Ordinul nr. 192/2009
pentru modificarea Normelor privind aditivii alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și familiei și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 438 / 295/2002
prezumat în vigoare
Văzând Referatul de aprobare al Direcției generale de sănătate publică, asistență medicală și programe nr. I.B. 1.755 din 19 februarie 2009 din cadrul Ministerului Sănătății,
în temeiul
art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2001
privind reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor, republicată,
având în vedere prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 1.718/2008
privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, ale
Hotărârii Guvernului nr. 130/2006
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și ale
Hotărârii Guvernului nr. 8/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,
ministrul sănătății, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale emit următorul ordin:
Articolul I
Normele
privind aditivii alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și familiei și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor
nr. 438 / 295/2002 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 și 722 bis din 3 octombrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
-
anexa XVII la norme
"Criterii specifice de puritate pentru alți aditivi alimentari" se înlocuiește cu anexa*) la prezentul ordin.
----------
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.
Articolul II
Prezentul ordin transpune
Directiva 2008/84/CE din 27 august 2008
de stabilire a unor criterii specifice de puritate pentru aditivii alimentari, alții decât coloranții și îndulcitorii (versiune codificată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 253 din 20 septembrie 2008.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății, Ion Bazac Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Marian Zlotea Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Ilie Sârbu
Anexa (Anexa XVII la Norme)
Criterii specifice de puritate pentru alți aditivi alimentari
Oxidul de etilenă nu se poate utiliza cu scop de sterilizare în aditivii alimentari.
*Font 9*
E 170 (i) CARBONAT DE CALCIU
Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru
acest aditiv în
anexa XV la Norme
"Criterii specifice de puritate pentru coloranți"
din Ordinul MSF/MAAP
nr. 438 / 295/2002
pentru aprobarea
Normelor
privind aditivii
alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu
modificările și completările ulterioare.
E 200 ACID SORBIC
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid sorbic
│Trans, trans-2,4-acid hexadienoic
Iesce
│203-768-7
Formulă chimică
│C(6)H(8)O(2)
Masă moleculară
│112,12
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Ace incolore sau pulbere albă ușor mobilă,
│având un miros slab caracteristic și care nu își
│modifică culoarea după încălzire timp de 90 de
│minute la 105°C
Identificare
│
│
A. Intervalul de topire
│Între 133°C și 135°C, după uscare în vid timp
│de 4 ore într-un desicator cu acid sulfuric
B. Spectrometrie
│O soluție de izopropanol (1 în 4 000 000) are
│absorbanță maximă la 254 ± 2 nm
C. Test pozitiv pentru legături
│
duble
│
D. Punctul de sublimare
│80°C
Puritate
│
Conținut de apă
│Nu mai mult de 0,5 % (metoda Karl Fischer)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,2 %
Aldehide
│Nu mai mult de 0,1 % (ca formaldehidă)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 202 SORBAT DE POTASIU
Definiție
Denumire chimică
│Sorbat de potasiu
│(E, E)-2,4-hexadienoat de potasiu
│Sare de potasiu a acidului trans,
│trans 2,4-hexadienoic
Iesce
│246-376-1
Formulă chimică
│C(6)H(7)O(2)K
Masă moleculară
│150,22
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța uscată
Descriere
│Pulbere cristalină albă care nu își modifică
│culoarea după încălzire timp de 90 de minute la
│105°C
Identificare
│
A. Intervalul de topire a acidului
│
sorbic izolat prin acidifiere și
│
nerecristalizat la 133°C - 135°C
│
după uscare în vid într-un
│
desicator cu acid sulfuric
│
B. Test pozitiv pentru potasiu și
│
legături duble
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 1,0 % (105°C, 3 h)
Aciditate sau alcalinitate
│Nu mai mult de aproximativ 1,0 % [ca acid
│sorbic sau K(2)CO(3)]
Aldehide
│Nu mai mult de 0,1 % calculat ca formaldehidă
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 203 SORBAT DE CALCIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Sorbat de calciu
│Săruri de calciu ale acidului trans,
│trans-2,4-acid hexadienoic
Iesce
│231-321-6
Formulă chimică
│C(12)H(14)O(4)Ca
Masă moleculară
│262,32
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98 % raportat la
│substanța uscată
Descriere
│Pulbere cristalină albă care nu își modifică
│culoarea după încălzire timp de 90 de minute
│la 105°C
Identificare
│
A. Intervalul de topire a acidului
│
sorbic izolat prin acidifiere și
│
nerecristalizat la 133°C - 135°C
│
după uscare în vid într-un
│
desicator cu acid sulfuric
│
B. Test pozitiv pentru calciu și
│
legături duble
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 2,0 %, determinat prin uscare în
│vid timp de 4 ore într-un desicator cu acid
│sulfuric
Aldehide
│Nu mai mult de 0,1 % (ca formaldehidă)
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 210 ACID BENZOIC
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid benzoic
│Acid benzencarboxilic
│Acid fenilcarboxilic
Iesce
│200-618-2
Formulă chimică
│C(7)H(6)O(2)
Masă moleculară
│122,12
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,5 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere cristalină albă
Identificare
│
A. Intervalul de topire
│Între 121,5°C și 123,5°C
B. Test pozitiv de sublimare
│
și test pentru benzoat
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,5 % după uscare timp de 3 ore cu
│acid sulfuric
pH
│Aproximativ 4 (soluție apoasă)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,05 %
Compuși organici clorurați
│Nu mai mult de 0,07 % exprimați în clor,
│corespunzând la 0,3 % exprimați ca acid
│monoclorobenzoic
Substanțe ușor oxidabile
│Se adaugă 1,5 ml de acid sulfuric în 100 ml apă,
│se încălzește până la punctul de fierbere și se
│adaugă 0,1 N KMnO(4) în picături până când
│culoarea roz persistă timp de 30 de secunde. Se
│dizolvă un gram de probă, rotunjită la cel mai
│apropiat mg, în soluția încălzită și se titrează
│cu 0,1 N KMnO(4) până când culoarea roz persistă
│15 secunde. Nu este necesar mai mult de 0,5 ml.
Substanțe ușor carbonizabile
│O soluție rece de 0,5 g acid benzoic în 5 ml de
│acid sulfuric 94,5 -95,5 % nu trebuie să aibă o
│colorație mai intensă decât cea a lichidului de
│referință conținând 0,2 ml clorură de cobalt
│STC (*2), 0,3 ml de clorură ferică STC (*3),
│0,1 ml sulfat de cupru STC (*4) și 4,4 ml apă
Acizi policiclici
│La acidificarea fracționată a unei soluții
│neutralizate de acid benzoic, primul precipitat
│nu trebuie să aibă punctul de topire diferit de
│cel al acidului benzoic
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
(*2) Clorură de cobalt STC: se dizolvă aproximativ 65 grame clorură de cobalt
CoCl(2)x6H(2)O într-o cantitate suficientă de amestec de 25 ml acid clorhidric și
975 ml apă pentru a rezultă un volum total de 1 l. Se introduc exact 5 ml din această
soluție într-un balon cu fund rotund conținând 250 ml soluție de iod, se adaugă 5 ml
de peroxid de hidrogen 3 %, apoi 15 ml de soluție de hidroxid de sodiu 20 %. Se fierbe
10 minute, se lasă să se răcească, se adaugă 2 grame iodură de potasiu și 20 ml de
acid sulfuric 25 %. După ce precipitatul este complet dizolvat, se titrează iodul
eliberat cu tiosulfat de sodiu (0,1 N) în prezența amidonului ST (*). Un ml tiosulfat
de sodiu (0,1 N) corespunde la 23,80 mg de CoCl(2)x6H(2)O. Se ajustează volumul final
al soluției prin adăugarea unei cantități suficiente de amestec de acid clorhidric/apă
pentru a rezultă o soluție conținând 59,5 mg de CoCl(2)x6H(2)O/ml.
(*3) Clorură ferică STC: se dizolvă aproximativ 55 g de clorură ferică într-o cantitate
suficientă de amestec de 25 ml acid clorhidric și 975 ml de apă pentru a rezultă un
volum total de 1 l. Se introduc 10 ml din această soluție într-un balon cu fund rotund
conținând 250 ml soluție de iod, se adaugă 15 ml de apă și 3 g de iodură de potasiu;
amestecul se lasă 15 minute în repaus. Se diluează cu 100 ml apă, apoi iodul eliberat
se titrează cu tiosulfat de sodiu (0,1 N) în prezența amidonului TS (*). Un ml de
tiosulfat de sodiu (0,1 N) corespunde la 27,03 mg FeCl(3)x6H(2)O. Se ajustează volumul
final al soluției prin adăugarea unei cantități suficiente de amestec de acid
clorhidric/apă pentru a rezultă o soluție conținând 45,0 mg de FeCl(3)x6H(2)O/ml.
(*4) Sulfat de cupru STC: se dizolvă aproximativ 65 g de sulfat de cupru CuSO(4)x5H(2)O
într-o cantitate suficientă de amestec de 25 ml acid clorhidric și 975 ml de apă pentru
a rezultă un volum total de 1 l. Se introduc 10 ml din această soluție într-un balon cu
fund rotund conținând 250 ml soluție de iod, se adaugă 40 ml apă, 4 ml acid acetic și
3 g iodură de potasiu. Se titrează iodura eliberată cu tiosulfat de sodiu (0,1 N) în
prezența amidonului ST (*). Un ml de tiosulfat de sodiu (0,1 N) corespunde la 24,97 mg
de CuSO(4)x5H(2)O. Se ajustează volumul final al soluției prin adăugarea unei cantități
suficiente de amestec de acid clorhidric/apă pentru a rezultă o soluție conținând 62,4
mg de CuSO(4)x5H(2)O/ml.
(*) Amidon ST: se triturează 0,5 g amidon (amidon din cartofi, porumb sau solubil) cu
5 ml de apă; la pasta ce rezultă se adaugă o cantitate suficientă de apă pentru a
rezultă un volum total de 100 ml, amestecând continuu. Se fierbe câteva minute, se lasă
să se răcească și se filtrează. Amidonul trebuie proaspăt preparat.
E 211 BENZOAT DE SODIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Benzoat de sodiu
│Sare de sodiu a acidului benzencarboxilic
│Sare de sodiu a acidului fenilcarboxilic
Iesce
│208-534-8
Formulă chimică
│C(7)H(5)O(2)Na
Masă moleculară
│144,11
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % de C(7)H(5)O(2)Na,
│după uscare la 105°C timp de 4 ore
Descriere
│Pulbere cristalină sau granule albe, aproape
│inodoră
Identificare
│
A. Solubilitate
│Ușor solubil în apă, puțin solubil în etanol
B. Intervalul de topire pentru
│Intervalul de topire a acidului benzoic izolat
acidul benzoic
│prin acidifiere și nerecristalizat
│121,5°C -23,5°C, după uscare într-un desicator
│cu acid sulfuric
│Test pozitiv pentru benzoate
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 1,5 % după uscare la 105°C timp
│de 4 ore
Substanțe oxidabile
│Se adaugă 1,5 ml de acid sulfuric în 100 ml apă,
│se încălzește până la punctul de fierbere și se
│adaugă 0,1 N KMnO(4) în picături până când
│culoarea roz persistă timp de 30 de secunde.
│Se dizolvă un gram de probă, rotunjită la cel
│mai apropiat mg, în soluția încălzită și se
│titrează cu 0,1 N KMnO(4) până când culoarea roz
│persistă 15 secunde. Nu este necesar mai mult de
│0,5 ml.
Acizi policiclici
│La acidifierea fracționată a unei soluții
│(neutralizate) de benzoat de sodiu, primul
│precipitat nu trebuie să aibă o temperatură de
│topire diferită de cea a acidului benzoic
Compuși organici clorurați
│Nu mai mult de 0,06 % exprimați în clor,
│corespunzând la 0,25 % exprimați ca acid
│monoclorbenzoic
Grade de aciditate sau alcalinitate │Neutralizarea unui gram de benzoat de sodiu, în
│prezența fenolftaleinei, nu trebuie să necesite
│mai mult de 0,25 ml de 0,1N NaOH sau 0,1 N HCl
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 212 BENZOAT DE POTASIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Benzoat de potasiu
│Sare de potasiu a acidului benzencarboxilic
│Sare de potasiu a acidului fenilcarboxilic
Iesce
│209-481-3
Formulă chimică
│C(7)H(5)KO(2)x3H(2)O
Masă moleculară
│214,27
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % de C(7)H(5)KO(2),
│după uscare la 105°C la greutate constantă
Descriere
│Pulbere albă cristalină
Identificare
│
A. Intervalul de topire a acidului
│
benzoic izolat prin acidifiere și
│
nerecristalizat 121,5°C - 123,5°C,
│
după uscare în vid într-un
│
desicator cu acid sulfuric
│
B. Teste pozitive pentru benzoat
│
și potasiu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 26,5 % determinată prin uscare
│la 105°C
Compuși organici clorurați
│Nu mai mult de 0,06 % exprimați în clor,
│corespunzând la 0,25 % exprimați ca acid
│monoclorbenzoic
Substanțe ușor oxidabile
│Se adaugă 1,5 ml de acid sulfuric în 100 ml apă,
│se încălzește până la punctul de fierbere și se
│adaugă 0,1 N KMnO(4) în picături până când
│culoarea roz persistă timp de 30 de secunde.
│Se dizolvă un gram de probă rotunjită la cel
│mai apropiat mg în soluția încălzită și se
│titrează cu 0,1 N KMnO(4) până când culoarea roz
│persistă 15 secunde. Nu este necesar mai mult de
│0,5 ml.
Substanțe ușor carbonizabile
│O soluție rece de 0,5 g acid benzoic în 5 ml acid
│sulfuric 94,5 la 95,5 % nu trebuie să prezinte o
│culoare mai puternică decât cea a lichidului de
│referință conținând 0,2 ml de clorat de cobalt
│STC, 0,3 ml de clorură ferică STC, 0,1 ml de
│sulfat de cupru STC și 4,4 ml de apă
Acizi policiclici
│La acidifierea fracționată a unei soluții
│(neutralizate) de benzoat de potasiu, primul
│precipitat nu trebuie să aibă o temperatură de
│topire diferită de cea a acidului benzoic
Grade de aciditate sau alcalinitate │Neutralizarea unui gram de benzoat de potasiu,
│în prezența fenolftaleinei, nu trebuie să necesite
│mai mult de 0,25 ml de 0,1 N NaOH sau 0,1N HCl
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 213 BENZOAT DE CALCIU
Sinonime
│Benzoat de monocalciu
Definiție
│
Denumire chimică
│Benzoat de calciu
│Dibenzoat de calciu
Iesce
│218-235-4
Formulă chimică
│Anhidru: C(14)H(10)O(4)Ca
│Monohidrat: C(14)H(10)O(4)Ca x H(2)O
│Trihidrat: C(14)H(10)O(4)Ca x 3H(2)O
Masă moleculară
│Anhidru: 282,31
│Monohidrat: 300,32
│Trihidrat: 336,36
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % după uscare la
│105°C
Descriere
│Cristale sau pulbere albă sau incoloră
Identificare
│
A. Intervalul de topire a acidului
│
benzoic izolat prin acidifiere și
│
nerecristalizat 121,5°C - 123,5°C,
│
după uscare în vid într-un
│
desicator cu acid sulfuric
│
B. Teste pozitive pentru benzoat
│
și calciu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 17,5 % determinat prin uscare la
│105°C la greutate constantă
Substanță insolubilă în apă
│Nu mai mult de 0,3 %
Compuși organici clorurați
│Nu mai mult de 0,06 % exprimați în clor,
│corespunzând la 0,25 % exprimați ca acid
│monoclorbenzoic
Substanțe ușor oxidabile
│Se adaugă 1,5 ml de acid sulfuric în 100 ml apă,
│se încălzește până la punctul de fierbere și se
│adaugă 0,1 N KMnO(4) în picături până când
│culoarea roz persistă timp de 30 de secunde.
│Se dizolvă un gram de probă rotunjită la cel
│mai apropiat mg în soluția încălzită și se
│titrează cu 0,1 N KMnO4 până când culoarea roz
│persistă 15 secunde. Nu este necesar mai mult de
│0,5 ml
Substanțe ușor carbonizabile
│O soluție rece de 0,5 g acid benzoic în 5 ml acid
│sulfuric 94,5 - 95,5 % nu trebuie să prezinte o
│culoare mai intensă decât cea a lichidului de
│referință conținând 0,2 ml de clorat de cobalt
│STC, 0,3 ml de clorură ferică STC, 0,1 ml de
│sulfat de cupru STC și 4,4 ml de apă
Acizi policiclici
│La acidifierea fracționată a unei soluții
│(neutralizate) de benzoat de calciu, primul
│precipitat nu trebuie să aibă o temperatură de
│topire diferită de cea a acidului benzoic
Grade de aciditate sau alcalinitate │Neutralizarea unui gram de benzoat de calciu, în
│prezența fenolftaleinei, nu trebuie să necesite
│mai mult de 0,25 ml de 0,1 N NaOH sau 0,1 N HCl
Fluor
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 214 p-HIDROXIBENZOAT DE ETIL
Sinonime
│Etil paraben
│p-oxibenzoat de etil
Definiție
│
Denumire chimică
│p-hidroxibenzoat de etil
│Ester etilic al acidului p-hidroxibenzoic
Iesce
│204-399-4
Formulă chimică
│C(9)H(10)O(3)
Masă moleculară
│166,8
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,5 % după uscare
│timp de 2 ore la 80°C
Descriere
│Cristale incolore, aproape inodore, mici sau o
│pulbere cristalină, albă
Identificare
│
A. Intervalul de topire
│115°C - 118°C
B. Test pozitiv pentru
│
p-hidroxibenzoat
│Intervalul de topire a acidului p-hidroxibenzoic
│izolat prin acidifiere și nerecristalizat:
│213°C - 217°C, după uscare în vid într-un
│desicator cu acid sulfuric
C. Test pozitiv pentru alcool
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,5 % după uscare timp de 2 ore
│la 80°C
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,05 %
Acid p-hidroxibenzoic și acid
│Nu mai mult de 0,35 % exprimat ca acid
│salicilic p-hidroxibenzoic
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 215 SAREA DE SODIU A p-HIDROXIBENZOATULUI DE ETIL
Definiție
│
Denumire chimică
│Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de etil;
│compus de sodiu al esterului etilic al acidului
│p-hidroxibenzoic
Iesce
│252-487-6
Formulă chimică
│C(9)H(9)O(3)Na
Masă moleculară
│188,8
Compoziție
│Conținut de ester etilic al acidului
│p-hidroxibenzoic nu mai puțin de 83 %
│raportat la substanța anhidră
Descriere
│Pulbere higroscopică albă, cristalină
Identificare
│
A. Intervalul de topire
│Între 115°C - 118°C, după uscare în vid
│într-un desicator cu acid sulfuric
B. Test pozitiv pentru
│Intervalul de topire a acidului
p-hidroxibenzoat
│p-hidroxibenzoic rezultat din eșantion este
│213°C-217°C
C. Test pozitiv pentru sodiu
│
D. pH-ul unei soluții apoase 0,1 %
│
trebuie să fie între 9,9 - 10,3
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 5 % determinat prin uscare în
│vid într-un desicator cu acid sulfuric
Cenușă sulfatată
│37 - 39 %
Acid p-hidroxibenzoic și acid
│Nu mai mult de 0,35 % exprimat ca acid
salicilic
│p -hidroxibenzoic
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 218 p-HIDROXIBENZOAT DE METIL
Sinonime
│Metilparaben
│p-oxibenzoat de metil
Definiție
│
Denumire chimică
│p-hidroxibenzoat de metil
│Ester metilic al acidului p-hidroxibenzoic
Iesce
│243-171-5
Formulă chimică
│C(8)H(8)O(3)
Masă moleculară
│152,15
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % după uscare timp
│de 2 ore la 80°C
Descriere
│Cristale incolore, aproape inodore, mici sau
│pulbere albă cristalină
Identificare
│
A. Intervalul de topire
│Între 125°C - 128°C
B. Test pozitiv pentru
│Intervalul de topire a acidului p-hidroxibenzoic
p-hidroxibenzoat
│rezultat din eșantion este 213°C-217°C după
│uscare timp de 2 ore la 80°C
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,5 % după uscare timp de 2 ore
│la 80°C
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,05 %
Acid p-hidroxibenzoic și acid
│Nu mai mult de 0,35 % exprimat ca acid p-
Salicilic
│hidroxibenzoic
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 219 SAREA DE SODIU A p-HIDROXIBENZOATULUI DE METIL
Definiție
│
Denumire chimică
│Sare de sodiu a p-hidroxibenzoatului de metil
│Compus de sodiu al esterului metilic al acidului
│p-hidroxibenzoic
Formulă chimică
│C(8)H(7)O(3)Na
Masă moleculară
│174,15
Compoziție
│Conținut de nu mai puțin de 99,5 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere higroscopică albă
Identificare
│
A. Precipitatul alb format prin
│
acidifierea cu acid clorhidric a
│
unei soluții apoase 10 % g/v a
│
derivatului de sodiu de
│
p-hidroxibenzoat de metil
│
(utilizând ca indicator hârtia de
│
turnesol) trebuie să aibă un
│
interval de topire între
│
125°C-128°C când este spălat cu
│
apă și uscat la 80°C timp de 2
│
ore
│
B. Test pozitiv pentru sodiu
│
C. pH-ul unei soluții apoase
│
0,1 % care nu conține dioxid de
│
carbon, cuprins între
│
9,7 - 10,3
│
Puritate
│
Conținut de apă
│Nu mai mult de 5 % (metoda Karl Fischer)
Cenușă sulfatată
│40 % la 44,5 % raportat la substanța anhidră
Acid p-hidroxibenzoic și acid
│Nu mai mult de 0,35 % exprimat ca acid
salicilic
│p-hidroxibenzoic
Arsenic
│Nu mai mult de 3 de mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 220 ANHIDRIDĂ SULFUROASĂ
Definiție
│
Denumire chimică
│Dioxid de sulf
│Anhidridă a acidului sulfuros
Iesce
│231-195-2
Formulă chimică
│SO(2)
Masă moleculară
│64,07
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 %
Descriere
│Gaz incolor, neinflamabil, cu miros puternic,
│înțepător, sufocant
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru substanțe
│
sulfuroase
│
Puritate
│
Conținut de apă
│Nu mai mult de 0,05 %
Reziduuri nevolatile
│Nu mai mult de 0,01 %
Trioxid de sulf
│Nu mai mult de 0,1 %
Seleniu
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Alte gaze neexistente în mod
│Nu sunt urme
obișnuit în aer
│
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/ kg
E 221 SULFIT DE SODIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Sulfit de sodiu (anhidru sau heptahidrat)
Iesce
│231-821-4
Formulă chimică
│Anhidru:
Na(2)SO(3)
│Heptahidrat: Na(2)SO(3) x 7H(2)O
Masă moleculară
│Anhidru:
126,04
│Heptahidrat: 252,16
Compoziție
│Anhidru:
nu mai puțin de 95 % Na(2)SO(3) și
│
nu mai puțin de 48 % SO(2)
│Heptahidrat: nu mai puțin de 48 % Na(2)SO(3) și
│
nu mai puțin de 24 % SO(2)
Descriere
│Pulbere albă cristalină sau cristale incolore
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru sulfit
│
și sodiu
│
B. pH-ul unei soluții 10 %
│
(anhidru) sau unei soluții 20 %
│
(heptahidrat)
│
cuprins între 8,5 - 11,5
│
Puritate
│
Tiosulfat
│Nu mai mult de 0,1 % raportat la conținutul
│de SO(2)
Fier
│Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la conținutul
│de SO(2)
Seleniu
│Nu mai mult de 10 mg/kg raportat conținutul
│de SO(2)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 222 BISULFIT DE SODIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Sulfit acid de sodiu
│Hidrogensulfit de sodiu
Iesce
│231-921-4
Formulă chimică
│NaHSO(3) în soluție apoasă
Masă moleculară
│104,06
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 32 % g/g NaHSO(3)
Descriere
│Soluție limpede, incoloră spre galben
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru sulfit și
│
sodiu
│
B. pH-ul unei soluții apoase 10 %
│
cuprins între 2,5 - 5,5
│
Puritate
│
Fier
│Nu mai mult de 50 mg/kg de Na(2)SO(3) raportat la
│conținutul de SO(2)
Seleniu
│Nu mai mult de 10 mg/kg raportat la conținutul
│de SO(2)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 223 METABISULFIT DE SODIU
Sinonime
│Pirosulfit
│Pirosulfit de sodiu
Definiție
│
Denumire chimică
│Disulfit de sodiu
│Pentaoxodisulfat disodic
Iesce
│231-673-0
Formulă chimică
│Na(2)S(2)O(5)
Masă moleculară
│190,11
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 95 % Na(2)S(2)O(5) și nu
│mai puțin de 64 % SO(2)
│
Descriere
│Cristale albe sau pulbere cristalină
│
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru sulfit și
│
sodiu
│
B. pH-ul unei soluții apoase 10 %
│
cuprins între 4,0 - 5,5
│
Puritate
│
Tiosulfat
│Nu mai mult de 0,1 % raportat la conținutul
│de SO(2)
Fier
│Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la conținutul
│de SO(2)
Seleniu
│Nu mai mult de 10 mg/kg raportat la conținutul
│de SO(2)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 224 METABISULFIT DE POTASIU
Sinonime
│Pirosulfit de potasiu
Definiție
│
Denumire chimică
│Disulfit de potasiu
│Pentaoxodisulfat de potasiu
Iesce
│240-795-3
Formulă chimică
│K(2)S(2)O(5)
Masă moleculară
│222,33
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 90 % K(2)S(2)O(5) și nu
│mai puțin de 51,8 % SO(2), restul fiind alcătuit
│aproape în întregime din sulfat de potasiu
Descriere
│Cristale incolore sau pulbere albă cristalină
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru sulfit și
│
potasiu
│
Puritate
│
Tiosulfat
│Nu mai mult de 0,1 % raportat la conținutul
│de SO(2)
Fier
│Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la conținutul
│de SO(2)
Seleniu
│Nu mai mult de 10 mg/kg raportat la conținutul
│de SO(2)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 226 SULFIT DE CALCIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Sulfit de calciu
Iesce
│218-235-4
Formulă chimică
│CaSO(3) x 2H(2)O
Masă moleculară
│156,17
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 95 % CaSO(3) x 2H(2)O și
│nu mai puțin de 39 % SO(2)
│
Descriere
│Cristale albe sau pulbere cristalină
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru sulfit și
│
calciu
│
Puritate
│
Fier
│Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la conținutul
│de SO(2)
Seleniu
│Nu mai mult de 10 mg/kg raportat la conținutul
│de SO(2)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 227 BISULFIT DE CALCIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Sulfit acid de calciu
│Hidrogensulfit de calciu
Iesce
│237-423-7
Formulă chimică
│Ca[HSO(3)](2)
Masă moleculară
│202,22
Compoziție
│6-8 % (greutate/volum) de dioxid de sulf și 2,5-
│3,5 % (g/v) de dioxid de calciu corespunzând la
│10-14 % (g/v) de bisulfit de calciu
│(Ca[HSO(3)](2))
Descriere
│Soluție apoasă limpede galben-verzuie, având un
│miros specific de dioxid de sulf
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru sulfit și
│
calciu
│
Puritate
│
Fier
│Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la conținutul
│de SO(2)
Seleniu
│Nu mai mult de 10 mg/kg raportat la conținutul
│de SO(2)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 228 BISULFIT DE POTASIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Bisulfit de potasiu
│Hidrogensulfit de potasiu
Iesce
│231-870-1
Formulă chimică
│KHSO(3), în soluție apoasă
Masă moleculară
│120,17
Compoziție
│Conținut nu mai puțin 280g KHSO(3)/l (sau 150g
│SO(2)/l)
Descriere
│Soluție apoasă limpede, incoloră
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru sulfit și
│
potasiu
│
Puritate
│
Fier
│Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la conținutul
│de SO(2)
Seleniu
│Nu mai mult de 10 mg/kg raportat la conținutul
│de SO(2)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 230 BIFENIL
Sinonime
│Difenil
Definiție
│
Denumire chimică
│1,1'-bifenil
│Fenilbenzen
Iesce
│202-163-5
Formulă chimică
│C(12)H(10)
Masă moleculară
│154,20
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,8 %
Descriere
│Cristale albe sau galben deschis spre brun, având
│un miros caracteristic
Identificare
│
A. Interval de topire
│68,5°C - 70,5°C
B. Interval de distilare
│Se distilă complet într-un interval de 2,5°C
│cuprins între 252,5°C - 257,5°C
Puritate
│
Benzen
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Amine aromatice
│Nu mai mult de 2 mg/kg (ca anilină)
Derivați fenolici
│Nu mai mult de 5 mg/kg (ca fenol)
Substanțe ușor carbonizabile
│O soluție rece de 0,5 g bifenil în 5 ml de acid
│sulfuric 94,5 la 95,5 % nu trebuie să aibă un
│colorit mai intens decât cel al lichidului de
│referință conținând 0,2 ml clorură de cobalt
│STC, 0,3 ml clorură de fier STC, 0,1 ml
│sulfat de cupru STC și 4,4 ml apă
Terfenil și alți derivați
│Nu mai mult de 0,2 %
polifenilici superiorii
│
Hidrocarburi aromatice policiclice
│Absente
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 231 ORTOFENILFENOL
Sinonime
│Ortoxenol
Definiție
│
Denumire chimică
│(1,1'-bifenil)-2-ol
│2-hidroxidifenil
│o-hidroxidifenil
Iesce
│201-993-5
Formulă chimică
│C(12)H(10)O
Masă moleculară
│170,20
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 %
Descriere
│Pulbere cristalină albă sau slab gălbuie
Identificare
│
A. Interval de topire
│56°C - 58°C
B. Test pozitiv pentru fenolat
│O soluție de etanol (1 g la 10 ml) produce
│o culoare verde prin adăugarea de 10 % soluție
│clorură feroasă
Puritate
│
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,05 %
Difenil eter
│Nu mai mult de 0,3 %
p-Fenilfenol
│Nu mai mult de 0,1 %
1-Naftol
│Nu mai mult de 01 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 232 ORTOFENILFENOL DE SODIU
Sinonime
│Ortofenilfenat de sodiu
│Sare de sodiu de o-fenilfenol
Definiție
│
Denumire chimică
│Ortofenilfenol de sodiu
Iesce
│205-055-6
Formulă chimică
│C(12)H(9)ONa x 4H(2)O
Masă moleculară
│264,26
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97 % C(12)H(9)ONa x
│4H(2)O
Descriere
│Pulbere cristalină albă sau slab gălbuie
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru fenolat și
│
sodiu
│
B. Intervalul de topire a
│
ortofenilfeno-lului izolat prin
│
acidifiere și nere-cristalizat
│
extras din probă: 56°C - 58°C după
│
uscare într-un desicator cu acid
│
sulfuric
│
C. pH-ul unei soluții apoase de 2 % │
trebuie să fie cuprins între
│
11,1-11,8
│
Puritate
│
Difenileter
│Nu mai mult de 0,3 %
p-fenilfenol
│Nu mai mult de 0,1 %
1-naftol
│Nu mai mult de 0,01 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 233 THIABENDAZOL
Definiție
│
Denumire chimică
│4-(2-benzimidazolil)tiazol
│2-(4-tiazolil)-1H-benzimidazol
Iesce
│205-725-8
Formulă chimică
│C(10)H(7)N(3)S
Masă moleculară
│201,26
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere inodoră, albă sau aproape albă
Identificare
│
A. Interval de topire
│296°C - 303°C
B. Spectometrie
│Absorbție maximă în 0,1 N HCl (0,0005 % g/v)
│la 302 nm, 258 nm și 243 nm
│E^1 %(1 cm) la 302 nm ± 2 nm: aproximativ 1 230
│E^1 %(1 cm) la 258 nm ± 2 nm: aproximativ 200
│E^1 %(1 cm) la 243 nm ± 2 nm: aproximativ 620
│Raportul de absorbție 243 nm/302nm = 0,47
│la 0,53
│Raportul de absorbție 258 nm/302nm = 0,14
│la 0,18
Puritate
│
Conținut de apă
│Nu mai mult de 0,5 % (metoda Karl Fischer)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,2 %
Seleniu
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 234 NIZINA
Definiție
│Nizina este alcătuită din mai multe polipeptide
│strâns legate, produse din tulpini naturale de
│Streptococcus lactis, grupa Lancefield N
Iesce
│215-807-5
Formulă chimică
│C(143)H(230)N(42)O(37)S(7)
Masă moleculară
│3 354,12
Compoziție
│Concentratul de nizină conține nu mai puțin de
│900 unități pe mg într-un amestec de solide
│din lapte degresat și un conținut minim de
│50 % clorură de sodiu
Descriere
│Pulbere albă
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 3 % dacă este uscat la greutate
│constantă la 102°C-103°C
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 235 NATAMICINA
Sinonime
│Pimaricina
Definiție
│Natamicina este un fungicid din grupa poliene
│macrolide și este produsă din tulpini naturale de
│Streptomyces natalensis sau Streptococcus lactis
Iesce
│231-683-5
Formulă chimică
│C(33)H(4)7O(13)N
Masă moleculară
│665,74
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 95 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere cristalină albă spre alb crem
Identificare
│
A. Reacții de culoare
│La adăugarea a câteva cristale de natamicină
│pe o placă de spotare, la o picătură de:
│- acid clorhidric concentrat, se obține culoarea
│albastră;
│- acid fosforic concentrat, se obține culoarea
│verde, care se schimbă după câteva minute în
│roșu deschis
B. Spectrometrie
│O soluție 0,0005 % g/v într-o soluție 1 % acid
│acetic metanolic are absorbție maximă la
│aproximativ 290 nm, 303 nm și 318 nm,
│un prag la aproximativ 280 nm și absorbție
│minimă la aproximativ 25 nm, 295,5 nm și
│311 nm
C. pH
│5,5 + 7,5 (1 % g/v soluție într-un amestec
│neutralizat în prealabil de 20 părți
│dimetilformamidă și 80 părți apă)
D. Rotație specifică
│[f2α]^20(D) = + 250° la + 295° (o soluție de 1 %
│g/v acid acetic glacial, la 20°C raportat la
│substanța uscată)
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 8 % (peste P(2)O(5) în vid la 60°C
│greutate constantă)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Criterii microbiologice: număr
│Nu mai mult de 100/g
total de germeni
E 239 HEXAMETILENTETRAMINĂ
Sinonime
│Hexamină
│Metenamină
Definiție
│
Denumire chimică
│1,3,5,7-Tetrazatriciclo(3,3,1,13,7) -decan,
│hexametilentetramină
Iesce
│202-905-8
Formulă chimică
│C(6)H(12)N(4)
Masă moleculară
│140,19
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere cristalină incoloră sau albă
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru formaldehidă │
și amoniu
│
B. Punct de sublimare aproximativ
│
260°C
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,5 % după uscare la 105°C în
│vid cu P(2)O(5) timp de 2 ore
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,05 %
Sulfați
│Nu mai mult de 0,005 % exprimat ca SO(4)
Cloruri
│Nu mai mult de 0,005 % exprimat ca Cl
Săruri de amoniu
│Nedetectabile
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 242 DICARBONAT DE DIMETIL
Sinonime
│DMDC
│Pirocarbonat de dimetil
Definiție
│
Denumire chimică
│Dicarbonat de dimetil
│Ester dimetil al acidului pirocarbonic
Iesce
│224-859-8
Formulă chimică
│C(4)H(6)O(5)
Masă moleculară
│134,09
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,8 %
Descriere
│Lichid incolor, se descompune în soluție
│apoasă. Este coroziv pentru piele și ochi și
│toxic prin inhalare și ingerare
Identificare
│
A. Descompunere
│După diluare teste pozitive pentru CO(2) și
│metanol
B. Punct de topire 17°C
│
Punct de fierbere
│172°C cu descompunere
C. Densitate 20°C
│Aproximativ 1,25 g/cmc
D. Spectru infraroșu
│Maxim la 1 156 și 1 832 cm^-1
Puritate
│
Carbonat de dimetil
│Nu mai mult de 0,2 %
Total cloruri
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 249 NITRIT DE POTASIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Nitrit de potasiu
Iesce
│231-832-4
Formulă chimică
│KNO(2)
Masă moleculară
│85,11
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 95 % raportat la
│substanța anhidră (*5)
Descriere
│Granule higroscopice, albe sau galben deschis
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru nitrit
│
și potasiu
│
B. pH-ul unei soluții 5 %:
│Nu mai puțin de 6,0 și nu mai mult de 9,0
(*5) La etichetarea cu mențiunea "pentru uz alimentar", nitritul poate fi vândut numai
în amestec cu sare sau cu un substituent al sării.
