Decizia nr. 998/2009

Articolul 30

alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală :

"Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanțele competente potrivit alin. (1), în a cărei rază teritorială s-a efectuat urmărirea penală.

Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către parchetele de pe lângă curțile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori județean, procurorul, prin rechizitoriu, stabilește căreia dintre instanțele prevăzute în alin. (1) îi revine competența de a judeca, ținând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.

Articolul 27

alin. 1 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală

(specificația referitoare la infracțiunea de contrabandă):

"Tribunalul:

1. judecă în primă instanță:

a) infracțiunile prevăzute de

Codul penal în art. 174-177 ,

art. 179 ,

art. 189 alin. (3)-(5) ,

art. 197 alin. (3) ,

art. 211 alin. (3) ,

art. 212 alin. (3) ,

art. 215 alin. (5) ,

art. 254 ,

art. 255 ,

art. 257 ,

art. 266-270 ,

art. 279^1 ,

art. 312

și

art. 317 , precum și infracțiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniții sau materii explozive ori radioactive;"

Referitor la

art. 12 alin. (1) și (5) din Legea nr. 508/2004 , este de observat că reglementarea inițială ce dispunea cu privire la competența birourilor teritoriale din cadrul Direcției de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism de a instrumenta infracțiunile din Codul vamal al Românei, inclusiv a infracțiunii de contrabandă, a fost modificată prin

art. I pct. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.046 din 29 decembrie 2006, sens în care noua reglementare, fără a mai face distincție între structura centrală, serviciu ori birou teritorial, a lăsat în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism infracțiunea de contrabandă, indiferent de valoarea prejudiciului.

Noua reglementare asupra căreia urmează a se pronunța Curtea Constituțională, preluând soluția legislativă anterioară, se regăsește în

art. 12 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 508/2004

și are următorul conținut:

Articolul 12

alin. (1) lit. l): "(1) Sunt de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism următoarele infracțiuni din Codul penal, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și din legi speciale, indiferent de calitatea persoanei, cu excepția celor date în competența Direcției Naționale Anticorupție, după cum urmează: [...]

l) infracțiunile de contrabandă prevăzute în Codul vamal al României, indiferent de valoarea prejudiciului;"

1. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit

art. 126 alin. (2) din Constituție , competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute prin lege. Modul de determinare a competenței prevăzut de

art. 30 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală

nu încalcă niciunul din dispozițiile constituționale invocate, așa cum fără temei se susține în motivarea excepției, dat fiind că instanța de judecată, căreia i se va stabili competența pe baza textului criticat, realizează justiția în sensul prevăzut de

art. 126 alin. (1)

și în acord cu

art. 124 alin. (2) din Constituție , iar desfășurarea procesului este supusă normelor, principiilor și garanțiilor prevăzute de Legea fundamentală și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la apărare și la un proces echitabil. Faptul că Ministerul Public dispune prin rechizitoriu cu privire la stabilirea uneia din instanțele prevăzute la

alin. 1 al art. 30 din Codul de procedură penală

nu echivalează cu încălcarea principiului egalității armelor, partea interesată având la îndemână mijloacele procedurale legale de a contesta o competență ce frizează criterii abstracte necenzurabile.

2. În ce privește critica dispozițiilor

art. 27 alin. 1 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală , Curtea constată că prin

Decizia nr. 240 din 10 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 14 iunie 2005, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 din Codul de procedură penală , reținând în esență că reglementarea de către legiuitor, în temeiul prerogativelor sale constituționale, a competenței tribunalului nu aduce nicio atingere dispozițiilor constituționale ale

art. 124

privind înfăptuirea justiției. Aceasta întrucât, potrivit

art. 126 alin. (1) din Constituție , "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", tribunalul fiind una dintre aceste instanțe judecătorești, respectiv o "instanță națională", în sensul

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, nu este afectat nici dreptul la un proces echitabil prevăzut de

art. 21 alin. (3) din Constituție , întrucât nu se înlătură posibilitatea inculpaților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiții care sunt asigurate și în situația judecării cauzelor, respectiv a recursurilor, de către tribunale, potrivit competenței lor, stabilită prin lege.

Curtea a mai statuat că dispozițiile legale criticate nu conțin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi înscrise în

art. 4 din Constituție , astfel încât nu poate fi reținută nici critica formulată în raport de

art. 16 din Legea fundamentală .

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Curtea mai constată că autorul excepției a criticat prevederile

art. 27 alin. 1 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură

penală prin raportare la

art. 12 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 508/2004 . Or, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparație la dispoziții ori principii ale

Constituției . Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că nu ne aflăm în prezența unei chestiuni privind constituționalitatea unor texte de lege. Așa fiind, Curtea nu poate primi critica avansată de autorul excepției în ce privește raportarea

art. 27 alin. 1 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală

la

art. 12 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 508/2004 .

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A. d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 30 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală

și

art. 27 alin. 1 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală , raportat la dispozițiile

art. 12 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 508/2004

privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, excepție ridicată de Mihai Gabriel Fodor în Dosarul nr. 7.185/285/2008 al Judecătoriei Rădăuți.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iulie 2009.