Memorandumul din 22 aprilie 2009
privind viitorul Rețelei de sănătate din Europa de Sud-Est în cadrul Procesului de cooperare în Europa de Sud-Est (2008 și mai departe)
prezumat în vigoare
Rețeaua de sănătate din Europa de Sud-Est
Acțiunea de dezvoltare a sănătății în Europa de Sud-Est
MEMORANDUM DE ÎNȚELEGERE
privind viitorul Rețelei de sănătate din
Europa de Sud-Est în cadrul Procesului de cooperare
în Europa de Sud-Est (2008 și mai departe)*)
--------
Ministerele sănătății din Republica Albania, Bosnia și Herțegovina, Republica Bulgaria, Republica Croația, Republica Moldova, Republica Muntenegru, România, Republica Serbia și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, denumite în continuare membri ai Rețelei de sănătate din Europa de Sud-Est (ESE),
confirmând faptul că dezvoltarea pozitivă în ESE din ultima decadă și nevoia de a proteja realizările importante ale Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est necesită dezvoltarea unui cadru de cooperare, realizat și condus în principal la nivel regional, cu sprijin continuu din partea comunității internaționale,
recunoscând cooperarea regională drept cel mai important factor în susținerea stabilității politice și a recuperării economice în regiune, facilitarea construirii siguranței și un instrument de sprijin pentru integrarea europeană și euroatlantică,
înțelegând importanța cooperării regionale în sănătate în ceea ce privește aspirațiile membrilor ESE pentru integrarea și aderarea la Uniunea Europeană și, de asemenea, importanța contribuției acesteia la dezvoltarea economică a acestora,
reamintind că Rețeaua de sănătate din ESE a acționat timp de 6 ani, veghind asupra implementării proiectelor tehnice regionale în domeniul sănătății publice, și că această cooperare regională în sănătate a fost formalizată cu acordul și angajamentul miniștrilor sănătății din statele membre ale ESE cu privire la prevederile angajamentelor de la Dubrovnik și Skopje, avizate la primul forum al miniștrilor sănătății în 2001 și, respectiv, la cel de-al doilea forum al miniștrilor sănătății în 2005,
reamintind că statutul Rețelei de sănătate din ESE a fost adoptat la Skopje, la cel de-al doilea forum al miniștrilor sănătății în 2005,
recunoscând sprijinul politic, tehnic și financiar și importantele resurse umane furnizate în vederea asigurării funcționării Rețelei de sănătate din ESE, de la înființarea acesteia, ca urmare a Angajamentului de la Dubrovnik și Skopje, de către Biroul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății, Consiliul Europei, Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei și Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est,
recunoscând colaborarea strânsă, implicarea și contribuția în cadrul Rețelei de sănătate din ESE a unui număr de state europene, în special Belgia, Franța, Grecia, Ungaria, Italia, Norvegia, Slovenia, Suedia, Elveția și Marea Britanie,
recunoscând faptul că în prezent cooperarea regională în ESE în domeniul sănătății publice se află într-o fază importantă, în care schimbările în organizarea politică și apariția unor noi entități, în special Consiliul de Cooperare Regională și intrarea în Uniunea Europeană a două state membre ale Rețelei de sănătate din ESE (Bulgaria și România), obligă Rețeaua de sănătate din ESE să se adapteze la noile realități,
au convenit următoarele:
*) Traducere din limba engleză.
PREAMBUL
Titlul I Viziune, scop și principii ale Rețelei de sănătate din ESE
Articolul I
Viziune
1. Rețeaua de sănătate din ESE va continua să coordoneze și să mențină cooperarea regională în sectorul sănătății publice în vederea accelerării reformelor din sistemele de sănătate ale statelor membre din Europa de Sud-Est, contribuind astfel la dezvoltarea economică și socială în secolul XXI.
