Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 965/2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale art. 7 alin. (9) teza finală din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții

prezumat în vigoare

Data actului
25 iunie 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 544 din 5 august 2009
Citat de
1 act
Citează
12 acte
Structură
0 articole · 16.676 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Republică 1

  • Legea nr. 119/2005 5 mai 2005 (prevederi anume) privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2004 pentru modificarea art. …

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 3

  • Legea nr. 50/1991 29 iulie 1991 (prevederi anume) privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
  • Legea nr. 554/2004 2 decembrie 2004 (prevederi anume) contenciosului administrativ
  • Decizia nr. 1246/2008 18 noiembrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea…

Are ca temei 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

și ale

art. 7 alin. (9) teza finală din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de asociațiile de proprietari nr. 107, 132 și 192 din Târgoviște în Dosarul nr. 3.246, 1/120/2008 al Tribunalului Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Primăria Municipiului Târgoviște, reprezentată de primar, consilier juridic Alice-Alina Suica, cu delegație depusă la dosar, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curții faptul că partea Arhiepiscopia Târgoviște a trimis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției și judecarea în lipsă. De asemenea, informează că apărătorul ales al autorilor excepției a transmis la dosar o cerere de amânare a judecării cauzei, din cauza imposibilității sale de prezentare din motive medicale, sens în care anexează împuternicirea avocațială, precum și certificatul de concediu medical eliberat de medicul de familie, care atestă însă doar perioada acordării concediului medical, nu și afecțiunea pentru care acesta a fost necesar.

Președintele Curții pune în discuție cererea formulată.

Partea prezentă lasă la aprecierea Curții, iar reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată, arătând că autorii excepției au avut suficient timp, de la momentul invocării acesteia și până la primul termen de judecată, să-și pregătească apărarea, iar avocatul ales avea obligația substituirii sale în caz de imposibilitate de prezentare; în plus, certificatul de concediu medical anexat nu este suficient de convingător, deoarece nu precizează motivul medical pentru care acesta a fost necesar a fi acordat.

Deliberând, Curtea respinge cererea, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 47/1992

și al art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, și, în continuare, acordă cuvântul părții prezente asupra excepției de neconstituționalitate invocate în cauză.

Reprezentantul părții Primăria Municipiului Târgoviște, prin primar, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, în acord cu jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 1.246/2008 .

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Arată, în acest sens, că, prin

Decizia nr. 1.355/2008 , Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , răspunzând, prin argumentele acolo reținute, unor critici de neconstituționalitate asemănătoare celor formulate și în prezenta cauză, astfel că aceeași soluție se impune a fi menținută în continuare. Cât privește dispozițiile

art. 7 alin. (9) teza finală din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, criticate, susține că nici acestea nu încalcă normele constituționale invocate. Arată, pe de o parte, că nu se poate pretinde egalitate de tratament juridic între persoanele fizice și juridice, iar, pe de altă parte, că titularul unei autorizații de construire este cel mai în măsură să cunoască situația reală a imobilului, și nu autoritatea publică emitentă a acelei autorizații, astfel că tot lui îi revine, în mod firesc, răspunderea pentru eventualele prejudicii ulterioare ce decurg din existența, la momentul emiterii actului administrativ, a unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești privind acel imobil. În plus, critica de neconstituționalitate privește, de fapt, modalitatea de interpretare a textului de lege criticat, precum și anumite omisiuni de reglementare, aspecte ce nu pot fi reținute de instanța de contencios constituțional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 30 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3.246, 1/120/2008, Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

și ale

art. 7 alin. (9) teza finală din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Excepția a fost ridicată de asociațiile de proprietari nr. 107, 132 și 192 din Târgoviște într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect o acțiune în anulare a unui act administrativ și suspendarea unor lucrări de construcții până la soluționarea irevocabilă a litigiului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile

art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , stabilind obligația îndeplinirii unei proceduri prealabile adresării instanței de judecată, îngrădesc accesul liber la justiție, inclusiv sub aspectul alin. (4) al art. 21 din Constituție, care garantează caracterul facultativ și gratuit al jurisdicțiilor speciale administrative.

Dispozițiile

art. 7 alin. (9) teza finală din Legea nr. 50/1991

încalcă principiul egalității în drepturi, stabilit de art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece consacră "o prezumție legală absolută a nerăspunderii în fața legii și a autorităților administrative", în sensul că autoritatea publică nu este responsabilă pentru prejudiciile cauzate prin emiterea unei autorizații de construire ilegale, deși la acel moment "exista un litigiu pe rolul instanței judecătorești, privitor la imobil".

Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că textele de lege criticate nu vin în contradicție cu prevederile constituționale invocate, excepția de neconstituționalitate fiind neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instituirea prin lege a obligației parcurgerii procedurii prealabile, în condițiile

art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , nu are semnificația negării liberului acces la judecată, astfel cum arată Curtea Constituțională prin

deciziile nr. 687/2008 , nr. 927/2007 și nr. 382/2007. În ceea ce privește susținerile ce vizează neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991 , Guvernul consideră că acestea nu pot fi reținute, deoarece textul criticat nu conține în sine norme cu caracter discriminatoriu, pe de o parte, iar pe de altă parte, acestea nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, ci mai degrabă interpretări proprii și fără temei ale autorului excepției. Oricum, se menționează că textul atacat are menirea de a atenționa însuși solicitantul autorizației de construire să depună diligență în raport cu autoritățile emitente, deoarece, în calitate de proprietar, este singurul care poate cunoaște eventualele situații litigioase ce pot interveni asupra imobilului său.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004

și ale

art. 7 alin. (9) teza finală din Legea nr. 50/1991

sunt constituționale. În esență, se arată că, prin instituirea procedurii prealabile, legiuitorul nu a urmărit restrângerea accesului liber la justiție, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine indispensabil în vederea exercitării dreptului prevăzut de art. 21 din Constituție, și anume prevenirea abuzurilor și protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. Totodată, principiul egalității, prevăzut de art. 16 din Legea fundamentală, nu implică și egalitatea de tratament juridic între cetățeni și autoritățile publice și, atât timp cât norma criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu destinatarilor săi, acest principiu este pe deplin respectat.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 7 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată și completată de

Legea nr. 262/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, având următorul conținut:

- Art. 7 alin. (1) și (3): "(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

(...)

(3) Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)."

De asemenea, obiect al excepției îl constituie și prevederile

art. 7 alin. (9) teza finală din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, modificate prin

art. unic pct. 9 din Legea nr. 119/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2004

pentru modificarea

art. 4 din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 16 mai 2005. Textul legal criticat are următoarea redactare:

- Art. 7 alin. (9) teza finală: "[...] Autoritatea emitentă a autorizației nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești privind imobilul - teren și/sau construcții - aparținând exclusiv solicitantului."

Autorul excepției de neconstituționalitate invocă prevederile art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 21 alin. (1), (2) și (4) din Constituție, referitoare la principiul egalității în drepturi, respectiv la liberul acces la justiție.

Analizând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea Constituțională constată că a mai exercitat controlul de constituționalitate asupra prevederilor de lege criticate, prin prisma acelorași critici ca și cele formulate în cauza de față și prin raportare la aceleași texte din Constituție. Astfel, în ceea ce privește dispozițiile

art. 7 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , pot fi amintite cu titlu exemplificativ Decizia nr. 1.039 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 11 noiembrie 2008, sau

Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, prin care Curtea a respins excepția ca neîntemeiată, reținând, în esență, că "instituirea recursului prealabil sau grațios reprezintă o modalitate simplă, rapidă și scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent". Pentru identitate de rațiune și în lipsa unor elemente noi care să determine modificarea jurisprudenței la care s-a făcut referire, atât soluția, cât și considerentele ce au fundamentat-o se mențin și în prezenta cauză.

De asemenea, prin

Decizia nr. 142 din 20 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 29 martie 2007, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, arătând că acestea nu împiedică liberul acces la justiție și nici nu impietează asupra dreptului părților la un proces echitabil, deoarece "autorizația de construire emisă de autoritatea administrației publice, sub rezerva lipsei responsabilității pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești, este supusă controlului judecătoresc al instanței de contencios administrativ".

Față de aceste considerente, valabile și în prezenta cauză, Curtea mai constată că textul de lege criticat nu contravine nici principiului egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat de art. 16 din Constituție și invocat de autorul excepției din perspectiva unei pretinse identități de tratament juridic a persoanei fizice cu cel specific persoanei juridice. Or, Curtea a statuat constant în jurisprudența sa în materie, de pildă

Decizia nr. 140/1996 , că tratamentul juridic diferit pentru situații diferite este admisibil și justificat tocmai de cerința ca egalitatea în fața legii să nu atragă privilegii sau discriminări. În opinia autorului excepției, autoritatea administrației publice, emitentă a unei autorizații de construire, ar trebui să fie în egală măsură responsabilă față de eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești privind imobilul în cauză (teren sau construcție), la fel ca și solicitantul actului, sau chiar exclusiv responsabilă, având în vedere că acea autorizație este "ilegală". Or, pentru emiterea autorizației de construire este solicitată dovada, în copie legalizată, a titlului asupra imobilului, teren și/sau construcții, ceea ce echivalează cu prezumția relativă de proprietate. Totodată, situația reală a acelui imobil (litigioasă sau nu) nu poate fi cunoscută cel mai exact decât de proprietarul său, care are și calitatea de titular al autorizației și care, de asemenea, este prezumat a fi de bună-credință, în sensul că interesul său legitim îl constituie eliberarea unei autorizații de construire privind un imobil asupra căruia, la momentul emiterii acesteia, are un titlu cert de proprietate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

și ale

art. 7 alin. (9) teza finală din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de asociațiile de proprietari nr. 107, nr. 132 și nr. 192 din Târgoviște în Dosarul nr. 3.246, 1/120/2008 al Tribunalului Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 iunie 2009.

PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.