Legea nr. 15/1971
pentru organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ
prezumat în vigoare
Marea Adunare Naționala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.
Capitolul 1 Înființarea și atribuțiile Consiliului Legislativ
Articolul 1
Se înființează Consiliul Legislativ, organ consultativ de specialitate pe lîngă Consiliul de Stat, avînd sarcina de a sprijini organele de stat în activitatea de pregătire, coordonare și sistematizare a legislației, în scopul infaptuirii politicii legislative a partidului și statului.
Articolul 2
Consiliul Legislativ are următoarele atribuții principale:
a) întocmește studii asupra concordanței reglementărilor juridice existente cu cerințele dezvoltării vieții economice și sociale; examinează proiectele de reglementări juridice propuse de organele inițiatoare, sub asupectul necesității și fundamentarii lor, precum și sub aspectul tehnicii legislative; întocmește studii și face propuneri organelor competente cu privire la continua perfecționare a legislației, în vederea creării cadrului juridic corespunzător intaririi ordinii de drept socialiste;
b) întocmește și supune spre aprobarea Consiliului de Stat metodologia generală de tehnica legislativă privind pregătirea și sistematizarea tuturor proiectelor de acte normative - legi, decrete, hotărîri ale Consiliului de Miniștri, instrucțiuni, ale administrației de stat, hotărîri și decizii ale organelor locale de stat;
c) avizează proiectele de legi, de decrete cuprinzînd norme cu putere de lege și de hotărîri ale Consiliului de Miniștri cu caracter normativ;
d) organizează evidenta oficială a legislației, semnalind organelor competente eventualele neconcordante în actele normative ce-i sînt comunicate spre evidenta;
e) publică colecții și repertorii legislative, precum și buletine de informare legislativă.
Articolul 3
Proiectele de acte normative prevăzute la artiocolul 2 litera c se trimit obligatoriu Consiliului Legislativ, spre consultare prealabilă.
Avizul Consiliului Legislativ are caracter consultativ.
Celelalte acte normative, adoptate sau emise de organele centrale de stat, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, se comunică din oficiu Consiliului Legislativ spre evidenta.
Articolul 4
Consiliul Legislativ își îndeplinește atribuțiile ce-i revin, atît prin personalul propriu de specialitate, cît și cu consultarea larga, după caz, a altor specialiști din diferite ramuri ale economiei, ale cercetării științifice, ale tehnicii ori din domeniul social-cultural.
Capitolul 2 Organizare și funcționare
Articolul 5
Consiliul Legislativ este condus de un colegiu științific, organ deliberativ, alcătuit din președintele consiliului, șefii de secție, precum și din cîte un consilier permanent din partea fiecărei secții.
Președintele Consiliului Legislativ este președinte al consiliului științific.
Numirea în colegiu a consilierilor permanenți se face de Colegiul de Stat, la propunerea președintelui Consiliului Legislativ.
Colegiul științific răspunde în fața Consiliului de Stat, căruia îi prezintă dări de seama cu privire la activitatea Consiliului Legislativ; fiecare membru al colegiului răspunde în fața colegiului și a președintelui acestuia pentru îndeplinirea sarcinilor ce-i sînt încredințate.
Articolul 6
Președintele Consiliului Legislativ este numit de Consiliul de Stat.
Articolul 7
Președintele, împreună cu șefii de secție, rezolva problemele curente ale activității Consiliului Legislativ și stabilește măsurile necesare pentru aducerea la îndeplinire a hotărîrilor colegiului.
Președintele reprezintă Consiliul Legislativ în raporturile cu celelalte organe și organizații.
În lipsa președintelui, atribuțiile sale se îndeplinesc de unul dintre șefii de secție, desemnat de președinte.
Articolul 8
Consiliul Legislativ este organizat pe secții de specialitate, alcătuite fiecare din consilieri permanenți, consilieri temporari, experți, precum și din consultanți de specialitate.
Secțiile de specialitate sînt conduse de cîte un șef de secție, desemnat dintre consilierii permanenți.
Articolul 9
Șefii de secție, consilierii permanenți, experții, precum și consultanții de specialitate sînt numiți, pe baza hotărîrii colegiului, de președintele Consiliului Legislativ
De asemenea consilierilor temporari se face în condițiile alineatului precedent, cu acordul conducătorului instituției sau organizației în care aceștia sînt încadrați.