2. Capacitățile instituționale și organizaționale viitoare vor fi construite pe baza resurselor instituționale, umane și de cunoștințe din regiunea sud-est europeană, transformând treptat Rețeaua de sănătate din ESE într-un mecanism viabil, autocentrat, capabil să servească scopurile avizate de miniștrii sănătății din ESE în cadrul Angajamentului de la Dubrovnik din 2001 și Angajamentului de la Skopje din 2005.
Articolul II
Scop
Scopul Rețelei de sănătate din ESE este acela de a îmbunătăți sănătatea oamenilor din regiunea ESE și de a susține autoritatea și controlul țărilor din regiune în ceea ce privește implementarea acțiunilor concertate în domeniile prioritare de sănătate definite de ministerele sănătății din țările membre ale Europei de Sud-Est.
Articolul III
Principii
1. Colaborarea în cadrul Rețelei de sănătate din ESE se va baza în continuare pe următoarele principii:
1.1. autoritatea regională;
1.2. parteneriatul;
1.3. transparență și responsabilitate;
1.4. complementaritate;
1.5. sustenabilitate;
1.6. implicare egală și activă a tuturor statelor membre din ESE;
1.7. distribuirea activităților și resurselor pe baza unei evaluări a nevoilor țărilor;
1.8. descentralizarea activităților și resurselor;
1.9. eficiența.
Titlul II Membri și parteneri
Articolul IV
Membri și parteneri
1. Rețeaua de sănătate din ESE este inițiativa comună a ministerelor sănătății din Republica Albania, Bosnia și Herțegovina, Republica Bulgaria, Republica Croația, Republica Moldova, Republica Muntenegru, România, Republica Serbia și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (denumite în continuare statele membre ale ESE).
2. Rețeaua de sănătate din ESE va colabora cu celelalte state și organizații de integrare, precum și cu organizații guvernamentale și neguvernamentale internaționale și regionale, denumite în continuare colectiv drept parteneri. Aceștia pot deveni state partenere sau organizații după acceptarea deciziilor relevante și a statutelor Rețelei de sănătate din ESE și după aprobarea Rețelei de sănătate din ESE.
3. Rețeaua de sănătate din ESE va căuta opinia avizată și suportul unui număr mare de instituții precum Organizația Mondială a Sănătății, Consiliul Europei, Consiliul Băncii Europene pentru Dezvoltare, Consiliul pentru Cooperare Regională, Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții și Organizația Mondială pentru Migrare, cu care aceasta a avut colaborări de succes și perspectiva reală a unor activități comune.
4. Statele membre ale ESE sunt de acord să se angajeze din punct de vedere politic și financiar pentru o perioadă minimă de 5 ani.
Titlul III Structura organizațională
Articolul V
Prevederi generale
1. Structura organizațională a Rețelei de sănătate din ESE, conform statutului, este compusă din guvernare și conducere (președinție, Comitetul executiv, ședințe regionale), administrație (Secretariat) și structurile tehnice (comitetele directoare ale proiectelor regionale în domeniile de sănătate publică, birourile de conducere regionale și directorii, birourile proiectelor de țară și directorii acestora).
2. Rolurile și responsabilitățile președinției, Comitetului executiv, ședințelor regionale, Secretariatului, birourilor proiectelor regionale și birourilor proiectelor de țară funcționează pe baza prevederilor Angajamentului de la Skopje din 2005 și a Statutului Rețelei de sănătate din ESE.
3. Limba Rețelei de sănătate din ESE, a Secretariatului și celorlalte organisme este limba engleză.
Articolul VI
Administrare și conducere: președinție, Comitetul executiv și ședințele regionale
1. Președinția va fi deținută de unul dintre ministerele sănătății din statele membre. Acesta va fi numit prin rotație la fiecare 6 luni în ordinea alfabetică a statelor și va funcționa conform principiului "troika" (foștii, actualii și viitorii președinți formează o echipă). Statul membru al ESE care deține președinția Rețelei de sănătate din ESE va găzdui o ședință regională a Rețelei și o ședință a Comitetului său executiv.
