Decizia nr. 684/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție invocată de Zenovia Mileșan, Mihaela Popescu și Gabriela Burdujan în Dosarul nr. 6.137/62/2008 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, deoarece se aplică în mod egal tuturor creditorilor care iau parte la fuziunea sau la divizarea societății comerciale debitoare și a căror creanță este anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare. Nu se poate reține nici încălcarea dreptului la un proces echitabil, având în vedere că legiuitorul a prevăzut calea de atac a opoziției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 6.137/62/2008, Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Excepția a fost invocată de Zenovia Mileșan, Mihaela Popescu și Gabriela Burdujan într-o cauză având ca obiect o opoziție la un proiect de divizare a unei societăți comerciale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile

art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, art. 21 alin. (1) și (2) referitoare la liberul acces la justiție și ale art. 135 alin. (1) referitoare la economia României, precum și dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Astfel, se arată că principiul egalității presupune egalitatea de tratament juridic a tuturor persoanelor care dețin aceeași calitate, în speță aceea de creditor, întrucât scopul legii este acordarea unei protecții adecvate tuturor creditorilor sociali. Textul de lege criticat instituie însă tratamente diferite, pe criteriul scadenței creanței, în sensul că pot face opoziție numai creditorii a căror creanță este anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare. În același sens, prin mențiunea referitoare la exigibilitatea creanței este îngrădit liberul acces la justiție al creditorilor care pot face opoziție la proiectul de fuziune sau de divizare. Se mai invocă și încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la caracterul de economie de piață al economiei României, prin faptul că statul nu își respectă rolul de a asigura tuturor operatorilor economici mijloace legale de intervenție în organizarea și funcționarea internă a debitorilor lor, atunci când le este amenințată posibilitatea satisfacerii creanțelor deținute împotriva acestora.

Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că legea oferă mijloace procedurale în vederea realizării creanțelor și acelor creditori ale căror creanțe nu au îndeplinit condiția exigibilității la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 164 din Legea nr. 441/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 28 noiembrie 2006, care au următorul cuprins: "Creditorii societăților care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecție adecvată a intereselor lor. Orice astfel de creditor, a cărui creanță este anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare și care nu este scadentă la data publicării, poate face opoziție, în condițiile art. 62."

În opinia autorilor excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, art. 21 alin. (1) și (2) referitoare la liberul acces la justiție și ale art. 135 alin. (1) referitoare la economia României, precum și dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepția, Curtea reține următoarele:

Prevederile

art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, se referă la posibilitatea creditorilor unei societăți comerciale care își încetează existența, prin fuziune sau divizare, de a face opoziție, în scopul protejării intereselor lor. Dreptul la opoziție aparține numai creditorilor ale căror creanțe sunt anterioare și nescadente la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare în Monitorul Oficial al României. Această ultimă condiție a exigibilității creanței este criticată de către autorul excepției, susținându-se o inegalitate de tratament juridic între creditorii unei societăți comerciale supuse fuziunii sau divizării, în sensul că aceștia pot face sau nu opoziție în funcție de data scadenței creanței.

Curtea constată însă că dispozițiile legale criticate sunt în deplin acord cu principiul constituțional al egalității în fața legii, în măsura în care acesta nu presupune decât instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. În speță însă nu se poate susține o egalitate de situații între creditorii ale căror creanțe nu sunt scadente la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare a societății comerciale debitoare, față de acei creditori care dețin creanțe scadente la această dată. Prin urmare, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, principiul egalității nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.

În același sens sunt și dispozițiile art. E cuprins în partea a V-a din anexa la Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 și ratificată de Parlamentul României prin

Legea nr. 74/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, prevederi conform cărora: "O diferență de tratament pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată ca discriminatorie."

În cauză autorul excepției susține și încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) referitoare la liberul acces la justiție, arătând că mențiunea referitoare la exigibilitatea scadenței încalcă liberul acces la justiție al creditorilor îndreptățiți să facă opoziție la fuziunea sau divizarea societății debitoare.

Curtea constată, dimpotrivă, că legiuitorul a conferit acestora mijlocul procedural de a-și valorifica creanțele în situația imposibilității recurgerii la opoziție, în condițiile

art. 62 din Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 243 alin. (3) din același act normativ, în cazul divizării, toate societățile beneficiare sunt răspunzătoare pentru o obligație transferată în conformitate cu proiectul de divizare și nerealizată, în limita activelor nete care le-au fost transferate prin divizare, cu excepția societății căreia i-a fost transferată obligația respectivă, care răspunde nelimitat. Prin urmare, susținerile autorului excepției referitoare la imposibilitatea valorificării în justiție a drepturilor sale sunt nefondate.

Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea constată că nu sunt întemeiate nici susținerile autorului excepției referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 135 alin. (1) referitoare la caracterul de economie de piață al economiei României, prin faptul că statul nu își respectă rolul de a asigura tuturor operatorilor economici mijloace legale de intervenție în organizarea și funcționarea internă a debitorilor lor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție invocată de Zenovia Mileșan, Mihaela Popescu și Gabriela Burdujan în Dosarul nr. 6.137/62/2008 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 mai 2009.