Acordul din 14 mai 2008
între România și Republica Portugheză privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate
prezumat în vigoare
România și Republica Portugheză, denumite în continuare părți,
în scopul asigurării protecției informațiilor clasificate schimbate între părți prin intermediul unor instituții publice sau persoane juridice de drept public sau privat care gestionează informații clasificate ale celeilalte părți,
dorind să creeze un ansamblu de reglementări privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate schimbate între părți,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Obiectul
Prezentul acord de securitate, denumit în continuare acord, stabilește reglementările de securitate care vor sta la baza tuturor acordurilor sau contractelor privind schimbul de informații clasificate, încheiate ori care urmează să fie încheiate între instituțiile publice sau alte persoane juridice de drept public ori privat ale părților, autorizate corespunzător în acest sens.
Articolul 2
Domeniul de aplicare
1. Prezentul acord va sta la baza tuturor activităților ce implică schimbul de informații clasificate între părți referitor la:
a) cooperarea dintre părți în domeniul apărării naționale și în orice alte aspecte legate de securitatea națională;
b) cooperarea, proiectele comune, contractele sau oricare alte raporturi între organismele de stat ori alte persoane juridice de drept public sau privat ale părților în domeniul apărării naționale și orice alte aspecte privind securitatea națională;
c) vânzarea de echipamente, produse și know-how.
2. Prezentul acord nu va fi invocat de niciuna dintre părți pentru a obține informațiile clasificate pe care cealaltă parte le-a primit de la un terț.
Articolul 3
Definiții
În sensul prezentului acord:
a) informație clasificată - orice informație, document sau material, indiferent de forma lor fizică, cărora li s-a atribuit o anumită clasificare de securitate în conformitate cu legislația în vigoare și care vor fi protejate corespunzător;
b) document clasificat - orice tip de înregistrare ce conține informații clasificate, indiferent de forma sau caracteristica sa fizică, incluzând, dar fără a se limita la, materiale scrise ori tipărite, cartele și benzi de procesare a datelor, hărți, grafice, fotografii, picturi, desene, gravuri, schițe, note și documente de lucru, copii la indigo și riboane de tipărit sau multiplicări efectuate prin orice mijloace ori metode, înregistrări audio, vocale, magnetice, electronice, optice sau video sub orice formă, cât și echipamente portabile de procesare automată a datelor cu medii fixe de stocare și detașabile;
c) material clasificat - orice obiect sau parte a unui mecanism, prototip, echipament, armă sau altele asemenea, fabricate mecanic ori manual sau aflate în curs de fabricație și cărora li s-a atribuit o clasificare de securitate;
d) clasificare de securitate - atribuirea unei clase sau a unui nivel de clasificare în conformitate cu legislațiile în vigoare ale părților;
e) contract clasificat - un acord între doi sau mai mulți contractanți, prin care se stabilesc și se definesc drepturile și obligațiile acestora și care conține sau implică acces la informații clasificate;
f) contractant sau subcontractant- o persoană fizică sau juridică ce are capacitatea legală de a încheia contracte clasificate;
g) incident de securitate - o acțiune sau inacțiune contrară legislațiilor în vigoare ale părților, ce a determinat sau este de natură să determine compromiterea informației clasificate;
h) compromiterea informației clasificate - acea situație când, din cauza unui incident de securitate sau a unei activități ostile, informațiile clasificate și-au pierdut confidențialitatea, integritatea sau disponibilitatea ori când serviciile și resursele ajutătoare și-au pierdut integritatea sau disponibilitatea. Aceasta include pierderea, divulgarea, parțială sau totală, modificarea ori distrugerea neautorizată sau repudierea serviciului;
i) anexă de securitate - un document emis de către autoritatea îndreptățită ca parte a oricărui contract sau subcontract clasificat, ce identifică cerințele de securitate sau acele elemente ale contractului care necesită protecție;
j) lista clasificărilor de securitate - evidența informațiilor clasificate, materialelor și activităților aferente unui contract clasificat și clasificările de securitate ale acestora, inclusă în anexa de securitate;
k) certificatul de securitate a personalului - documentul care atestă faptul că posesorul acestuia poate avea acces la informații clasificate cu o anumită clasificare de securitate, potrivit principiului necesității de a cunoaște;
l) certificatul de securitate industrială - documentul prin care se atestă că o persoană juridică este abilitată să deruleze activități industriale care presupun accesul la informații clasificate cu o anumită clasificare de securitate;
m) necesitatea de a cunoaște - principiul conform căruia accesul la informații clasificate se acordă în mod individual numai persoanelor care, pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, trebuie să lucreze cu astfel de informații sau să aibă acces la acestea;
n) autoritatea competentă de securitate - instituția învestită cu autoritate la nivel național care, conform legislației în vigoare, asigură implementarea unitară a măsurilor de protecție a informațiilor clasificate;
o) autoritate desemnată de securitate - instituția care, în conformitate cu legislația în vigoare a părților, coordonată de autoritatea competentă de securitate în domeniul protecției informațiilor clasificate, este abilitată să stabilească propriile structuri și măsuri pentru domeniul său de activitate și conform competențelor specifice;
p) partea emitentă - partea care transmite informațiile clasificate celeilalte părți;
q) partea primitoare - partea care primește informațiile clasificate transmise acesteia de către partea emitentă;
r) terț - orice organizație internațională sau stat care nu este parte la prezentul acord.