2. Ședințele regionale ale Rețelei de sănătate din ESE vor include un membru reprezentant la nivel înalt, denumit coordonator național de sănătate, și un suplinitor numit de ministerul sănătății al fiecărui stat, membru al ESE sau partener și va fi deschisă pentru câte un reprezentant din fiecare organizație parteneră. Coordonatorii naționali de sănătate și suplinitorii vor avea putere de decizie și/sau influență în luarea deciziilor la nivelul viceministrului și/sau conform celor ordonate de respectivul ministru al sănătății.
3. Comitetul executiv va fi compus din 5 membri: 3 reprezentanți ai statelor membre ale ESE, un reprezentant al statelor partenere și un membru numit de comun acord de organizațiile de integrare interesate și de organizațiile guvernamentale și neguvernamentale regionale. Membrii Comitetului executiv vor fi aleși de Rețeaua de sănătate din ESE dintre membrii săi pe baza meritului personal, pe o perioadă de 2 ani. În cazul în care un membru se retrage sau este retras înainte de finalizarea termenului de funcționare a Comitetului executiv, Rețeaua de sănătate din ESE va fi responsabilă pentru numirea unui înlocuitor, în cadrul următoarei sale ședințe regionale. Reprezentanții organizațiilor de integrare și ai organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale regionale și internaționale au dreptul de a participa la ședințe în calitate de observatori cu dreptul de a interveni în discuții.
4. Rețeaua de sănătate din ESE poate alege consilieri pentru Comitetul executiv pe baza meritelor personale ale acestora, cu un mandat ce are drept scop consolidarea și îmbunătățirea muncii Comitetului executiv și a Rețelei de sănătate din ESE.
5. Comitetul executiv va numi un președinte, un suplinitor și un raportor, pe o perioadă de 2 ani. Raportorul va acționa, de asemenea, în calitate de raportor al ședințelor regionale semianuale ale Rețelei de sănătate din ESE.
6. Rolurile și responsabilitățile președinției și Comitetului executiv sunt prevăzute în Statutul Rețelei de sănătate din ESE.
Articolul VII
Administrație: Secretariat
1. Secretariatul va asigura suport administrativ pentru președinția și Comitetul executiv ale Rețelei de sănătate din ESE.
2. Rolurile și responsabilitățile Secretariatului sunt reflectate în anexa nr. 1 la prezentul memorandum de înțelegere, conform Statutului actual al Rețelei de sănătate din ESE. Trebuie reținut că a fost adăugat un punct suplimentar (pct. 8).
3. Sediul permanent al Secretariatului va fi stabilit în unul dintre statele membre ale Rețelei de sănătate din ESE.
4. Adresa sediului permanent al Secretariatului va fi stabilită în cadrul unui proces public de selecție pe baza propunerilor statelor membre ale ESE interesate, luând în considerație toate aranjamentele necesare, inclusiv logistica, resursele umane și alte aspecte tehnice și de conducere. Rețeaua de sănătate din ESE va adopta proceduri de selecție, indicatori și criterii pe baza propunerilor prezentate de Comitetul executiv. Propunerile vor fi evaluate de un comitet ales de Rețeaua de sănătate din ESE, compus din 3 reprezentanți ai statelor membre ale ESE și din 2 evaluatori independenți (din afara regiunii ESE), pe baza procedurilor, indicatorilor și criteriilor menționate mai sus, în mod transparent și deschis.
5. Orice propunere din partea unei posibile țări gazde cu privire la Secretariatul Rețelei de sănătate din ESE trebuie să îndeplinească următoarele cerințe de bază:
a) statutul legal al Secretariatului, astfel încât să își exercite funcțiile și să funcționeze fără obstacole;
b) scutirea Secretariatului de la plata taxelor și impozitelor locale pentru achiziții și servicii;
c) scutirea oficialilor Secretariatului care nu sunt cetățeni ai statului gazdă (sau care au devenit rezidenți permanenți în țara gazdă imediat înainte de a fi angajați în cadrul Secretariatului) de la restricțiile legate de imigrare și de la plata impozitului pe venit și a contribuțiilor la asigurarea socială din salariu;
d) asigurarea unor spații adecvate pentru birouri, gratuit, inclusiv infrastructura și comunicațiile necesare actualizate, precum și suportul și întreținerea administrativă și logistică.
