Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 697/2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
5 mai 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 381 din 4 iunie 2009
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 8.004 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Zoltan Valentin - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Jean Marian Călinoiu în Dosarul nr. 7.553/62/2008 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și de Societatea Comercială Holyland Company - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 7.021/30/2008 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 194D/2009 și nr. 235D/2009, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea dispune, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , conexarea Dosarului nr. 235D/2009 la Dosarul nr. 194D/2009, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 6 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7.553/62/2008, și Încheierea din 9 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7.021/30/2008, Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Jean Marian Călinoiu și Societatea Comercială Holyland Company - S.R.L. din Timișoara în cauze comerciale având ca obiect ordonanțe președințiale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii excepției susțin că dispozițiile art. 581 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 4 alin. (2), art. 16, 18, 21 și 24, precum și prevederile art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 26 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice.

Instanțele de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege este constituțional.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 581 din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut: "(1) Instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului.

(3) Ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților și chiar atunci când există judecata asupra fondului. Judecata se face de urgență și cu precădere. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanței se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare.

(4) Ordonanța este vremelnică și executorie. Instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen."

Aceste texte de lege sunt raportate la prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetățeni, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 18 referitoare la cetățenii străini și apatrizii, art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum și la prevederile art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 26 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că instanța constituțională s-a pronunțat în numeroase cauze asupra constituționalității textului de lege criticat, acesta fiind raportat la aceleași prevederi din Constituție ca și cele invocate în cauza de față. Astfel, prin

Decizia nr. 244 din 4 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, Curtea a statuat că prin procedura de urgență instituită de art. 581 din Codul de procedură civilă nu numai că nu se aduce vreo îngrădire dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, ci, dimpotrivă, se creează o posibilitate în plus pentru cel vătămat într-un drept legitim de a se adresa justiției, prin cerere de ordonanță președințială, și aceasta în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru aceleași argumente nu sunt înfrânte nici prevederile art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și nici cele ale art. 26 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice.

În fine, prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 4 alin. (2) și art. 18 nu au nicio semnificație pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Jean Marian Călinoiu în Dosarul nr. 7.553/62/2008 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrative și de Societatea Comercială Holyland Company - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 7.021/30/2008 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 mai 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-șef,
Doina Suliman

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.