Puritate
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 3 % după uscare timp de 4 ore
│peste gel de siliciu
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 250 NITRIT DE SODIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Nitrit de sodiu
Iesce
│231-555-9
Formulă chimică
│NaNO(2)
Masă moleculară
│69,00
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97 % raportat la
│substanța anhidră (*6)
Descriere
│Pulbere cristalină albă sau prisme gălbui
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru nitrit și
│
sodiu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,25 % după uscare peste gel de
│siliciu timp de 4 ore
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
(*6) La etichetarea cu mențiunea "pentru uz alimentar", nitritul poate fi vândut numai
în amestec cu sare sau cu un substituent al sării.
E 251 NITRAT DE SODIU
1. NITRAT DE SODIU SOLID
│
Sinonime
│Salpetru de Chile
│Salpetru cubic
Definiție
│
Denumire chimică
│Nitrat de sodiu
Iesce
│231-554-3
Formulă chimică
│NaNO(3)
Masă moleculară
│85,00
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % după uscare
Descriere
│Pulbere cristalină albă, ușor higroscopică
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru nitrat și
│
sodiu
│
B. pH-ul unei soluții 5 %
│Nu mai puțin de 5,5 și nu mai mult de 8,3
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 2 % după uscare la 105°C timp
│de 4 ore
Nitriți
│Nu mai mult de 30 mg/Kg exprimat ca NaNO(2)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/Kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/Kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
E 251 NITRAT DE SODIU
2. NITRAT DE SODIU LICHID
│
Definiție
│Nitratul de sodiu lichid este soluție apoasă de
│nitrat de sodiu obținută direct din reacția
│chimică între hidroxidul de sodiu și acidul
│azotic în cantități stoechiometrice, fără
│cristalizare ulterioară. Formele standardizate
│preparate din nitratul de sodiu lichid care
│îndeplinesc aceste specificații pot conține acid
│azotic în exces, dacă aceasta este clar menționată
│pe etichetă.
Denumire chimică
│Nitrat de sodiu
Iesce
│231-554-3
Formulă chimică
│NaNO(3)
Masă moleculară
│85,00
Compoziție
│Conținut între 33,5 % și 40,0 % de NaNO(3)
Descriere
│Lichid limpede, incolor
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru nitrat și
│
sodiu
│
B. Ph
│Nu mai puțin 1,5 și nu mai mult de 3,5
Puritate
│
Acid azotic liber
│Nu mai mult de 0,01 %
Nitriți
│Nu mai mult de 10 mg/Kg exprimat ca NaNO(2)
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
Plumb Nu mai mult de 1 mg/Kg
│
Mercur Nu mai mult de 0,3 mg/Kg
│
Prezenta specificație se referă la
│
o soluție apoasă de 35 %
│
E 252 NITRAT DE POTASIU
Sinonime
│Salpetru de Chile
│Salpetru cubic
Definiție
│
Denumire chimică
│Nitrat de potasiu
Iesce
│231-818-8
Formulă chimică
│KNO(3)
Masă moleculară
│101,11
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere cristalină albă sau prisme transparente
│cu gust răcoritor, sărat, înțepător
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru nitrat și
│
potasiu
│
B. pH-ul unei soluții 5 %
│Nu mai puțin de 4,5 și nu mai mult de 8,5
Puritate
│
Pierdere prin uscare
│Nu mai mult de 1 % după uscare la 105°C timp
│de 4 ore
Nitriți
│Nu mai mult de 20 mg/kg exprimat ca KNO(2)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 260 ACID ACETIC
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid acetic
│Acid etanoic
Iesce
│200-580-7
Formulă chimică
│C(2)H(4)O(2)
Masă moleculară
│60,05
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,8 %
│
Descriere
│Lichid limpede incolor având miros înțepător
│caracteristic
Identificare
│
A. Punct de fierbere
│118°C la presiune de 760mm (coloană de mercur)
B. Gravitație specifică
│Aproximativ 1,049
C. O soluție de 1 la 3 prezintă
│
teste pozitive pentru acetat
│
D. Punct de solidificare
│Nu mai puțin de 14,5°C
Puritate
│
Reziduu nevolatil
│Nu mai mult de 100 mg/kg
Acid formic, formați și alte
│Nu mai mult de 1000 mg/kg exprimate ca acid
substanțe oxidabile
│formic
Substanțe ușor oxidabile
│Se diluează 2 ml de probă într-un recipient
│prevăzut cu dop de sticlă cu 10 ml apă și se
│adaugă 0,1 ml de 0,1 N permanganat de
│potasiu. Culoarea roz nu se schimbă în brun
│timp de 30 minute
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 261 ACETAT DE POTASIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Acetat de potasiu
Iesce
│204-822-2
Formulă chimică
│C(2)H(3)O(2)K
Masă moleculară
│98,14
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale incolore delicvescente sau pulbere
│cristalină albă, inodoră sau cu miros slab acetic
Identificare
│
A. pH-ul unei soluții apoase 5 %
│Nu mai puțin de 7,5 și nu mai mult de 9,0
B. Teste pozitive pentru acetat
│
și potasiu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 8 % după uscare la 150°C timp
│de 2 ore
Acid formic, formați și alte
│Nu mai mult de 1 000 mg/kg exprimate ca
substanțe oxidabile
│acid formic
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 262 (i) ACETAT DE SODIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Acetat de sodiu
Iesce
│204-823-8
Formulă chimică
│C(2)H(3)NaO(2) x nH(2)O (n = 0 sau 3)
Masă moleculară
│Anhidru:
82,03
│Trihidrat:
136,08
Compoziție
│Conținut (atât pentru anhidră, cât și pentru
│forma trihidrat) nu mai puțin de 98,5 % raportat
│la substanța anhidră
Descriere
│Anhidru: pulbere granulată albă, inodoră,
│higroscopică
│Trihidrat: cristale incolore transparente sau
│pulbere cristalină granulată, inodoră sau cu miros
│slab acetic. Efluorescență în aer cald, uscat
Identificare
│
A. pH-ul unei soluții apoase 1 %
│Nu mai puțin de 8,0 și nu mai mult de 9,5
B. Teste pozitive pentru acetat și
│
sodiu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Anhidru: Nu mai mult de 2 % (120°C, 4 ore)
│Trihidrat: Între 36 și 42 % (120°C, 4 ore)
Acid formic, formați și alte
│Nu mai mult de 1 000 mg/kg exprimate ca
substanțe oxidabile
│acid formic
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 262 (îi) DIACETAT DE SODIU
Definiție
│Diacetatul de sodiu este un compus molecular al
│acetatului de sodiu cu acidul acetic
Denumire chimică
│Hidrogendiacetat de sodiu
Iesce
│204-814-9
Formulă chimică
│C(4)H(7)NaO(4) x nH(2)O (n = 0 sau 3)
Masă moleculară
│142,09 (anhidru)
Compoziție
│Conținut de 39-41 % acid acetic liber și 58-60 %
│acetat de sodiu
Descriere
│Solid cristalin alb, higroscopic, cu miros acetic
Identificare
│
A. pH-ul unei soluții apoase 10 %
│Nu mai puțin de 4,5 și nu mai mult de 5,0
B. Teste pozitive pentru acetat și
│
sodiu
│
Puritate
│
Conținut de apă
│Nu mai puțin de 2 % (metoda Karl Fisher)
Acid formic, formați și alte
│Nu mai mult de 1 000 mg/kg exprimate
substanțe oxidabile ca acid formic
│
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 263 ACETAT DE CALCIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Acetat de calciu
Iesce
│200-540-9
Formulă chimică
│Anhidru: C(4)H(6)O(4)Ca
│Monohidrat: C(4)H(6)O(4)Ca x H(2)O
Masă moleculară
│Anhidru: 158,17
│Monohidrat: 176,18
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Acetatul de calciu anhidru este un solid
│cristalin alb, higroscopic, voluminos, cu gust
│ușor amar. Poate prezenta un miros slab de acid
│acetic. Monohidratul poate fi sub formă de ace,
│granule sau pulbere
Identificare
│
A. pH-ul unei soluții apoase 10 %
│Nu mai puțin de 6,0 și nu mai mult de 9,0
B. Teste pozitive pentru acetat și
│
calciu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 11 % după uscare (155°C la
│greutate constantă, pentru monohidrat)
Substanțe insolubile în apă
│Nu mai mult de 0,3 %
Acid formic, formați și alte
│Nu mai mult de 1 000 mg/kg exprimate
substanțe oxidabile
│ca acid formic
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 270 ACID LACTIC
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid lactic
│Acid 2-hidroxipropionic
│Acid 1-hidroxietan-1-carboxilic
Iesce
│200-018-0
Formulă chimică
│C(3)H(6)O(3)
Masă moleculară
│90,08
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 76 % și nu mai mult
│de 84 %
Descriere
│Lichid vâscos incolor sau gălbui, aproape inodor,
│cu gust acid constituit dintr-un amestec de acid
│lactic [C(3)H(6)O(3)] și lactat de acid lactic
│[C(6)H(10)O(5)].
│Se obține prin fermentarea lactică a zaharurilor
│sau se prepară sintetic
Notă: Acidul lactic este hidroscopic│
și când este concentrat prin
│
fierbere se condensează pentru a
│
forma lactatul acidului lactic, care│
prin diluare și încălzire
│
hidrolizează în acid lactic
│
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru lactat
│
Puritate
│
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,1 %
Cloruri
│Nu mai mult de 0,2 %
Sulfați
│Nu mai mult de 0,25 %
Fier
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Notă: Această specificație se referă│
la o soluție apoasă 80 %; pentru
│
soluții apoase mai slabe se
│
calculează valori corespunzătoare
│
conținutului lor de acid lactic
│
E 280 ACID PROPIONIC
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid propionic
│Acid propanoic
Iesce
│201-176-3
Formulă chimică
│C(3)H(6)O(2)
Masă moleculară
│74,08
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,5 %
Descriere
│Lichid uleios, incolor sau slab gălbui, cu miros
│ușor înțepător
Identificare
│
A. Punctul de topire
│- 22°C
B. Interval de distilare
│138,5°C - 142,5°C
Puritate
│
Reziduu nevolatil
│Nu mai mic de 0,01 % după uscare la 140°C la
│greutate constantă
Aldehide
│Nu mai mult de 0,1 % exprimate ca formaldehidă
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 281 PROPIONAT DE SODIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Propionat de sodiu
│Propanoat de sodiu
Iesce
│205-290-4
Formulă chimică
│C(3)H(5)O(2)Na
Masă moleculară
│96,06
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 %, după uscare timp
│de 2 ore la 105°C
Descriere
│Pulbere cristalină albă, higroscopică sau pulbere
│albă fină
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru propionate │
și sodiu
│
B. pH-ul unei soluții apoase 10 %
│Nu mai puțin de 7,5 și nu mai mult de 10,5
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 4 %, determinat prin uscare timp
│de 2 ore la 105°C
Substanțe insolubile în apă
│Nu mai mult de 0,1 %
Fier
│Nu mai mult de 50 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 282 PROPIONAT DE CALCIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Propionat de calciu
Iesce
│223-795-8
Formulă chimică
│C(6)H(10)O(4)Ca
Masă moleculară
│186,22
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 %, după uscare timp
│de 2 ore la 105°C
Descriere
│Pulbere cristalină albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru propinat și│
calciu
│
B. pH-ul unei soluții apoase 10 %
│Între 6,0 și 9,0
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 4 %, determinat prin uscare timp
│de 2 ore la 105°C
Substanțe insolubile în apă
│Nu mai mult de 0,3 %
Fier
│Nu mai mult de 50 mg/kg
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 283 PROPIONAT DE POTASIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Propionat de potasiu
│Propanoat de potasiu
Iesce
│206-323-5
Formulă chimică
│C(3)H(5)KO(2)
Masă moleculară
│112,17
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 %, după uscare timp
│de 2 ore la 105°C
Descriere
│Pulbere cristalină albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru propionat
│
și potasiu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 4 %, determinat prin uscare timp
│de 2 ore la 105°C
Substanțe insolubile în apă
│Nu mai mult de 0,3 %
Fier
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 284 ACID BORIC
Sinonime
│Acid boracic
│Acid ortoboric
│Borofax
Definiție
│
Iesce
│233-139-2
Formulă chimică
│H(3)BO(3)
Masă moleculară
│61,84
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,5 %
Descriere
│Cristale transparente incolore, inodore sau
│granule albe sau pulbere albă ușor uleioase la
│atingere; în stare naturală apare sub formă de
│sasolit mineral
Identificare
│
A. Punct de topire
│La aproximativ 171°C B. Arde cu flacără verde
C. pH-ul unei soluții apoase 3,3 %
│Între 3,8 și 4,8
Puritate
│
Peroxizi
│Nu se colorează la adăugare soluție KI
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 285 TETRABORAT DE SODIU (BORAX)
Sinonime
│Borat de sodiu
Definiție
│
Denumire chimică
│Tetraborat de sodiu
│Biborat de sodiu
│Piroborat de sodiu
│Tetraborat anhidru
Iesce
│215-540-4
Formulă chimică
│Na(2)B(4)O(7)
│Na(2)B(4)O(7) x 10H(2)O
Masă moleculară
│201,27
Descriere
│Pulbere sau foi asemănătoare cu sticlă ce devin
│opace prin expunerea la aer; greu solubil în apă
Identificare
│
A. Interval de topire
│Între 171°C și 175°C cu descompunere
Puritate
│
Peroxizi
│Nu se colorează la adăugarea unei soluții de KI
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 290 DIOXID DE CARBON
Sinonime
│Gaz de acid carbonic
│Gheață uscată (forma solidă)
│Anhidridă carbonică
Definiție
│
Denumire chimică
│Dioxid de carbon
Iesce
│204-696-9
Formulă chimică
│CO(2)
Masă moleculară
│44,01
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % v/v pe bază
│gazoasă
Descriere
│Gaz incolor în condiții de mediu normale, cu
│miros ușor înțepător. Dioxidul de carbon
│comercial este transportat și manevrat sub
│formă de lichid în cilindri sub presiune sau
│sisteme de depozitare în vrac sau în blocuri
│solide comprimate de "gheață uscată".
│Formele solide (gheață uscată) conțin de
│obicei aditivi, ca propilen glicol sau ulei
│mineral, ca agenți de legătură
Identificare
│
A. Precipitare (formarea
│Dacă se introduce o cantitate de probă într-o
precipitatului)
│soluție de hidroxid de bariu, se obține un
│precipitat alb care se dizolvă cu efervescență în
│acid acetic diluat
Puritate
│
Aciditate
│Barbotarea a 915 ml de gaz în 50 ml de apă fiartă
│proaspăt nu trebuie să mărească aciditatea
│acesteia față de metilorange în comparație cu 50
│ml apă fiartă proaspăt la care s-a adăugat 1 ml
│acid clorhidric (0,01 N)
Substanțe reductoare, fosfură și
│Barbotarea a 915 ml de gaz în 25 ml reactiv de
sulfură de hidrogen
│nitrat de argint amoniacal la care s-a adăugat 3ml
│amoniac
nu trebuie să tulbure sau să
│înnegrească această soluții
Monoxid de carbon
│Nu mai mult de 10 f2æl/l
Conținut de ulei
│Nu mai mult de 0,1 mg/l
E 296 ACID MALIC
Sinonime
│DL-Acid malic, acid pomalic
Definiție
│
Denumire chimică
│DL-Acid malic, acid hidroxibutandioic, acid
│hidroxisuccinic
Iesce
│230-022-8
Formulă chimică
│C(4)H(6)O(5)
Masă moleculară
│134,09
Compoziție
│Conținut nu mai mult de 99,0 %
Descriere
│Pulbere cristalină sau granule albe sau aproape
│albe
Identificare
│
A. Intervalul de topire între
│
127°C -132°C
│
B. Test pozitiv pentru malat
│
C. Soluțiile acestei substanțe sunt │
inactive din punct de vedere optic
│
la toate concentrațiile
│
Puritate
│
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,1 %
Acid fumaric
│Nu mai mult de 1,0 %
Acid maleic
│Nu mai mult de 0,05 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 297 ACID FUMARIC
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid trans-butendioic,
│acid tans-1,2-etilen-dicarboxilic
Iesce
│203-743-0
Formulă chimică
│C(4)H(4)O(4)
Masă moleculară
│116,07
Compoziție
│Conținut nu mai mult 99,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere cristalină sau granule albe
Identificare
│
A. Intervalul de topire
│286°C-302°C (capilar închis, încălzire rapidă)
B. Teste pozitive pentru legături
│
duble și pentru acidul
│
1,2-dicarboxilic
│
C. pH-ul unei soluții 0,05 % la 25°C│3,0-3,2
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,5 % (120°C, 4h)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,1 %
Acid maleic
│Nu mai mult de 0,1 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 300 ACID ASCORBIC
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid L-ascorbic
│Acid ascorbic
│2,3-didehidro-L-treo-hexono-1,4-lactonă
│3-ceto-L-gulofuranolactonă
Iesce
│200-066-2
Formulă chimică
│C(6)H(8)O(6)
Masă moleculară
│176,13
Compoziție
│Acidul ascorbic, după uscare într-un desicator
│pentru vid cu acid sulfuric timp de 24 de ore,
│conține nu mai puțin de 99 % C(6)H(8)O(6)
Descriere
│Solid cristalin alb sau galben pal, inodor
Identificare
│
A. Interval de topire
│Între 189°C - 193°C cu descompunere
B. Teste pozitive pentru acid
│
ascorbic
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,4 %, după uscare într-un
│desicator cu vid cu acid sulfuric timp de 24 de
│ore
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,1 %
Rotație specifică
│[f2α]^20(D) între +20,5° și +21,5°(10 % g/v soluție
│apoasă)
pH-ul unei soluții apoase 2 %
│Între 2,4 și 2,8
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 301 ASCORBAT DE SODIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Ascorbat de sodiu
│L-ascorbat de sodiu
│2,3-didehidro-L-treo-hexono-1,4-lactonă enolat
│de sodiu
│3-ceto-L-gulofurano-lactonă enolat de sodiu
Iesce
│205-126-1
Formulă chimică
│C(6)H(7)O(6)Na
Masă moleculară
│198,11
Compoziție
│Ascorbatul de sodiu, după uscare într-un
│desicator cu vid cu acid sulfuric timp de 24 de
│ore, conține nu mai puțin de 99 % C(6)H(7)O(6)Na
Descriere
│Solid cristalin alb sau aproape alb, inodor, care
│se închide la culoare prin expunere la lumină
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru ascorbat
│
și sodiu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,25 %, după uscare într-un
│desicator cu vid cu acid sulfuric timp de 24 de
│ore
Rotație specifică
│[f2α]^20(D) între + 103° și + 106° (10 % g/v soluție
│apoasă)
pH-ul unei soluții apoase 10 %
│Între 6,5 și 8,0
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 302 ASCORBAT DE CALCIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Ascorbat de calciu dihidratat
│Sare de calciu a 2,3-didehidro-L-treo-hexono-
│1,4-lactonă dihidrat
Iesce
│227-261-5
Formulă chimică
│C(12)H(14)O(12)Ca x 2H(2)O
Masă moleculară
│426,35
Compoziție
│Conținut nu mai puțin 98 % raportat la substanța
│fără materii volatile
Descriere
│Pulbere cristalină albă spre galben cenusiu
│deschis, inodoră
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru ascorbat
│
și calciu
│
Puritate
│
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Rotație specifică
│[f2α]^20(D) între +95° și +97° (5 % g/v soluție
│apoasă)
pH-ul unei soluții apoase 10 %
│Între 6,0 și 7,5
Substantă volatilă
│Nu mai mult de 0,3 % determinat prin uscare la
│temperatura camerei timp de 24 ore într-un
│desicator conținând acid sulfuric sau pentoxid de
│fosfor
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 304 (i) PALMITAT DE ASCORBIL
Definiție
│
Denumire chimică
│Palmitat de ascorbil
│Palmitat de L-ascorbil
│2,3-didehidro-L-treo-hexono-1,4-lactonă-6-
│palmitat
│6-palmitoil-3-ceto-L-gulofuranolactonă
Iesce
│205-305-4
Formulă chimică
│C(22)H(38)O(7)
Masă moleculară
│414,55
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98 % raportat la
│substanța uscată
Descriere
│Solid alb sau alb-gălbui cu miros de citrice
Identificare
│
A. Interval de topire
│Între 107°C și 117°C
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 2,0 % după uscare într-un cuptor
│cu vid la 56°C și 60°C timp de o oră
Cenușă sulfată
│Nu mai mult de 0,1 %
Rotație specifică
│[f2α]^20(D) între 21° și 24° (5 % g/v soluție
│apoasă)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 304 (îi) STEARAT DE ASCORBIL
Definiție
│
Denumire chimică
│Stearat de ascorbil
│Stearat de L-ascorbil
│2,3-didehidro-L-treo-hexono-1,4-lactonă-6-
│stearat
│6-stearoil-3-ceto-L-gulofuranolactonă
Iesce
│246-944-9
Formulă chimică
│C(24)H(42)O(7)
Masă moleculară
│442,6
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98 %
Descriere
│Solid alb sau alb-gălbui cu miros de citrice
Identificare
│
A. Punct de topire
│Aproximativ 116°C
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 2,0 % după uscare într-un cuptor
│cu vid la 56°C - 60°C timp de o oră
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,1 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 306 EXTRACT BOGAT ÎN TOCOFEROL
Definiție
│Produs obținut prin distilarea în vid cu vapori
│de apă a produselor oleaginoase comestibile,
│conținând tocoferoli și tocotrienoli concentrați
│Conține tocoferoli cum ar fi d-f2α-, d-â-, d-ă- și
│d-sigma-tocoferol
Masă moleculară
│430,71 (d-f2α-tocoferol)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 34 % din tocoferoli
│totali
Descriere
│Ulei vâscos limpede roșu-brun spre roșu, având
│un miros și gust caracteristice. Poate prezenta o
│ușoară separare de constituenți parafinoși sub
│formă microcristalină
Identificare
│
A. Prim metoda adecvată gaz-lichid
│
cromatografică
│
B. Teste de solubilitate
│Insolubil în apă. Solubil în etanol. Miscibil în
│eter
Puritate
│
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,1 %
Rotație specifică
│[f2α]^20(D) nu mai puțin de + 20°
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
307 ALFA-TOCOFEROL
Sinonime
│DL-f2α-Tocoferol
Definiție
│
Denumire chimică
│DL-5,7,8-trimetiltocol
│DL-2,5,7,8-tetrametil-2-(4',8',12'-
│trimetiltridecil)-6-cromanol
Iesce
│233-466-0
Formulă chimică
│C(29)H(50)O(2)
Masa moleculară
│430,71
Compoziție
│Nu mai puțin de 96 %
Descriere
│Ulei vâscos, limpede, aproape inodor, de culoare
│gălbuie spre chihlimbar, care se oxidează și se
│închide la culoare la expunere la aer sau lumină
Identificare
│
A. Test de solubilitate
│Insolubil în apă, ușor solubil în etanol,
│miscibil în eter
B. Spectrofotometrie
│În etanol absolut, absorbția maximă este de
│aproximativ 292 nm
Puritate
│
Indice de refracție
│n^20(D) 1,503 - 1,507
Absorbție specifică E^1 %(1 cm)
│E^1 %(1 cm) (292 nm) 72 până la 76 (0,01 g în
în etanol
│200 ml de etanol absolut)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,1 %
Rotație specifică
│[f2α]^25(D)0° ± 0,05° (soluție 1:10 în cloroform)
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 308 GAMA-TOCOFEROL
Sinonime
│dl-f2ă-tocoferol
Definiție
│
Denumire chimică
│2,7,8-trimetil-2-(4',8',12'-trimetiltridecil)-6-
│cromanol
Iesce
│231-523-4
Formulă chimică
│C(28)H(48)O(2)
Masă moleculară
│416,69
Compoziție
│Conținut nu mai puțin 97 de %
Descriere
│Ulei vâscos limpede, galben deschis care
│oxidează și se închide la culoare prin
│expunere la aer sau lumină
Identificare
│
A. Spectrometrie
│Absorbție maximă în etanol pur la aproximativ
│298 nm și 257 nm
Puritate
│
Absorbție specifică E^1 %(1 cm)
│E^1 %(1 cm) (298 nm) între 91 și 97
în etanol
│E^1 %(1 cm) (257 nm) între 5,0 și 8,0
Indice de refracție
│n^209(D) 1,503 - 1,507
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,1 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 309 DELTA-TOCOFEROL
Definiție
│
Denumire chimică
│2,8-dimetil-2-(4',8',12'-trimetiltridecil)-6-
│cromanol
Iesce
│204-299-0
Formulă chimică
│C(27)H(46)O(2)
Masă moleculară
│402,7
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97 %
Descriere
│Ulei vâscos, limpede, gălben deschis sau
│portocaliu care oxidează și se închide
│la culoare prin expunere la aer sau lumină
Identificare
│
A. Spectrometrie
│Absorbție maximă în etanol pur la aproximativ
│298 nm și 257 nm
Puritate
│
Absorbție specifică E^ 1 %(1 cm)
│E^1 %(1 cm) (298 nm) între 89 și 95
în etanol
│E^1 %(1 cm) (257 nm) între 3,0 și 6,0
Indice de refracție
│n^20(D) 1,500-1,504
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,1 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 310 GALAT DE PROPIL
Definiție
│
Denumire chimică
│Galat de propil
│Ester propilic al acidului galic
│ester n-propilic al acidului 3,4,5-
│trihidroxibenzoic
Iesce
│204-498-2
Formulă chimică
│C(10)H(12)O(5)
Masă moleculară
│212,20
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Solid cristalin, alb spre alb crem, inodor
Identificare
│
A. Teste de solubilitate
│Ușor solubil în apă, solubil complet în etanol,
│eter și propan-1,2-diol
B. Interval de topire
│Între 146°C - 150°C după uscare la 110°C timp
│de 4 ore
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 1,0 % (110°C, 4 ore)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,1 %
Acid liber
│Nu mai mult de 0,5 % (ca acid galic)
Compus organic clorurat
│Nu mai mult de 100 mg/kg (ca Cl)
Absorbție specifică E^1 %(1 cm) în
│E^1 %(1 cm) (275 nm) nu mai puțin de 485 și nu
etanol
│mai mult de 520
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 311 GALAT DE OCTIL
Definiție
│
Denumire chimică
│Galat de octil
│Ester octilic al acidului galic
│Ester n-octilic al acidului
│3,4,5-trihidroxibenzoic
Iesce
│213-853-0
Formulă chimică
│C(15)H(22)O(5)
Masă moleculară
│282,34
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98 % după uscare la
│90°C timp de 6 ore
Descriere
│Solid inodor alb spre alb crem
Identificare
│
A. Teste de solubilitate
│Ușor solubil în apă, solubil complet în etanol,
│eter și propan-1,2-diol
B. Interval de topire
│Între 99°C - 102°C după uscare la 90°C timp
│de 6 ore
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,5 % (90°C, 6 ore)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,05 %
Acid liber
│Nu mai mult de 0,5 % (ca acid galic)
Compus organic clorurat
│Nu mai mult de 100 mg/kg (ca Cl)
Absorbție specifică E^1 %(1 cm) în
│E^1 %(1 cm) (275 nm) nu mai puțin de 375 și nu mai
etanol
│mult de 390
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 312 GALAT DE DODECIL
Sinonime
│Galat de lauril
Definiție
│
Denumire chimică
│Galat de dodecil
│ester n-dodecilic (sau laurilic) al acidului
│3,4,5-trihidroxibenzoic
│ester dodecilic al acidului galic
Iesce
│214-620-6
Formulă chimică
│C(19)H(30)O(5)
Masă moleculară
│338,45
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98 % după uscare la
│90°C timp de 6 ore
Descriere
│Solid alb sau alb crem, inodor
Identificare
│
A. Teste de solubilitate
│Insolubil în apă, solubil complet în etanol, eter
B. Interval de topire
│Între 95°C - 98°C după uscare la 90°C timp de
│6 ore
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,5 % (90°C, 6 ore)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 100 mg/kg (ca Cl)
Absorbție specifică E^1 %(1 cm) în
│E^1 %(1 cm)(275 nm) nu mai puțin de 300 și nu mai
etanol
│mult de 325
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 30 mg/kg
