Ordinul nr. 1323/2009
privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestațiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecției Muncii
prezumat în vigoare
Având în vedere:
- prevederile
art. 7 din Legea nr. 108/1999
pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată;
- prevederile art. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 767/1999 , cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 33/2002
privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale, aprobată cu modificări prin
- prevederile art. 55 alin. (1) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 ;
- Nota inspectorului general de stat nr. 481 din 7 mai 2009, în baza
art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul muncii, familiei și protecției sociale emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Normativul cu tarifele pentru plata prestațiilor de servicii efectuate în domeniile de activitate ale Inspecției Muncii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Inspecția Muncii și inspectoratele teritoriale de muncă vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, Dumitru-Nicu Cornoiu, secretar de stat București, 26 mai 2009. Nr. 1.323.
Anexa NORMATIV
cu tarifele pentru plata prestațiilor de
servicii în domeniile de activitate ale Inspecției Muncii
Articolul 1
Inspecția Muncii efectuează, prin personalul propriu analize, expertize tehnice și acordă asistență de specialitate și consultanță în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, denumite în continuare prestații de servicii, la cererea persoanelor fizice, juridice, persoanelor fizice autorizate și a altor entități constituite în condițiile legii.
Contravaloarea prestațiilor de servicii efectuate în condițiile prevăzute de prezentul normativ se suportă de către beneficiarii acestora și se virează în contul de trezorerie sau la casieria inspectoratului teritorial de muncă care efectuează prestația.
Articolul 2
Prestațiile de servicii prevăzute în prezentul normativ se efectuează numai după confirmarea achitării tarifului.
Prin excepție de la prevederile alin. (1), în condițiile în care prin lege se precizează că prestațiile de servicii trebuie efectuate de îndată ce au fost solicitate de beneficiarii legali, achitarea tarifului poate fi ulterioară realizării acestora.
Articolul 3
În funcție de categoria de servicii prestate, tarifele care se percep de la persoane fizice, juridice, persoane fizice autorizate și de la alte entități constituite în condițiile legii sunt următoarele:
1. Participarea inspectorilor de muncă la efectuarea determinărilor de noxe, respectiv participarea la activitățile pentru acordarea unor drepturi prevăzute de legislația în vigoare, potrivit prevederilor
art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007
privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare.
Tarif: 40 lei/oră.
2. Analiza documentației și expertizarea unităților în vederea eliberării autorizației de deținere a materialelor explozive în conformitate cu prevederile
art. 8 din Legea nr. 126/1995
privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare.
Tarif: - materiale explozive propriu-zise - 360 lei;
- obiecte artizanale și de distribuție pe bază de amestecuri pirotehnice - 300 lei.
3. Expertiza și analiza în vederea eliberării autorizației de depozitare a materiilor explozive, în conformitate cu prevederile
art. 9 din Legea nr. 126/1995 , cu modificările și completările ulterioare.
Tarif: 400 lei.
4. Expertiza și analiza documentației în vederea acordării vizei anuale a autorizației de deținere materii explozive, conform prevederilor
art. 11 din Legea nr. 126/1995 , cu modificările și completările ulterioare.
Tarif: - materiale explozive propriu-zise - 60 lei;
- obiecte artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice - 200 lei.
5. Analiza documentației și efectuarea expertizării în vederea:
- acordării vizei anuale a autorizației de funcționare a depozitelor de materii explozive - emiterii avizului de amplasare a firidelor de explozivi la persoanele juridice cu profil minier, potrivit prevederilor
art. 19 din Legea nr. 126/1995 , cu modificările și completările ulterioare;
- expertizării/avizării încăperilor pentru depozitarea, păstrarea și manipularea capselor pentru pistoalele de implant bolțuri, fuzee antigrindină, capse de alarmare utilizate la transportul feroviar, capse de asomare, spații destinate depozitării armelor, precum și spații destinate depozitării munițiilor, capselor, pulberilor de muniție, conform prevederilor
Ordinului ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 1.102/2008
privind avizarea spațiilor destinate depozitării munițiilor, capselor sau pulberilor pentru muniție;
- aprobării depășirii cu 25 % a cantității maxime de exploziv pentru care s-a eliberat autorizația depozitului, conform
art. 9 din Legea nr. 126/1995 , cu modificările și completările ulterioare.
Tarif: 200 lei/aviz.
6. Examinarea artificierilor și pirotehniștilor în vederea autorizării acestora și asistență tehnică la pregătirea activităților pentru autorizarea și reautorizarea artificierilor, conform
art. 29^3 din Legea nr. 126/1995 , cu modificările și completările ulterioare.
Tarif: 50 lei/candidat.
7. Eliberarea de certificate/adeverințe în baza documentelor existente în arhivele inspectoratelor teritoriale de muncă, la cererea persoanelor fizice, juridice sau a oricăror entități care au dreptul legal de a solicita și a obține aceste informații, conform
Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996 , cu modificările și completările ulterioare, și
Ordonanței Guvernului nr. 33/2002
privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale, aprobată cu modificări prin
Tarif: 40 lei/document.
8. Eliberarea de copii în baza documentelor existente în arhivele inspectoratelor teritoriale de muncă la cererea persoanelor fizice, juridice sau a oricăror entități care au dreptul legal de a solicita și obține aceste informații, conform prevederilor
Legii nr. 16/1996 , cu modificările și completările ulterioare.
Tarif: 0,5 lei/pagină.
9. Eliberarea de certificate cu informații extrase din baza de date organizată la nivelul Inspecției Muncii cu registrele generale de evidență a salariaților depuse de angajatori, conform
Hotărârii Guvernului nr. 161/2006
privind întocmirea și completarea registrului general de evidență a salariaților, cu modificările ulterioare, și
Ordonanței Guvernului nr. 33/2002 , aprobată cu modificări prin
Tarif: 10 lei/salariat.
10. Furnizarea datelor din Registrul general de evidență a salariaților pentru refacerea conținutului său la angajator, prin preluarea informațiilor din baza de date organizată la nivelul Inspecției Muncii, conform
Hotărârii Guvernului nr. 161/2006 , cu modificările ulterioare.
Tarif: 50 lei/registru de cel mult 1 MB, plus 10 lei pentru fiecare MB suplimentar.
Articolul 4
Prin excepție de la prevederile art. 2, nu se percep tarife pentru prestarea de servicii către:
a) instituțiile care funcționează în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Informațiile furnizate se utilizează numai în scopul menționat în mod expres în solicitarea adresată de către aceste instituții, cu respectarea prevederilor
pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare;
b) instanțele de judecată, organele de cercetare penală, organele de urmărire penală, organele fiscale, precum și oricare alte instituții pentru care actele normative prevăd scutirea de taxe, tarife și comisioane;
c) instituțiile cu care Inspecția Muncii a încheiat protocoale de colaborare privind efectuarea de prestații cu titlu gratuit, necesare realizării atribuțiilor acestora, potrivit legii.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.