Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 269/2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă

prezumat în vigoare

Data actului
24 februarie 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 314 din 12 mai 2009
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 9.066 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

Are ca temei 2

  • Decretul nr. 167/1958 21 aprilie 1958 (prevederi anume) privitor la prescripția extinctiva
  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Alexandru Mihalcea în Dosarul nr. 7.641/118/2007 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, lipsind statul român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepției susține admiterea criticii de neconstituționalitate, arătând că în cazul cererilor de despăgubire pentru crimele săvârșite în timpul regimului comunist nu poate opera termenul de prescripție instituit de

Decretul nr. 167/1958 . Răspunderea pentru faptele comise trebuie să fie imprescriptibilă, astfel încât victimele regimului comunist, la fel ca și cele ale nazismului, să poată solicita oricând reparații pentru daunele suferite.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă, modificarea și completarea textului de lege excedând competenței Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 15 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 7.641/118/2007, Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Alexandru Mihalcea în Dosarul nr. 7.641/118/2007.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că dispozițiile legale criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. 1, art. 20 și 21 din Constituția României, deoarece stabilesc un termen-limită înăuntrul căruia victimele comunismului pot să introducă cereri pentru acordarea de daune materiale și morale, încălcându-se astfel principiile liberului acces la justiție și al egalității în fața legii, precum și prioritatea tratatelor internaționale față de dreptul intern. Autorul arată că a fost condamnat abuziv la închisoare corecțională, pedeapsă pe care a executat-o în condiții inumane în închisorile și lagărele de muncă forțată comuniste. Or, în măsura în care crimele nazismului sunt imprescriptibile, fapt cu consecințe deosebite în materia acordării de despăgubiri, autorul consideră că se justifică același tratament și în ceea ce privește crimele comise de comunism. Prin urmare, victimele crimelor comunismului ar trebui să se poată adresa oricând justiției pentru repararea prejudiciilor, limitarea acestui drept echivalând cu restrângerea accesului la justiție.

Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale reține că

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

se referă la termenul de prescripție de 3 ani ca fiind un termen general, în sensul aplicării lui tuturor acțiunilor personale, cu excepția cazurilor pentru care există termene speciale de prescripție, indiferent de izvorul concret al raportului obligațional. În cauza dedusă judecății, dreptul de a solicita repararea prejudiciului suferit s-a născut din momentul în care s-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat autorul excepției de neconstituționalitate nu există, însă, date fiind condițiile sociale și politice ale regimului de dictatură comunistă, la acel moment nu existau reglementări legale care să permită promovarea unei acțiuni în despăgubiri. Prin urmare, instanța apreciază că în cauză nu se poate aplica termenul de prescripție general prevăzut de

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

și, pe cale de consecință, în cauzele îndreptate împotriva regimului totalitar, ca și în cazurile crimelor de război, termenele trebuie reevaluate pentru a da posibilitatea persoanelor victime ale regimului la măsuri reparatorii, în scopul dreptății sociale și a adevărului.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

nu contravin prevederilor constituționale invocate, excepția de neconstituționalitate cu un atare obiect fiind neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă, publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 21 aprilie 1958, care au următorul conținut: "Termenul prescripției este de 3 ani."

Autorul excepției susține că aceste dispoziții legale încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 și art. 126 alin. (1), precum și ale art. 14 alin. 3 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale constante, instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anumit drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură.

Însă, în cauza de față, Curtea observă că pretinsa neconstituționalitate este dedusă dintr-o omisiune de reglementare, pe care însă instanța constituțională nu o poate complini, întrucât, potrivit art. 61 din Constituție, "Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a țării", modificarea sau completarea normelor juridice fiind atribuții exclusive ale acestuia.

Prin urmare, în temeiul

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Alexandru Mihalcea în Dosarul nr. 7.641/118/2007 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.