E 315 ACID ERITHORBIC
Sinonime
│Acid izoascorbic
Acid D-araboascorbic
│
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid D-eritro-hexenic-2-f2ă-lactonă
│Acid izoascorbic
│Acid D-izoascorbic
Iesce
│201-928-0
Formulă chimică
│C(6)H(8)O(6)
Greutate moleculară
│176,13
Compoziție
│Nu mai puțin 98 % raportat la substanța anhidră
Descriere
│Solid cristalin, de culoare alb spre gălbui,
│care se închide treptat la culoare la expunere la
│lumină
Identificare
│
A. Interval de topire
│Aproximativ 164°C - 172°C, cu descompunere
B. Test pozitiv la acid ascorbic
│
prin reacția de culoare
│
Puritate
│
Pierderi la uscare
│Nu mai mult de 0,4 % după uscare la presiune
│redusă pe silicagel timp de 3 ore
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,3 %
Rotație specifică
│[f2α]^25(D)10 % (g/v) soluție apoasă între - 16,5°
│până la - 18,0°
Oxalt
│Într-o soluție de 1 g în 10 ml de apă, se adaugă
│2 picături de acid acetic glacial și 5 ml de
│soluție de acetat de calciu 10 %. Soluția trebuie
│să rămână limpede
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 316 ERITORBAT DE SODIU
Sinonime
│Izoascorbat de sodiu
Definiție
│
Denumire chimică
│Izoascorbat de sodiu
│Acid D-izoascorbic de sodiu
│Sare de sodiu de 2,3-didehidro-D-erithrohexono-
│1,4-lactonă
│3-ceto-D-gulofurano-lactonă enolat de sodiu
│monohidrat
Iesce
│228-973-9
Formulă chimică
│C(6)H(7)O(6)Na x H(2)O
Masă moleculară
│216,13
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98 % după uscare într-un
│desicator cu vid cu acid sulfuric timp de 24 de
│ore exprimat pe bază de monohidrat
Descriere
│Solid cristalin alb
Identificare
│
A. Teste de solubilitate
│Complet solubil în apă, ușor solubil în etanol
B. Test pozitiv pentru acid
│
ascorbic/reacție de culoare
│
C. Test pozitiv pentru sodiu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,25 % după uscare într-un
│desicator cu vid cu acid sulfuric timp de 24 de
│ore
Rotație specifică
│[f2α]^25(D)10 % (g/v) soluție apoasă între +95° și
pH-ul unei soluții apoase 10 %
│+98°
│5,5 la 8,0
Oxalat
│La o soluție de 1 g în 10 ml apă se adaugă 2
│picături de acid acetic glacial și 5 ml soluție
│10 % acetat de calciu. Soluția trebuie să rămână
│limpede
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 319 BUTILHIDROCHINONĂ TERȚIARĂ (TBHQ)
Sinonime
│TBHQ
Definiție
│
Denumiri chimice
│terț-butil-1,4-benzendiol
│2-(1,1-dimetiletil)-1,4-benzendiol
Iesce
│217-752-2
Formulă chimică
│C(10)H(14)O(2)
Masă moleculară
│166,22
Compoziție
│Nu mai puțin de 99 % C(10)H(14)O(2)
Descriere
│Solid cristalin, de culoare albă, cu miros
│caracteristic
Identificare
│
A. Solubilitate
│Practic insolubil în apă, solubil în etanol
B. Punct de topire
│Nu mai puțin de 126,5°C
C. Compuși fenolici
│Se dizolvă aproximativ 5mg probă în 10 ml
│methanol și se adaugă 10,5 ml soluție de
│dimetilamină (1:4). Apare o culoare roșie spre roz
Puritate
│
Terț-butil-p-benzochinonă
│Nu mai mult de 0,2 %
2,5-di-terț-butilhidrochinonă
│Nu mai mult de 0,2 %
Hidroxichinonă
│Nu mai mult de 0,1 %
Toluen
│Nu mai mult de 25 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 320 BUTILHIDROXIANISOL (BHA)
Sinonime
│BHA
Definiție
│
Denumire chimică
│3-terț-butil-4-hidroxianisol
│Un amestec de 2-terț-butil-4-hidroxianisol și 3-
│terț-butil-4-hidroxianisol
Iesce
│246-563-8
Formulă chimică
│C(11)H(16)O(2)
Masă moleculară
│180,25
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98,5 % de C(11)H(16)O(2)
│și conținut nu mai puțin de 85 % de izomer 3-
│terț-butil-4-hidroxianisol
Descriere
│Cristale albe sau ușor gălbui sau solid cu
│aspect de ceară, cu un ușor miros aromatic
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubil în apă, complet solubil în etanol
B. Intervalul de topire
│Între 48°C și 63°C
C. Reacție de culoare
│Trece testul pentru grupările fenol
Puritate
│
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,05 % după calcinare la 800 ±
│25°C
Impurități fenolice
│Nu mai mult de 0,5 %
Absorbție specifică E^1 %(1 cm)
│E^1 %(1 cm)(290 nm) nu mai puțin de 190 și nu mai
│mult de 210
Absorbție specifică E^1 %(1 cm)
│E^1 %(1 cm)(228 nm) nu mai puțin de 326 și nu mai
│mult de 345
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 321 BUTILHIDROXITOLUEN (BHT)
Sinonime
│BHT
Definiție
│
Denumire chimică
│2,6-diterț-butil-p-cresol
│4-metil-2,6-diterț-butilfenol
Iesce
│204-881-4
Formulă chimică
│C(15)H(24)O
Masă moleculară
│220,36
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 %
Descriere
│Solid cristalin alb, sau sub forma de fulgi,
│inodor sau cu miros caracteristic slab aromatic
Identificare
│
A. Teste de solubilitate
│Insolubil în apă și propan- 1,2-diol
│Complet solubil în etanol
B. Punct de topire
│La 70°C
C. Absorbanță maximă
│Absorbția în intervalul 230-320 nm a unui strat
│de 2 cm de soluție 1 la 100 000 în etanol anhidru
│prezintă un maxim numai la 278 nm
Puritate
│
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,005 %
Impurități fenolice
│Nu mai mult de 0,5 %
Absorbție specifică E^1 %(1 cm)
│E^1 %(1 cm)(278 nm) cel puțin 81 și cel mult 88
în etanol
│
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 322 LECITINE
Sinonime
│Fosfatide
│Fosfolipide
Definiție
│Lecitinele sunt amestecuri sau fracțiuni de
│fosfatide obținute prin procedee fizice din
│produsele alimentare de origine animală sau
│vegetală; acestea includ și produse hidrolizate
│obținute prin utilizarea enzimelor inofensive și
│corespunzătoare. Produsul final nu trebuie să
│prezinte urme ale activității reziduale a
│enzimei.
│Lecitinele pot fi ușor decolorate în mediu
│apos cu ajutorul peroxidului de hidrogen.
│Această oxidare nu trebuie să modifice
│chimic fosfatidele de lecitină
Iesce
│232-307-2
Compoziție
│- lecitine: nu mai puțin de 60,0 % substanțe
│insolubile în acetonă
│- lecitine hidrolizate: nu mai puțin de 56,0 %
│substanțe insolubile în acetonă
Descriere
│- lecitine: lichid sau semilichid vâscos sau
│pulbere de culoare brună
│- lecitine hidrolizate: lichid vâscos sau pastă
│de culoare brun deschis spre brun
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru colină,
│
fosfor și acizi grași
│
B. Test pentru lecitina hidrolizată │Se adaugă 500 ml apă (30°C - 35°C) într-un
│pahar de laborator de 800 ml. Apoi se adaugă
│încet 50 ml probă cu amestecare continuă.
│Lecitina hidrolizată formează o emulsie
│omogenă. Lecitina nehidrolizată formează o
│masă distinctă de aproximativ 50 g
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 2,0 %, determinat prin uscare la
│105°C timp de o oră
Substanță insolubilă în toluen
│Nu mai mult de 0,3 %
Indice de aciditate
│- lecitine: nu mai mult de 35 mg hidroxid de
│potasiu/g
│- lecitine hidrolizate: nu mai mult de 45 mg
│hidroxid de potasiu/g
Indice de peroxid
│Mai mică sau egală cu 10
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 325 LACTAT DE SODIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Lactat de sodiu
│2-hidroxipropanoat de sodiu
Iesce
│200-772-0
Formulă chimică
│C(3)H(5)NaO(3)
Masă moleculară
│112,06 (anhidru)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 57 % și nu mai mult de
│66 %
Descriere
│Lichid incolor, transparent
│Inodor sau cu miros caracteristic slab
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru lactat
│
B. Test pozitiv pentru sodiu
│
Puritate
│
Aciditate
│Nu mai mult de 0,5 % după uscare, exprimată ca
│acid lactic pH-ul unei soluții apoase 20 % 6,5 -
│7,5
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Substanțe reducătoare
│Nici o reducere a soluției Fehling
│
Notă:
│
Această specificație se referă la
│
o soluție apoasă 60 %
│
E 326 LACTAT DE POTASIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Lactat de potasiu
│2-hidroxipropanoat de potasiu
Iesce
│213-631-3
Formulă chimică
│C(3)H(5)O(3)K
Masă moleculară
│128,17 (anhidru)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 57 % și nu mai mult de
│66 %
Descriere
│Lichid limpede ușor vâscos, aproape inodor.
│Inodor sau cu miros caracteristic slab
Identificare
│
A. Combustie
│Se arde soluția de lactat de potasiu până se
│transformă în cenușă. Cenușa este alcalină și
│apare efervescență la adăugarea de acid
B. Reacție de culoare
│Introduceți 2 ml soluție de lactat de potasiu
│peste 5 ml soluție de catechină 1 la 100 în acid
│sulfuric. La zona de contact apare culoarea roșu
│aprins
C. Teste pozitive pentru potasiu
│
și lactat
│
Puritate
│
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Aciditate
│Se dizolvă 1g soluție de lactat de potasiu în
│20ml apă, se adaugă 3 picături de fenolftaleină
│ST și se titrează cu hidroxid de sodiu 0,1N. Nu
│sunt necesari mai mult de 0,2ml.
Substanțe reducătoare.
│Soluția de lactat de potasiu nu produce nici o
│reducere a soluției Fehling
│
Notă:
│
Această specificație se referă la o │
soluție apoasă 60 %
│
E 327 LACTAT DE CALCIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Dilactat de calciu
│Dilactat de calciu hidrat
│Sare de calciu a acidului 2-hidroxipropanoic
Iesce
│212-406-7
Formulă chimică
│[C(3)H(5)O(2)](2) Ca x nH(2)O (n = 0-5)
Masă moleculară
│218,22 (anhidru)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere cristalină sau granule albe aproape
│inodore
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru lactat și
│
calciu
│
B. Teste de solubilitate
│Solubil în apă și practic insolubil în etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Determinat prin uscare la 120°C timp de 4 ore:
│- anhidru: nu mai mult de 3,0 %
│- cu o moleculă de apă: nu mai mult de 8,0 %
│- cu 3 molecule de apă: nu mai mult de 20,0 %
│- cu 4,5 molecule de apă: nu mai mult de 27,0 %
Aciditate
│Nu mai mult de 0,5 % din substanța uscată
│exprimată ca acid lactic
Fluoruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimat ca fluor)
pH-ul unei soluții 5 %
│Între 6,0 - 8,0
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Substanțe reducătoare
│Nici o reducere a soluției Fehling
E 330 ACID CITRIC
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid citric
│Acid 2-hidroxi-1,2,3-propantricarboxilic
│Acid f2â-hidroxitricarbalitic
Iesce
│201-069-1
Formulă chimică
│(a) C(6)H(8)O(7) (anhidru)
│(b) C(6)H(8)O(7) x H(2)O (monohidrat)
Masă moleculară
│(a) 192,13 (anhidru)
│(b) 210,15 (monohidrat)
Compoziție
│Acidul citric există sub formă anhidră sau
│poate conține o moleculă de apă. Acidul citric
│conține nu mai puțin de 99,5 % C(6)H(8)O(7)
│calculat raportat la substanța anhidră.
Descriere
│Acidul citric este un solid cristalin alb sau
│incolor, inodor, având un gust acid puternic.
│Monohidratul este eflorescent
în aer uscat
Identificare
│
A. Teste de solubilitate
│Foarte solubil în apă; solubil complet în etanol;
│solubil în eter
Puritate
│
Conținut de apă
│Acidul citric anhidru conține nu mai mult de
│0,5 % apă; acidul citric monohidrat conține
│cel mult 8,8 % apă (metoda Karl Fischer)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,05 % după calcinare la 800 ±
│25°C
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg, exprimat ca acid
│oxalic, după uscare
Substanțe ușor carbonizabile
│Se încălzește la întuneric timp de o oră 1g de
│probă pulbere cu 10 ml acid sulfuric minim 98 %
│într-o baie de apă la 90°C. Soluția trebuie să
│aibă o culoare brun deschis (lichid de control K)
E 331 (i) CITRAT MONOSODIC
Sinonime
│Citrat monosodic
│Citrat de sodiu monobazic
Definiție
│
Denumire chimică
│Citrat monosodic
│Sare de sodiu a acidului 2-hidroxi-1,2,3-
│propantricarboxilic
Formulă chimică
│(a) C(6)H(7)O(7)Na (anhidru)
│(b) C(6)H(7)O(7)Na x H(2)O (monohidrat)
Masă moleculară
│(a) 214,11 (anhidru)
│(b) 232,23 (monohidrat)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere cristalină albă sau cristale incolore
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru citrat și
│
sodiu
│
Puritate
│
Pierdere prin uscare
│Determinată prin uscare la 180°C timp de 4 ore:
│- anhidru: nu mai mult de 1,0 %
│- monohidrat: nu mai mult de 8,8 %
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid
│oxalic, după uscare
pH-ul unei soluții apoase 1 %
│Între 3,5 + 3,8
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 331 (îi) CITRAT DISODIC
Sinonime
│Citrat disodic
│Citrat de sodiu dibasic
Definiție
│
Denumire chimică
│Citrat disodic
│Sare disodică a acidului 2-hidroxi-1,2,3-
│propantricarboxilic
│Sare disodică a acidului citric cu 1,5 molecule
│apă
Iesce
│205-623-3
Formulă chimică
│C(6)H(6)O(7)Na x 1,5 H(2)O
Masă moleculară
│263,11
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere cristalină albă sau cristale incolore
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru citrat și
│
sodiu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 13,0 % prin uscare la 180°C timp
│de 4 ore
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid
│oxalic, după uscare
pH-ul unei soluții apoase 1 %
│Între 4,9 și 5,2
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 331 (iii) CITRAT TRISODIC
Sinonime
│Citrat trisodic
│Citrat de sodiu tribazic
Definiție
│
Denumire chimică
│Citrat trisodic
│Sare trisodică a acidului 2-hidroxi-1,2,3-
│propantricarboxilic
│Sare trisodică a acidului citric, sub formă
│anhidră, dihidrată sau pentahidrată
Iesce
│200-675-3
Formulă chimică
│Anhidru: C(6)H(5)O(7)Na(3)
│Hidrat: C(6)H(5)O(7)Na(3) x nH(2)O (n = 2 sau 5)
Masă moleculară
│258,07 (anhidru)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│anhidră
Descriere
│Pulbere cristalină albă sau cristale incolore
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru citrat și
│
sodiu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Determinat prin uscare la 180°C timp de 4 ore:
│- anhidru: nu mai mult de 1,0 %
│- dihidrat: nu mai mult de 13,5 %
│- pentahidrat: nu mai mult de 30,3 %
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid
│oxalic, după uscare
pH-ul unei soluții apoase 5 %
│Între 7,5 - 9,0
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 332 (i) CITRAT MONOPOTASIC
Sinonime
│Citrat monopotasic
│Citrat de potasiu monobasic
Definiție
│
Denumire chimică
│Citrat monopotasic
│Sare monopotasică a acidului 2-hidroxi-1,2,3-
│propantricarboxilic
│Sare monopotasică anhidră a acidului citric
Iesce
│212-753-4
Formulă chimică
│C(6)H(7)O(7)K
Masă moleculară
│230,21
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere granulată, albă, higroscopică sau
│cristale transparente
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru citrat și
│
potasiu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 1,0 % determinat prin uscare la
│180°C timp de 4 ore
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid
│oxalic după uscare
pH-ul unei soluții apoase 1 %
│Între 3,5 - 3,8
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 332 (îi) CITRAT TRIPOTASIC
Sinonime
│Citrat tripotasic
│Citrat de potasiu tribazic
Definiție
│
Denumire chimică
│Citrat tripotasic
│Sare tripotasică a acidului 2-hidroxi-1,2,3-
│propantricarboxilic
│Sare tripotasică monohidrată a acidului citric
Iesce
│212-755-5
Formulă chimică
│C(6)H(5)O(7)K(3) x H(2)O
Masă moleculară
│324,42
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere granulată, albă, higroscopică sau
│cristale transparente
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru citrat și
│
potasiu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 6,0 % determinat prin uscare la
│180°C timp de 4 ore
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid
│oxalic după uscare
pH-ul unei soluții apoase 5 %
│Între 7,5 - 9,0
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 333 (i) CITRAT MONOCALCIC
Sinonime
│Citrat monocalcic
│Citrat de calciu monobasic
Definiție
│
Denumire chimică
│Citrat monocalcic
│Sare monocalcică a acidului 2-hidroxi-1,2,3-
│propantricarboxilic
│Sare monocalcico monohidrată a acidului citric
Formulă chimică
│[C(6)H(7)O(7)]2Ca x H(2)O
Masă moleculară
│440,32
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,5 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere fină albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru citrat și
│
calciu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 7,0 % determinat prin uscare la
│180°C timp de 4 ore
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid
│oxalic după uscare
pH-ul unei soluții apoase 1 %
│Între 3,2 - 3,5
Fluoruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Carbonați
│Dizolvarea a 1g citrat de calciu în 10ml acid
│clorhidric 2N nu trebuie să degaje mai mult
│decât câteva bule izolate
E 333 (îi) CITRAT DICALCIC
Sinonime
│Citrat dicalcic
│Citrat de calciu dibazic
Definiție
│
Denumire chimică
│Citrat dicalcic
│Sare dicalcică a acidului 2-hidroxi-1,2,3-
│propantricarboxilic
│Sare dicalcică trihidrată a acidului citric
Formulă chimică
│[C(6)H(7)O(7)]2Ca(2) x 3H(2)O
Masă moleculară
│530,42
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,5 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere fină albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru citrat și
│
calciu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 20,0 % determinat prin uscare la
│180°C timp de 4 ore
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid
│oxalic după uscare
Fluoruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Carbonați
│Dizolvarea a 1 g citrat de calciu în 10 ml acid
│clorhidric 2 N nu trebuie să degaje mai mult
│decât câteva bule izolate
E 333 (iii) CITRAT TRICALCIC
Sinonime
│Citrat tricalcic
│Citrat de calciu tribazic
Definiție
│
Denumire chimică
│Citrat tricalcic
│Sare tricalcică a acidului 2-hidroxi-1,2,3-
│propantricarboxilic
│Sare tricalcică tetrahidrată a acidului citric
Iesce
│212-391-7
Formulă chimică
│[C(6)H(6)O(7)]2C(a3) x 4H(2)O
Masă moleculară
│570,51
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,5 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere fină albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru citrat și
│
calciu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 14,0 % determinat prin uscare la
│180°C timp de 4 ore
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid
│oxalic după uscare
Fluoruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Carbonați
│Dizolvarea a 1 g citrat de calciu în 10 ml acid
│clorhidric 2 N nu trebuie să degaje mai mult
│decât câteva bule izolate
E 334 ACID L(+) TARTRIC
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid L-tartric
│Acid L-2,3-dihidroxibutandioic
│Acid d-f2α,â-dihidroxisuccinic
Iesce
│201-766-0
Formulă chimică
│C(4)H(6)O(6)
Masă moleculară
│150,09
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,5 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Solid cristalin incolor sau translucid sau
│pulbere cristalină albă
Identificare
│
A. Interval de topire
│Între 168°C - 170°C
B. Test pozitiv pentru tartrat
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,5 % [cu P(2)O(5), 3 ore]
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 1 000 mg/kg după calcinare la
│800 ± 25°C
Rotație optică specifică a unei
│[f2α]^20(D) între + 11,5° și + 13,5°
soluții apoase 20 % g/v
│
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid
│oxalic după uscare
E 335 (i) TARTRAT MONOSODIC
Sinonime
│Sare monosodică a acidului L-(+)-tartric
Definiție
│
Denumire chimică
│Sare monosodică a acidului L-2,3-
│dihidroxibutandioic
│Sare monosodică monohidrată a acidului
│L-(+)-tartric
Formulă chimică
│C(4)H(5)O(6)Na x H(2)O
Masă moleculară
│194,05
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raporta la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale transparente incolore
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru tartrat
│
și sodiu
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 10,0 % determinat prin uscare la
│105°C timp de 4 ore
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid
│oxalic, după uscare
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 335 (îi) TARTRAT DISODIC
Definiție
│
Denumire chimică
│L-tartrat disodic
│(+)-tartrat disodic
│Acid (+)-2,3-dihidroxibutandioic disodic
│Sare disodică dihidrată a acidului L-(+)-tartric
Iesce
│212-773-3
Formulă chimică
│C(4)H(4)O(6)Na(2) x 2H(2)O
Masă moleculară
│230,8
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale transparente incolore
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru tartrat și │
sodiu
│
B. Teste de solubilitate
│1 g este insolubil în 3 ml apă. Insolubil în
│etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 17,0 % determinat prin uscare la
│150°C timp de 4 ore
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid
│oxalic, după uscare
pH-ul unei soluții apoase 1 %
│Între 7,0 - 7,5
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 336 (i)-TARTRAT MONOPOTASIC
Sinonime
│Tartrat de potasiu monobazic
Definiție
│
Denumire chimică
│Sare monopotasică anhidru a acidului L-(+)-
│tartric
│Sare monopotasică a acidului L-2,3-
│dihidroxibutandioic
Formulă chimică
│C(4)H(5)O(6)K
Masă moleculară
│188,16
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98 % pe raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere cristalină sau granulată albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru tartrat și │
potasiu
│
B. Punct de topire
│230°C
Puritate
│
pH-ul unei soluții apoase 1 % 3,4
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 1,0 % determinat prin uscare la
│105°C timp de 4 ore
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid
│oxalic, după uscare
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 336 (îi)-TARTRAT DIPOTASIC
Sinonime
│Tartrat de potasiu dibazic
Definiție
│
Denumire chimică
│Sare dipotasică a acidului L-2,3-
│dihidroxibutandioic
│Sare dipotasică cu o jumătate de moleculă de apă
│a acidului L-(+)-tartric
Iesce
│213-067-8
Formulă chimică
│C(4)H(4)O(6)K(2) x 1/2H(2)O
Masă moleculară
│235,2
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere cristalină sau granulată albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru tartrat
│
și potasiu
│
Puritate
│
pH-ul unei soluții apoase 1 %
│Între 7,0 - 9,0
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 4,0 % determinat prin uscare la
│150°C timp de 4 ore
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid
│oxalic, după uscare
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 337 TARTRAT DUBLU DE SODIU ȘI POTASIU
Sinonime
│L-(+)-tartrat de sodiu și potasiu
│Sare de Rochelle
│Sare de Seignette
Definiție
│
Denumire chimică
│Sare dublă de sodiu și potasiu a acidului L-2,3-
│dihidroxibutandioic
│L-(+)-tartrat de sodiu și potasiu
Iesce
│206-156-8
Formulă chimică
│C(4)H(4)O(6)KNa x 4H(2)O
Masă moleculară
│282,23
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale incolore sau pulbere cristalină albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru tartrat,
│
potasiu și sodiu
│
B. Teste de solubilitate
│1 gram este solubil în 1 ml apă, insolubil în
│etanol
C. Interval de topire
│Între 70 și 80°C
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 26,0 % și nu mai puțin de
│21,0 % determinat prin uscare la 150°C timp
│de 3 ore
Oxalați
│Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid
│oxalic, după uscare
pH-ul unei soluție apoasă 1 %
│Între 6,5 - 8,5
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 338 ACID FOSFORIC
Sinonime
│Acid ortofosforic
│Acid monofosforic
Definiție
│
Denumirea chimică
│Acid fosforic
Iesce
│231-633-2
Formula chimică
│H(3)PO(4)
Masă moleculară
│98,00
Compoziție
│Acidul fosforic este disponibil în comerț sub
│formă de soluție apoasă cu concentrații
│variabile.
│Conținut nu mai puțin de 67,0 % și nu mai mult
│de 85,7 %.
Descriere
│Lichid vâscos, limpede, incolor
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru acid
│
și fosfat
│
Puritate
│
Acizi volatili
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimați ca acid
│acetic)
Cloruri
│Nu mai mult de 200 mg/kg (exprimate ca clor)
Nitrați
│Nu mai mult de 5 mg/kg [exprimați ca NaNO(3)]
Sulfați
│Nu mai mult de 1 500 mg/kg [exprimați ca
│CaSO(4)]
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
│
Notă:
│
Prezenta specificație se referă la o│
soluție apoasă 75 %.
│
E 339 (i) FOSFAT MONOSODIC
Sinonime
│Monofosfat monosodic
│Monofosfat monosodic acid
│Ortofosfat monosodic
│Fosfat de sodiu monobazic
│Monofosfat dihidrogen de sodiu
Definiție
│
Denumirea chimică
│Monofosfat dihidrogen de sodiu
Iesce
│231-449-2
Formula chimică
│Anhidru: NaH(2)PO(4)
│Monohidrat: NaH(2)PO(4) x H(2)O
│Dihidrat: NaH(2)PO(4) x 2H(2)O
Masă moleculară
│Anhidru: 119,98
│Monohidrat: 138,00
│Dihidrat: 156,01
Compoziție
│După uscare la 60°C timp de o oră și apoi la
│105°C timp de patru ore, conține nu mai puțin de
│97 % NaH(2)PO(4)
Conținut de P(2)O(5)
│Între 58 % și 60 % raportat la substanța anhidră
Descriere
│Pulbere, cristale sau granule, albe, inodore,
│ușor delicvescente
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru sodiu și
│
fosfat
│
B. Solubilitate
│Solubil complet în apă. Insolubil în etanol sau
│eter
C. pH-ul unei soluții 1 %
│Între 4,1 - 5,0
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Sarea anhidră pierde nu mai mult de 2,0 %,
│monohidratul nu mai mult de 15,0 %, iar
│dihidratul nu mai mult de 25 % când este uscat
│mai întâi la 60°C timp de o oră și apoi la 105°C
│timp de patru ore
Substanțe insolubile în apă
│Nu mai mult de 0,2 % raportat la substanța
│anhidră
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 339 (îi) FOSFAT DISODIC
Sinonime
│Monofosfat disodic
│Fosfat de sodiu secundar
│Ortofosfat disodic
│Fosfat disodic acid
Definiție
│
Denumirea chimică
│Monofosfat acid disodic
│Ortofosfat acid disodic
Iesce
│231-448-7
Formula chimică
│Anhidru: Na(2)HPO(4)
│Hidrat: Na(2)HPO(4) x nH(2)O (n = 2, 7 sau 12)
Masă moleculară
│141,98 (anhidru)
Compoziție
│După uscare la 40°C timp de trei ore și apoi la
│105°C timp de cinci ore, conține nu mai puțin
│de 98 % Na(2)HPO(4)
Conținut de P(2)O(5)
│Între 49 % și 51 % raportat la substanța anhidră
Descriere
│Fosfatul disodic acid anhidru este o pulbere
│albă, higroscopică, inodoră. Formele hidratate
│disponibile includ dihidratul: un solid
│cristalin, alb, inodor; heptahidratul: cristale
│albe, inodore, eflorescente sau pulbere
│granulară; și dodecahidratul: pulbere sau
│cristale albe, inodore, eflorescente.