6. Personalul Secretariatului va fi ales din 4 membri aleși din regiunea ESE selectați de Comitetul executiv pe baza meritului lor profesional. Personalul va fi recrutat de Rețeaua de sănătate din ESE pe baza competențelor cerute, fără discriminări și având în vedere un echilibru adecvat în ceea ce privește sexul și criteriile geografice, printr-un proces de selecție deschis, fiind invitate să aplice toate statele membre din regiunea ESE. În plus, Rețeaua de sănătate din ESE poate accepta detașări de personal către Secretariat pentru atribuții specifice.
Articolul VIII
Structuri și rețele tehnice: centre regionale de dezvoltare a sănătății
1. Implementarea de programe, proiecte și activități în domeniile tehnice acceptate de miniștrii sănătății va fi organizată și efectuată prin intermediul structurilor și rețelelor tehnice adecvate, inclusiv prin centrele regionale de dezvoltare a sănătății, instituțiile naționale, birourile pentru proiectele naționale și de omologii regionali și naționali. Centrele regionale de dezvoltare a sănătății vor acționa în calitate de coordonatori ai respectivelor rețele.
2. Rețeaua de sănătate din ESE poate desemna ca centru regional de dezvoltare a sănătății atât o instituție existentă, cât și una înființată special într-un stat membru care desfășoară activități în sprijinul programului Rețelei de sănătate din ESE într-un domeniu tehnic specificat de miniștrii sănătății.
3. Centrele regionale de dezvoltare a sănătății vor căuta opinii avizate asupra instrucțiunilor generale științifice și tehnice și, de asemenea, vor asigura sprijin direct pentru programele de cooperare regională de dezvoltare a sănătății.
4. Funcțiile centrelor regionale de dezvoltare a sănătății sunt specificate în anexa nr. 2 la prezentul memorandum de înțelegere.
5. Un centru regional de dezvoltare va efectua activități corespunzător planului său anual de lucru, elaborat de centrul regional de dezvoltare a sănătății și aprobat de Rețeaua de sănătate din ESE în conformitate cu procedurile acesteia, ținând seama de nevoile statelor membre ale ESE și de recomandările partenerilor internaționali, precum și de activitățile care au loc la nivel de țară și regional.
6. Criteriile ce vor fi aplicate în înființarea/desemnarea centrelor regionale de dezvoltare a sănătății sunt detaliate în anexa nr. 3 la prezentul memorandum de înțelegere.
7. Rețeaua de sănătate din ESE este responsabilă pentru înființarea/desemnarea centrelor regionale de dezvoltare a sănătății în regiunea ESE. Inițiativa propunerilor poate veni numai de la statele membre. Propunerile pentru înființare/desemnare sunt revizuite de Rețeaua de sănătate din ESE conform criteriilor stabilite în anexa nr. 3 la prezentul memorandum de înțelegere. Ca prim pas în procesul de desemnare, statele membre ale Rețelei de sănătate din ESE, consultându-se cu aceasta din urmă, vor elabora un plan de lucru, identificând produsele și activitățile legate de unul dintre domeniile tehnice de lucru aprobate de Rețeaua de sănătate din ESE în care centrul regional de dezvoltare a sănătății este capabil și doritor să colaboreze. Rețeaua de sănătate din ESE va aproba înființarea/desemnarea centrelor regionale de dezvoltare a sănătății în cadrul ședințelor sale regionale, cu condiția ca toate criteriile prevăzute în prezentul memorandum de înțelegere să fie îndeplinite, și va informa statele membre care au prezentat propunerile cu privire la rezultat.