Articolul 4
Autoritățile competente de securitate
1. Autoritățile competente de securitate responsabile, la nivel național, de implementarea și controlul măsurilor prevăzute în prezentul acord sunt:
Pentru România:
Pentru Republica Portugheză:
Guvernul României
Oficiul Registrului Național
al Informațiilor Secrete de
Stat (ORNISS)
București - str. Mureș nr. 4,
sectorul 1
ROMÂNIA
Autoridade Nacional
de Seguranca
Presidencia do Conselho de Ministros
Rua da Junqueira, 69
1300-342 Lisboa
PORTUGAL
2. Pentru a menține aceleași standarde de securitate, fiecare autoritate competentă de securitate va furniza, la cerere, celeilalte autorități competente de securitate informații referitoare la organizarea, procedurile sale de securitate, precum și despre legislația în vigoare referitoare la protecția informațiilor clasificate.
3. În vederea asigurării unei strânse cooperări privind implementarea prezentului acord, autoritățile competente de securitate își pot acorda asistență și se pot consulta reciproc la solicitarea uneia dintre părți.
Articolul 5
Echivalența clasificărilor de securitate
Părțile contractante au stabilit următoarea echivalență a clasificărilor naționale de securitate:
România
Republica
Portugheză
Echivalentul
în limba engleză
STRICT SECRET
DE IMPORTANȚĂ
DEOSEBITĂ
MUITO SECRETO
TOP SECRET
STRICT SECRET
SECRETO
SECRET
SECRET
CONFIDENCIAL
CONFIDENTIAL
SECRET
DE SERVICIU
RESERVADO
RESTRICTED
Articolul 6
Protecția informațiilor clasificate
1. Protecția și utilizarea informațiilor clasificate schimbate între părți sunt guvernate de următoarele reguli:
a) partea primitoare va asigura tuturor informațiilor clasificate schimbate, primite, produse sau elaborate același grad de protecție prevăzut pentru propriile informații clasificate cu o clasificare de securitate echivalentă;
b) accesul la informații clasificate este permis, cu respectarea principiului necesității de a cunoaște, numai persoanelor care, în îndeplinirea funcțiilor, necesită acces la informații clasificate și dețin certificat de securitate a personalului valabil pentru acces la informațiile clasificate SECRET/CONFIDENCIAL/CONFIDENTIAL sau de nivel superior;
c) reprezentanții unei părți au acces la informațiile clasificate SECRET DE SERVICIU/RESERVADO/RESTRICTED ale celeilalte părți, cu respectarea principiului necesității de a cunoaște, dacă îndeplinesc cerințele privind accesul la astfel de informații clasificate în conformitate cu legislația națională a părții pe care o reprezintă.
2. Partea primitoare va marca informațiile clasificate primite cu propriul său echivalent al marcajului de clasificare de securitate conform echivalențelor stabilite în art. 5 al prezentului acord.
3. Partea emitentă va informa partea primitoare asupra oricăror modificări survenite în clasificarea de securitate a informațiilor clasificate transmise.
