Ordinul nr. 52/2009
privind prelungirea duratei de valabilitate a ordinelor președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 70/2008, 71/2008 și 102/2008
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 2
- Ordinul nr. 64/2009 16 iunie 2009 pentru modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeni…
- Ordinul nr. 82/2009 8 octombrie 2009 privind modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domen…
Având în vedere prevederile art. 155 alin. (3) din Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1.078/2003 privind aprobarea Criteriilor și metodelor pentru aprobarea prețurilor și stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 410/2007 ,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se prelungește durata de valabilitate a următoarelor ordine:
a) Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 70/2008 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale realizat de Societatea Comercială "Depomureș" - S.A. Târgu Mureș, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 27 iunie 2008;
b) Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 71/2008 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale realizat de Societatea Comercială "Amgaz" - S.A. Mediaș, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 27 iunie 2008;
c) Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 102/2008 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale realizat de Societatea Națională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaș, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 30 iunie 2008.
Ordinele prevăzute la alin. (1) rămân nemodificate pentru ciclul de înmagazinare 2009-2010.
Articolul 2
Societatea Comercială "Depomureș" - S.A. Târgu Mureș, Societatea Comercială "Amgaz" - S.A. Mediaș și Societatea Națională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaș vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Petru Lificiu București, 14 aprilie 2009. Nr. 52.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.