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru sodiu și
│
fosfat
│
B. Solubilitate
│Solubil liber în apă. Insolubil în etanol
C. pH-ul unei soluții 1 %
│Între 8,4 - 9,6
Puritate
│
Pierdere la uscare
│După uscare la 40°C timp de trei ore și apoi la
│105°C timp de cinci ore, pierderile în greutate
│sunt următoarele: anhidru nu mai mult de 5,0 %,
│dihidratul nu mai mult de 22,0 %, heptahidratul
│nu mai mult de 50,0 %, dodecahidratul nu mai
│mult de 61,0 %
Substanțe insolubile în apă
│Nu mai mult de 0,2 % raportat la substanța
│anhidră
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 339 (iii) FOSFAT TRISODIC
Sinonime
│Fosfat de sodiu
│Fosfat de sodiu tribazic
│Ortofosfat trisodic
Definiție
│Fosfatul trisodic este obținut din soluții
│apoase și cristalizează în formă anhidră și cu
│1/2, 1, 6, 8 sau 12 H(2)O. Dodecahidratul
│cristalizează
│întotdeauna din soluții apoase cu un exces de
│hidroxid de sodiu. El conține 1/4 molecule de
│NaOH
Denumirea chimică
│Monofosfat trisodic
│Fosfat trisodic
│Ortofosfat trisodic
Iesce
│231-509-8
Formula chimică
│Anhidru: Na(3)PO(4)
│Hidrat: Na(3)PO(4) x nH(2)O
│(n = 1/2, 1, 6, 8 sau 12)
Masă moleculară
│163,94 (anhidru)
Compoziție
│Fosfatul de sodiu anhidru și forma hidratată,
│cu excepția dodecahi- dratului, conțin nu mai
│puțin de 97,0 % Na(3)PO(4), raportat la substanța
│uscată. Fosfatul de sodiu dodecahidrat conține
│nu mai puțin de 92,0 % Na(3)PO(4) raportat la
│substanța calcinată
Conținut de P(2)O(5)
│Între 40,5 % și 43,5 % raportat la substanța
│anhidră
Descriere
│Cristale, granule sau pulbere cristalină, albe,
│inodore.
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru sodiu și
│
pentru fosfat
│
B. Solubilitate
│Solubil liber în apă. Insolubil în etanol
C. pH-ul unei soluții 1 %
│Între 11,5 - 12,5
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│După uscare la 120°C timp de trei ore, iar
│apoi calcinare la aproximativ 800°C timp de 30
│de minute, pierderile în greutate sunt
│urmatoarele: anhidru nu mai mult de 2,0 %,
│monohidratul nu mai mult de 11,0 %,
│dodecahidratul între 45,0 % și 58,0 %
Substanțe insolubile în apă
│Nu mai mult de 0,2 % raportat la substanța
│anhidră
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 340 (i) FOSFAT MONOPOTASIC
Sinonime
│Fosfat de potasiu monobazic
│Monofosfat monopotasic
│Ortofosfat potasic
Definiție
│
Denumirea chimică
│Fosfat dihidrogen potasic
│Ortofosfat dihidrogen monopotasic
│Monofosfat dihidrogen monopotasic
Iesce
│231-913-4
Formula chimică
│KH(2)PO(4)
Masă moleculară
│136,09
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98,0 % după uscare la
│105°C timp de patru ore
Conținut de P(2)O(5)
│Între 51,0 % și 53,0 % raportat la substanța
│anhidră
Descriere
│Cristale, incolore, inodore sau pulbere
│cristalină sau granulară albă, higroscopică
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru potasiu
│
și fosfat
│
B. Solubilitate
│Solubil complet în apă. Insolubil în etanol
C. pH-ul unei soluții 1 %
│Între 4,2 - 4,8
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 2,0 % determinată prin uscare la
│105°C timp de patru ore
Substanțe insolubile în apă
│Nu mai mult de 0,2 % raportat la substanța
│anhidră
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 340 (îi) FOSFAT DIPOTASIC
Sinonime
│Monofosfat dipotasic
│Fosfat de potasiu secundar
│Fosfat dipotasic acid
│Ortofosfat dipotasic
│Fosfat de potasiu dibazic
Definiție
│
Denumirea chimică
│Monofosfat dipotasic acid
│Fosfat dipotasic acid
│Ortofosfat dipotasic acid
Iesce
│231-834-5
Formula chimică
│K(2)HPO(4)
Masă moleculară
│174,18
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98,0 % după uscare la
│105°C timp de patru ore
Conținut de P(2)O(5)
│Între 40,3 % și 41,5 % raportat la substanța
│anhidră
Descriere
│Pulbere granulară albă sau incoloră, cristale
│sau mase; substanță delicvescentă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru potasiu
│
și fosfat
│
B. Solubilitate
│Solubil complet în apă. Insolubil în etanol
C. pH-ul unei soluții 1 %
│Între 8,7 - 9,4
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 2,0 % determinată prin uscare la
│105°C timp de patru ore
Substanțe insolubile în apă
│Nu mai mult de 0,2 % raportat la substanța
│anhidră
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 340 (iii) FOSFAT TRIPOTASIC
Sinonime
│Fosfat de potasiu
│Fosfat de potasiu tribazic
│Ortofosfat tripotasic
Definiție
│
Denumirea chimică
│Monofosfat tripotasic
│Fosfat tripotasic
│Ortofosfat tripotasic
Iesce
│231-907-1
Formula chimică
│Anhidru:
K(3)PO(4)
│Hidratat: K(3)PO(4) x nH(2)O (n =1 sau 3)
Masă moleculară
│212,27 (anhidru)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la
│substanța calcinată
Conținut de P(2)O(5)
│Între 30,5 % și 33,0 % raportat la substanța
│calcinată
Descriere
│Cristale sau granule incolore sau albe, inodore,
│higroscopice
│Formele hidratate disponibile includ
│monohidratul și trihidratul
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru potasiu
│
și fosfat
│
B. Solubilitate
│Solubil complet în apă. Insolubil în etanol
C. pH-ul unei soluții 1 %
│Între 11,5 - 12,3
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Anhidru: nu mai mult de 3,0 %; hidratat: nu mai
│mult de 23,0 %. Determinată prin uscare la
│105°C timp de o oră iar apoi calcinare la
│aproximativ 800°C ± 25°C timp de 30 minute
Substanțe insolubile în apă
│Nu mai mult de 0,2 % raportat la substanța
│anhidră
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 341 (i) FOSFAT MONOCALCIC
Sinonime
│Fosfat de calciu monobazic
│Ortofosfat monocalcic
Definiție
│
Denumirea chimică
│Fosfat dihidrogen de calciu
Iesce
│231-837-1
Formula chimică
│Anhidru:
Ca[H(2)PO(4)]2
│Monohidrat: Ca[H(2)PO(4)]2 x H(2)O
Masă moleculară
│234,05 (anhidru)
│252,08 (monohidrat)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin 95,0 % raportat la
│substanța uscată
Conținut de P(2)O(5)
│Între 55,5 % și 61,1 % raportat pe substanța
│anhidră
Descriere
│Pulbere granulară sau cristale sau granule albe,
│delicvescente
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru calciu
│
și fosfat
│
B. Conținut de CaO
│Între 23,0 % și 27,5 % (anhidru)
│Între 19,0 % și 24,8 % (monohidrat)
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 14 % determinată prin uscare
│la 105°C timp de patru ore (anhidru)
│Nu mai mult de 17,5 % determinată prin uscare
│la 60°C timp de o oră, apoi la 105°C timp de
│patru ore (monohidrat)
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 17,5 % după calcinare la 800°C
│± 25°C timp de 30 minute (anhidru)
│Nu mai mult de 25,0 % determinată prin uscare
│la 105°C timp de o oră, iar apoi calcinare la
│aproximativ 800°C ± 25°C timp de 30
│minute (monohidrat)
Fluoruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 341 (îi) FOSFAT DICALCIC
Sinonime
│Fosfat de calciu dibazic
│Ortofosfat dicalcic
Definiție
│
Denumirea chimică
│Fosfat monohidrogen de calciu
│Ortofosfat calcic acid
│Fosfat de calciu secundar
Iesce
│231-826-1
Formula chimică
│Anhidru:
CaHPO(4)
│Dihidrat: CaHPO(4) x 2H(2)O
Masă moleculară
│136,06 (anhidru)
│172,09 (dihidrat)
Compoziție
│Fosfatul dicalcic, după uscare la 200°C timp
│de trei ore, conține nu mai puțin de 98 % și cel
│mult echivalentul a 102 % CaHPO(4)
Conținut de P(2)O(5)
│Între 50,0 % și 52,5 % raportat la substanța
│anhidră
Descriere
│Cristale sau granule, pulbere granulară sau
│pulbere albe
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru calciu
│
și fosfat
│
B. Teste de solubilitate
│Puțin solubil în apă. Insolubil în etanol
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 8,5 % (anhidru) sau 26,5 %
│(dihidrat) după calcinare la 800°C ± 25°C
│timp de 30 minute
Fluoruri
│Nu mai mult de 50 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 341 (iii) FOSFAT TRICALCIC
Sinonime
│Fosfat de calciu, tribazic
│Ortofosfat de calciu
│Monofosfat hidroxi pentacalcic
│Hidroxiapatit de calciu
Definiție
│Fosfatul tricalcic constă într-un amestec
│variabil de fosfați de calciu obținuți prin
│neutralizarea acidului fosforic cu hidroxid de
│calciu și având compoziția aproximativă 10CaO
│x 3P(2)O(5) x H(2)O
Denumirea chimică
│Monofosfat hidroxi pentacalcic
│Monofosfat tricalcic
Iesce
│235-330-6 (Monofosfat hidroxi pentacalcic)
│231-840-8 (Ortofosfat de calciu)
Formula chimică
│Ca(5)[PO(4)](3) x OH sau Ca(3)[PO(4)](2)
Masă moleculară
│502 sau 310
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 90 % raportat la
│substanța calcinată
Conținut de P(2)O(5)
│Între 38,5 % și 48,0 % raportat la substanța
│anhidră
Descriere
│Pulbere albă, inodoră, stabilă în aer
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru calciu
│
și fosfat
│
B. Solubilitate
│Practic insolubil în apă; insolubil în etanol,
│solubil în acid azotic și acid clorhidric diluat
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 8 % după calcinare la 800°C
│± 25°C, până la greutate constantă
Fluoruri
│Nu mai mult de 50 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 343 (i) MONOFOSFAT DE MAGNEZIU
Sinonime
│Magneziu dihidrogen fosfat
│Fosfat de magneziu, monobazic
│Ortofosfat de monomagneziu
Definiție
│
Denumire chimică
│Monomagneziu dihidrogen monofosfat
Iesce
│236-004-6
Formulă chimică
│Mg[H(2)PO(4)](2) x nH(2)O (unde n = 0-4)
Masă moleculară
│218,30 (anhidru)
Compoziție
│Nu mai puțin de 51,0 % după calcinare
Descriere
│Pulbere cristalină albă, inodoră, puțin solubilă
│în apă
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru magneziu
│
și fosfat
│
B. Conținut de MgO
│Nu mai puțin de 21,5 % după calcinare
Puritate
│
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 343 (îi) DIFOSFAT DE MAGNEZIU
Sinonime
│Magneziu hidrogen fosfat Fosfat de magneziu,
│dibazic
│Ortofosfat de dimagneziu
│Fosfat de magneziu secundar
Definiție
│
Denumire chimică
│Dimagneziu monohidrogen monofosfat
Iesce
│231-823-5
Formulă chimică
│MgHPO(4) x nH(2)O (unde n = 0-3)
Masă moleculară
│120,30 (anhidru)
Compoziție
│Nu mai puțin de 96 % după calcinare
Descriere
│Pulbere cristalină albă, inodoră, puțin solubilă
│în apă
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru magneziu
│
și fosfat
│
B. Conținut de MgO
│Nu mai puțin de 33,0 % raportat la substanța
│anhidră
Puritate
│
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 350 (i) MALAT DE SODIU
Sinonime
│Sare sodică a acidului malic
Definiție
│
Denumire chimică
│DL-malat disodic, sare disodică a acidului
│hidroxibutandioic
Formulă chimică
│Hemihidrat: C(4)H(4)Na(2)O(5) x 1/2 H(2)O
│Trihidrat: C(4)H(4)Na(2)O(5) x 3H(2)O
Masă moleculară
│Hemihidrat: 187,05
│Trihidrat: 232,10
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere sau bulgări cristalini albi
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru acid
│
1,2-dicar- boxilic și sodium
│
B. Formarea colorantului azoic
│Pozitivă
C. Solubilitate
│Solubil complet în apă
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 7,0 % (130°C, 4h) pentru
│hemihidrat sau 20,5 % - 23,5 % (130°C, 4h)
│pentru trihidrat
Alcalinitate
│Nu mai mult de 0,2 % sub formă de Na(2)CO(3)
Acid fumaric
│Nu mai mult de 1,0 %
Acid maleic
│Nu mai mult de 0,05 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 350 (îi) MALAT ACID DE SODIU
Sinonime
│Sare monosodică a acidului DL-malic
Definiție
│
Denumire chimică
│DL-malat monosodic, succinat 2-DL-hidroxi
│monosodiu
Formulă chimică
│C(4)H(5)NaO(5)
Masă moleculară
│156,07
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru acid
│
1,2-dicar- boxilic și sodiu
│
B. Formarea colorantului azoic
│Pozitivă
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 2,0 % (110°C, 3 h)
Acid maleic
│Nu mai mult de 0,05 %
Acid fumaric
│Nu mai mult de 1,0 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 351 MALAT DE POTASIU
Sinonime
│Sare potasică a acidului malic
Definiție
│
Denumire chimică
│DL-malat dipotasic, sare dipotasică a acidului
│hidroxibutandioic
Formulă chimică
│C(4)H(4)K(2)O(5)
Masă moleculară
│210,27
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 59,5 %
Descriere
│Soluție apoasă incoloră sau aproape incoloră
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru acid
│
1,2-dicar- boxilic și potasiu
│
B. Formarea colorantului azoic
│Pozitivă
Puritate
│
Alcalinitate
│Nu mai mult de 0,2 % sub formă de K(2)CO(3)
Acid fumaric
│Nu mai mult de 1,0 %
Acid maleic
│Nu mai mult de 0,05 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 352 (i) MALAT DE CALCIU
Sinonime
│Sare de calciu a acidului malic
Definiție
│
Denumire chimică
│DL-malat de calciu, f2α-hidrosuccinat de calciu,
│sare de calciu a acidului hidroxibutandioic
Formulă chimică
│C(4)H(5)CaO(5)
Masă moleculară
│172,14
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,5 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru malat,
│
acid 1,2-dicarboxilic și calciu
│
B. Formarea colorantului azoic
│Pozitivă
C. Solubilitate Puțin solubil în apă│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 2 % (100°C, 3h)
Alcalinitate
│Nu mai mult de 0,2 % sub formă de CaCO(3)
Acid maleic
│Nu mai mult de 0,05 %
Acid fumaric
│Nu mai mult de 1,0 %
Fluorură
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 352 (îi) MALAT ACID DE CALCIU
Sinonime
│Sare monocalcică a acidului DL-malic
Definiție
│
Denumire chimică
│DL-malat monocalcic, 2DL-hidrosuccinat
│monocalcic
Formulă chimică
│[C(4)H(5)O(5)]2Ca
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,5 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru acid
│
1,2-dicar- boxilic și calciu
│
B. Formarea colorantului azoic
│Pozitivă
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 2 % (110°C, 3h)
Acid maleic
│Nu mai mult de 0,05 %
Acid fumaric
│Nu mai mult de 1,0 %
Fluoruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 353 ACID METATARTRIC
Sinonime
│Acid ditartric
Definiție
│
Denumirea chimică
│Acid metatartric
Formula chimică
│C(4)H(6)O(6)
Compoziție
│Nu mai puțin de 99,5 %
Descriere
│Formă cristalină sau pulbere de culoare albă
│sau gălbuie. Foarte delicvescent cu un ușor
│miros de caramel.
Identificare
│
A.
│Foarte solubil în apă și etanol.
B.
│Se pune o probă de 1 până la 10 mg din
│această substanță într-o eprubetă cu 2 ml de
│acid sulfuric concentrat și 2 picături de
│reactive sulfo-resorcinol. Prin încălzire la
│150°C, apare o colorație violetă intensă.
Puritate
│
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 354 TARTRAT DE CALCIU
Sinonime
│L-tartrat de calciu
Definiție
│
Denumirea chimică
│L(+)-2,3-dihidroxibutandioat de calciu dihidrat
Formula chimică
│C(4)H(4)CaO(6) x 2H(2)O
Masa moleculară
│224,18
Compoziție
│Nu mai puțin de 98,0 %
Descriere
│Pulbere cristalină fină de culoare albă sau
│alburie
Identificare
│
A. Ușor solubil în apă.
│
Solubilitate aproximativă
│
0,01g/100ml apă (20°C). Puțin
│
solubil în etanol. Ușor solubil în
│
eter etilic. Solubil în acizi
│
B. Rotație specifică [f2α]^20(D)
│+7,0° până la 7,4°(0,1 % într-o soluție 1N de HCl)
C. pH-ul unei suspensii 5 %
│Între 6,0 - 9,0
Puritate
│
Sulfați [sub formă de H(2)SO(4)]
│Nu mai mult de 1 g/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 355 ACID ADIPIC
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid hexandioic, acid 1,4-butandicarboxilic
Iesce
│204-673-3
Formulă chimică
│C(6)H(10)O(4)
Masă moleculară
│146,14
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,6 %
Descriere
│Cristale albe inodore sau pulbere cristalină
Identificare
│
A. Interval de topire
│151,5°C-154,0°C
B. Solubilitate
│Puțin solubil în apă. Solubil complet în etanol
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 0,2 % (metoda Karl Fischer)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 356 ADIPAT DE SODIU
Definiție
│
Denumirea chimică
│Adipat de sodiu
Iesce
│231-293-5
Formula chimică
│C(6)H(8)Na(2)O(4)
Masa moleculară
│190,11
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 % (raportat la
│substanța anhidră)
Descriere
│Cristale albe inodore sau pulbere cristalină
Identificare
│
A. Intervalul de topire
│151°C-152°C (pentru acidul adipic)
B. Solubilitate
│Aproximativ 50 g/100 ml apă (20°C)
C. Test pozitiv pentru sodiu
│
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 3 % (Karl Fischer)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 357 ADIPAT DE POTASIU
Definiție
│
Denumirea chimică
│Adipat de potasiu
Iesce
│242-838-1
Formula chimică
│C(6)H(8)K(2)O(4)
Masa moleculară
│222,32
Compoziție
│Conținut de cel puțin 99,0 % (raportat la
│substanța anhidră)
Descriere
│Cristale albe inodore sau pulbere cristalină
Identificare
│
A. Intervalul de topire
│151°C-152°C (pentru acidul adipic)
B. Solubilitate
│Aproximativ 60 g/100 ml apă (20°C)
C. Test pozitiv pentru potasiu
│
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 3 % (Karl Fischer)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 363 ACID SUCCINIC
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid butandioic
Iesce
│203-740-4
Formulă chimică
│C(4)H(6)O(4)
Masă moleculară
│118,09
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 %
Descriere
│Cristale incolore sau albe, inodore
Identificare
│
A. Interval de topire
│Între 185,0°C și 190,0°C
Puritate
│
Reziduu la calcinare
│Nu mai mult de 0,025 % (800°C, 15 minute)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 380 TRICITRAT DE AMONIU
Sinonime
│Citrat de amoniu tribazic
Definiție
│
Denumire chimică
│Sare triamonică a acidului 2-hidroxipropan-
│1,2,3-tricarboxilic
Iesce
│222-394-5
Formulă chimică
│C(6)H(17)N(3)O(7)
Masă moleculară
│243,22
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,0 %
Descriere
│Cristale sau pulbere albă sau aproape albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru
│
amoniu și citrat
│
B. Solubilitate
│Solubil complet în apă
Puritate
│
Oxalați
│Nu mai mult de 0,04 % (sub formă de acid
│oxalic)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 385 ETILENDIAMINOTETRACETAT DISODIC DE CALCIU
Sinonime
│EDTA disodic de calciu
│Edetat disodic de calciu
Definiție
│
Denumire chimică
│N, N'-1,2-Etandilbis[N-(carboximetil)-glicinat]
│[(4-)-O, O',ON,ON]calciat (2)-disodiu
│Etilendiaminotetraacetat disodic de calciu
│(etilendinitrilo) tetraacetat disodic de calciu
Iesce
│200-529-9
Formulă chimică
│C(10)H(12)O(8)CaN(2)Na(2) x 2H(2)O
Masă moleculară
│410,31
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Granule albe, inodore, cristaline sau pulbere
│albă spre aproape albă, ușor higroscopică
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru sodiu și
│
calciu
│
B. Activitatea de chelare a ionilor │
de metal pozitivi
│
C. pH-ul unei soluții 1 % între
│
6,5 și 7,5
│
Puritate
│
Conținut de apă
│5 la 13 % (metoda Karl Fischer)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 400 ACID ALGINIC
Definiție
│Glicuronoglican linear constituit în principal
│din unități de acid D-manuronic legat în f2â-
│(1-4) și de acid L-guluronic legat în f2α-(1-4)
│sub formă de inel piranozic. Hidrat de carbon
│coloidal hidrofil extras cu ajutorul alcalului
│diluat provenind din varietățile naturale ale
│diverselor specii de alge marine brune
│(Phaeophyceae)
Iesce
│232-680-1
Formula chimică
│[C(6)H(8)O(6)](n)
Masă moleculară
│10 000-600 000 (medie tipică)
Compoziție
│Acidul alginic degajă, raportat la substanța
│anhidră, nu mai puțin de 20 % și nu mai mult de
│23 % bioxid de carbon [CO(2)], echivalentul a cel
│puțin 91 % și nu mai mult de 104,5 % acid
│alginic [C(6)H(8)O(6)](n)(calculat pe baza
│greutății echivalente de 200).
Descriere
│Acidul alginic se prezintă sub formă
│filamentoasă, granulară sau de pulbere. Este de
│culoare albă spre brun-gălbui și aproape inodor
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubil în apă și solvenți organici, greu
│solubil în soluții de carbonat de sodiu,
│hidroxid de sodiu și fosfat trisodic
B. Testul de precipitare cu
│La o soluție 0,5 % de probă în soluție de
clorură de calciu
│hidroxid de sodium 1 M, se adaugă o cincime din
│volumul acesteia de soluție clorură de calciu
│2,5 %. Se formează un precipitat gelatinos
│voluminos. Acest test permite distingerea
│acidului alginic de guma acacia,
│carboximetilce-luloza de sodiu,
│carboximetilamidon, caragenan, gelatină, guma
│ghatti, guma karaya, guma de carruba,
│metilceluloză și guma adragante.
C. Testul de precipitare cu sulfat
│La o soluție de 0,5 % de probă în soluție de
de amoniu
│hidroxid de sodium 1 M se adaugă o jumătate din
│volumul acesteia de soluție saturată de sulfat
│de amoniu. Nu se formează precipitat. Această
│probă permite distingerea acidului alginic de
│agar, carboximetilceluloza de sodiu caragenan,
│pectina dezesterificată, gelatină, guma de
│carruba, metilce-luloză și amidon
D. Reacția de culoare
│Se dizolvă cât mai complet posibil 0,01 g de
│probă prin agitare cu 0,15 ml de hidroxid de
│sodiu 0,1 N și se adaugă 1 ml soluție acidă de
│sulfat feric. În cinci minute apare o colorație
│roșu-vișiniu care în final virează în violet
│intens.
Puritate
│
pH-ul unei suspensii de 3 %
│Între 2,0 - 3,5
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15 % (105°C, 4 ore)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 8 % raportat la substanță anhidră
Hidroxid de sodiu (soluție 1 M)
│Nu mai mult de 2 % raportat la substanță anhidră
│insolubilă
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Număr total de germeni
│Nu mai mult de 5 000 colonii per gram
Drojdii și mucegaiuri
│Nu mai mult de 500 colonii per gram
E. coli
│Negativ în 5 g
Specii de Salmonella
│Negativ în 10 g
E 401 ALGINAT DE SODIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Sare sodică a acidului alginic
Formula chimică
│[C(6)H(7)NaO(6)](n)
Masă moleculară
│10 000-600 000 (medie tipică)
Compoziție
│Degajă, raportat la substanța anhidră, cel puțin
│18 % și cel mult 21 % bioxid de carbon
│[CO(2)], echivalentul a cel puțin 90,8 % și a
│cel mult 106,0 % alginat de sodiu (calculat pe
│baza greutății echivalente de 222)
Descriere
│Pulbere granulară sau fibroasă de culoare
│alb-gălbuie, aproape inodoră
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru sodiu și
│
acidul alginic
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15 % (105°C, 4 ore)
Substanță insolubilă în apă
│Nu mai mult de 2 % raportat la substanță anhidră
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Număr total de germeni
│Nu mai mult de 5 000 colonii per gram
Drojdii și mucegaiuri
│Nu mai mult de 500 colonii per gram
E. coli
│Negativ în 5 g
Specii de Salmonella
│Negativ în 10 g
E 402 ALGINAT DE POTASIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Sare potasică a acidului alginic
Formula chimică
│[C(6)H(7)KO(6)](n)
Masa moleculară
│10 000-600 000 (media tipică)
Compoziție
│Degajă, raportat la substanța anhidră, nu mai
│puțin de 16,5 % și nu mai mult de 19,5 bioxid de
│carbon [CO(2)], echivalentul a cel puțin 89,2 %
│și a nu mai mult de 105,5 % alginat de potasiu
│(calculat pe baza greutății echivalente de 238)
Descriere
│Pulbere granulară sau fibroasă de culoare
│alb-gălbuie, aproape inodoră
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru potasiu și
│
acidul alginic
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15 % (105°C, 4 ore)
Substanță insolubilă în apă
│Nu mai mult de 2 % raportat la substanță anhidră
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Număr total de germeni
│Nu mai mult de 5 000 colonii per gram
Drojdii și mucegaiuri
│Nu mai mult de 500 colonii per gram
E. coli
│Negativ în 5 g
Specii de Salmonella
│Negativ în 10 g
E 403 ALGINAT DE AMONIU
Definiție
│
Denumirea chimică
│Sarea amoniacală a acidului alginic
Formula chimică
│[C(6)H(11)NO(6)](n)
Masă moleculară
│10 000-600 000 (medie tipică)
Compoziție
│Degajă, raportat la substanță anhidră, nu mai
│puțin de 18 % și nu mai mult de 21 % bioxid de
│carbon [CO(2)], echivalentul a cel puțin 88,7 %
│și a nu mai mult de 103,6 % alginat de amoniu
│(calculat pe baza greutății echivalente de 217)
Descriere
│Pulbere granulară sau fibroasă de culoare
│alb-gălbuie
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru amoniu și
│
acidul alginic
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15 % (105°C, 4 ore)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 7 % raportat la substanță uscată
Substanță insolubilă în apă
│Nu mai mult de 2 % raportat la substanță anhidră
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Număr total de germeni
│Nu mai mult de 5 000 colonii per gram
Drojdii și mucegaiuri
│Nu mai mult de 500 colonii per gram
E. coli
│Negativ în 5 g
Specii de Salmonella
│Negativ în 10 g
E 404 ALGINAT DE CALCIU
Sinonime
│Sare calcică a alginatului
Definiție
│
Denumire chimică
│Sare calcică a acidului alginic
Formula chimică
│[C(6)H(7)Ca(1/2)O(6)](n)
Masă moleculară
│10 000-600 000 (media tipică)
Compoziție
│Degajă, raportat la substanță anhidră, nu mai
│puțin de 18 % și nu mai mult de 21 % bioxid
│de carbon [CO(2)], echivalentul a cel puțin
│89,6 % și a nu mai mult de 104,5 % alginat de
│calciu (calculat pe baza greutății echivalente
│de 219)
Descriere
│Pulbere granulară sau fibroasă de culoare
│alb-gălbuie, aproape inodoră
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru calciu și
│
acidul alginic
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15 % (105°C, 4 ore)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Număr total de germeni
│Nu mai mult de 5 000 colonii per gram
Drojdii și mucegaiuri
│Nu mai mult de 500 colonii per gram
E. coli
│Negativ în 5 g
Specii de Salmonella
│Negativ în 10 g
E 405 ALGINAT DE PROPAN-1,2-DIOL
Sinonime
│Alginat de hidroxipropil
│Ester depropan-1,2-diol al acidului alginic
│Alginat de propilenglicol
Definiție
│
Denumire chimică
│Esterul de propan-1,2-diol al acidului alginic;
│are compoziție variabilă în funcție de gradul de
│esterificare și de procentul de grupe de
│carboxili liberi și neutralizați din moleculă
Formula chimică
│[C(9)H(14)O(7)](n) (esterificat)
Masă moleculară
│10 000-600 000 (medie tipică)
Compoziție
│Degajă, raportat la substanță anhidră, nu mai
│puțin de 16 % și nu mai mult de 20 % bioxid
│de carbon [CO(2)]
Descriere
│Pulbere granulară sau fibroasă de culoare
│alb-gălbuie, aproape inodoră
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru propan-1,2
│
-diol și acidul alginic după
│
hidroliză
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 20 % (105°C, 4 ore)
Conținut total de propan-1,2-diol
│Nu mai puțin de 15 % și nu mai mult de 45 %
Conținut de propan-1,2-diol liber
│Nu mai mult de 15 %
Substanță insolubilă în apă
│Nu mai mult de 2 % raportat la substanță anhidră
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Număr total de germeni
│Nu mai mult de 5 000 colonii per gram
Drojdii și mucegaiuri
│Nu mai mult de 500 colonii per gram
E. coli
│Negativ în 5 g
Specii de Salmonella
│Negativ în 10 g
E 406 AGAR
Sinonime
│Geloză
│Agar de Japonia
│Isinglass de Bengal, Ceylon, China sau Japonia
│Layor Carang
Definiție
│
Denumire chimică
│Agarul este o polizaharidă coloidală
│hidrofilă care conține în principal unități de
│D-galactoză. La aproximativ a zecea unitate de
│D-galactopiranoză, una dintre grupele de
│hidroxil se esterifică cu acid sulfuric care se
│neutralizează cu calciu, magneziu, potasiu sau
│sodiu. Se extrage din anumite varietăți naturale
│de alge marine din familiile Gelidiaceae și
│Sphaerococcaceae și din alge roșii înrudite
│din clasa Rhodophyceae
Iesce
│232-658-1
Compoziție
│Concentrația limită a gelului nu trebuie să
│depășească 0,25 %
Descriere
│Agarul este inodor sau are un miros ușor,
│caracteristic. Agarul nemăcinat se prezintă
│în general sub formă de fascicule alcătuite
│din benzi subțiri, membranoase, aglutinate sau
│sub formă de fragmente, fulgi sau granule.