4. Partea primitoare nu va utiliza un nivel mai scăzut de clasificare și nici nu va declasifica informațiile clasificate primite, fără acordul prealabil scris al părții emitente.
5. Traducerile și multiplicările informațiilor clasificate se vor face conform următoarelor proceduri:
a) persoanele vor deține certificate de securitate a personalului corespunzătoare;
b) traducerile și multiplicările vor fi marcate cu același nivel de clasificare și vor fi protejate în același mod ca și informațiile clasificate originale;
c) traducerile și numărul de copii se vor limita la numărul de exemplare necesare scopurilor oficiale;
d) traducerile vor fi însoțite de o notă în limba în care s-a efectuat traducerea, în care se va menționa că documentul conține informații clasificate primite de la partea emitentă.
6. Informațiile clasificate marcate STRICT SECRET DE IMPORTANȚĂ DEOSEBITĂ/MUITO SECRETO/TOP SECRET vor fi traduse sau multiplicate numai cu acordul scris al autorității competente de securitate a părții emitente, în conformitate cu legislația sa în vigoare.
7. Informațiile clasificate marcate STRICT SECRET DE IMPORTANȚĂ DEOSEBITĂ/MUITO SECRETO/TOP SECRET nu vor fi distruse, ci vor fi returnate părții emitente.
8. Distrugerea informațiilor clasificate marcate STRICT SECRET/SECRETO/SECRET și SECRET/CONFIDENCIAL/ CONFIDENTIAL se va face după obținerea acordului prealabil scris al părții emitente.
9. În cazul unei situații care face imposibilă protejarea și returnarea informațiilor clasificate generate sau transmise în conformitate cu prezentul acord, informațiile clasificate vor fi distruse imediat. Partea primitoare va informa cât mai repede posibil partea emitentă despre distrugerea informațiilor clasificate.
Articolul 7
Transmiterea informațiilor clasificate
1. Informațiile clasificate se transmit pe canale diplomatice, prin curier militar sau prin alte mijloace aprobate de autoritățile competente de securitate.
2. Dacă există un volum mare de informații clasificate ce trebuie transmis, autoritățile competente de securitate vor conveni pentru fiecare caz în parte asupra modalităților de transport, rutei și măsurilor de securitate.
3. Schimbul de informații clasificate prin intermediul sistemelor informatice și de comunicații protejate se realizează conform procedurilor de securitate stabilite de comun acord de către autoritățile competente de securitate ale părților.
4. Partea primitoare va confirma în scris primirea informațiilor clasificate.
Articolul 8
Diseminarea informațiilor
1. Diseminarea informațiilor clasificate către terți sau către orice persoană juridică publică sau privată de naționalitatea unui stat terț poate avea loc după obținerea acordului scris al autorității competente de securitate a părții emitente, care poate impune noi limitări asupra diseminării.
2. Fiecare parte se va asigura că informațiile clasificate primite de la cealaltă parte sunt folosite doar în scopul pentru care au fost transmise.
Articolul 9
Procedurile de verificare de securitate
1. Părțile vor recunoaște reciproc certificatele de securitate a personalului și certificatele de securitate industrială emise în conformitate cu legislația în vigoare a celeilalte părți.
2. Autoritățile competente de securitate se vor informa reciproc asupra oricăror modificări privind certificatele de securitate a personalului și certificatele de securitate industrială.
3. La cerere, autoritățile competente de securitate ale părților, ținând seama de legislația lor în vigoare, își vor acorda asistență reciprocă la procedurile de vetting a cetățenilor săi care locuiesc pe teritoriul celeilalte părți și a obiectivelor localizate pe teritoriul celeilalte părți, anterioare emiterii certificatului de securitate a personalului și a certificatului de securitate industrială.
Articolul 10
Contractele clasificate
1. În cazul unor contracte clasificate ce urmează a fi încheiate și derulate pe teritoriul uneia dintre părți, autoritatea competentă de securitate a celeilalte părți va obține confirmarea prealabilă scrisă care să ateste deținerea de către contractantul propus a unui certificat de securitate industrială de nivel corespunzător.