8. Un centru regional de dezvoltare a sănătății are responsabilitatea de a monitoriza și de a evalua munca sa, conform indicatorilor dezvoltați. Activitățile vor fi monitorizate pe tot parcursul implementării lor. Centrul regional de dezvoltare a sănătății va prezenta Rețelei de sănătate din ESE, regulat, la fiecare 6 luni, rapoarte cu privire la evoluția și finanțarea programelor.
9. Verificările și evaluările vor fi elaborate pentru fiecare proiect cu scopul de a colecta informații cu privire la evoluția și rezultatul activităților/programelor, mai exact pentru a stabili măsura în care obiectivele programelor au fost îndeplinite și pentru a da sugestii cu privire la dezvoltarea etapelor următoare ale proiectului. Centrul regional de dezvoltare a sănătății va fi responsabil cu verificările în evaluările interne ale programului, stabilind, de asemenea, instrumentele de evaluare și planificând și desfășurând procesul de evaluare.
Titlul IV Prevederi financiare
Articolul IX
Secretariat
1. Bugetul anual al Secretariatului Rețelei de sănătate din ESE va acoperi costurile activităților sale (inclusiv ale ședințelor Comitetului executiv, dar și ale ședințelor regionale) și ale celor 4 membri ai personalului său (2 profesioniști tehnici în sănătatea publică, un director financiar și un asistent administrativ). Numărul angajaților Secretariatului Rețelei de sănătate din ESE poate crește în funcție de volumul de lucru și de dezvoltările viitoare.
2. Secretariatul Rețelei de sănătate din ESE va primi contribuții de la statele membre din regiunea ESE.
3. Suma anuală estimată pentru funcționarea Secretariatului Rețelei de sănătate din ESE și pentru ședințele Comitetului executiv este de 202.000 EUR. Această sumă va fi acoperită de contribuțiile anuale ale statelor membre ale ESE.
4. Suma cu care va contribui fiecare stat membru al ESE va fi calculată pe baza metodologiei dezvoltate pentru contribuțiile către Consiliul pentru Cooperare Regională, conform căreia statele membre ale ESE sunt clasificate în 4 grupuri în funcție de produsul intern brut al acestora. Contribuțiile fiecărui stat sunt determinate în anexa nr. 4 la prezentul memorandum de înțelegere.
5. Contribuțiile financiare la Secretariatul Rețelei de sănătate din ESE vor fi efectuate de toate statele membre la începutul fiecărui an și nu mai târziu de 1 aprilie.
6. Costurile locale pentru organizarea și desfășurarea ședințelor regionale vor fi suportate de statul care deține președinția pe perioada în care are loc ședința. Costurile locale vor include: logistica ședinței (transport de la și către aeroport, transport local, asigurarea locului în care se va ține ședința și echipamentul necesar) și materiale de reproducere a ședinței, inclusiv raportul ședinței.
7. Toate costurile legate de participarea la ședințele regionale, inclusiv tariful transportului aerian, cazarea și diurnele vor fi suportate de ministerul sănătății participant.
Articolul X
Centrele regionale de dezvoltare a sănătății
1. În etapa inițială, centrele de dezvoltare a sănătății vor fi finanțate din resurse ale țării gazdă. Termenul fazei inițiale va fi stabilit de Rețeaua de sănătate din ESE, în cadrul uneia dintre ședințele sale regulate.
2. În faza de funcționare, centrele de dezvoltare a sănătății vor fi finanțate în comun de către țara gazdă și ceilalți membri ai ESE prin contribuții financiare și în natură, după caz.
3. Donatorii, inclusiv organizațiile de integrare, internaționale și organizațiile guvernamentale și neguvernamentale internaționale și regionale și țările partenere pot contribui financiar și în natură la centrele regionale de dezvoltare a sănătății.
Articolul XI
Contribuții
1. În plus față de contribuțiile anuale ale Statelor Membre stabilite în anexa nr. 4, contribuțiile suplimentare ale membrilor și partenerilor pot lua forma unor contribuții în natură și/sau financiare directe către Rețeaua de sănătate din ESE prin intermediul Secretariatului și/sau centrelor regionale de dezvoltare a sănătății.