Personalul tehnic-administrativ este numit de președintele Consiliului Legislativ.
Articolul 10
Structura organizatorică a Consiliului Legislativ este următoarea:
a) Secția I, pentru dreptul consitutional, dreptul administrativ, dreptul penal și procesual penal, precum și pentru dreptul internațional public;
b) Secția a II-a, pentru dreptul civil, legislația economică, dreptul procesual civil, dreptul familiei, precum și pentru dreptul internațional privat;
c) Secția a III-a, pentru dreptul financiar, dreptul muncii, dreptul cooperatist și legislația funciară;
d) Direcția de documentare și informare legislativă;
e) Direcția secretariat-administrativă.
În funcție de necesitați, la propunerea sefilor de secție, președintele Consiliului Legislativ poate constitui grupe de lucru, pe specialități sau pe probleme, formate din personalul de specialitate al consiliului, precum și din specialiști din alte domenii de activitate.
Articolul 11
Colegiul științific al Consiliului Legislativ asigura îndeplinirea tuturor atribuțiilor prevăzute în prezenta lege și adopta lucrările efectuate în exercitarea acestora. El lucrează în prezenta a cel puțin două treimi din numărul total de membri și hotărăște cu majoritatea membrilor ce-l compun.
La ședințele colegiului științific în care se dezbat avizele la proiectele de acte normative vor fi invitați și reprezentanți ai organelor inițiatoare.
La ședințele de colegiu în care se dezbat proiectele de coduri, precum și studiile și propunerile de interes general privind sistematizarea și perfecționarea legislației, vor putea fi invitați ministrul justiției, președintele Tribunalului Suprem și procurorul general al Republicii Socialiste România.
Articolul 12
Lucrările pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 2 lit. a-c se efectuează și se dezbat în secții sau în grupele de lucru constituite în conformitate cu art. 10 alineat final.
Lucrările interesînd activitatea mai multor secții sau grupe de lucru se dezbat în ședința comuna.
Pe baza concluziilor rezultate din dezbateri se întocmește raportul definitiv al secției sau, după caz, al grupei de lucru, care se supune, spre aprobare, colegiului științific al Consiliului Legislativ.
În procesul-verbal al ședinței colegiului, a secției sau grupei de lucru se va face mențiunea despre opiniile separate care au fost exprimate.
Capitolul 3 Avizarea de către Consiliul Legislativ a proiectelor de acte normative
Articolul 13
Avizul Consiliului Legislativ la proiectele de acte normative se va cere după ce aceste proiecte au fost avizate de toate organele interesate și au fost definitivate pe baza acestor avize.
Pentru proiectele de legi sau decrete cuprinzînd norme cu putere de lege, propuse a fi inițiate de Consiliul de Stat sau de Consiliul de Miniștri, avizul Consiliului Legislativ va fi cerut prin secretarul Consiliului de Stat sau, după caz, prin secretarul general al Consiliului de Miniștri, înainte ca aceste proiecte să fie supuse aprobării organelor inițiatoare.
În cazul în care inițiativa legislativă se exercită de o comisie permanenta a Marii Adunări Naționale ori de un gurp de deputați ai acesteia, intrunind numărul prevăzut de regulamentul ei de funcționare, avizul va fi cerut prin Biroul Marii Adunării Naționale.
Pentru proiectele de hotărîri ale Consiliului de Miniștri cu caracter normativ, avizul Consiliului Legislativ va fi cerut prin secretarul general al Consiliului de Miniștri.
Articolul 14
Proiectul de act normativ trimis spre avizare va fi însoțit de expunerea de motive, cuprinzînd justificarea reglementării propuse, de studiile sau lucrările documentare care au stat la baza acestuia, precum și de avizele tuturor organelor interesate.
Consiliul Legislativ verifica dacă au fost obținute toate avizele necesare și, în caz contrar, cere organului de stat care a initiat proiectul să obțină deindata pe cele care lipsesc. De asemenea, în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, Consiliul Legislativ va putea cere organului initiator completarea documentației cu datele și informațiile necesare.
Articolul 15
Proiectele de legi, de decrete cuprinzînd norme cu putere de lege, precum și proiectele de hotărîri ale Consiliului de Miniștri cu caracter normativ vor fi supuse, spre adoptare, organelor competente, totdeauna însoțite de avizul Consiliul Legislativ.