│Poate să fie de culoare portocaliu-gălbuie
│deschisă, gri- gălbuie spre galben pal sau
│incolor. Este dur în stare umedă, casant în
│stare uscată. Agarul sub formă de pudră este de
│culoare albă spre alb-gălbui sau galben
│deschis. Atunci când se examinează în
│apă la microscop, agarul apare sub formă
│granulară și ușor filamentoasă. Pot să fie
│prezente câteva fragmente de spicule de
│burete și câteva frustule de diatomee. În
│soluție de hidrat de cloral, agar sub formă
│de pulbere este mai transparent decât în apă,
│mai mult sau mai puțin sub formă
│granulară, striată, cu muchii ascuțite și
│conține, uneori, frustule de diatomee.
│Rigiditatea gelului se poate standardiza prin
│adaos de dextroză și maltodextrine sau sucroză
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubil în apă rece; solubil în apă fierbinte
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 22 % (105°C, 5 ore)
Cenușă
│Nu mai mult de 6,5 % raportat la substanță
│anhidră determinată la 550°C
Cenușă insolubilă în acid
│Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 550°C,
(insolubilă în acid clorhidric
│raportat la substanță anhidră
aproximativ 3N)
│
Substanță insolubile (în apă caldă) │Nu mai mult de 1,0 %
Amidon
│Nedetectabil prin metoda următoare: la o
│soluție 1 la 10 de probă se adaugă câteva
│picături de soluție de iod. Nu se produce
│colorarea în albastru
Gelatina și alte proteine
│Se dizolvă aproximativ 1 g de agar în 100 ml
│apă fierbinte și se lasă să se răcească până la
│aproximativ 50°C. La 5 ml soluție se adaugă
│5 ml soluție de trinitrofenol (1g trinitrofenol
│anhidru/100ml apă fierbinte). Nu apare
│turbiditate în 10 minute
Absorbția apei
│Se introduc 5 g de agar într-un cilindru
│gradat de 100 ml, se completează până la
│semn cu apă, se amestecă și se lasă în
│repaus la 25°C timp de 24 de ore. Se toarnă
│conținutul cilindrului prin vată de sticlă
│umezită și se lasă apa să se scurgă în al doilea
│cilindru gradat de 100 ml. Se obțin cel mult
│75 ml de apă.
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
E 407 CARAGENAN
Sinonime
│Produsele comerciale se vând sub diferite
│denumiri, precum:
│Spumă de Irlanda
│Eucheuman (de la Eucheuma spp.)
│Iridophycan (de la Iridaea spp.)
│Hypnean (de la Hypnea spp.)
│Furcellaran sau agar de Danemarca (de la
│Furcellaria fastigiata)
│Caragenan (de la Chondrus și Gigartina spp.)
Definiție
│Caragenanul se obține prin extracție apoasă din
│specii naturale de alge din familiile
│Gigartinaceae, Solieriaceae, Hypneaeceae și
│Furcellariaceae, care aparțin clasei
│Rhodophyceae (alge roșii). Nu se va folosi nici
│un precipitant organic în afară de metanol,
│etanol și propanol-2. Caragenanul se compune în
│principal din sărurile de potasiu, sodiu,
│magneziu și calciu ale esterilor sulfonici ai
│polizaharidelor care, la hidroliză, dau
│galactoză și 3,6-anhidrogalactoză. Caragenanul
│nu trebuie hidrolizat și nici supus unei
│degradări chimice
Iesce
│232-524-2
Descriere
│Pulbere grunjoasă până la fină, gălbuie până la
│incoloră, practic inodoră
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru galactoză, │
anhi- drogalactoză și sulfat
│
Puritate
│
Conținut de metanol, etanol,
│Nu mai mult de 0,1 %, separat sau în combinație
propanol-2
│
Viscozitatea unei soluții 1,5 %
│Nu mai puțin de 5 mPa.s
la 75°C
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 12 % (105°C, patru ore)
Sulfat
│Nu mai puțin de 15 % și nu mai mult mult de
│40 % raportat la substanța uscată [exprimat ca
│SO(4)]
Cenușă
│Nu mai puțin de 15 % și nu mai mult mult de
│40 %, raportat la substanța uscată la 550°C
Cenușă insolubilă în acid
│Nu mai mult de 1 % raportat la substanța uscată
│(insolubilă în acid clorhidric 10 %)
Substanță insolubilă în acid
│Nu mai mult de 2 % raportat la substanța uscată
│(insolubile în acid sulfuric 1 % v/v)
Caragenan cu masa moleculară
│Nu mai mult de 5 %
mică (fracție de masa moleculară
│
sub 50 kDa)
│
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Număr total de germeni
│Nu mai mult de 5 000 de colonii per gram
Drojdii și mucegaiuri
│Nu mai mult de 300 de colonii per gram
E. coli
│Negativ în 5 g
Specii de Salmonella
│Negativ în 10 g
E 407a ALGA EUCHEUMA PRELUCRATĂ
Sinonime
│PES (acronim de la "processed eucheuma
│seaweed")
Definiție
│Alga eucheuma prelucrată se obține prin
│tratamentul alcalin apos (KOH) al speciilor
│naturale ale algelor Eucheuma cottonii și
│Eucheuma spinosum, din clasa Rhodophyceae
│(alge roșii) pentru îndepărtarea impurităților
│și obținerea produsului prin spălare cu apă
│dulce și uscare. Purificarea se poate continua
│prin spălare cu metanol, etanol și propanol-2 și
│uscare.
│Produsul constă în principal din sărurile de
│potasiu ale esterilor sulfonici ai
│polizaharidelor care, la hidroliză, dau galactoză
│și 3,6-anhidrogalactoză. În cantități mai mici
│sunt prezente și săruri de sodiu, calciu și
│magneziu ale esterilor sulfonici ai
│polizaharidelor. Este, de asemenea, prezentă în
│produs și celuloză din alge până la 15 %.
│Caragenanul din alga eucheuma prelucrată nu
│trebuie hidrolizat și nici supus unei degradări
│chimice
Descriere
│Pulbere grunjoasă până la fină, de culoare ocru
│până la gălbui, practic inodoră
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru galactoză, │
anhi- drogalactoză și sulfat
│
B. Solubilitate
│Formează suspensii vâscoase și tulburi în apă.
Insolubilă în etanol
│
Puritate
│
Conținut de metanol, etanol,
│Nu mai mult de 0,1 %, separat sau în combinație
propanol-2
│
Viscozitatea unei soluții 1,5 %
│Nu mai puțin de 5 mPa.s
la 75°C
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 12 % (105°C, patru ore)
Sulfat
│Nu mai puțin de 15 % și nu mai mult de 40 %
│raportat la substanța uscată [exprimat ca SO(4)]
Cenușă
│Nu mai puțin de 15 % și nu mai mult de 40 %,
│raportat la substanța uscată la 550°C
Cenușă insolubilă în acid
│Nu mai mult de 1 % raportat la substanța uscată
│(insolubilă în acid clorhidric 10 %)
Substanțe insolubile în acid
│Nu mai puțin de 8 % și nu mai mult de 15 %
│raportat la substanța uscată (insolubile în acid
│sulfuric 1 % v/v)
Caragnan cu masa moleculară mică
│Nu mai mult de 5 %
(fracție de masă moleculară
│
sub 50 kDa)
│
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Număr total de germeni
│Nu mai mult de 5 000 de colonii per gram
Drojdii și mucegaiuri
│Nu mai mult de 300 de colonii per gram
E. coli
│Negativ în 5 g
Specii de Salmonella
│Negativ în 10 g
E 410 GUMĂ DIN SEMINȚE DE CARRUBA
Sinonime
│Gumă din semințe de roșcov
│Gumă de algaroba
Definiție
│Guma din semințe de carruba reprezintă
│endospermul măcinat al semințelor de specii
│naturale de roșcov, Cerationia siliqua (L.) Taub.
│(familia Leguminosae). Conține în principal o
│polizaharidă hidrocoloidală cu o masă
│moleculară mare, compusă din unități de
│galactopiranoză și manopiranoză combinate
│prin legături glicozidice, care se pot descrie
│din punct de vedere chimic sub formă de
│galactomanani
Masă moleculară
│50 000-3 000 000
Iesce
│232-541-5
Compoziție
│Conținutul de galactomanani de nu mai puțin de
│75 %
Descrierea
│Pulbere albă spre alb-gălbuie, aproape inodoră
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru
│
galactoză și manoză
│
B. Examinare la microscop
│Se introduce o probă măcinată în soluție apoasă
│care conține 0,5 % iod și 1 % iodură de potasiu
│pe o lamelă de sticlă și se examinează la
│microscop. Guma din semințe de carruba conține
│celule lungi de formă tubulară, separate, sau cu
│mici spații între ele. Elementele acestora, de
│culoare brună, apar cu mai puțină regularitate
│în guma de guar.
│Guma de guar prezintă grupări apropiate de
│celule de formă rotundă până la cea de pară.
│Elementele acestora sunt de culoare galbenă spre
│brună
C. Solubilitate
│Solubilă în apă fierbinte, insolubilă în etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15 % (105°C, 5 ore)
Cenușă
│Nu mai mult de 1,2 % determinată la 800°C
Proteină (N x 6,25)
│Nu mai mult de 7 %
Substanță insolubilă în acid
│Nu mai mult de 4 %
Amidon
│Nu este detectabil prin metoda următoare: la o
│soluție 1:10 de probă se adaugă câteva picături
│de soluție de iod. Nu se colorează în albastru
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Etanol și propanol-2
│Nu mai mult de 1 %, separat sau în combinație
│
E 412 GUMĂ DE GUAR
│
│
Sinonime
│Gumă cyamopsis
│Făină de guar
Definiție
│Guma de guar reprezintă endospermul măcinat al
│semințelor de varietăți naturale ale plantei
│guar, Cyamopsis tetragonolobus (L.) Taub.
│(familia Leguminosae). Conține în principal o
│polizaharidă hidrocoloidală cu masă moleculară
│ridicată, compusă din unități de
│galactopiranoză și manopiranoză combinate
│prin legături glicozidice, care se pot descrie
│chimic sub formă de galactomanani
Iesce
│232-536-0
Masă moleculară
│50 000-8 000 000
Compoziție
│Conținutul de galactomanani nu mai puțin de
│75 %
Descriere
│Pulbere albă spre alb-gălbuie, aproape inodoră
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru galactoză
│
și pentru manoză
│
B. Solubilitate Solubilă în apă rece│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15 % (105°C, 5 ore)
Cenușă
│Nu mai mult de 1,5 % determinată la 800°C
Substanță insolubilă în acid
│Nu mai mult de 7 %
Proteină (N x 6,25)
│Nu mai mult de 10 %
Amidon
│Nu este detectabil prin metoda următoare: la o
│soluție 1:10 de probă se adaugă câteva picături
│de soluție de iod. (Nu se colorează în albastru)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
E 413 GUMA ADRAGANTE
Sinonime
│Gumă tragacant
│Tragant
Definiție
│Guma adragante este un exudat uscat obținut din
│tulpinile și ramurile speciilor naturale de
│Astragalus gummifer Labillardiere și ale altor
│specii asiatice de Astragalus (familia
│Leguminosae). Conține în principal
│polizaharide cu masă moleculară mare
│(galactoarabani și polizaharide acide) care,
│prin hidroliză, duc la formarea acidului
│galacturonic, a galactozei, a arabinozei, a
│xilozei și a fucozei. Pot fi prezente și
│cantități mici de ramnoză și glucoză (derivate
│din urmele de amidon și/sau celuloză)
Masă moleculară
│Aproximativ 800 000
Iesce
│232-252-5
Descriere
│Guma adragante nemăcinată se prezintă
│sub formă de fragmente rectilinii sau
│curbate aplatizate, lamelate sau sub formă de
│bucăți spiralate cu grosimea de 0,5-2,5 mm și
│lungimea de până la 3 cm. Este de culoare albă
│spre galben deschis, dar unele bucăți pot
│avea o tentă roșiatică. Bucățile au o textură
│cornoasă cu microfisuri. Este inodoră și
│soluțiile au un gust mucilaginos și insipid.
│Guma adragante sub formă de pulbere este de
│culoare albă spre galben deschis sau brună-roz
│(cafeniu deschis)
Identificare
│
A. Solubilitate
│1 g de probă în 50 ml apă gonflează pentru
│a forma un mucilagiu opalescent, rigid, neted;
│insolubilă în etanol și nu gonflează în
│soluție apoasă de etanol 60 % (greutate/volum)
Puritate
│
Test negativ pentru guma de Karaya
│Se fierbe 1 g în 20 ml de apă până se formează
│un mucilagiu. Se adaugă 5 ml acid clorhidric și
│se fierbe din nou amestecul timp de cinci
│minute.
│Nu se formează culoarea roz sau roșie
│persistentă
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 16 % (105°C, 5 ore)
Cenușă totală
│Nu mai mult de 4 %
Cenușă insolubilă în acid
│Nu mai mult de 0,5 %
Substanță insolubilă în acid
│Nu mai mult de 2 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Specii de Salmonella
│Negativ în 10 g
E. coli
│Negativ în 5 g
E 414 GUMĂ DE ACACIA
Sinonime
│Gumă arabică
Definiție
│Guma de acacia este un exudat uscat obținut
│din tulpinile și ramurile speciilor naturale de
│Acacia senegal (L) Willdenow sau ale altor
│specii de Acacia strâns înrudite (familia
│Leguminosae). Conține în principal
│polizaharide cu masă moleculară mare și
│sărurile de calciu, magneziu și potasiu ale
│acestora, care, prin hidroliză, duc la formarea
│arabinozei, a galactozei, a ramnozei și a
│acidului glucuronic
Masă moleculară
│Aproximativ 350 000
Iesce
│232-519-5
Descriere
│Guma arabică nemăcinată se prezintă sub formă
│de bobițe globulare de dimensiuni diferite sau
│de fragmente cu muchii ascuțite, de culoare albă
│sau alb-gălbuie, amestecate uneori cu fragmente
│de culoare mai închisă.
│Se mai găsește și sub formă de fulgi, granule,
│pulbere sau material obținut prin pulverizare,
│de culoare albă până la alb-gălbuie
Identificare
│
A. Solubilitate
│1 g de probă se dizolvă în 2 ml apă rece formând
│o soluție care curge ușor și este acidă la proba
│cu turnesol, insolubilă în etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 17 % (105°C, 5 ore) pentru
│forma granulată și nu mai mult 10 % (105°C, 4
│ore) pentru materialul obținut prin pulverizare
Cenușă totală
│Nu mai mult de 4 %
Cenușă insolubilă în acid
│Nu mai mult de 0,5 %
Substanță insolubilă în acid
│Nu mai mult de 1 %
Amidon sau dextrină
│Se fierbe o soluție 1:50 de gumă și lasă să se
│răcească. La 5 ml din această soluție se adaugă
│o picătură de soluție de iod. Nu se produce
│colorarea în albastru sau roșu
Tanin
│La 10 ml de soluție 1:50 se adaugă 0,1 ml
│soluție de clorură ferică [9 g FeCl(3) x 6H(2)O
│completate până la 100 ml cu apă]. Nu se
│produce colorare în negru și nici nu se formează
│precipitat negru
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Produse de hidroliză
│Nu se evidențiază (prin cromatografie)
│manoză, xiloză și acid galacturonic
Specii de Salmonella
│Negativ în 10 g
E. coli
│Negativ în 5 g
E 415 GUMĂ DE XANTAN
Definiție
│Guma de xantan este o polizaharidă cu masă
│moleculară mare și se obține prin fermentația în
│cultură pură a unui hidrat de carbon cu specii
│naturale de Xanthomonas campestris, purificare
│prin regenerare cu etanol sau propanol-2, uscare
│și măcinare. Conține D-glucoză și D-manoză ca
│unități principale de hexoză, alături de acid
│D-glucuronic și acid piruvic și se prepară sub
│formă de săruri de sodiu, potasiu sau calciu.
│Soluțiile sale sunt neutre
Masă moleculară
│Aproximativ 1 000 000
Iesce
│234-394-2
Compoziție
│Generează, raportat la substanța în stare
│anhidră, nu mai puțin de 4,2 % și nu mai mult de
│5 % CO(2) care corespunde la 91 % - 108 % gumă de
│xantan
Descriere
│Pulbere de culoare crem
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubilă în apă. Insolubilă în etanol
Puritate
│
Pierderi prin deshidratare
│Nu mai mult de 15 % (105°C, 21/2 ore)
Cenușă totală
│Nu mai mult de 16 %, raportat la greutatea în
│stare anhidră, determinată la 650°C după uscare
│la 105°C timp de patru ore
Acid piruvic
│Nu mai puțin de 1,5 %
Azot
│Nu mai mult de 1,5 mg/kg
Etanol și propanol-2
│Nu mai mult de 500 mg/kg, separat sau în
│combinație
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Număr total de germeni
│Nu mai mult de 5 000 colonii per gram
Drojdii și mucegaiuri
│Nu mai mult de 300 colonii per gram
E. coli
│Absent în 5 g
Specii de Salmonella
│Absent în 10 g
Xanthomonas campestris
│Celule viabile absente în 1 g
E 416 GUMĂ DE KARAYA
Sinonime
│Katilo
│Kadaya
│Gumă sterculia
│Sterculia
│Karaya, gumă Karaya
│Kullo
│Kuttera
Definiție
│Guma de karaya este un exudat uscat obținut din
│tulpinile și ramurile speciilor naturale de
│Sterculia urens Roxburgh și ale altor specii
│de Sterculia (familia Sterculiaceae) sau de
│Cochlospermum gossypium A.P. De Candolle
│sau ale altor specii de Cochlospermum (familia
│Bixaceae). Conține în principal polizaharide
│acetilate cu masă moleculară mare care, prin
│hidroliză, duc la formarea galactozei, a
│ramnozei și a acidului galacturonic, alături de
│mici cantități de acid glucuronic
Iesce
│232-539-4
Descriere
│Guma de karaya se prezintă sub formă de bobițe
│de diferite dimensiuni și sub formă de
│fragmente neregulate cu un aspect
│semicristalin caracteristic. Este translucidă,
│de culoare galben deschis spre brun-roz, cu
│consistență cornoasă. Guma de karaya sub formă
│de pulbere este de culoare gri deschis spre
│brun-roz.
│Are un miros caracteristic de acid acetic
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubilă în etanol
B. Gonf lează în soluție de etanol
│Guma de karaya gonflează în soluție 60 %
│etanol, fapt ce o deosebește de alte gume
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 20 % (105°C, 5 ore)
Cenușă totală
│Nu mai mult de 8 %
Cenușă insolubilă în acid
│Nu mai mult de 1 %
Substanță insolubilă în acid
│Nu mai mult de 3 %
Acid volatil
│Nu mai puțin 10 % (acid acetic)
Amidon
│Nedetectabil
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Specii de Salmonella
│Negativ în 10 g
E. coli
│Negativ în 5 g
E 417 GUMĂ TARA
Definiție
│Guma tara se obține prin măcinarea
│endospermului semințelor din specii
│naturale de Caesalpinia spinosa (familia
│Leguminosae).
│Conține în principal polizaharide cu masă
│moleculară mare, compuse în principal din
│galactomanani. Principalul component conține o
│catenă liniară din unități de (1-4)-f2â-D-
│manopiranoză și unități de f2α-D-galactopiranoză
│unite prin legături (1-6).
│Raportul manoză/galactoză din gumă este de
│3:1. (În guma din semințe de carruba raportul
│este de 4:1 și în guma de guar de 2:1)
Iesce
│254-409-6
Descrierea
│Pulbere de culoare albă-galbenă, inodoră
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubilă în apă. Insolubilă în etanol
B. Gelificare
│La o soluție apoasă de probă se adaugă o
│cantitate mică de borat de sodiu. Se formează
│un gel
│Puritate
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15 %
Cenușă
│Nu mai mult de 1,5 %
Substanță insolubilă în acid
│Nu mai mult de 2 %
Proteină
│Nu mai mult de 3,5 % (factor N x 5,7)
Amidon
│Nedetectabil
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
E 418 GUMĂ GELLAN
Definiție
│Guma gellan este o gumă ce conține o
│polizaharidă cu masă moleculară mare și se
│obține prin fermentația în cultură pură a unui
│hidrat de carbon cu sușe naturale de
│Pseudomonas elodea, purificare prin extracție
│cu alcool izopropilic, uscare și măcinare.
│Polizaharida cu masă moleculară mare conține în
│principal o unitate repetabilă de tetrazaharide:
│o ramnoză, un acid glucuronic și două glucoze și
│este substituită cu grupe de acil (gliceril și
│acetil) sub formă de esteri legați O-glicozidic.
│Acidul glucuronic este neutralizat într-un
│amestec de săruri de potasiu, sodiu, calciu și
│magneziu.
Iesce
│275-117-5
Masă moleculară
│Aproximativ 500 000
Compoziție
│Generează, raportat la substanță uscată, nu mai
│puțin de 3,3 % și nu mai mult de 6,8 % CO(2)
Descriere
│Pulbere de culoare alburie
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubilă în apă, formând o soluție vâscoasă
│Insolubilă în etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15 % după uscare (105°C,
│21/2 ore)
Azot
│Nu mai mult de 3 %
Propanol-2
│Nu mai mult de 750 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Număr total de germeni
│Nu mai mult de 10 000 colonii per gram
Drojdii și mucegaiuri
│Nu mai mult de 400 colonii per gram
E. coli
│Negativ în 5 g
Specii de Salmonella
│Negativ în 10 g
E 420 (i) SORBITOL
Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru
acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"
din
Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002
pentru aprobarea Normelor privind aditivii
alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu
modificările și completările ulterioare.
E 420 (îi) SIROP DE SORBITOL
Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru
acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"
din
Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002
pentru aprobarea Normelor privind aditivii
alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu
modificările și completările ulterioare.
E 421 MANITOL
Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru
acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"
din
Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002
pentru aprobarea Normelor privind aditivii
alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu
modificările și completările ulterioare.
E 422 GLICEROL
Sinonime
│Glicerină
Definiție
│
Denumiri chimice
│Propan-1,2,3-triol Glicerol Trihidroxipropan
Iesce
│200-289-5
Formula chimică
│C(3)H(8)0(3)
Masă moleculară
│92,10
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 98 % glicerol raportat
│la substanță anhidră
Descriere
│Lichid siropos higroscopic incolor, limpede,
│cu un ușor miros caracteristic, care nu este
│nici înțepător, nici dezagreabil
Identificare
│
A. Formarea acroleinei la încălzire │Se încălzesc câteva picături de probă într-o
│eprubetă împreună cu 0,5 g de bisulfat de
│potasiu. Se degajă vapori caustici
│caracteristici de acroleină
B. Greutate specifică (25/25°C)
│Cel puțin 1,257
C. Indice de refracție [n]^20(D)
│1,471-1,474
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 5 % (metoda Karl Fischer)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,01 % determinată la 800 ± 25°C
Butantrioli
│Nu mai mult de 0,2 %
Acroleină, glucoză și compuși
│Se încălzește un amestec din 5ml glicerină și
de amoniu
│5ml soluție de hidroxid de potasiu (1:10) la
│60°C timp de cinci minute. Nu se colorează în
│galben și nici nu degajă miros de amoniac
Acizi grași și esteri ai acizilor
│Nu mai mult de 0,1 % calculat în acid butiric
grași
│
Compuși clorurați
│Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimat în clor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 425 (i) GUMĂ KONJAC
Definiție
│Guma Konjac este un hidrocoloid solubil în apă
│obținut din făina Konjac prin extracție apoasă.
│Făina Konjac este produsul brut nepurificat
│obținut din rădăcina plantei perene
│Amorphophallus konjac. Principala componentă
│a gumei Konjac este glucomananul
│polizaharidic cu masă moleculară mare și
│solubil în apă, care constă în unități de
│D-manoză și unități de D-glucoză într-un raport
│molar de 1,6:1,0 legat prin legături f2â(1-4)-
│glicozidice.
│Lanțurile de pe partea mai scurtă sunt atașate
│prin legături f2â(1-3)-glicozidice, iar grupurile
│acetil se produc aleatoriu la un raport de
│aproximativ 1 grup la 9 până la 19 unități de
│zahăr
Masa moleculară
│Principalul component, glucomananul, are o
│masă moleculară medie de 200 000 până la
│2 000 000
Compoziție
│Nu mai puțin de 75 % carbohidrat
Descriere
│Pulbere de culoare albă până la crem sau cafeniu
│deschis
Identificare
│
A. Solubilitate
│Se poate dispersa în apă caldă sau rece
│formând o soluție extrem de vâscoasă cu un
│pH cuprins între 4,0 și 7,0
B. Formarea gelului
│Se adaugă 5 ml de soluție de borat de sodiu 4 %
│la o soluție 1 % a probei într-o eprubetă și se
│amestecă viguros. Se formează un gel
C.Formarea gelului stabil la căldură│Se prepară o soluție 2 % a probei prin
│încălzirea sa într-o baie de apă caldă timp de
│30 minute, agitându-se continuu, iar apoi
│soluția se răcește la temperatura camerei.
│Pentru fiecare gram de probă utilizată pentru a
│pregăti 30 g de soluție 2 %, la proba complet
│hidratată se adaugă, la temperatura camerei,
│1 ml de soluție de carbonat de potasiu 10 %.
│Se încălzește amestecul într-o baie de apă până
│la 85°C și se păstrează timp de 2 ore fără
│agitare. În aceste condiții se formează un gel
│stabil din punct de vedere termic
│
D. Viscozitate (soluție 1 %)
│Nu mai puțin de 3 kgm-1s-1 la 25°C
Puritate
│
Pierdere prin uscare
│Nu mai mult de 12 % (105°C, 5 h)
Amidon
│Nu mai mult de 3 %
Proteine
│Nu mai mult de 3 % (N x 5,7)
│Se determină azotul prin metoda Kjeldahl.
│Procentul de azot din probă înmulțit cu 5,7 dă
│procentul de proteine din probă
Substanțe solubile în eter
│Nu mai mult de 0,1 %
Cenușă total
│Nu mai mult de 5,0 % (800°C, 3 până la 4 h)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Specii de Salmonella
│Absentă în 12,5 g
E. coli
│Absentă în 5 g
E 425 (îi) GLUCOMANAN KONJAC
Definiție
│Glucomananul Konjac este un hidrocoloid
│solubil în apă obținut din făina Konjac prin
│spălare cu etanol conținând apă. Făina Konjac
│este produsul brut nepurificat obținut din
│tuberculul plantei perene Amorphophallus
│konjac. Principala componentă este
│glucomananul polizaharidic cu masă moleculară
│mare și solubil în apă, care constă în unități
│de D-manoză și unități de D-glucoză într-un
│raport molar de 1,6:1,0 legat prin legături
│f2â(1-4)-glicozidice cu o ramificație la
│aproximativ fiecare a 50-a sau a 60-a unitate.
│Aproximativ fiecare al 19-lea reziduu de zahăr
│este acetilat
Masa moleculară
│500 000 până la 2 000 000
Compoziție
│Total fibre alimentare de nu mai puțin de 95 %
│raportat la substanța uscată
Descriere
│Pulbere ușor mobilă, inodoră, cu particule fine
│de culoare albă până la ușor maronie
Identificare
│
A. Solubilitate
│Se poate dispersa în apă caldă sau rece
│formând o soluție extrem de vâscoasă cu un
│pH cuprins între 5,0 și 7,0. Solubilitatea este
│mărită de căldură și de agitarea mecanică
B.Formarea gelului stabil la căldură│Se prepară o soluție 2 % din probă prin
│încălzirea sa într-o baie de apă caldă timp de
│30 minute, agitându-se continuu, iar apoi
│soluția se răcește la temperatura camerei.
│Pentru fiecare gram din proba utilizată pentru
│a pregăti 30 g de soluție 2 %, se adaugă 1 ml de
│soluție de carbonat de potasiu 10 %, la proba
│complet hidratată la temperatura camerei.
│Se încălzește amestecul într-o baie de apă până
│la 85°C și se păstrează timp de 2 ore fără
│agitare.
│În aceste condiții se formează un gel stabil
│din punct de vedere termic
C. Viscozitatea (soluție 1 %)
│Nu mai puțin de 20 kgm-1s-1 la 25°C
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 8 % (105°C, 3 ore)
Amidon
│Nu mai mult de 1 %
Proteine
│Nu mai mult de 1,5 % (N x 5,7)
│Se determină azotul prin metoda Kjeldahl.