2. Contribuțiile vor fi utilizate exclusiv în desfășurarea activităților Rețelei de sănătate din ESE, conform planului anual de lucru.
Titlul V Prevederi finale
Articolul XII
Amendamente
1. Amendamentele prezentului memorandum de înțelegere vor fi efectuate numai în scris, cu acordul comun al părților semnatare.
Articolul XIII
Conflicte
1. Orice conflict care apare între părțile semnatare cu privire la interpretarea și implementarea memorandumului de înțelegere va fi soluționat în mod amiabil prin negociere sau prin alte mijloace juridice convenite între părți.
Articolul XIV
Anexe
1. Toate cele 4 anexe constituie parte integrantă a prezentului memorandum de înțelegere.
Articolul XV
Intrarea în vigoare și durata prezentului memorandum de înțelegere
1. Prezentul memorandum de înțelegere va intra în vigoare la data semnării sale de către toți semnatarii.
2. Fără a aduce atingere oricărui drept de retragere, Rețeaua de sănătate din ESE și structurile sale au durată nelimitată.
3. În absența unei decizii de încetare a contribuțiilor statelor membre, Rețeaua de sănătate din ESE și structurile sale vor fi reînnoite pentru perioade ulterioare de 5 ani.
4. Prezentul memorandum de înțelegere își va înceta valabilitatea cu acordul tuturor semnatarilor.
Drept mărturie a celor de mai sus, subsemnații, legal împuterniciți de guvernele lor, au semnat prezentul memorandum de înțelegere.
Întocmit la data de 22 aprilie 2009 într-un singur exemplar original, în limba engleză.
Pentru Republica Albania
Pentru Republica Muntenegru
Pentru Bosnia și Herțegovina
Pentru România
Pentru Republica Bulgaria
Pentru Republica Serbia
Pentru Republica Croația
Pentru Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
Anexa 1 la memorandumul de înțelegere
Rolurile și responsabilitatea Secretariatului Rețelei de sănătate din ESE
1. să asiste Comitetul executiv în elaborarea propunerilor pentru planul strategic pe 2 ani;
2. să asiste Comitetul executiv în elaborarea propunerilor pentru planul de lucru anual și buget;
3. să sprijine implementarea planului de lucru și să administreze activitățile Rețelei de sănătate din ESE;
4. să sprijine eforturile de strângere de fonduri pentru Rețeaua de sănătate din ESE;
5. să asiste Comitetul executiv în elaborarea rapoartelor tehnice și financiare anuale pentru ședințele regulate ale Rețelei de sănătate din ESE;
6. să asiste Comitetul executiv în elaborarea unui scurt raport al progresului intermediar pentru fiecare an bugetar;
7. să asiste Comitetul executiv în vederea asigurării unei utilizări adecvate a resurselor;
8. să asiste Comitetul executiv și președinția Rețelei de sănătate din ESE în elaborarea ședințelor semianuale regionale ale Rețelei de sănătate din ESE.
Anexa 2 la memorandumul de înțelegere
Funcții ale centrelor regionale de dezvoltare a sănătății
1. promovarea politicilor și priorităților Rețelei de sănătate din ESE în diverse domenii tehnice;
2. colectarea, colaționarea și difuzarea informației, inclusiv prin dezvoltarea unor stocuri și librării regionale;
3. participarea la cercetări în colaborare, desfășurate sub conducerea Rețelei de sănătate din ESE, inclusiv la planificarea, conducerea, monitorizarea și evaluarea cercetării, precum și la promovarea și aplicarea rezultatelor cercetării;
4. formarea;
5. armonizarea standardelor și instrucțiunilor în domeniile specifice;
6. dezvoltarea de politici regionale și bune practici;
7. dezvoltarea și coordonarea implementării programelor și activităților;
8. monitorizarea și evaluarea practicilor, legislației, strategiilor existente etc.;
9. facilitarea interconectării statelor membre ale ESE;
10. cooperarea cu organizațiile de integrare, precum și cu instituțiile guvernamentale și neguvernamentale internaționale și regionale în domeniul lucrărilor tehnice;
11. strângerea de fonduri;
12. înființarea și menținerea unui sistem de raportare;
13. administrarea proiectelor, programelor și activităților.