2. Contractantul se angajează:
a) să garanteze faptul că în locațiile sale există condiții adecvate pentru procesarea informațiilor clasificate;
b) să dețină certificat de securitate industrială corespunzător pentru locațiile respective;
c) să dețină certificat de securitate a personalului pentru persoanele care derulează activități ce necesită acces la informații clasificate;
d) să garanteze că toate persoanele care au acces la informații clasificate sunt informate despre responsabilitățile privind protecția informațiilor clasificate, în conformitate cu legislația în vigoare;
e) să permită inspecții de securitate în locațiile sale efectuate de reprezentanți ai autorităților competente de securitate.
3. Fiecare subcontractant trebuie să îndeplinească aceleași cerințe de securitate ca și contractantul.
4. Autoritatea competentă de securitate răspunde de urmărirea și controlul respectării de către contractant a angajamentelor prevăzute în alin. 2.
5. Fiecare contract clasificat încheiat între contractanții părților, cu respectarea prevederilor prezentului acord, va cuprinde o anexă de securitate corespunzătoare în care se vor regăsi cel puțin următoarele aspecte:
a) o listă a clasificărilor de securitate;
b) procedura de comunicare a modificărilor survenite în clasificarea de securitate;
c) canalele de comunicare și mijloacele de transmisie electromagnetică;
d) procedura de transport al informațiilor clasificate;
e) autoritățile competente pentru coordonarea protecției informațiilor clasificate aferente contractului;
f) obligația de a notifica orice compromitere reală sau posibilă a informațiilor clasificate.
6. O copie a anexei de securitate a oricărui contract clasificat va fi înaintată autorității competente de securitate a părții din statul în care se va derula contractul clasificat pentru a permite supravegherea și controlul de securitate corespunzător.
7. Autoritățile competente de securitate pot conveni asupra vizitelor reciproce efectuate în scopul analizării eficienței măsurilor adoptate de contractant pentru protecția informațiilor clasificate cuprinse în contractul clasificat. Vizita va fi anunțată în scris înainte cu cel puțin 20 de zile lucrătoare.
Articolul 11
Vizitele
1. Vizitele ce presupun accesul la informații clasificate efectuate de cetățenii unei părți pe teritoriul celeilalte părți vor fi autorizate în scris, în prealabil, de către autoritățile competente de securitate sau autoritățile desemnate de securitate, în conformitate cu legislația în vigoare.
2. Cererea de vizită va fi înaintată prin autoritatea competentă de securitate a părții din statul-gazdă.
3. Partea-gazdă va permite vizite ce presupun accesul la informații clasificate vizitatorilor din statul celeilalte părți numai dacă aceștia:
a) dețin certificat de securitate a personalului de nivel corespunzător; și
b) au fost autorizați să primească și să aibă acces la informații clasificate cu respectarea principiului necesității de a cunoaște, în conformitate cu legislația în vigoare.
4. Autoritatea competentă de securitate a părții care solicită efectuarea vizitei va informa autoritatea competentă de securitate a părții-gazdă despre vizita planificată printr-o cerere de vizită care trebuie primită înainte cu cel puțin 20 de zile lucrătoare.
5. În cazuri urgente, cererea de vizită va fi transmisă înainte cu cel puțin 5 zile lucrătoare.
6. Autoritatea competentă de securitate a părții care primește cererea de vizită va informa în timp util autoritatea competentă de securitate a părții solicitante despre decizia luată.
7. Vizitele persoanelor aparținând unui terț ce presupun acces la informațiile clasificate ale părții emitente vor fi autorizate doar cu acordul scris al autorității competente de securitate sau al autorității desemnate de securitate în conformitate cu legislația în vigoare.
8. După aprobarea vizitei, autoritatea competentă de securitate sau autoritatea desemnată de securitate a părții gazdă va transmite o copie a cererii de vizită funcționarului de securitate al instituției, obiectivului sau organizației ce urmează a fi vizitată.
9. Valabilitatea autorizației de vizită nu va depăși 12 luni.
10. Pentru fiecare contract clasificat, părțile pot conveni să stabilească liste cu persoanele autorizate să efectueze vizite periodice. Aceste liste sunt valabile pentru o perioadă inițială de 12 luni.
11. După ce listele au fost aprobate de către părți, detaliile ulterioare privind vizitele se vor stabili direct între reprezentanții organizațiilor implicate, în conformitate cu termenii și condițiile convenite.
