptului la un proces echitabil. Totodată, apreciază că dispozițiile constituționale ale art. 49 alin. (1) nu sunt incidente în prezenta cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 și art. 43 alin. 1 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul conținut:

- Art. 37 alin. 2: "Căsătoria se poate desface prin divorț.";

- Art. 38 alin. 1: "Instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.";

- Art. 42 alin. 1: "Instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și, ținând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei.";

- Art. 43 alin. 1: "Părintele divorțat, căruia i s-a încredințat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părintești."

Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) și (2) privind viața intimă, familială și privată și ale art. 49 alin. (1) relative la protecția copiilor și a tinerilor. Totodată, se consideră că textele de lege criticate contravin și dispozițiilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art. 7 relative la legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

I. Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea constată că prevederile art. 37 și art. 38 din Codul familiei au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la dispozițiile constituționale ale art. 26 privind viața intimă, familială și privată.

Astfel, prin

Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 9 mai 2006, Curtea a constatat că dispozițiile art. 37 din Codul familiei nu fac decât să enumere cauzele de încetare a căsătoriei, una dintre acestea fiind desfacerea prin divorț, iar prevederile art. 38 stabilesc condițiile în care instanțele judecătorești pot pronunța divorțul, precizând că acesta nu se poate pronunța decât în anumite condiții, și anume când există motive temeinice și numai dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, așa cum rezultă din text.

Curtea a constatat că, în temeiul textelor de lege criticate, instanțele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu ușurință a căsătoriei, acționând astfel în sensul garanției instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituție.

Soluția și considerentele pronunțate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

De asemenea, deoarece prevederile de lege criticate nu operează nicio distincție între subiectele de drept supuse incidenței lor, susținerea pretinsului lor caracter discriminatoriu este lipsită de temei și nu poate fi primită.

Totodată, prevederile criticate, reglementând posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorț și stabilind competența instanței judecătorești de a pronunța divorțul, în anumite condiții - când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă - nu contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și nici art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de către instanță, în urma ascultării celor doi soți și a administrării probatoriului în cauză, părțile beneficiind de toate garanțiile procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.

Cât privește protecția copiilor, consacrată constituțional în art. 49 din Legea fundamentală, aceasta se realizează prin încredințarea lor unuia dintre părinți, care exercită drepturile părintești, celălalt părinte, căruia nu i s-au încredințat copiii, având dreptul de a avea legături personale cu ei, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lor profesională, potrivit prevederilor art. 43 din Codul familiei. Orice hotărâre judecătorească pronunțată de către instanță în procedura de desfacere a căsătoriei prin divorț va ține seama de interesul superior al copilului, în acest sens fiind și prevederile art. 42 alin. 1 din Codul familiei cu privire la ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea pronunțării unei hotărâri cu privire la încredințarea acestuia unuia dintre părinți.

În fine, cu privire la critica autorului excepției potrivit căreia prevederile art. 38 alin. 1 și ale art. 37 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituționale, întrucât au un caracter vag, de excesivă generalitate, Curtea reține, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că, datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, una dintre tehnicile de reglementare constând în recurgerea la categorii generale cu scopul adaptării la noile situații sociale ce se pot ivi. Interpretarea și aplicarea unor asemenea dispoziții depind de practica instanțelor judecătorești, în speța de față motivele temeinice pentru desfacerea căsătoriei prin divorț urmând a fi apreciate, în concret, de către instanță.

II. Prin

Decizia nr. 1.122 din 27 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2008, Curtea a reținut că art. 42 alin. 1 din Codul familiei nu aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și ale art. 49 alin. (1) relative la protecția copiilor și a tinerilor, ascultarea autorității tutelare și a minorului care a împlinit 10 ani, având în vedere pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină seama de interesul acestuia. Acest text de lege nu împiedică părțile să-și formuleze în mod egal apărările pe care le consideră necesare în cadrul procesului de încredințare a minorului, dreptul la un proces echitabil fiind astfel garantat.

III. În ceea ce privește prevederile art. 43 alin. 1 din Codul familiei, care stabilesc că părintele divorțat, căruia i s-a încredințat copilul, exercită drepturile părintești, Curtea constată că acestea nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, aplicarea lor fiind subsecventă pronunțării de către instanța de judecată a încetării căsătoriei prin divorț.

Curtea reține că părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională față de celălalt părinte, căruia i s-a încredințat copilul, acesta fiind ținut să colaboreze cu fostul soț, care și-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menționate constituie mijloace pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are orice părinte față de copilul său și care subzistă atât timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părintești.

În fine, Curtea reține că dispozițiile art. 7 relative la legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au incidență în prezenta cauză, domeniul de aplicare al acestor dispoziții plasându-se în materie penală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 și art. 43 alin. 1 din Codul familiei, excepție ridicată de Sergiu-Ioan Farago în Dosarul nr. 715/219/2008 al Tribunalului Cluj - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 martie 2009.