În scopul îndeplinirii funcțiilor de mai sus, centrele regionale de dezvoltare a sănătății vor promova, de asemenea, drepturile omului și abordările interdisciplinare și intersectoriale.
Anexa 3 la memorandumul de înțelegere
Criterii pentru desemnarea centrelor regionale de dezvoltare a sănătății
1. capacitate științifică, tehnică, administrativă, de finanțare și de resurse umane, în special adresate domeniilor tehnice de lucru;
2. abilitatea de a contribui la programele regionale de dezvoltare a sănătății;
3. sustenabilitate pentru durate îndelungate;
4. capacitate de comunicare;
5. capacitatea de a desfășura activități de monitorizare și evaluare;
6. capacitatea de a desfășura activități în sprijinul programului Rețelei de sănătate a ESE;
7. capacitate de management administrativ și financiar în cadre multinaționale.
Anexa 4 la memorandumul de înțelegere
Contribuții ale statelor membre ale ESE la Rețeaua de sănătate din ESE ┌────┬───────────┬───────────────────────────────┬─────────┬────────┬────────┐ │Grup│PIB la PPP*│ Țări │ Costuri │ Parte │ Parte │ │ │Milioane $ │ │ țară % │EURO per│EURO per│ │ │ │ │ (Grup %)│ țară │ grup │ ├────┼───────────┼───────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┤ │ I │ <10,0 │Republica Moldova │ 5% (10%)│ 10.000 │ 20.000 │ │ │ │Muntenegru │ │ │ │ ├────┼───────────┼───────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┤ │ II │ <50.0 │Republica Albania │10% (40%)│ 20.000 │ 80.000 │ │ │ │Bosnia și Herțegovina │ │ │ │ │ │ │Fosta Republică Iugoslavă a │ │ │ │ │ │ │Macedoniei │ │ │ │ │ │ │Republica Serbia │ │ │ │ ├────┼───────────┼───────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┤ │III │ >50,0 │Republica Croația │15% (15%)│ 30.000 │ 30.000 │ ├────┼───────────┼───────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┤ │ IV │ >70,0 │Republica Bulgaria │18% (36%)│ 36.000 │ 72.000 │ │ │ │România │ │ │ │ └────┴───────────┴───────────────────────────────┴─────────┴────────┴────────┘ Total (în EURO): 202.000 -------- * Produs intern brut la paritatea puterii de cumpărare. Bugetul anual al Secretariatului Rețelei de sănătate din ESE Bugetul anual - Secretariatul Rețelei de sănătate din ESE Unitate Număr Cost/unitate (euro) Sumă (euro) Total Personal 108.000 Director tehnic persoană 2 36.000 72.000 Director financiar persoană 1 24.000 24.000 Asistent administrativ persoană 1 12.000 12.000 Birou Chirie birou spațiu 1 în natură de la ministerul local al sănătății Echipament birou echipament 1 în natură de la ministerul local al sănătății Costuri de funcționare 25.000 Telefon cost 5 4.000 20.000 Papetărie cost 1 5.000 5.000 Website 9.600 Elaborare cost 1 4.800 4.800 Întreținere cost 1 4.800 4.800 Transport 40.000 Director tehnic cost 2 20.000 40.000 Ședințe ale Comitetului Executiv 19.440 Transport aerian cost 16 1.000 16.000 Hotel cost 16 80 1.280 Transport local cost 16 65 1.040 Diurne cost 16 70 1.120 Total (în euro): 202.000 NOTĂ: Salariile personalului național și internațional vor fi ajustate corespunzător, în funcție de statutul de contribuabil individual. --------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.