Ordinul nr. 302/2009
pentru aprobarea scutirii de la plata unor tarife aeroportuare a aeronavelor civile care execută zboruri-școală
prezumat în vigoare
Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin Ministerului Transporturilor și Infrastructurii ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,
în temeiul prevederilor
art. 31 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997
privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările ulterioare,
ministrul transporturilor și infrastructurii emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă scutirea de la plata tarifelor aeroportuare de pasager și aterizare a aeronavelor civile care execută zboruri-școală cu decolare de pe, respectiv aterizare pe aeroporturile civile din România.
Prin zboruri-școală se înțelege operațiunile aeriene civile organizate de persoane fizice sau juridice autorizate conform reglementărilor în vigoare, în scopul pregătirii personalului aeronautic civil navigant.
Articolul 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 3
Administratorii aeroporturilor civile din România vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministrul transporturilor și infrastructurii, Radu Mircea Berceanu București, 19 martie 2009. Nr. 302.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.