12. Cererea de vizită va cuprinde:
a) numele și prenumele vizitatorului, locul și data nașterii, naționalitatea, numărul pașaportului sau al cărții de identitate;
b) numele instituției, obiectivului sau organizației de care aparține ori al cărei reprezentant este vizitatorul;
c) numele și adresa instituției, obiectivului sau organizației care urmează să fie vizitată;
d) confirmarea faptului că vizitatorul deține certificat de securitate a personalului, precum și perioada de valabilitate a acestuia;
e) obiectul și scopul vizitei/vizitelor;
f) data și durata aproximativă a vizitei sau vizitelor solicitate, iar în cazul vizitelor periodice se va menționa perioada totală a vizitelor;
g) numele și numărul de telefon ale persoanei de contact din cadrul instituției, obiectivului sau organizației ce urmează să fie vizitată, contacte anterioare și orice alte informații utile pentru a justifica vizita/vizitele;
h) data, semnătura și ștampila oficială a autorității competente de securitate sau a autorității desemnate de securitate corespunzătoare.
Articolul 12
Incidente de securitate
1. În cazul producerii unor incidente de securitate privind informațiile clasificate emise sau primite de la cealaltă parte, autoritatea competentă de securitate a părții unde a avut loc incidentul de securitate va informa de îndată autoritatea competentă de securitate a celeilalte părți și va efectua o investigație corespunzătoare.
2. În cazul în care incidentul de securitate a avut loc pe teritoriul unui stat terț, autoritatea competentă de securitate a părții transmițătoare va întreprinde acțiunile prevăzute în alin. 1.
3. Dacă este necesar, cealaltă parte va coopera la investigație.
4. În oricare dintre cazuri cealaltă parte va fi informată în scris asupra rezultatelor și concluziilor investigației, inclusiv despre motivele pentru care s-a produs incidentul de securitate, amploarea prejudiciului și măsurile corespunzătoare întreprinse pentru limitarea acestuia.
Articolul 13
Costuri
Fiecare parte va suporta propriile costuri legate de aplicarea și urmărirea îndeplinirii tuturor aspectelor din prezentul acord.
Articolul 14
Soluționarea diferendelor
Orice diferend privind interpretarea sau aplicarea prezentului Acord, dacă nu va fi soluționat prin consultări între autoritățile competente de securitate, se va soluționa prin negocieri pe canale diplomatice.
Articolul 15
Intrarea în vigoare
Prezentul acord va intra în vigoare în a treizecea zi după primirea ultimei notificări în scris și prin canale diplomatice, care va statua faptul că au fost îndeplinite toate procedurile legale interne ale ambelor părți.
Articolul 16
Amendamente
1. Părțile pot modifica prezentul acord pe baza unui acord reciproc scris.
2. Modificările vor intra în vigoare în conformitate cu prevederile art. 15 al prezentului acord.
Articolul 17
Durata și denunțarea
1. Prezentul acord va rămâne în vigoare pe o perioadă nedeterminată de timp.
2. Oricare dintre părți poate denunța în orice moment prezentul acord.
3. Denunțarea va fi notificată în scris și prin canale diplomatice și va deveni efectivă la 6 luni de la data primirii respectivei notificări.
4. Fără a ține cont de denunțarea prezentului acord, toate informațiile clasificate furnizate în baza acestuia vor continua să fie protejate în conformitate cu prevederile stabilite în prezentul acord până când partea emitentă eliberează partea primitoare de această obligație.
Articolul 18
Înregistrarea
După intrarea în vigoare a prezentului acord, partea pe teritoriul căreia a fost semnat îl va transmite spre înregistrare la Secretariatul Națiunilor Unite, în conformitate cu
art. 102 din Carta Națiunilor Unite , și va informa cealaltă parte despre încheierea acestei proceduri, menționând numărul înregistrării.
Semnat la București la 14 mai 2008, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, portugheză și engleză, toate textele fiind egal autentice. În cazul divergențelor de interpretare, textul în limba engleză va prevala.
Pentru România,
Marius Petrescu,
secretar de stat,
directorul general al
Oficiului Registrului Național
al Informațiilor Secrete de Stat
Pentru Republica Portugheză,
Alexandre Vassalo,
ambasadorul Portugaliei
_____________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.