│Procentul de azot din probă înmulțit cu 5,7 dă
│procentul de proteine din probă
Substanțe solubile în eter
│Nu mai mult de 0,5 %
Sulfit [sub formă de SO(2)]
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Clorură
│Nu mai mult de 0,02 %
Solubil în alcool 50 %
│Nu mai mult de 2,0 % din material
Cenușă totală
│Nu mai mult de 2,0 % (800°C, 3 până la 4 ore)
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Specii de Salmonella
│Absentă în 12,5 g
E. coli
│Absentă în 5 g
E 426 HEMICELULOZĂ DE SOIA
Definiție
│Hemiceluloza de soia este o polizaharidă
│rafinată solubilă în apă obținută din fibră de
│soia din specii naturale prin extracție în apă
│caldă.
Denumiri chimice
│Polizaharide de soia solubile în apă
│Fibră de soia solubilă în apă
Compoziție
│Nu mai puțin de 74 % hidrat de carbon
Descriere
│Pulbere de culoare albă, fluidă, atomizată
Identificare
│
A. Solubilitate pH-ul soluției de
│Solubilă în apă caldă și rece fără formare de
1 %
│gel 5,5 ± 1,5
B. Viscozitatea soluției 10 %
│Nu mai mult de 200 mPa.s
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 7 % (105°C, 4 ore)
Proteină
│Nu mai mult de 14 %
Cenușă totală
│Nu mai mult de 9,5 % (600°C, 4h)
Arsenic
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Număr total de germeni
│Nu mai mult de 3 000 colonii per gram
Drojdii și mucegaiuri
│Nu mai mult de 100 colonii per gram
E. coli
│Negativ în 10 g
E 431 (40) STEARAT DE POLIOXIETILENĂ
Sinonime
│Polioxil (40) stearate
│Monostearat de polioxietilenă (40)
Definiție
│Un amestec de mono și diesteri ai acidului
│stearic comercial alimentar și de dioli de
│polioxietilenă (cu o lungime medie de polimer de
│aproximativ 40 unități de oxietilenă) cu
│polialcool liber
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,5 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Fulgi de culoare crem sau solid de consistența
│ceroasă la 25°C cu miros ușor
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil în apă, etanol, metanol și acetat de
│etil. Insolubil în ulei mineral
B. Interval de congelare
│39°C-44°C
C. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic pentru un acid gras parțial
│esterificat dintr-un polialcool polioxietil
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 3 % (metoda Karl Fischer)
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 1
Indice de saponificare
│Nu mai puțin de 25 și nu mai mult de 35
Indice de hidroxil
│Nu mai puțin de 27 și nu mai mult de 40
1,4-dioxan
│Nu mai mult de 5 mg/Kg
Oxid de etilenă
│Nu mai mult de 0,2 mg/Kg
Etilen glicoli (mono- și di-)
│Nu mai mult de 0,25 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/Kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/Kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
E 432 MONOLAURAT DE POLIOXIETILENĂ SORBITAN (POLISORBAT 20)
Sinonime
│Polisorbat 20
│Monolaurat de polioxietilenă (20) sorbitan
Definiție
│Un amestec de sorbitol parțial esterificat și de
│mono și dianhidridelele acestuia cu acid lauric
│comercial alimentar și condensat cu aproximativ
│20 moli de oxid de etilenă per mol de sorbitol
│și anhidridele sale
Compoziție
│Nu mai puțin de 70 % de grupe oxietilenice
│echivalent a nu mai puțin de 97,3 % de
│monolaurat de polioxietilenă (20) sorbitan
│raportat la substanța anhidră
Descriere
│Lichid uleios de culoarea lămâii până la
│chihlimbar la 25°C cu un ușor miros
│caracteristic
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil în apă, etanol, metanol, acetat de etil
│și dioxan. Insolubil în ulei mineral și eter de
│petrol
B. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic unui acid gras parțial esterificat
│cu polialcool polioxietilat
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 3 % (metoda Karl Fischer)
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 2
Indice de saponificare
│Nu mai puțin de 40 nu mai mult de 50
Indice de hidroxil
│Nu mai puțin de 96 și nu mai mult de 108
1,4-dioxan
│Nu mai mult de 5 mg/Kg
Oxid de etilenă
│Nu mai mult de 0,2 mg/Kg
Etilen glicoli (mono- și di-)
│Nu mai mult de 0,25 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/Kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/Kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
E 433 MONOOLEAT DE POLIOXIETILENĂ SORBITAN (POLISORBAT 80)
Sinonime
│Polisorbat 80
│Monooleat de polioxietilenă (20) sorbitan
Definiție
│Un amestec de sorbitol parțial esterificat și de
│mono și dianhidridelele acestuia cu acid oleic
│comercial alimentar și condensat cu aproximativ
│20 moli de oxid de etilenă per mol de sorbitol
│și anhidridele sale
Compoziție
│Nu mai puțin de 65 % de grupe oxietilenice,
│echivalent a nu mai puțin de 96,5 % de
│monooleat de polioxietilenă (20) sorbitan
│raportat la substanța anhidră
Descriere
│Lichid uleios de culoarea lămâii până la
│chihlimbar la 25°C cu un ușor miros
│caracteristic
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil în apă, etanol, metanol, acetat de etil
│și toluen. Insolubil în ulei mineral și eter de
│petrol
B. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic unui acid gras parțial esterificat
│cu polialcool polioxietilat
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 3 % (metoda Karl Fischer)
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 2
Indice de saponificare
│Nu mai puțin de 45 și nu mai mult de 55
Indice de hidroxil
│Nu mai puțin de 65 și nu mai mult de 80
1,4-dioxan
│Nu mai mult de 5 mg/Kg
Oxid de etilenă
│Nu mai mult de 0,2 mg/Kg
Etilen glicoli (mono- și di-)
│Nu mai mult de 0,25 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/Kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/Kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
E 434 MONOPALMITAT DE POLIOXIETILENĂ SORBITAN (POLISORBAT 40)
Sinonime
│Polisorbat 40
│Monopalmitat de polioxietilenă (20) sorbitan
Definiție
│Un amestec de sorbitol parțial esterificat și de
│mono și dianhidride cu acid palmitic comercial
│alimentar și condensat cu aproximativ 20 moli
│de oxid de etilenă per mol de sorbitol și
│anhidridele sale
Compoziție
│Nu mai puțin de 66 % de grupe oxietilenice
│echivalent a nu mai puțin de 97 % monopalmitat
│de polioxietilenă (20) sorbitan raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Lichid uleios de culoarea lămâii până la
│portocaliu sau semigel la 25°C cu un ușor miros
│caracteristic
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil în apă, etanol, metanol, acetat de etil
│și acetonă. Insolubil în ulei mineral
B. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic unui acid gras parțial esterificat
│cu polialcool polioxietilat
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 3 % (metoda Karl Fischer)
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 2
Indice de saponificare
│Nu mai puțin de 41 și nu mai mult de 52
Indice de hidroxil
│Nu mai puțin de 90 și nu mai mult de 107
1,4-dioxan
│Nu mai mult de 5 mg/Kg
Oxid de etilenă
│Nu mai mult de 0,2 mg/Kg
Etilen glicoli (mono- și di-)
│Nu mai mult de 0,25 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/Kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/Kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
E 435 MONOSTEARAT DE POLIOXIETILENĂ SORBITAN (POLISORBAT 60)
Sinonime
│Polisorbat 60
│Monostearat de polioxietilenă (20) sorbitan
Definiție
│Un amestec de sorbitol parțial esterificat și de
│mono și dianhidride cu acid stearic comercial
│alimentar și condensat cu aproximativ 20 moli de
│oxid de etilenă per mol de sorbitol și
│anhidridele sale
Compoziție
│Nu mai puțin de 65 % de grupe oxietilenice
│echivalent a nu mai puțin de 97 % de
│monostearat de polioxietilenă (20) sorbitan
│raportat la substanța anhidră
Descriere
│Lichid uleios de culoarea lămâii până la
│portocaliu sau semigel la 25°C cu un ușor miros
│caracteristic
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil în apă, acetat de etil și toluen.
│Insolubil în ulei mineral și uleiuri vegetale
B. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic unui acid gras parțial esterificat
│cu polialcool polioxietilat
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 3 % (metoda Karl Fischer)
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 2
Indice de saponificare
│Nu mai puțin de 45 și nu mai mult de 55
Indice de hidroxil
│Nu mai puțin de 81 și nu mai mult de 96
1,4-dioxan
│Nu mai mult de 5 mg/Kg
Oxid de etilenă
│Nu mai mult de 0,2 mg/Kg
Etilen glicoli (mono- și di-)
│Nu mai mult de 0,25 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/Kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/Kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
E 436 TRISTEARAT DE POLIOXIETILENĂ SORBITAN (Polisorbat 65)
Sinonime
│Polisorbat 65
│Tristearat de polioxietilenă (20) sorbitan
Definiție
│Un amestec de sorbitol parțial esterificat și de
│mono și dianhidride cu acid stearic comercial
│alimentar și condensat cu aproximativ 20 moli de
│oxid de etilenă per mol de sorbitol și
│anhidridele sale
Compoziție
│Nu mai puțin de 46 % de grupe oxietilenice,
│echivalent a nu mai puțin de 96 % de tristearat
│de polioxietilenă (20) sorbitan raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Solid ceros de culoare ocru la 25°C cu un miros
│ușor caracteristic
Identificare
│
A. Solubilitate
│Dispersabil în apă. Solubil în ulei mineral,
│uleiuri vegetale, eter de petrol, acetonă, eter,
│dioxan, etanol și metanol
B. Interval de congelare
│29°C-33°C
C. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic unui acid gras parțial esterificat
│cu polialcool polioxietila
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 3 % (metoda Karl Fischer)
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 2
Indice de saponificare
│Nu mai puțin de 88 și nu mai mult de 98
Indice de hidroxil
│Nu mai puțin de 40 și nu mai mult de 60
1,4-dioxan
│Nu mai mult de 5 mg/Kg
Oxid de etilenă
│Nu mai mult de 0,2 mg/Kg
Etilen glicoli (mono- și di-)
│Nu mai mult de 0,25 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/Kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/Kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
E 440 (i) PECTINĂ
Definiție
│Pectina conține în principal esteri metilici
│parțiali ai acidului poligalacturonic și
│sărurile lor de amoniu, sodiu, potasiu și calciu
│ale acestora. Se obține prin extracția în mediu
│apos din specii naturale de material vegetal
│comestibil corespunzător, de obicei citrice sau
│mere. Nu se utilizează alți agenți de
│precipitare în afară de metanol, etanol și
│propanol-2
Iesce
│232-553-0
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 65 % acid galacturonic
│raportat la substanța anhidră după spălare cu
│acid și alcool
Descriere
│Pulbere de culoare albă, galben deschis, gri
│deschis sau brun deschis
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubilă în apă, formând o soluție coloidală,
│opalescentă. Insolubilă în etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 12 % (105°C, 2 ore)
Cenușă insolubilă în acid
│Nu mai mult de 1 % (insolubilă în acid
│clorhidric aproximativ 3N)
Bioxid de sulf
│Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la substanța
│anhidră
Conținut de azot
│Nu mai mult de 1,0 % după spălare cu acid și
│etanol
Metanol, etanol și propanol-2 liberi│Nu mai mult de 1 %, separat sau în combinație,
│raportat la substanța anhidră
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
E 440 (îi) PECTINĂ AMIDATĂ
Definiție
│Pectina amidată conține în principal esteri
│metilici parțiali și amidele acidului
│poligalacturonic și sărurile lor de amoniu,
│sodiu, potasiu și calciu ale acestora. Se obține
│prin extracție în mediu apos din specii naturale
│de material vegetal comestibil corespunzător, de
│obicei citrice sau mere, și tratament cu amoniac
│în mediu alcalin. Nu se utilizează alți agenți
│de precipitare în afară de metanol, etanol și
│propanol-2
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 65 % acid galacturonic
│raportat la substanța anhidră fără cenușă după
│spălare cu acid și alcool
Descriere
│Pulbere de culoare albă, galben deschis, gri
│deschis sau brun deschis
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubilă în apă, formând o soluție coloidală,
│opalescentă. Insolubilă în etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 12 % (105°C, 2 ore)
Cenușă insolubilă în acid
│Nu mai mult de 1 % (insolubilă în acid
│clorhidric de aproximativ 3N)
Grad de amidare
│Nu mai mult de 25 % din totalul grupărilor
│carboxil
Reziduuri de bioxid de sulf
│Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la substanța
│anhidră
Conținut de azot
│Nu mai mult de 2,5 % după spălare cu acid și
│etanol
Metanol, etanol și propanol-2 liberi│Nu mai mult de 1 %, separat sau în combinație,
│raportat la substanța fără substanțe volatile
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
E 442 FOSFATIDE DE AMONIU
Sinonime
│Săruri de amoniu ale acidului fosfatidic, amestec
│de săruri de amoniu ale gliceridelor fosforilate
Definiție
│Amestec de compuși de amoniu ai acizilor
│fosfatidici derivați din grăsime comestibilă și
│ulei comestibil (de obicei ulei de rapiță
│parțial solidificat). Se pot adăuga fosforului
│una sau două sau trei părți de gliceride. În
│plus, se pot lega împreună doi esteri de fosfor
│sub formă de fosfatide de fosfatidil
Compoziție
│Conținutul de fosfor este de nu mai puțin de 3 %
│și nu mai mult de 3,4 % în greutate; conținutul
│de amoniu este de nu mai puțin de 1,2 % și nu
│mai mult de 1,5 % (calculat în N)
Descriere
│Semisolid uleios
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubile în grăsimi. Insolubile în apă. Parțial
│solubile în etanol și în acetonă
B. Teste pozitive pentru glicerol,
│
acizi grași și fosfat
│
Puritate
│
Substanțe insolubile în eter de
│Nu mai mult de 2,5 %
petrol
│
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 444 ACETAT IZOBUTIRAT DE ZAHAROZĂ
Sinonime
│SAIB ("sucrose acetate isobutyrate")
Definiție
│Acetatul izobutirat de zaharoză este un
│amestec de produși de reacție formați prin
│esterificarea zaharozei de tip alimentar cu
│anhidridă acetică și anhidridă izobutirică,
│urmată de distilare. Amestecul conține toate
│combinațiile posibile de esteri în care
│raportul molar acetat/butirat este de
│aproximativ 2:6
Iesce
│204-771-6
Denumire chimică
│Diacetat hexaizobutirat de zaharoză
Formula chimică
│C(4)0H(62)O(19)
Masă moleculară
│832-856 (aproximativ), C(4)0H(62)O(19): 846,9
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 98,8 % și nu mai mult
│de 101,9 % C(4)0H(62)O(19)
Descriere
│Lichid de culoare deschisă galben-pai,
│limpede și fără sedimente, cu miros slab
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubil în apă. Solubil în majoritatea
│solvenților organici
B. Indice de refracție
│[n]^40(D) : 1,4492-1,4504
C. Greutate specifică
│[d]^25(D) : 1,141-1,151
Puritate
│
Triacetină
│Nu mai mult de 0,1 %
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 0,2
Indice de saponificare
│Nu mai puțin de 524 și nu mai mult de 540
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 445 ESTERI GLICERICI AI RĂȘINILOR DIN LEMN
Sinonime
│Gumă esterică
Definiție
│Amestec complex de esteri de tri și diglicerină
│ai acizilor rezinici din colofoniul extras din
│lemn.
│Colofoniul extras din lemn se obține prin
│extracția cu solvenți din butuci vechi de pin
│urmată de un proces de rafinare a solvenților
│lichid-lichid. Din prezentele specificații sunt
│excluse substanțele derivate din guma de
│colofoniu, din exudatul pinilor verzi, precum și
│din substanțele derivate din colofoniu din ulei
│de tall, produs secundar obținut la prelucrarea
│celulozei (pastei de hârtie) tip sulfat. Produsul
│final conține aproximativ 90 % acizi rezinici
│și 10 % substanțe neutre (compuși neacizi).
│Fracția de acizi rezinici este un amestec
│complex de acizi diterpenoizi monocarboxilici
│izomeri având formula moleculară empirică
│C(2)0H(30)O(2), în principal acid abietic.
│Substanța este purificată prin stripare cu
│vapori de apă sau prin distilare cu vapori de
│apă în contracurent
Descriere
│Solid dur, de culoare galbenă spre chihlimbar
│deschis
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubil în apă, solubil în acetonă
B. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic compusului
Puritate
│
Greutatea specifică a soluției
│[d]^20(25) Nu mai puțin de 0,935, determinată
│într-o soluție de d-limonen 50 % (97 %,
│temperatura de fierbere 175,5-176°C,
│d^20(4) : 0,84)
Interval de înmuiere determinate
│Între 82°C și 90°C
prin metoda cu inel și bilă
│
Indice de aciditate
│Nu mai puțin de 3 și nu mai mult de 9
Indice de hidroxil
│Nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 45
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Test pentru detectarea absenței
│La încălzirea compușilor organici cu conținut
colofoniului din ulei de tall
│de sulf în prezența formiatului de sodiu, sulful
(testul sulfului)
│este convertit în sulfură de hidrogen care
│poate fi ușor detectată cu ajutorul hârtiei cu
│acetat de plumb. Un test pozitiv indică
│utilizarea colofoniului din ulei de tall în
│locul colofoniului extras din lemn
E 450 (i) DIFOSFAT DISODIC
Sinonime
│Difosfat dihidrogen disodic
│Pirofosfat dihidrogen disodic
│Pirofosfat acid de sodiu
│Pirofosfat disodic
Definiție
│
Denumirea chimică
│Difosfat dihidrogen disodic
Iesce
│231-835-0
Formula chimică
│Na(2)H(2)P(2)O(7)
Masă moleculară
│221,94
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 95 % de fosfat disodic
Conținut de P(2)O(5)
│Nu mai puțin de 63,0 % și nu mai mult de 64,5 %
Descriere
│Pulbere albă sau granule
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru sodium
│
și fosfat
│
B. Solubilitate
│Solubil în apă
C. pH-ul unei soluții 1 %
│Între 3,7 și 5,0
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,5 % (105°C, patru ore)
Substanță insolubilă în apă
│Nu mai mult de 1 %
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 450 (îi) DIFOSFAT TRISODIC
Sinonime
│Pirofosfat trisodic acid
│Difosfat monohidrogen trisodic
Definiție
│
Iesce
│238-735-6
Formula chimică
│Monohidrat: Na(3)HP(2)O(7) x H(2)O
│Anhidru: Na(3)HP(2)O(7)
Masă moleculară
│Monohidrat: 261,95
│Anhidru: 243,93
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 95 % raportat la
│substanța anhidră
Conținut de P(2)O(5)
│Nu mai puțin de 57 % și nu mai mult de 59 %
Descriere
│Pulbere albă sau granule, se găsește sub
│formă anhidră sau de monohidrat
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru sodium
│
și fosfat
│
B. Solubilitate Solubil în apă
│
C. pH-ul unei soluții 1 %
│Între 6,7 și 7,5
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 4,5 % raportat la compusul
│anhidru
│Nu mai mult de 11,5 % raportat la compusul
│monohidrică
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,5 % (105°C, patru ore)
Substanță insolubilă în apă
│Nu mai mult de 0,2 %
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 450 (iii) DIFOSFAT TETRASODIC
Sinonime
│Pirofosfat tetrasodic
│Pirofosfat de sodiu
Definiție
│
Denumirea chimică
│Difosfat tetrasodic
Iesce
│238-767-1
Formula chimică
│Anhidru: Na(4)P(2)O(7)
│Decahidrat: Na(4)P(2)O(7) x 10H(2)O
Masă moleculară
│Anhidru: 265,94
│Decahidrat: 446,09
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 95 % de Na(4)P(2)O(7)
│raportat la substanța calcinată
Conținut de P(2)O(5)
│Nu mai puțin de 52,5 % și nu mai mult de 54,0 %
Descriere
│Cristale albe sau incolore sau o pulbere
│cristalină sau granulară albă. Decahidratul
│creează ușoare eflorescențe în aer uscat
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru sodiu
│
și fosfat
│
B. Solubilitate
│Solubil în apă. Insolubil în etanol
C. pH-ul unei soluții 1 %
│Între 9,8 și 10,8
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 0,5 % pentru sare anhidră, nu
│mai puțin de 38 % și nu mai mult de 42 %
│pentru decahidrat, în ambele cazuri determinată
│după uscare la 105°C timp de patru ore, urmată
│de calcinare la 550°C timp de 30 minute
Substanță insolubilă în apă
│Nu mai mult de 0,2 %
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 450 (v) DIFOSFAT TETRAPOTASIC
Sinonime
│Pirofosfat de potasiu
│Pirofosfat tetrapotasic
Definiție
│
Denumirea chimică
│Difosfat tetrapotasic
Iesce
│230-785-7
Formula chimică
│K(4)P(2)O(7)
Masă moleculară
│330,34
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 95 % raportat la
│substanța calcinată
Conținut de P(2)O(5)
│Nu mai puțin de 42,0 % și nu mai mult de 43,7 %
│raportat la substanța anhidră
Descriere
│Cristale incolore sau pulbere albă, foarte
│higroscopică
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru potasiu
│
și fosfat
│
B. Solubilitate
│Solubil în apă. Insolubil în etanol
C. pH-ul unei soluții 1 %
│Între 10,0 și 10,8
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 2 % după uscare la 105°C
│timp de patru ore, urmată de calcinare la
│550°C timp de 30 minute
Substanță insolubilă în apă
│Nu mai mult de 0,2 %
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
│
E 450 (vi) DIFOSFAT DICALCIC
│
Sinonime
│Pirofosfat de calciu
│
Definiție
│
Denumirea chimică
│Difosfat dicalcic
│Pirofosfat dicalcic
Iesce
│232-221-5
Formula chimică
│Ca(2)P(2)O(7)
Masă moleculară
│254,12
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 96 %
Conținut de P(2)O(5)
│Nu mai puțin de 55 % și nu mai mult de 56 %
Descriere
│Pulbere inodoră, albă, fină
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru calciu
│
și fosfat
│
B. Solubilitate
│Insolubil în apă. Solubil în acid azotic și
│acid clorhidric diluat
C. pH-ul unei suspensii 10 % în apă │Între 5,5 și 7,0
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 1,5 % la 800°C ± 25°C timp de
│30 minute
Fluoruri
│Nu mai mult de 50 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
daniela
E 450 (vii) DIFOSFAT ACID DE CALCIU
Sinonime
│Pirofosfat acid de calciu
│Pirofosfat dihidrogen monocalcic
Definiție
│
Denumirea chimică
│Difosfat dihidrogen de calciu
Iesce
│238-933-2
Formula chimică
│CaH(2)P(2)O(7)
Masă moleculară
│215,97
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 90 % raportat la
│substanța anhidră
Conținut de P(2)O(5)
│Nu mai puțin de 61 % și nu mai mult de 64 %
Descriere
│Cristale albe sau pulbere albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru calciu
│
și fosfat
│
Puritate
│
Substanță insolubilă în acid
│Nu mai mult de 0,4 %
Fluoruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 451 (i) TRIFOSFAT PENTASODIC
Sinonime
│Tripolifosfat pentasodic
│Tripolifosfat de sodiu
Definiție
│
Denumirea chimică
│Trifosfat pentasodic
Iesce
│231-838-7
Formula chimică
│Na(5)O(10)P(3) x nH(2)O (n = 0 sau 6)
Masă moleculară
│367,86
Compoziție
│Conținut nu mai puțin 85,0 % (anhidru) sau
│65,0 % (hexahidrat)
Conținut de P(2)O(5)
│Nu mai puțin de 56 % și nu mai mult de 59 %
│(anhidru) sau nu mai puțin de 43 % și nu mai
│mult de 45 % (hexahidrat)
Descriere
│Granule sau pulbere albă, puțin higroscopică
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil complet în apă. Insolubil în etanol
B. Teste pozitive pentru sodiu
│
și fosfat
│
C. pH-ul unei soluții 1 %
│Între 9,1 și 10,2
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Anhidru: nu mai mult de 0,7 % (105°C, o oră)
│Hexahidrat: nu mai mult de 23,5 % (60°C, o oră,
│urmată de uscare la 105°C, timp de patru ore)
Substanțe insolubile în apă
│Nu mai mult de 0,1 %
Polifosfați superiori
│Nu mai mult de 1 %
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 451 (îi) TRIFOSFAT PENTAPOTASIC
Sinonime
│Tripolifosfat pentapotasic
│Trifosfat de potasiu
│Tripolifosfat de potasiu
Definiție
│
Denumirea chimică
│Trifosfat pentapotasic
│Tripolifosfat pentapotasic
Iesce
│237-574-9
Formula chimică
│K(5)O(10)P(3)
Masă moleculară
│448,42
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 85,0 % raportat la
│substanța anhidră
Conținut de P(2)O(5)
│Nu mai puțin de 46,5 % și nu mai mult de 48 %
Descriere
│Granule sau pulbere albă, foarte higroscopică
Identificare
│
A. Solubilitate
│Foarte solubil în apă
B. Teste pozitive pentru potasiu
│
și fosfat
│
C. pH-ul unei soluții 1 %
│Între 9,2 și 10,5
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 0,4 % (după uscare la 105°C,
│timp de patru ore, urmată de calcinare la
│550°C, timp de 30 minute)
Substanță insolubilă în apă
│Nu mai mult de 2 %
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 452 (i) POLIFOSFAT DE SODIU
1. POLIFOSFAT SOLUBIL
│
Sinonime
│Hexametafosfat de sodiu
│Tetrapolifosfat de sodium
│Sare Graham
│Polifosfați de sodiu, sticloși
│Polimetafosfat de sodiu
│Metafosfat de sodiu
Definiție
│Polifosfații de sodiu solubili sunt obținuți
│prin fuziunea și răcirea ulterioară a
│ortofosfaților de sodiu. Acești compuși sunt o
│clasă care constă în câțiva polifosfați amorfi,
│solubili în apă, compuși din lanțuri lineare de
│unități de metafosfat, [NaPO(3)]x, unde x ≥ 2,
│terminate cu grupări Na(2)PO(4). Aceste
│substanțe sunt de obicei identificate prin
│raportul lor Na(2)O/P(2)O(5) sau conținutul lor de
│P(2)O(5). Raportul Na(2)O/P(2)O(5) variază de la
│aproximativ 1,3 pentru tetrapolifosfatul de
│sodiu, unde x = aproximativ 4; la aproximativ
│1,1 pentru sarea Graham, denumită de obicei
│hexametafosfat de sodiu, unde x = 13 până
│la 18; și până la 1,0 pentru polifosfații de
│sodiu cu masă moleculară mai mare, în cazul
│cărora x = 20 până la 100 sau mai mult.
│pH-ul soluțiilor
variază între 3,0 și 9,0
Denumirea chimică
│Polifosfat de sodiu
Iesce
│272-808-3
Formula chimică
│Amestecuri eterogene de săruri de sodiu
│ale acizilor polifosforici condensați lineari
│având formula generală H(n + 2)PnO(3n + 1),
│unde "n" este de cel puțin 2
Masă moleculară
│[102](n)
Analiza chimică a conținutului
│Nu mai puțin de 60 % și nu mai mult de 71 %
de P(2)O(5)
│raportat la substanța calcinată
Descriere
│Granule, plachete sau pulbere incolore, albe
│sau transparente
Identificare
│
A. Solubilitate
│Foarte solubil în apă
B. Teste pozitive pentru sodium
│
și fosfat
│
C. pH-ul unei soluții 1 %
│Între 3,0 și 9,0
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 1 %
Substanță insolubilă în apă
│Nu mai mult de 0,1 %
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
│
2. POLIFOSFAT INSOLUBIL
│
│
Sinonime
│Metafosfat de sodiu insolubil
│Sare Maddrell
│Polifosfat de sodiu insolubil, IMP
Definiție
│Metafosfatul de sodiu insolubil este un
│polifosfat de sodiu cu masă moleculară mare
│compus din două lanțuri lungi de metafosfat
│[NaPO(3)]x care se răsucesc în spirală în
│direcții diferite în jurul unei axe comune.
│Raportul Na(2)O/P(2)O(5) este de aproximativ
│1,0. pH-ul unei suspensii în apă 1:3 este de
│aproximativ 6,5
Denumirea chimică
│Polifosfat de sodiu
Iesce
│272-808-3
Formula chimică
│Amestecuri eterogene de săruri de sodiu
│ale acizilor polifosforici condensați lineari
│având formula H(n + 2)PnO(3n + 1), unde "n" este
│de cel puțin 2
Masă moleculară
│[102](n)
Conținut de P(2)O(5)
│Nu mai puțin de 68,7 % și nu mai mult de 70,0 %
Descriere
│Pulbere cristalină albă
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubil în apă, solubil în acizi minerali și
│în soluții de cloruri de potasiu și amoniu
│(dar nu și de sodiu)
B. Teste pozitive pentru sodiu
│
și fosfat
│
C. pH-ul unei suspensii 1:3 în apă
│Aproximativ 6,5
Puritate
│
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 452 (îi) POLIFOSFAT DE POTASIU
Sinonime
│Metafosfat de potasiu
│Polimetafosfat de potasiu
│Sare Kurrol
Definiție
│
Denumirea chimică
│Polifosfat de potasiu
Iesce
│232-212-6
Formula chimică
│[KPO(3)](n)
│Amestecuri eterogene de săruri de potasiu ale
│acizilor polifosforici condensați linear având
│formula generală H(n + 2)PnO(3n + 1), unde "n"
│este de cel puțin 2
Masă moleculară
│[118](n)
Conținut de P(2)O(5)
│Nu mai puțin de 53,5 % și nu mai mult de 61,5 %
│raportat la substanța calcinată
Descriere
│Pulbere albă fină sau cristale sau plachete
│sticloase incolore
Identificare
│
A. Solubilitate
│1 g se dizolvă în 100 ml de soluție de acetat de
│sodiu 1:25
B. Teste pozitive pentru potasiu
│
și fosfat
│
C. pH-ul unei suspensii 1 %
│Nu mai mult de 7,8
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 2 % (105°C, patru ore, urmată
│de calcinare la 550°C, 30 minute)
Fosfat ciclic
│Nu mai mult de 8 % pe conținut P(2)O(5)
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 452 (iii) POLIFOSFAT DE CALCIU ȘI SODIU
Sinonime
│Polifosfat calcic de sodiu, sticlos
Definiție
│
Denumire chimică
│Polifosfat calcic de sodiu
Iesce
│233-782-9
Formulă chimică
│[NaPO(3)](n) CaO, unde n este în mod
│obișnuit 5
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 61 % și nu
│mai mult de 69 % sub formă de P(2)O(5)
Descriere
│Cristale albe sticloase, sfere
Identificare
│
A. pH-ul unei suspensii 1 % m/m
│Aproximativ între 5 și 7
B. Conținut CaO
│7 % - 15 % m/m
Puritate
│
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 452 (iv) POLIFOSFAT DE CALCIU
Sinonime
│Metafosfat de calciu
│Polimetafosfat de calciu
Definiție
│
Denumirea chimică
│Polifosfat de calciu
Iesce
│236-769-6
Formula chimică
│[CaP(2)O(6)](n)
│Amestecuri eterogene de săruri de calciu
│ale acizilor polifosforici condensați având
│formula generală H(n + 2)PnO(n + 1), unde
│"n" este de cel puțin 2
Masă moleculară
│[198](n)
Conținut de P(2)O(5)
│Nu mai puțin de 71 % și nu mai mult de 73 %
│raportat la substanța calcinată
Descriere
│Cristale incolore, inodore sau pulbere albă
Identificare
│
A. Solubilitate
│De obicei puțin solubil în apă. Solubil în mediu
│acid
B. Teste pozitive pentru calciu
│
și fosfat
│
C. Conținut de CaO
│Între 27 și 29,5 %
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 2 % (105°C, patru ore, urmată
│de calcinare la 550°C, 30 minute)
Fosfat ciclic
│Nu mai mult de 8 % pe conținut P(2)O(5)
Fluoruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimate ca fluor)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 459 BETA-CICLODEXTRINĂ
Definiție
│Beta-ciclodextrina este o zaharidă ciclică
│nereductoare compusă din șapte unități
│D-glucopiranosil legate în pozițiile f2α -1,4.
