Decizia nr. 718/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. (2^1) și alin. (3) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Ministerul Apărării Naționale în Dosarul nr. 225/231/2008 al Tribunalului Vrancea - Secția civilă.

La apelul nominal răspunde partea Ecaterina Maria Ogrezeanu Ghica, reprezentată de avocatul Ana-Corina Săcrieru, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Avocatul prezent solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, susținând că textul de lege criticat nu instituie privilegii și nici nu aduce atingere proprietății publice a statului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența constantă a Curții Constituționale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 16 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 225/231/2008, Tribunalul Vrancea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a

art. 3 alin. (2^1) și alin. (3) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Ministerul Apărării Naționale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că textele de lege criticate încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție, întrucât nu fac nicio distincție referitoare la structura de proprietate existentă la momentul deposedării. Astfel, textul nu distinge între terenuri cu destinație agricolă sau cele cu destinație forestieră, referindu-se doar la categoriile de persoane care pot beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv membrii cooperatori sau orice persoană străină de cooperativă. Prin urmare, autorul susține că se creează privilegii în favoarea celor care nu au deținut în proprietate terenuri cu destinație agricolă, ci doar terenuri cu vegetație forestieră, în sensul că aceștia pot beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri agricole - pășuni și fânețe. Cu alte cuvinte, prevederile

art. 3 alin. (2^1) din Legea nr. 1/2000

permit persoanelor fizice să beneficieze de terenuri cu destinație agricolă, deși obiectul reconstituirii dreptului de proprietate îl reprezintă terenurile cu destinație forestieră, în baza

Legii nr. 1/2000 . Însă, dacă reconstituirea nu se poate face pe vechile amplasamente, textul de lege dă posibilitatea acestor categorii de cetățeni, spre deosebire de cei care au deținut terenuri cu destinație agricolă, să opteze pentru obținerea unor suprafețe echivalente din fondul forestier. Așa fiind, obiectul reconstituirii dreptului de proprietate îl vor reprezenta suprafețe de teren cu vegetație forestieră aflate în proprietatea publică a statului, astfel că, prin exercitarea acestui drept, se încalcă prevederile

art. 136 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.

Tribunalul Vrancea - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că prin textul incriminat legiuitorul nu a creat un privilegiu în favoarea persoanelor fizice care au deținut terenuri cu destinație forestieră în defavoarea persoanelor care au deținut terenuri cu destinație agricolă, ci a urmărit restabilirea situației anterioare aplicării

Legii nr. 187/1945 , având în vedere situația reală a terenurilor forestiere determinată de defrișările ce au intervenit pe parcursul timpului.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 3 alin. (2^1) și alin. (3) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare, texte de lege care au următorul conținut: "(2^1) Pentru terenurile proprietarilor deposedați, persoane fizice, pe care se află pășuni și fânețe, reconstituirea se face pentru diferența dintre suprafața de 50 ha de familie și cea adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluată prin acte normative speciale ori prin orice alt mod de la membri cooperatori sau de la orice altă persoană fizică deposedată, dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat. [...]

În cazul în care în localitate nu există suprafețe de teren agricol, pentru a satisface integral cererile, în condițiile prevăzute la alin. (2), reconstituirea dreptului de proprietate se va face, la propunerea comisiei locale, din suprafețele de teren agricol trecute în proprietatea comunei, orașului sau municipiului, conform

art. 49 din Legea nr. 18/1991 , republicată, din terenul comunelor limitrofe pe raza cărora se află terenul agricol solicitat, prin transfer de anexe cu validarea comisiei județene, precum și prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 16 alin. (1)

care garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor și în

art. 136 alin. (2)

referitoare la proprietate publică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate instituie reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aduse în cooperativa agricolă de producție sau preluate prin legi speciale sau în orice alt mod, în limita a 50 de hectare de familie, respectiv pentru fiecare proprietar deposedat.

Această soluție a legiuitorului nu contravine principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, dat fiind că textele de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legilor reparatorii, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, inclusiv pentru cei care au formulat cereri de reconstituire în baza

Legii nr. 247/2005 .

De altfel, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra soluției legislative criticate, prin raportare la dispozițiile

art. 16

și

art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție , și cu o motivare similară a excepției.

Astfel, prin

Decizia nr. 43 din 4 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2003, Curtea a statuat că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța, dar, în principiu, n-ar putea să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel "legislator pozitiv".

În acest sens sunt dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", iar pe de altă parte, în temeiul

art. 61 alin. (1) din Constituție , Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Soluția și considerentele pronunțate în deciziile menționate sunt valabile și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al a rt. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. (2^1) și alin. (3) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Ministerul Apărării Naționale în Dosarul nr. 225/231/2008 al Tribunalului Vrancea - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 mai 2009.