Articolul 16
În cazul cînd, după avizarea de către Consiliul Legislativ a unui proiect normativ, dar înainte de adoptarea acestuia, se aduc modificări textelor inițiale, prin care se schimba fondul reglementării ori soluții preconizate, sau se schimba substanțial structura proiectului, se va cere, în mod obligatoriu, Consiliului Legislativ, un nou aviz privind toate aceste modificări.
Pentru modificările din categoria celor menționate în alineatul precedent, care se propun în cursul dezbaterilor Marii Adunări Naționale, Consiliul Legislativ va întocmi și transmite avizul de urgenta, în termenul stabilit de Marea Adunare Naționala.
Capitolul 4 Personalul Consiliului Legislativ
Articolul 17
Poate fi consilier permanent persoana care:
a) este cetățean român;
b) este absolvent cu diploma al unei facultăți de drept;
c) are 14 ani vechime în munca juridică și a desfășurat o valoroasa activitate în domeniul cercetării științifice sau al aplicării dreptului.
Articolul 18
Poate fi consilier temporar persoana, avînd cetățenia română, a carei colaborare, datorită specialitatii sale, este apreciată ca utila pentru efectuarea unei anumite lucrări de către Consiliul Legislativ.
Articolul 19
Poate fi expert sau consultant de specialiate gradul I și II persoana care, indeplinind condita prevăzută la art. 17 lit. a, are studii superioare, a desfășurat o valoroasa activitate de specialitate și are o vechime de 14, 10 și respectiv 8 ani în aceasta activitate. În cazul experților și consultantilor specialiști în domeniile economiei și tehnicii, cel puțin 1/3 din aceasta vechime trebuie să fi fost efectuată în unități direct productive.
Articolul 20
Numărul de posturi, nomenclatorul funcțiilor și salariilor tarifare ale personalului Consiliului Legislativ se aproba de către Consiliul de Stat.
Capitolul 5 Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 21
În scopul organizării evidentei oficiale a legislației, Consiliului de Miniștri, ministerele și celelalte organe centrale ale administrației de stat vor comunică Consiliului Legislativ actele normative pe care le-au emis înainte de adoptarea prezentei legi și care sînt în vigoare.
Articolul 22
În vederea sistematizării, perfecționării și simplificarii legislației în vigoare la data publicării prezentei legi, Consiliul Legislativ va întocmi și inainta Consiliului de Miniștri proiectul de îndrumări privind modul în care ministerele și celelalte organe centrale ale administrației de stat vor proceda la reexaminarea legislației în vigoare în ramurile sau în domeniile lor de activitate.
Consiliul de Miniștri va dispune ca ministerele și celelalte organe centrale ale administrației de stat sa ia măsurile necesare pentru:
a) înlocuirea, modificarea sau abrogarea expresă a acelor acte normative sau a prevederilor acestora care sînt în neconcordanta cu dispozițiile legii sau depășite de actualul stadiu de dezvoltare a relațiilor sociale;
b) înlăturarea eventualelor paralelisme sau necorelari constatate în legislație și concentrarea în reglementări unitare a dispozițiilor cuprinse în actele normative rămase parțial în vigoare ori care sînt cuprinse în reglementări legale deosebite, dar care se referă la aceeași activitate;
c) adoptarea de reglementări noi, necesare în unele sectoare de activitate.
Articolul 23
Consiliul Legislativ va examina modul în care ministerele și celelalte organe centrale ale administrației de stat își îndeplinesc sarcinile prevăzute în prezentul capitol și va face propunerile corespunzătoare, pe care le va inainta Consiliului de Stat și Consiliului de Miniștri.
Articolul 24
Prin derogare de la prevederile art. 9 alin. 1 și 2, pînă la constituirea colegiului științific al Consiliului Legislativ, numirea sefilor de secție, a consilierilor permanenți și temporari, a experților, precum și a consultantilor de specialitate se face de președintele Consiliului Legislativ.
Articolul 25
Prevederile capitolului III din prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1972.
Această lege a fost votată de Marea Adunare Naționala în ședința din 22 octombrie 1971, cu unanimitatea voturilor celor 442 deputați prezenți la ședința.
Președintele Marii Adunări Naționale ȘTEFAN VOITEC În conformitate cu articolul 57 din Constituția Republicii Socialiste România, semnam această lege. Președintele Consiliului de Stat, NICOLAE CEAUȘESCU
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.