│Produsul este obținut prin acțiunea enzimei
│cicloglicosiltransferaza (CGTaza) obținută
│din Bacillus circulans, Paenibacillus macerans
│sau recombinând Bacillus licheniformis SJ1608
│pe amidon parțial hidrolizat
Denumire chimică
│Cicloheptaamiloză
Iesce
│231-493-2
Formulă chimică
│[C(6)H(10)O(5)](7)
Masă moleculară
│1135
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98,0 %
│de [C(6)H(10)O(5)](7)
│raportat la substanța anhidră
Descriere
│Solid cristalin alb sau aproape alb, practic
│inodor
Identificare
│
A. Solubilitate
│Slab solubil în apă; liber solubil în apă caldă;
│ușor solubil în etanol
B. Rotație specifică
│[f2α]^25(D) : + 160° spre + 164° (soluție 1 %)
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 14 % (metoda Karl Fischer)
Alte ciclodextrine
│Nu mai mult de 2 % raportat la substanța anhidră
Solvenți reziduali (toluen și
│Nu mai mult de 1 mg/Kg pentru fiecare solvent
tricloroetilenă)
│
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,1 %
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/Kg
E 460 (i) CELULOZĂ MICROCRISTALINĂ
Sinonime
│Gel de celuloză
Definiție
│Celuloza cristalină este celuloză parțial
│depolimerizată, purificată, preparată prin
│tratarea cu acizi anorganici a alfa-celulozei,
│obținută sub formă de pastă pentru fabricarea
│hârtiei din varietăți naturale de plante
│fibroase.
│Gradul de polimerizare este de obicei mai
│mic de 400
Denumire chimică
│Celuloză
Iesce
│232-674-9
Formula chimică
│[C(6)H(10)O(5)](n)
Masă moleculară
│Aproximativ 36 000
Compoziție
│Nu mai puțin de 97 % calculat în celuloză
│raportat la substanța anhidră
Descriere
│Pulbere fină de culoare albă sau aproape albă,
│inodoră
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubilă în apă, etanol, eter și acizi
│anorganici diluați. Puțin solubilă în soluție
│de hidroxid de sodiu
B. Reacția de culoare
│La 1 mg de probă se adaugă 1 ml acid fosforic
│și se încălzește pe baie de apă timp de
│30 minute. Se adaugă 4 ml soluție 1:4 de
│pirocatehină în acid fosforic și se încălzește
│timp de 30 minute.
│Apare o culoare roșie
C. Identificare prin spectroscopie
│
în infraroșu
│
D. Test de suspensie
│Se amestecă 30 g de probă cu 270 ml de
│apă într-un agitator electric de viteză mare
│(12 000 rpm) timp de 5 minute. Amestecul
│rezultat constă fie într-o suspensie cu
│fluiditate ridicată, fie într-o
│suspensie greoaie și neomogenă, cu fluiditate
│scăzută sau inexistentă, cu o ușoară
│sedimentare și cu un conținut mare de bule
│de aer. Dacă se obține o suspensie cu
│fluiditate ridicată, se transferă 100 ml
│într-un cilindru gradat de 100 ml care se
│lasă în repaus timp de o oră. Substanțele
│solide se sedimentează și apare un lichid
│supernatant.
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 7 % (10°C, 3 ore)
Substanță solubilă în apă
│Nu mai mult de 0,24 %
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C
│pH-ul unei suspensii 10 % în apă pH-ul
│lichidului supernatant este între 5,0 și 7,5
Amidon
│Nedetectabil
│La 20 ml dispersie obținută la testul de
│identificare D se adaugă câteva picături de
│soluție de iod și se agită. Nu trebuie să
│apară colorație în albastru-violet sau albastru
Dimensiunile particulelor
│Nu mai puțin de 5 f2æm (nu mai mult de 10 % din
│particule cu dimensiuni mai mici de 5 æm)
Grupe carboxil
│Nu mai mult de 1 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 460 (îi) CELULOZĂ PUDRĂ
Definiție
│Celuloză dezintegrată mecanic, purificată,
│preparată prin prelucrarea alfa-celulozei,
│obținută sub formă de pastă pentru fabricarea
│hârtiei din varietăți naturale de plante
│fibroase
Denumirea chimică
│Celuloză
│Polimer liniar cu 1:4 reziduuri de glucoză
│legată
Iesce
│232-674-9
Formula chimică
│[C(6)H(10)O(5)](n)
Masă moleculară
│[162](n) (n este predominant 1 000 sau mai mare)
Compoziție
│Nu mai puțin de 92 %
Descriere
│Pudră de culoare albă, inodoră
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubilă în apă, etanol, eter și acizi
│anorganici diluați. Puțin solubilă în soluție
│de hidroxid de sodiu
B. Test de suspensie
│Se amestecă 30g de probă cu 270ml de apă într-un
│agitator electric de viteză mare (12 000 rpm)
│timp de 5 minute. Amestecul rezultat va
│consta fie într-o suspensie cu fluiditate
│ridicată, fie într-o suspensie greoaie,
│neomogenă, cu fluiditate scăzută sau
│inexistentă, cu o ușoară sedimentare și cu un
│conținut mare de bule de aer. Dacă se obține
│o suspensie cu fluiditate ridicată, se transferă
│100 ml într-un cilindru gradat de 100 ml care se
│lasă în repaus timp de o oră. Substanțele
│solide se sedimentează și apare un lichid
│supernatant
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 7 % (105°C, 3 ore)
Substanță solubilă în apă
│Nu mai mult de 1,0 %
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,3 %, determinată la 800 ± 25°C
pH-ul unei suspensii 10 % în apă
│pH-ul lichidului supernatant este între
│5,0 și 7,5
Amidon
│Nedetectabil
│La 20 ml dispersie obținută la testul de
│identificare B se adaugă câteva picături de
│soluție de iod și se agită. Nu trebuie să
│apară colorație în albastru-violet sau albastru
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Dimensiunile particulelor
│Nu mai puțin de 5 f2æm (nu mai mult de 10 % din
│particule cu dimensiuni mai mici de 5 æm)
E 461 METILCELULOZĂ
Sinonime
│Eter metilic de celuloză
Definiție
│Metilceluloza este celuloză obținută direct din
│varietăți naturale de plante fibroase și
│eterificată parțial cu grupări metilice
Denumire chimică
│Eter metilic al celulozei
Formula chimică
│Polimerii conțin unități de anhidroglucoză
│substituite, având următoarea formulă generală:
│C(6)H(7)O(2)[OR(1)][OR(2)][OR(3], unde R(1),
│R(2), R(3) pot să fie fiecare:
│- H
│- CH(3)
│- CH(2)CH(3)
Masă moleculară
│De la aproximativ 20 000 până la 380 000
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 25 % și nu mai mult de
│33 % grupări metoxil [-OCH(3)] și nu mai mult de
│5 % grupări hidroxietoxil [-OCH(2)CH(2)OH]
Descriere
│Pulbere granulată sau fibroasă de culoare
│albă sau ușor gălbuie sau gri, ușor
│higroscopică, inodoră și insipidă
Identificare
│
│
A. Solubilitate
│Gonflează în apă, producând o soluție coloidală,
│vâscoasă, limpede până la opalescentă.
│Insolubilă în etanol, eter și cloroform
│Solubilă în acid acetic glacial
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 10 % (105°C, 3 ore)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 1,5 %, determinată la 800 ± 25°C
pH-ul unei soluții coloidale 1 %
│5,0-8,0
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
E 462 ETILCELULOZĂ
Sinonime
│Eter etilic al celulozei
Definiție
│Etilceluloza este celuloza obținută direct din
│materialul vegetal fibros și eterificată parțial
│cu grupe etilice
Denumiri chimice
│Eter etilic al celulozei
Formulă chimică
│Polimerii conțin unități de anhidroglucoză
│substituită, cu următoarea formulă generală:
│C(6)H(7)O(2)[OR(1)][OR(2)], unde R(1) și R(2)
│pot fi oricare dintre următoarele:
│- H
│- CH(2)CH(3)
│Compoziție Nu mai puțin de 44 % și nu mai mult
│de 50 % grupe etoxil [-OC(2)H(5)], raportat la
│substanța uscată (echivalentul a cel mult
│2,6 grupe etoxil per unitate de anhidroglucoză)
Descriere
│Pulbere inodoră și insipidă de culoare albă
│până la alburiu
Identificare
│
A. Solubilitate
│Practic insolubilă în apă, în glicerină și în
│propan-1,2-diol, dar solubilă în proporții
│variabile în anumiți solvenți organici, în
│funcție de conținutul de etoxil. Etilceluloza
│care conține mai puțin de 46-48 % grupe etoxil
│este ușor solubilă în tetrahidrofuran, acetat
│de metil, cloroform și în amestec de
│hidrocarburi aromatice și etanol. Etilceluloza
│care conține 46-48 % sau mai mult grupe etoxil
│este ușor solubilă în etanol, metanol, toluen,
│cloroform și acetat de etil
B. Test pentru formarea peliculei
│Se dizolvă 5 g de probă în 95 g amestec
│80:20 (greutate/greutate) de toluen și etanol.
│Se formează o soluție limpede, gălbuie,
│stabilă. Se toarnă câțiva ml de soluție pe o
│placă de sticlă și se lasă să se evapore
│solventul.
│Se formează o peliculă transparentă, continuă,
│rezistentă, groasă. Pelicula este inflamabilă
Puritate
│
Pierderi prin deshidratare
│Nu mai mult de 3 % (105°C, 2 ore)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,4 %
pH-ul unei soluții coloidale 1 %
│Neutru (test cu turnesol)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 463 HIDROXIPROPILCELULOZĂ
Sinonime
│Eter hidroxipropilic de celuloză
Definiție
│Hidroxipropilceluloza este celuloză obținută
│direct din varietăți naturale de plante
│fibroase și eterificată parțial cu grupări
│hidroxipropil
Denumire chimică
│Eter hidroxipropilic al celulozei
Formula chimică
│Polimerii conțin unități de anhidroglucoză
│substituite, având următoarea formulă generală:
│C(6)H(7)O(2)[OR(1)][OR(2)][OR(3)], unde R(1),
│R(2), R(3) pot să fie fiecare:
│- H
│-CH(2)CHOHCH(3)
│-CH(2)CHO[CH(2)CHOHCH(3)]CH(3)
│-CH(2)CHO(CH(2)CHO[CH(2)CHOHCH(3)]CH(3))CH(3)
Masă moleculară
│De la aproximativ 30 000 până la 1 000 000
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 80,5 % grupări de
│hidroxipropil [-OCH(2)CHOHCH(3)] echivalentul a
│cel mult de 4,6 grupări de hidroxipropil per
│unitatea de anhidroglucoză raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere granulată sau fibroasă de culoare
│albă sau ușor gălbuie sau gri, ușor
│higroscopică, inodoră și insipidă
Identificare
│
A. Solubilitate
│Gonflează în apă, producând o soluție
│coloidală, vâscoasă, limpede până la
│opalescentă. Solubilă în etanol.
│Insolubilă în eter
B. Gaz cromatografia
│Determină substituenții prin gaz cromatografie
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 10 % (105°C, 3 ore)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C
pH-ul unei soluții coloidale 1 %
│Nu mai puțin de 5,0 și nu mai mult de 8,0
Propilen clorhidrine
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
E 464 HIDROXIPROPILMETILCELULOZĂ
Definiție
│Hidroxipropilmetilceluloza este celuloză
│obținută direct din varietăți naturale de
│plante fibroase, eterificată parțial cu
│grupări metil și cu un grad mic de substituție
│cu grupări hidroxipropil
Denumire chimică
│Eter 2-hidroxipropilic de metilceluloză
Formula chimică
│Polimerii conțin unități de anhidroglucoză
│substituite, având următoarea formulă generală:
│C(6)H(7)O(2)[OR(1)][OR(2)][OR(3)], unde
│R(1), R(2), R(3) pot să fie fiecare:
│- H
│- CH(3)
│- CH(2)CHOHCH(3)
│- CH(2)CHO[CH(2)CHOHCH(3)]CH(3)
│- CH(2)CHO(CH(2)CHO[CH(2)CHOHCH(3)]CH(3))CH(3)
Masă moleculară
│De la aproximativ 13 000 până la 200 000
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 19 % și nu mai mult de
│30 % grupări metoxil [-OCH(3)] și nu mai puțin
│de 3 % și nu mai mult de 12 % grupări
│hidroxipropil [-OCH(2)CHOHCH(3)], raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere granulată sau fibroasă de culoare
│albă sau ușor gălbuie sau gri, ușor
│higroscopică, inodoră și insipidă
Identificare
│
A. Solubilitate
│Gonflează în apă, producând o soluție
│coloidală, vâscoasă, limpede până la
│opalescentă. Insolubilă în etanol
B. Gaz cromatografia
│Determină substituenții prin gaz cromatografie
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 10 % (105°C, 3 ore)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 1,5 % pentru produsele cu
│viscozitate egală sau mai mare de 50 mPa.s
│Nu mai mult de 3 % pentru produsele cu
│vâscozități sub 50 mPa.s pH-ul unei soluții
│coloidale 1 % 5,0-8,0
Propilen clorhidrine
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
E 465 ETILMETILCELULOZĂ
Sinonime
│Metiletilceluloza
Definiție
│Etilmetilceluloza este celuloză
│obținută direct din varietăți
│naturale de plante fibroase,
│eterificată parțial cu grupări metil și etil
Denumire chimică
│Eter etilmetilic al celulozei
Formula chimică
│Polimerii conțin unități de anhidroglucoză
│substituite, având următoarea formulă
│generală:
│C(6)H(7)O(2)[OR(1)][OR(2)][OR(3)], unde R(1),
│R(2), R(3) pot să fie fiecare:
│- H
│- CH(3)
│- CH(2)CH(3)
Masă moleculară
│De la aproximativ 30 000 până la 40 000
Compoziție
│Conține, raportat la substanța anhidră, nu mai
│puțin de 3,5 % și nu mai mult de 6,5 % grupări
│metoxil [-OCH(3)], nu mai puțin de 14,5 % și nu
│mai mult de 19 % grupări etoxil [-OCH(2)CH(3)]
│și nu mai puțin de 13,2 % și nu mai mult de
│19,6 % din totalul grupărilor alcoxil,
│calculate în metoxil
Descriere
│Pulbere granulată sau fibroasă de culoare
│albă sau ușor gălbuie sau gri, ușor
│higroscopică, inodoră și insipidă
Identificare
│
A. Solubilitate
│Gonflează în apă, producând o soluție coloidală,
│vâscoasă, limpede până la opalescentă. Solubilă
│în etanol. Insolubilă în eter
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15 % pentru forma fibroasă și nu
│mai mult de 10 % pentru forma pulbere (105°C
│la greutate constantă)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,6 %
pH-ul unei soluții coloidale 1 %
│5,0-8,0
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
E 466 CARBOXIMETILCELULOZĂ DE SODIU
Sinonime
│Carboximetilceluloză
│CMC NaCMC
│CMC de sodiu
│Gumă de celuloză
Definiție
│Carboximetilceluloza este sarea de sodiu
│parțială a unui eter carboxime-tilic de
│celuloză, celuloza fiind obținută direct din
│varietăți naturale de plante fibroase
Denumirea chimică
│Sarea de sodiu a eterului carboximetilic
│al celulozei
Formula chimică
│Polimerii conțin unități de anhidroglucoză
│substituite, având următoarea formulă
│generală:
│C(6)H(7)O(2)[OR(1)][OR(2)][OR(3)], unde
│R(1), R(2), R(3) pot să fie fiecare:
│- H
│- CH(2)COONa
│- CH(2)COOH
Masă moleculară
│Mai mare decât aproximativ 17 000 (grad
│de polimerizare de aproximativ 100)
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 99,5 %, raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere granulată sau fibroasă de culoare
│albă sau ușor gălbuie sau gri, ușor
│higroscopică, inodoră și insipidă
Identificare
│
A. Solubilitate
│Rezultă o soluție coloidală vâscoasă cu apa.
│Insolubilă în etanol
B. Test de spumare
│O soluție 0,1 % de probă se agită puternic.
│Nu apare strat de spumă. (Acest test permite
│să se facă distincție între carboximetilceluloza
│de sodiu și alți eteri ai celulozei)
C. Formarea precipitatului
│La 5 ml de soluție 0,5 % de probă se adaugă 5 ml
│de soluție 5 % de sulfat de cupru sau de sulfat
│de aluminiu. Apare un precipitat. (Acest test
│permite să se diferențieze carboximetilceluloza
│de sodiu de alți eteri ai celulozei, precum și
│de gelatină, de gumă din semințe de carruba și
│de guma adragante)
D. Reacția de culoare
│Se adaugă 0,5 g de pulbere de
│carboximetilceluloză de sodiu în 50 ml de apă
│și se amestecă prin agitare pentru a obține o
│dispersie omogenă. Se continuă amestecarea
│până se obține o soluție limpede și se
│utilizează soluția la următorul test:
│La 1 mg de probă, diluată cu un volum egal de
│apă într-o eprubetă mică, se adaugă 5 picături
│de soluție de 1-naftol. Se înclină eprubeta și
│se toarnă cu grijă prin prelingere pe peretele
│eprubetei 2 ml acid sulfuric, astfel încât
│acesta să formeze un strat inferior. La
│interfață apare o culoare roșie-violet
Puritate
│
Grad de substituție
│Nu mai puțin de 0,2 și nu mai mult de 1,5
│grupări carboximetil [-CH(2)COOH] per unitatea
│de anhidroglucoză
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 12 % (105°C la greutate
│constantă)
│pH-ul unei soluții coloidale 1 % 5,0-8,5
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Glicolat total
│Nu mai mult de 0,4 %, calculat în glicolat de
│sodiu raportat la substanța anhidră
Sodiu
│Nu mai mult de 12,4 % raportat la substanța
│anhidră
E 468 CARBOXIMETILCELULOZĂ DE SODIU CU STRUCTURĂ RETICULATĂ
Sinonime
│Celuloză carboximetilică cu structură reticulată
│CMC cu structură reticulată
│CMC de sodiu cu structură reticulată
│Gumă de celuloză cu structură reticulată
Definiție
│Celuloza carboximetilică de sodiu cu structură
│reticulată este sarea de sodiu a celulozei cu
│structura reticulată produsă termic, parțial
│O-carboximetilată
Denumire chimică
│Sare de sodiu a eterului carboximetil al
│celulozei cu structură reticulată
Formulă chimică
│Polimeri conținând unități de anhidroglucoză
│substituite având formula generală:
│C(6)H(7)O(2)[OR(1)][OR(2)][OR(3)], unde
│R(1), R(2) și R(3) pot fi oricare dintre
│următoarele:
│- H
│- CH(2)COONa
│- CH(2)COOH
Descriere
│Pulbere inodoră, albă sau aproape albă, puțin
│higroscopică
Identificare
│
A.
│Se agită 1 g cu 100 ml dintr-o soluție
│conținând 4 mg/kg albastru de metilen și se
│lasă să se decanteze. Substanța care urmează
│să fie examinată absoarbe albastrul de metilen
│și se sedimentează ca o masă fibroasă albastră
B.
│Se agită 1 g cu 50 ml de apă. Se transferă
│1 ml din amestec într-o eprubetă, se adaugă
│1 ml de apă și 0,05 ml de soluție de
│alfa-naftol în metanol, proaspăt preparată.
│Se înclină eprubeta și se adaugă cu atenție
│2 ml de acid sulfuric pe peretele eprubetei,
│în așa fel încât să formeze un strat inferior.
│La interfață apare o culoare roșiatică-violetă
C.
│Reacția de sodiu pozitivă
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 6 % (105°C, 3h) Substanțe
│solubile în apă Nu mai mult de 10 %
Grad de substituție
│Nu mai puțin de 0,2 și nu mai mult de 1,5
│grupări carboximetil pe unitate de
│anhidroglucoză
pH-ul unei soluții de 1 %
│Nu mai puțin de 5,0 și nu mai mult de 7,0
Conținut de sodiu
│Nu mai mult de 12,4 % raportat la substanța
│anhidră
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 469 CARBOXIMETILCELULOZĂ HIDROLIZATĂ ENZIMATIC
Sinonime
│Celuloză carboximetilică de sodiu, hidrolizată
│enzimatic
Definiție
│Carboximetilceluloza hidrolizată enzimatic
│este obținută din celuloză carboximetilică prin
│digestia enzimatică cu o celulază produsă
│de Trichoderma longibrachiatum (denumirea
│anterioară T. reesei)
Denumire chimică
│Celuloză carboximetilică, de sodiu, parțial
│hidrolizată enzimatic
Formulă chimică
│Săruri de sodiu ale polimerilor conținând
│unități de anhidroglucoză substituite având
│formula generală:
│(C(6)H(7)O(2)[OH]x[OCH(2)COONa](y))(n), unde n
│este gradul de polimerizare
│x = 1,50-2,80
│y = 0,2-1,50
│x + y = 3,0
│(y = gradul de substituție)
Masă moleculară
│178,14, unde y = 0,20
│282,18, unde y = 1,50
│Macromolecule: nu mai puțin de 800
│(n aproximativ 4)
Compoziție
│Nu mai puțin de 99,5 %, inclusiv mono și
│dizaharide, raportat la substanța uscată
Descriere
│Pulbere granulară sau fibroasă albă sau puțin
│gălbuie ori cu tentă gri, inodoră, puțin
│higroscopică
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubilă în apă, insolubilă în etanol
B. Testul de spumare
│Se agită viguros o soluție de 0,1 % a probei.
│Nu apare spumă. Acest test distinge celuloza
│carboximetilică de sodiu, indiferent dacă este
│sau nu hidrolizată, de alți eteri celulozici,
│precum și de alginați și de gumele naturale
C. Formarea precipitatului
│La 5 ml de soluție 0,5 % a probei se adaugă 5 ml
│de soluție 5 % de sulfat de cupru sau aluminiu.
│Apare un precipitat. Acest test distinge
│celuloza
│carboximetilică de sodiu, indiferent dacă este
│sau nu hidrolizată, de alți eteri de celuloză
│și de gelatină, guma de caruba și guma
│tragacant
D. Reacția de colorare
│Se adaugă 0,5 g din probă sub formă de pulbere
│la 50 ml de apă, în timp ce se amestecă
│pentru a se produce o dispersie uniformă. Se
│continuă amestecarea până când se produce o
│soluție clară.
│Se diluează 1 ml de soluție cu 1 ml de apă
│într-o eprubetă mică. Se adaugă 5 picături de
│1-naphtol ST. Se înclină eprubeta și se
│introduc cu grijă, pe partea laterală a ei,
│2 ml de acid sulfuric, astfel încât să formeze
│un strat inferior.
│La interfață apare o culoare roșie-purpurie
E. Vâscozitate (60 % solide)
│Nu mai puțin de 2,500 kgm-1s-1 la 25°C
│corespunzând unei greutăți moleculare medii
│de 5 000 D
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 12 % (105°C până la greutate
│constantă)
Grad de substituție
│Nu mai puțin de 0,2 și nu mai mult de 1,5
│grupări carboximetil pe unitate de
│anhidroglucoză raportat la substanța uscată
pH-ul unei soluții coloidale de 1 % │Nu mai puțin de 6,0 și nu mai mult de 8,5
Clorură de sodiu și glicolat de
│Nu mai mult de 0,5 %, separat sau în combinație
sodiu
│
Activitate reziduală a enzimei
│Trece testul. Nu se produce nici o schimbare a
│viscozității soluției testate, ceea ce indică
│hidroliza celulozei carboximetilice de sodiu
Plumb
│Nu mai mult de 3 mg/kg
E 470 a SĂRURI DE SODIU, POTASIU ȘI CALCIU ALE ACIZILOR GRAȘI
Definiție
│Sărurile de sodiu, potasiu și calciu ale
│acizilor grași care se găsesc în uleiurile și
│grăsimile alimentare; sărurile menționate se
│obțin din grăsimi și uleiuri comestibile sau
│din acizi grași alimentari distilați
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 95 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulberi ușoare, fulgi sau semisolide, de
│culoare albă sau alb-crem
Identificare
│
A. Solubilitate
│Sărurile de sodiu și de potasiu: solubile în
│apă și etanol; Sărurile de calciu: insolubile
│în apă, etanol și eter
B. Teste pozitive pentru cationic
│
și acizii grași
│
Puritate
│
Sodiu
│Nu mai puțin de 9 % și nu mai mult de 14 %,
│exprimat în Na(2)O
Potasiu
│Nu mai puțin de 13 % și nu mai mult de 21,5 %,
│exprimat în K(2)O
Calciu
│Nu mai puțin de 8,5 % și nu mai mult de 13 %,
│exprimat în CaO
Substanțe nesaponificabile
│Nu mai mult de 2 %
Acizi grași liberi
│Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Alcali liberi
│Nu mai mult de 0,1 %, exprimat în NaOH
Substanță insolubilă în alcool
│Nu mai mult de 0,2 % (numai pentru sărurile de
│sodiu și de potasiu)
E 470b SĂRURI DE MAGNEZIU ALE ACIZILOR GRAȘI
Definiție
│Sărurile de magneziu ale acizilor grași care se
│găsesc în uleiuri și grăsimi alimentare;
│sărurile menționate se obțin din grăsimi și
│uleiuri comestibile sau din acizi grași
│alimentari distilați
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 95 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulberi ușoare, fulgi sau semisolide, de
│culoare albă sau alb-crem
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubile în apă, parțial solubile în etanol
│și eter
B. Teste pozitive pentru magneziu
│
și acizii grași
│
Puritate
│
Magneziu
│Nu mai puțin de 6,5 % și nu mai mult de 11 %,
│exprimat în MgO Alcali liberi Nu mai mult de
│0,1 %, exprimat în MgO
Substanțe nesaponificabile
│Nu mai mult de 2 %
Acizi grași liberi
│Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 471 MONO- ȘI DIGLICERIDELE ACIZILOR GRAȘI
Sinonime
│Monostearat de gliceril
│Monopalmitat de gliceril
│Monooleat de gliceril etc.
│Monostearină, monopalmitină, monooleină etc.
│GMS (pentru monostearatul de gliceril)
Definiție
│Mono- și digliceridele acizilor grași sunt
│amestecuri de monoesteri, diesteri și
│triesteri de glicerina ai acizilor grași
│care se găsesc în uleiurile și grăsimile
│alimentare. Acestea pot să conțină cantități
│mici de acizi grași liberi și glicerină
│liberă
Compoziție
│Conținutul de monoesteri și diesteri: nu mai
│puțin de 70 %.
Descrierea
│Produsul variază de la un lichid uleios de
│culoare galben deschis până la brun deschis
│până la un solid ceros dur, alb sau albicios.
│Solidele pot fi sub formă de fulgi, pulberi
│sau mici bile
Identificare
│
A. Spectru în infraroșu
│Caracteristic pentru un ester parțial de acid
│gras al unui poliol
B. Teste pozitive pentru glicerină
│
și acizii grași
│
C. Solubilitate
│Insolubile în apă, solubile în etanol și toluen
Puritate
│
Conținutul de apă
│Nu mai mult de 2 % (metoda Karl Fischer)
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 6
Glicerină liberă
│Nu mai mult de 7 %
Poliglicerine
│Nu mai mult de 4 % diglicerină și nu mai mult
│de 1 % poliglicerine superioare, ambele raportate
│la conținutul total de glicerină
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Glicerină totală
│Nu mai puțin de 16 % și nu mai mult de 33 %
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C
NOTĂ:
Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și calciu
ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un nivel
maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).
E 472a ESTERI AI ACIDULUI ACETIC CU MONO - ȘI DIGLICERIDELE ACIZILOR GRAȘI
Sinonime
│Esteri ai acidului acetic cu monogliceride și
│digliceride
│Acetogliceride
│Monogliceride și digliceride acetilate
│Esteri ai acidului acetic și acizilor grași cu
│glicerina
Definiție
│Esteri ai glicerinei cu acidul acetic și acizii
│grași care se găsesc în uleiuri și grăsimi
│alimentare. Aceștia pot să conțină cantități
│mici de glicerină liberă, acizi grași liberi,
│acid acetic liber și gliceride libere
Descriere
│De la lichide foarte fluide, limpezi,
│până la solide, de culoare variind de la alb
│la galben deschis
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru glicerină, │
acizii grași și acidul acetic
│
B. Solubilitate
│Insolubili în apă. Solubili în etanol
Puritate
│
Alți acizi decât acidul acetic și
│Nedetectabili
acizii grași
│
Glicerină liberă
│Nu mai mult de 2 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Acid acetic total
│Nu mai puțin de 9 % și nu mai mult
│de 32 %
Acizi grași liberi (inclusiv
│Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic
acid acetic)
│
Glicerină totală
│Nu mai puțin de 14 % și nu mai mult de 31 %
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C
NOTĂ:
Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și calciu
ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un nivel
maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).
E 472b ESTERI AI ACIDULUI LACTIC CU MONO- ȘI DIGLICERIDELE ACIZILOR GRAȘI
Sinonime
│Esteri ai acidului lactic cu monogliceride și
│digliceride
│Lactogliceride
│Monogliceride și digliceride ale acizilor grași
│esterificate cu acid lactic
Definiție
│Esteri ai glicerinei cu acidul lactic și
│acizii grași care se găsesc în uleiuri și
│grăsimi alimentare.
