Decizia nr. 413/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (5) și ale

art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, precum și ale

art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Aristotel Mihail Popa în Dosarul nr. 1.141/310/2008 al Judecătoriei Sinaia.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 22 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.141/310/2008, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) și (5) și ale

art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, precum și ale

art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Aristotel Mihail Popa într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri contravenționale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține neconstituționalitatea textelor legale criticate "în măsura în care se interpretează că agentul constatator este îndreptățit să aplice sancțiuni chiar și atunci când subzistă una dintre cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei," acestea fiind constate doar de instanța de judecată. Altfel spus, contravenientul este sancționat și în situația în care nu este răspunzător de încălcarea legii, revenindu-i însă sarcina injustă de a-și dovedi nevinovăția ulterior, în mod obligatoriu în cadrul unui proces. Chiar dacă, teoretic, în fața magistratului acesta beneficiază de garanțiile unui proces echitabil, este încălcată în continuare prezumția de nevinovăție, aplicabilă, prin asimilare cu procedura penală, și în domeniu contravențional și, în esența ei, chiar și în materie civilă, aspect reținut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile Anghel împotriva României, 2008, și Erkner și Hofauer, 1987. Caracterul inechitabil al procedurii instituite de

art. 11 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

are așadar două laturi principale, semnalate și în doctrina de specialitate, și anume: imposibilitatea agentului constatator de a verifica existența unor cauze justificative sau care exclud vinovăția și necesitatea declanșării unui proces, cu cheltuieli materiale și de timp, în cadrul căruia, prin răsturnarea sarcinii probei și a încălcării prezumției de nevinovăție, contravenientul trebuie să își dovedească nevinovăția. Aceeași procedură prezintă și alte "neajunsuri", legate de faptul că instanța competentă este cea în a cărei rază a fost constatată fapta, precum și citarea, în fața aceleiași instanțe, a tuturor martorilor indicați în procesul-verbal sau a altor persoane în măsură să contribuie la rezolvarea cauzei.

Judecătoria Sinaia apreciază că textele legale criticate sunt constituționale. Problema stabilirii vinovăției în materia contravențiilor nu are în vedere faza extrajudiciară a sancțiunii administrative, ci faza judiciară a acesteia, ceea ce presupune respectarea dreptului la un proces echitabil în cadrul căruia instanța va constata existența cauzelor care înlătură caracterul contravențional al faptei, după administrarea tuturor probelor necesare, utile și concludente.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 11 alin. (1) și (5) și ale

art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, precum și ale

art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale. Faptul că sancțiunile contravenționale se aplică de către polițistul rutier reprezintă expresia competenței atribuite de legiuitor, potrivit art. 1 alin. (3) și

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , măsurile astfel dispuse fiind supuse controlului judecătoresc pe calea plângerii contravenționale care, în temeiul art. 118 alin. (2) din același act normativ, suspendă executarea acestor măsuri, până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art.146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (1) și (5) și ale

art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, precum și prevederile art.109 alin.(1) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (5) și ale

art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor au următorul conținut:

- Art. 11: "(1) Caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită. (...)

(5) Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei se constată numai de instanța de judecată.";

- Art. 21 alin. (1): "(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică și sancțiunea."

Prevederile

art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice au următoarea redactare:

- Art. 109 alin. (1): "(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (3) și ale art. 23 alin. (11) din Constituție, precum și art. 6 paragrafele 1 și 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reglementări care consacră dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravenției a mai fost supusă controlului de constituționalitate, atât în integralitatea sa, cât și cu privire la texte distincte din conținutul său.

Astfel, în jurisprudența sa în materie, de exemplu

Decizia nr. 349 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 6 noiembrie 2003, Curtea a conchis, pentru argumentele acolo arătate, că "Nu se poate reține deci că se încalcă principiul prezumției de nevinovăție, dat fiind că persoana împotriva căreia s-a întocmit procesulverbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege." În ceea ce privește contestarea caracterului echitabil al procedurii contravenționale, Curtea a mai reținut, cu același prilej, că "și această susținere este nefondată, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, legea prevede posibilitatea atacării în justiție a actului de constatare a contravenției și deci examinarea cazului de către un judecător independent și imparțial."

Tot astfel, prin

Decizia nr. 183 din 8 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea a arătat, în esență, că dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

instituie, într-adevăr, anumite reguli speciale de procedură, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, însă instanța de judecată competentă să soluționeze plângerea contravențională verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, prin administrarea tuturor probelor necesare, utile și concludente, între care ascultarea reclamantului, a martorilor și a organului constatator care a aplicat sancțiunea, pronunțând o hotărâre care este supusă recursului, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie. Prin urmare, din procedura de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ceea ce ar fi contrar intereselor contravenientului, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare.

Cele reținute de instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa în materie, cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil și a prezumției de nevinovăție, se mențin și în prezenta cauză.

În plus, autorul excepției apreciază ca fiind contrar principiilor de drept invocate faptul că, potrivit

art. 11 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei se constată numai de instanța de judecată, nu și de agentul constatator, fiind necesară introducerea unei acțiuni în justiție pentru dovedirea nevinovăției contravenientului. Or, Curtea constată că acest text nu poate fi privit ca o nesocotire a dreptului la un proces echitabil sau a prezumției de nevinovăție, ci, dimpotrivă, se constituie ca o garanție a exercitării acestor drepturi și principii, având în vedere că rolul esențial al instanței de judecată, caracterizată prin independență și imparțialitate, este acela de aflare a adevărului, prin corecta interpretare și aplicare a legii, și, după caz, de stabilire a gradului de vinovăție și a sancțiunii corespunzătoare. Așadar, constatarea existenței cauzelor care înlătură caracterul contravențional al faptei reprezintă o componentă a actului de înfăptuire a justiției care, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, se realizează prin instanțele judecătorești stabilite de lege, și nu de organele administrative ale statului.

Curtea mai constată că afirmațiile autorului excepției referitoare la alte "neajunsuri" ale procedurii contravenționale privind, de pildă, competența teritorială de judecată, care aparține instanței în a cărei rază a fost constatată fapta, și în fața căreia sunt citate atât părțile, cât și martorii, nu sunt de natură să încalce prevederile constituționale și convenționale invocate. Stabilirea competenței teritoriale de judecată în funcție de un anumit criteriu obiectiv reprezintă, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, atributul exclusiv al legiuitorului, și nu poate avea consecințe negative în planul respectării dreptului la un proces echitabil sau al prezumției de nevinovăție.

În sfârșit, cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată, față de prevederile constituționale și convenționale invocate de autorul excepției, Curtea reține că aceasta nu poate fi primită, în contextul argumentelor învederate mai sus.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (5) și ale

art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, precum și ale

art. 109 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Aristotel Mihail Popa în Dosarul nr. 1.141/310/2008 al Judecătoriei Sinaia.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2009.