│Aceștia pot să conțină cantități mici de
│glicerină liberă, acizi grași liberi, acid
│lactic liber și gliceride libere
Descriere
│De la lichide foarte fluide, limpezi, până la
│solide ceroase de consistență variabilă, de
│culoare variind de la alb la galben deschis
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru glicerină, │
acizii grași și acidul lactic
│
B. Solubilitate
│Insolubili în apă rece, dar dispersabili în apă
│fierbinte
Puritate
│
Alți acizi decât acidul lactic și
│Nedetectabili
acizii grași
│
Glicerină liberă
│Nu mai mult de 2 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Acid lactic total
│Nu mai puțin de 13 % și nu mai mult de 45 %
Acizi grași liberi (inclusive
│Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic
acid lactic)
│
Glicerină totală
│Nu mai puțin de 13 % și nu mai mult de 30 %
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C
NOTĂ:
Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și calciu
ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un nivel
maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).
E 472c ESTERII AI ACIDULUI CITRIC CU MONO- ȘI DIGLICERIDELE ACIZILOR GRAȘI
Sinonime
│Citrem
│Esteri ai acidului citric ai mono-și
│digliceridelor
│Citrogliceride
│Mono-și digliceride ale acizilor grași
│esterificate cu acid citric
Definiție
│Esteri ai glicerinei cu acidul citric și acizii
│grași care se găsesc în uleiurile și grăsimile
│alimentare. Aceștia pot conține mici cantități
│de glicerină liberă, acizi grași liberi, acid
│citric liber și gliceride libere. Pot fi
│neutralizați parțial sau integral cu hidroxid
│de sodiu sau de potasiu
Descriere
│Lichide până la solide sau semisolide cerate,
│de culoare gălbuie până la brun deschis
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru glicerol,
│
acizii grași și acidul citric
│
B. Solubilitate
│Insolubili în apă rece
│Dispersabili în apă caldă
│Solubili în uleiuri și grăsimi
│Insolubili în etanol rece
Puritate
│
Alți acizi decât acidul citric și
│Nedetectabili
acizii grași
│
Glicerol liber
│Nu mai mult de 2 %
Glicerol total
│Nu mai puțin de 8 % și nu mai mult de 33 %
Acid citric total
│Nu mai puțin de 13 % și nu mai mult de 50 %
Cenușă sulfatată (determinată
│Produse neneutralizate: nu mai mult de 0,5 %
la 800 ± 25°C)
│Produse parțial sau total neutralizate:
│nu mai mult de 10 %
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Acizi grași liberi
│Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic
NOTĂ:
Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și calciu
ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un nivel
maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).
E 472d ESTERI AI ACIDULUI TARTRIC CU MONO- ȘI DIGLICERIDELE ACIZILOR GRAȘI
Sinonime
│Esteri ai acidului tartric cu monogliceride și
│digliceride
│Monogliceride și digliceride ale acizilor grași
│esterificate cu acid tartric
Definiție
│Esteri ai glicerinei cu acidul tartric și
│acizii grași care se găsesc în uleiuri și
│grăsimi alimentare.
│Aceștia pot să conțină cantități mici de
│glicerină liberă, acizi grași liberi, acid
│tartric liber și gliceride libere
Descriere
│De la lichide vâscoase, lipicioase, de culoare
│gălbuie până la ceară dură de culoare galbenă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru glicerină, │
acizii grași și acidul tartric
│
Puritate
│
Alți acizi decât acidul tartric și
│Nedetectabili
acizii grași
│
Glicerină liberă
│Nu mai mult de 2 %
Glicerină totală
│Nu mai puțin de 12 % și nu mai mult de 29 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Acid tartric total
│Nu mai puțin de 15 % și nu mai mult de 50 %
Acizi grași liberi
│Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C
NOTĂ:
Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și calciu
ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un nivel
maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).
E 472e ESTERI AI ACIZILOR MONO- ȘI DIACETILTARTRIC CU MONO- ȘI DIGLICERIDELE
ACIZILOR GRAȘI
Sinonime
│Esteri ai acidului diacetiltartric cu
│monogliceride și digliceride
│Monogliceride și digliceride ale acizilor
│grași esterificate cu acizi monoacetiltartric
│și diacetiltartric
│Esteri ai glicerinei cu acidul diacetiltartric
│și acizi grași
Definiție
│Amestecuri de esteri ai glicerinei cu acizi
│mono- și diacetiltartric (obținuți din acid
│tartric) și acizi grași care se găsesc în
│uleiuri și grăsimi alimentare. Aceștia pot să
│conțină cantități mici de glicerină liberă,
│acizi grași liberi, acid tartric liber și
│acid acetic liber și combinații ale acestora,
│precum și gliceride libere. Conțin, de
│asemenea, esteri tartrici și acetici ai
│acizilor grași
Descriere
│Lichide vâscoase, lipicioase, trecând printr-o
│consistență asemănătoare grăsimii până la ceară
│de culoare galbenă care hidrolizează în aer
│umed, eliberând acid acetic
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru glicerină, │
acizii grași, acidul tartric și
│
acidul acetic
│
Puritate
│
Alți acizi decât acidul acetic,
│Nedetectabili
acidul tartaric și acizii grași
│
Glicerină liberă
│Nu mai mult de 2 %
Glicerină totală
│Nu mai puțin de 11 % și nu mai mult
│de 28 %
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Acid tartric total
│Nu mai puțin de 10 % și nu mai mult de 40 %
Acid acetic total
│Nu mai puțin de 8 % și nu mai mult de 32 %
Acizi grași liberi
│Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic
NOTĂ:
Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și calciu
ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un nivel
maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).
E 472 f AMESTEC DE ESTERI AI ACIDULUI ACETIC ȘI AI ACIDULUI TARTRIC CU
MONO- ȘI DIGLICERIDELE ACIZILOR GRAȘI
Sinonime
│Monogliceride și digliceride ale acizilor grași
│esterificate cu acid acetic și cu acid tartric
Definiție
│Esteri ai glicerinei cu acizi acetic și tartric
│și cu acizii grași care se găsesc în uleiuri
│și grăsimi alimentare. Aceștia pot să conțină
│cantități mici de glicerină liberă, acizi grași
│liberi, acid tartric liber, acid acetic liber
│și gliceride libere. Pot să conțină, de
│asemenea, esteri ai acidului mono- și
│diacetiltartric cu monogliceridele și
│digliceridele acizilor grași
Descriere
│Lichide lipicioase până la solide, de culoare
│albă până la galben pal
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru glicerină, │
acizii grași, acidul tartric și
│
acidul acetic
│
Puritate
│
Alți acizi decât acidul acetic,
│Nedetectabili
acidul tartric și acizii grași
│
Glicerină liberă
│Nu mai mult de 2 %
Glicerină totală
│Nu mai puțin de 12 % și nu mai mult de 27 %
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Acid acetic total
│Nu mai puțin de 10 % și nu mai mult de 20 %
Acid tartric total
│Nu mai puțin de 20 % și nu mai mult de 40 %
Acizi grași liberi
│Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic
NOTĂ:
Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și calciu
ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un nivel
maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).
E 473 ESTERI AI ZAHAROZEI CU ACIZI GRAȘI
Sinonime
│Zaharoesteri, sucroesteri
│Esteri ai zahărului
Definiție
│În principal sunt mono-, di- și triesteri ai
│zaharozei cu acizii grași care se găsesc în
│uleiuri și grăsimi alimentare. Se pot
│prepara din zaharoză și esterii metilici și
│etilici ai acizilor grași alimentari sau
│prin extracție din zaharogliceride. La
│prepararea acestora nu se poate utiliza nici
│un solvent organic în afară de
│dimetilsulfoxidă, dimetilformamidă, acetat de
│etil, propanol-2, 2-metil-1-propanol,
│propilenglicol și metiletilcetonă
Compoziție
│Conținut de nu mai puțin de 80 %
Descriere
│Geluri rigide, solide moi sau pulberi de
│culoare albă până la alb-cenușiu
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru zaharuri
│
și pentru acizii grași
│
B. Solubilitate
│Moderat solubili în apă
Solubili în etanol
│
Puritate
│
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 2 %, determinată la 800 ± 25°C
Zaharoză liberă
│Nu mai mult de 5 %
Acizi grași liberi
│Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Metanol
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Dimetilsulfoxidă
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Dimetilformamidă
│Nu mai mult de 1 mg/kg
2-metil-1-propanol
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Acetat de etil
│Nu mai mult de 350 mg/kg, separat
│sau în combinație
Propanol-2
│
Propilenglicol
│
Metiletilcetonă
│Nu mai mult de 10 mg/kg
NOTĂ:
Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și
calciu ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până
la un nivel maxim de 6 %
(exprimat în oleat de sodiu).
E 474 ZAHAROGLICERIDE
Sinonime
│Gliceridele zahărului
Definiție
│Zaharogliceridele se produc prin reacția
│zaharozei cu o grăsime comestibilă sau un
│ulei comestibil, obținându-se un amestec
│care conține în principal mono-, di- și
│triesteri ai zaharozei cu acizi grași împreună
│cu mono-, di și trigliceridele reziduale din
│grăsime sau ulei. La prepararea acestora nu se
│poate utiliza nici un solvent organic în
│afară de ciclohexan, dimetilformamidă, acetat
│de etil, 2-metil-1-propanol și propanol-2
Compoziție
│Un conținut de nu mai puțin de 40 % și nu mai
│mult de 60 % esteri ai zaharozei cu acizi grași
Descriere
│Mase solide moi, geluri rigide sau pulberi de
│culoare albă sau alburie
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru zahăr și
│
acizii grași
│
B. Solubilitate
│Insolubile în apă rece
│Solubile în etanol
Puritate
│
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 2 %, determinată la 800 ± 25°C
Zaharoză liberă
│Nu mai mult de 5 %
Acizi grași liberi
│Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Metanol
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Dimetilformamidă
│Nu mai mult de 1 mg/kg
2-metil-1-propanol
│Nu mai mult de 10 mg/kg, separat sau în
Ciclohexan
│combinație
Acetat de etil
│Nu mai mult de 350 mg/kg, separat sau în
Propanol-2
│combinație
NOTĂ:
Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și
calciu ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un
nivel maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu)
E 475 ESTERI POLIGLICERICI AI ACIZILOR GRAȘI
Sinonime
│Esteri ai poliglicerolului cu acizi grași
│Esteri ai poliglicerinei ai esterilor acizilor
│grași
Definiție
│Esterii poliglicerici ai acizilor grași se
│produc prin esterificarea poliglicerinei cu
│uleiuri și grăsimi alimentare sau cu acizii
│grași care se găsesc în uleiuri și grăsimi
│alimentare.
│Partea de poliglicerol este alcătuită în
│principal din di-, tri- și tetragliceroli
│și conține nu mai mult de 10 % poligliceroli
│egali sau mai mari decât heptagliceroli
│
Compoziție
│Conținutul total de ester al acizilor grași
│este de nu mai puțin de 90 %
Descriere
│De la lichide uleioase până la foarte vâscoase,
│de culoare variind de la galben-deschis până la
│culoarea chihlimbarului; solide moi sau
│plastice de culoare cafeniu deschis până la
│brun de intensitate medie; solide dure, ceroase,
│de culoare cafeniu deschis până la brun
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru glicerină, │
poligliceroli și acizii grași
│
B. Solubilitate
│Esterii variază de la foarte hidrofili la foarte
│lipofili, dar clasa tinde să fie dispersabilă
│în apă și solubilă în solvenți organici și
│uleiuri organice
Puritate
│
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C
Alți acizi decât acizii grași
│Nedetectabili
Acizi grași liberi
│Nu mai mult de 6 %, exprimați în acid oleic
Total glicerină și poliglicerină
│Nu mai puțin de 18 % și nu mai mult de 60 %
Glicerină și poliglicerină libere
│Nu mai mult de 7 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
NOTĂ:
Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și
calciu ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un
nivel maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).
E 476 POLIRICINOLEAT DE POLIGLICERINĂ
Sinonime
│Esteri ai glicerinei cu acizi grași
│condensați din ulei de ricin
│Esteri poliglicerici ai acizilor grași
│policondensați din ulei de ricin
│Esteri poliglicerici ai acidului ricinoleic
│interesterificat
│PGPR
Definiție
│Poliricinoleatul de poliglicerină se obține
│prin esterificarea poliglicerinei cu acizii
│grași condensați din ulei de ricin
Descriere
│Lichid cu viscozitate mare, limpede
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubil în apă și etanol
│Solubil în eter, hidrocarburi și hidrocarburi
│halogenate
B. Teste pozitive pentru glicerină, │
poligliceroli și acidul ricinoleic
│
C. Indice de refracție [n]^65
│1,4630-1,4665
Puritate
│
Poligliceroli
│Partea poliglicerolului este constituită din nu
│mai puțin de 75 % di-, tri- și tetragliceroli și
│conține nu mai mult de 10 % poligliceroli egali
│sau mai mari decât heptaglicerolii
Indice de hidroxil
│Nu mai puțin de 80 și nu mai mult de 100
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 6
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 477 ESTERI AI PROPAN-1,2-DIOLULUI CU ACIZII GRAȘI
Sinonime
│Esteri propilenglicolici ai acizilor grași
Definiție
│Sunt constituiți din amestecuri de monoesteri
│și diesteri propan-1,2- diolici ai acizilor
│grași care se găsesc în grăsimi și uleiuri
│alimentare. Partea de alcool este constituită
│exclusiv din propan-1,2-diol împreună cu dimer
│și urme de trimer. Nu sunt prezenți alți acizi
│organici în afară de acizii grași alimentari
Compoziție
│Conținutul total de ester al acizilor grași
│este de cel puțin 85 %
Descriere
│Lichide limpezi sau solide ceroase sub formă de
│fulgi, bile sau solide cu un miros slab
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru
│
propilenglicol și acizi
│
grași
│
Puritate
│
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C
Alți acizi decât acizii grași
│Nedetectabili
Acizi grași liberi
│Nu mai mult de 6 %, exprimați în acid oleic
Total propan-1,2-diol
│Nu mai puțin de 11 % și nu mai mult de 31 %
Propan-1,2-diol liber
│Nu mai mult de 5 %
Dimer și trimer ai
│Nu mai mult de 0,5 %
propilenglicolului
│
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
NOTĂ:
Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu
și calciu ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până
la un nivel maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).
E 479 b ULEI DE SOIA OXIDAT TERMIC INTERACȚIONAT CU MONO- ȘI DIGLICERIDELE ACIZILOR
GRAȘI
Sinonime
│TOSOM
Definiție
│Uleiul de soia oxidat termic interacționat cu
│mono- și digliceridele acizilor grași este un
│amestec complex de esteri ai glicerinei cu
│acizii grași care se găsesc în grăsimea și
│acizii grași comestibili din uleiul de soia
│oxidat termic.
│Se produce prin reacția și dezodorizarea sub
│vid la 130°C a 10 % uleiul de soia oxidat
│termic cu 90 % mono- și digliceride ale
│acizilor grași alimentari. Uleiul de soia
│se produce exclusiv din varietăți naturale de
│boabe de soia
Descriere
│Consistență solidă sau de ceară de culoare
│variind de la galben deschis până la brun
│deschis
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubil în apă. Solubil în ulei sau grăsime
│fierbinte
Puritate
│
Interval de topire
│55-65°C
│
Acizi grași liberi
│Nu mai mult de 1,5 %, exprimați în acid oleic
Glicerină liberă
│Nu mai mult de 2 %
Total acizi grași
│83-90 %
Total glicerină 16-22 %
│
Esteri metilici ai acizilor grași
│Nu mai mult de 9 % din totalul esterilor
care nu formează produs de
│metilici ai acizilor grași
aducție cu ureea
│
Acizii grași insolubili în eter
│Nu mai mult de 2 % din totalul acizilor grași
de petrol
│
Indice de peroxid
│Nu mai mult de 3
Epoxizi
│Nu mai mult de 0,03 % oxigen oxiran
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 481 STEAROIL-2-LACTILAT DE SODIU
Sinonime
│Stearoil lactilat de sodiu
│Stearoil lactat de sodiu
Definiție
│Amestec de săruri de sodiu ale acidului stearoil
│lactilic și ale polimerilor acestuia cu
│cantități mici de săruri de sodiu ale altor
│acizi asemănători, obținut prin reacția acidului
│stearic cu acidul lactic. Pot fi prezenți și
│alți acizi grași alimentari, liberi sau
│esterificați, datorită prezenței lor în acidul
│stearic utilizat
Denumirea chimică
│Di-2-stearoil lactat de sodiu
│Di(2-stearoiloxi)propionat de sodiu
Iesce
│246-929-7
Formula chimică
│C(12)H(39)O(4)Na
(componentele principale)
│C(19)H(35)O(4)Na
Descriere
│Pulbere sau solid casant de culoare albă sau
│ușor gălbuie, cu miros caracteristic
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru sodium,
│
acizii grași și acidul lactic
│
B. Solubilitate
│Insolubil în apă. Solubil în etanol
Puritate
│
Sodiu
│Nu mai puțin de 2,5 % și nu mai mult de 5 %
Indice de ester
│Nu mai puțin de 90 și nu mai mult de 190
Indice de aciditate
│Nu mai puțin de 60 și nu mai mult de 130
Total acid lactic
│Nu mai puțin de 15 % și nu mai mult de 40 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 482 STEAROIL-2-LACTILAT DE CALCIU
Sinonime
│Stearoil lactat de calciu
Definiție
│Amestec de săruri de calciu ale acidului
│stearoil lactilic și ale polimerilor acestuia
│cu săruri de calciu ale altor acizi
│asemănători, obținut prin reacția acidului
│stearic cu acidul lactic. Pot fi prezenți și
│alți acizi grași alimentari, liberi sau
│esterificați, datorită prezenței lor în
│acidul stearic utilizat
Denumirea chimică
│Di-2-stearoil lactat de calciu
│Di(2-stearoiloxi)propionat de calciu
Iesce
│227-335-7
Formula chimică
│C(42)H(78)O(8)Ca
│C(38)H(70)O(8)Ca
Descriere
│Pulbere sau solid casant de culoare albă sau
│ușor gălbuie, cu miros caracteristic
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru calciu,
│
acizii grași și acidul lactic
│
B. Solubilitate
│Ușor solubil în apă fierbinte
Puritate
│
Calciu
│Nu mai puțin de 1 % și nu mai mult de 5,2 %
Indice de ester
│Nu mai puțin de 125 și nu mai mult de 190
Total acid lactic
│Nu mai puțin de 15 % și nu mai mult de 40 %
Indice de aciditate
│Nu mai puțin de 50 și nu mai mult de 130
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
│
E 483 TARTRAT DE STEAROIL
│
│
Sinonime
│Palmitil tartrat de stearoil
Definiție
│Produs de esterificare a acidului tartric
│cu alcool stearilic comercial, care este
│constituit în principal din alcool stearilic
│și alcool palmitilic. Este constituit în
│principal din diester, cu mici cantități de
│monoester și din materii prime netransformate
Denumirea chimică
│Tartrat de distearil
│Tartrat de dipalmitil
Formula chimică
│C(38)H(74)O(6) până la C(40)H(78)O(6)
Masă moleculară
│627-655
Compoziție
│Conținutul total de esteri de nu mai puțin de
│90 %, ce corespunde unui indice de ester de nu
│mai puțin de 163 și nu mai mult de 180
Descriere
│Solid uleios, de culoare crem (la 25°C)
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru tartru
│
B. Interval de topire
│Între 67°C și 77°C. După saponificare, alcoolii
│grași saturați cu catenă lungă au intervalul de
│topire între 49°C și 55°C
Puritate
│
Indice de hidroxil
│Nu mai puțin de 200 și nu mai mult de 220
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 5,6
Conținut total de acid tartric
│Nu mai puțin de 18 % și nu mai mult de 35 %
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Substanțe nesaponificabile
│Nu mai puțin de 77 % și nu mai mult de 83 %
Indice de iod
│Nu mai mult de 4 (metoda Wijs)
E 491 MONOSTEARAT DE SORBITAN
Definiție
│Amestec de esteri parțiali ai sorbitolului și
│ai anhidridelor acestuia cu acidul stearic
│comercial, comestibil
Iesce
│215-664-9
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 95 % amestec de
│sorbitol, sorbitan și esterii izosorbidici
Descrierea
│Bile sau fulgi ușori de culoare crem până la
│cafeniu deschis sau solide ceroase, dure, cu un
│ușor miros caracteristic
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil la temperaturi mai mari decât
│temperatura sa de topire în toluen, dioxan,
│tetraclorură de carbon, eter, metanol, etanol și
│anilină; insolubil în eter de petrol și acetonă;
│insolubil în apă rece, dar dispersabil în apă
│caldă; solubil cu turbiditate la temperaturi de
│peste 50°C în ulei mineral și acetat de etil
B. Interval de solidificare
│50-52°C
C. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic pentru un ester parțial de acid
│gras și de poliol
│
Puritate
│
│
Apă
│Nu mai mult de 2 % (metoda Karl Fischer)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 10
Indice de saponificare
│Nu mai puțin de 147 și nu mai mult de 157
Indice de hidroxil
│Nu mai puțin de 235 și nu mai mult de 260
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 492 TRISTEARAT DE SORBITAN
Definiție
│Amestec de esteri parțiali ai sorbitolului
│și ai anhidridelor acestuia cu acidul stearic
│comercial, comestibil
Iesce
│247-891-4
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 95 % amestec de
│sorbitol, sorbitan și esteri izosorbidici
Descrierea
│Fulgi sau bile ușoare de culoare crem până la
│cafeniu deschis sau solide ceroase, dure, cu
│miros slab
Identificare
│
│
A. Solubilitate
│Ușor solubil în toluen, eter, tetraclorură de
│carbon și acetat de etil; dispersabil în eter
│de petrol, ulei mineral, uleiuri vegetale,
│acetonă și dioxan; insolubil în apă, metanol
│și etanol
B. Interval de solidificare
│47-50°C
C. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic unui ester parțial de acid gras
│și de poliol
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 2 % (metoda Karl Fischer)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 15
Indice de saponificare
│Nu mai puțin de 176 și nu mai mult de 188
Indice de hidroxil
│Nu mai puțin de 66 și nu mai mult de 80
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 493 MONOLAURAT DE SORBITAN
Definiție
│Amestec de esteri parțiali ai sorbitolului
│și ai anhidridelor acestuia cu acidul
│lauric comercial, comestibil
Iesce
│215-663-3
Compoziție
│Conține cel puțin 95 % amestec de sorbitol,
│sorbitan și esteri izosorbidici
Descriere
│Lichid vâscos, uleios, de culoarea
│chihlimbarului, bile sau fulgi de culoare crem
│deschis până la cafeniu deschis sau solide
│ceroase, dure, cu miros slab
Identificare
│
A. Solubilitate
│Dispersabil în apă rece și caldă
B. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic pentru un ester parțial de acid gras
│și poliol
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 2 % (metoda Karl Fischer)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 7
Indice de saponificare
│Cel puțin 155 și nu mai mult de 170
Indice de hidroxil
│Cel puțin 330 și nu mai mult de 358
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 494 MONOOLEAT DE SORBITAN
Definiție
│Amestec de esteri parțiali ai sorbitolului și
│ai anhidridelor acestuia cu acidul oleic
│comercial, comestibil. Principalul component
│este monooleatul de 1,4-sorbitan. Alți
│componenți includ monooleatul izosorbidic,
│dioleatul de sorbitan și trioleatul de
│sorbitan
Iesce
│215-665-4
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 95 % amestec de
│sorbitol, sorbitan și esteri izosorbidici
Descriere
│Lichid vâscos, de culoarea chihlimbarului, bile
│sau fulgi de culoare crem deschis până la
│cafeniu deschis sau solide ceroase, dure, cu
│miros caracteristic slab
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil la temperaturi mai mari decât
│temperatura de topire în etanol, eter, acetat
│de etil, anilină, toluen, dioxan, eter de
│petrol și tetraclorură de carbon. Insolubil în
│apă rece, dispersabil în apă caldă
B. Indice de iod
│Reziduul de acid oleic obținut prin
│saponificarea monooleatului de sorbitan la
│analiză, are un indice de iod cuprins între
│80 și 100
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 2 % (metoda Karl Fischer)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 8
Indice de saponificare
│Nu mai puțin de 145 și nu mai mult de 160
Indice de hidroxil
│Nu mai puțin de 193 și nu mai mult de 210
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 495 MONOPALMITAT DE SORBITAN
Sinonime
│Palmitat de sorbitan
Definiție
│Amestec de esteri parțiali ai sorbitolului și
│ai anhidridelor acestuia cu acid palmitic
│comercial, comestibil
Iesce
│247-568-8
Compoziție
│Conține cel puțin 95 % amestec de sorbitol,
│sorbitan și esteri izosorbidici
Descriere
│Bile sau fulgi de culoare crem deschis până la
│cafeniu deschis sau solide ceroase, dure, cu
│miros caracteristic slab
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil la temperaturi mai mari decât
│temperatura sa de topire în etanol, metanol,
│eter, acetat de etil, anilină, toluen, dioxan,
│eter de petrol și tetraclorură de carbon.
│Insolubil în apă rece, dispersabil în apă caldă
B. Interval de solidificare
│45-47°C
C. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic pentru un ester parțial de acizi
│grași și poliol
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 2 % (metoda Karl Fischer)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,5 %
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 7,5
Indice de saponificare
│Nu mai puțin de 140 și nu mai mult de 150
Indice de hidroxil
│Nu mai puțin de 270 și nu mai mult de 305
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 500 (i) CARBONAT DE SODIU
Sinonime
│Sodă calcinată
Definiție
│
Denumire chimică
│Carbonat de sodiu
Iesce
│207-838-8
Formulă chimică
│Na(2)CO(3) x nH(2)O (n = 0, 1 sau 10)
Masă moleculară
│106,00 (anhidru)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % Na(2)CO(3)
│raportat la substanța anhidră
Descriere
│Cristale incolore sau pulbere albă, granulară
│sau cristalină
│Forma anhidră este higroscopică, decahidratul
│este eflorescent
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru sodiu
│
și carbonat
│
B. Solubilitate
│Solubil complet în apă. Insolubil în etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 2 % (anhidru), 15 % (monohidrat)
│sau 55 % - 65 % (decahidrat) (70°C crescând
│treptat la 300°C, până la greutate constantă)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 500 (îi) BICARBONAT DE SODIU
Sinonime
│Bicarbonat de sodiu, carbonat acid de sodiu,
│praf de copt
Definiție
│
Denumire chimică
│Bicarbonat de sodiu
Iesce
│205-633-8
Formulă chimică
│NaHCO(3)
Masă moleculară
│84,01
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Mase cristaline incolore sau albe sau pulbere
│cristalină
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru sodiu
│
și carbonat
│
B. pH-ul unei soluții 1 %
│Între 8,0 și 8,6
C. Solubilitate Solubil în apă.
│Insolubil în etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,25 % (peste silicagel, 4h)
Săruri de amoniu
│După încălzire nu se detectează niciun miros de
│amoniac
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 500 (iii) SESQICARBONAT DE SODIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Dicarbonat monohidrogen de sodiu
Iesce
│208-580-9
Formulă chimică
│Na(2)[CO](3) x NaHCO(3) x 2H(2)O
Masă moleculară
│226,03
Compoziție
│Conținut între 35,0 % și 38,6 % de NaHCO(3) și
│între 46,4 % și 50,0 % de Na(2)CO(3)
Descriere
│Fulgi albi, cristale sau pulbere cristalină
│
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru sodium
│
și carbonat
│
│
B. Solubilitate
│Solubil complet în apă
│
Puritate
│
Clorură de sodiu
│Nu mai mult de 0,5 %
Fier
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur Nu mai mult de 1 mg/kg
│
E 501 (i) CARBONAT DE POTASIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Carbonat de potasiu
Iesce
│209-529-3
Formulă chimică
│K(2)CO(3) x nH(2)O (n = 0 sau 1,5)
Masă moleculară
│138,21 (anhidru)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere albă, foarte delicvescentă
│Hidratul apare sub formă de cristale sau
│granule mici, albe și translucide
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru potasiu
│
și carbonat
│
B. Solubilitate
│Foarte solubil în apă. Insolubil în etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 5 % (anhidru) sau 18 % (hidrat)
│(180°C, 4h)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 501 (îi) BICARBONAT DE POTASIU
Sinonime
│Carbonat de potasiu acid
Definiție
│
Denumire chimică
│Bicarbonat de potasiu
Iesce
│206-059-0
Formulă chimică
│KHCO(3)
Masă moleculară
│100,11
Compoziție
│Conținut nu mai puțin 99,0 % și nu mai mult
│101,0 % KHCO(3) raportat la substanța anhidră
Descriere
│Cristale incolore sau pulbere sau granule albe
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru potasiu
│
și carbonat
│
B. Solubilitate
│Solubil complet în apă. Insolubil în etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,25 % (peste silicagel, 4h)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 503 (i) CARBONAT DE AMONIU
Definiție
│Carbonatul de amoniu constă în carbamat de
│amoniu, carbonat de amoniu și bicarbonat de
│amoniu în proporții variabile
Denumire chimică
│Carbonat de amoniu
Iesce
│233-786-0
Formulă chimică
│CH(6)N(2)O(2), CH(8)N(2)O(3) și CH(5)NO(3)
Masă moleculară
│Carbamatul de amoniu 78,06; carbonatul de
│amoniu 98,73; bicarbo- natul de amoniu 79,06
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 30,0 % și nu mai mult
│de 34,0% de NH(3)
Descriere
│Pulbere albă sau mase sau cristale dure, albe
│sau translucide. Devine opac la expunerea la
│aer și se transformă în final în bulgări
│poroși sau în pulbere (de bicarbonat de
│amoniu) datorită pierderii amoniacului și a
│dioxidului de carbon
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru amoniu
│
și carbonat
│
B. pH-ul unei soluții 5 %
│
este de aproximativ 8,6
│
C. Solubilitate
│Solubil în apă
Puritate
│
Substanță nevolatilă
│Nu mai mult de 500 mg/kg
Cloruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Sulfat
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 503 (îi) BICARBONAT DE AMONIU
Sinonime
│Carbonat acid de amoniu
Definiție
│
Denumire chimică
│Bicarbonat de amoniu
Iesce
│213-911-5
Formulă chimică
│CH(5)NO(3)
Masă moleculară
│79,06
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 %
Descriere
│Cristale albe sau pulbere cristalină
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru amoniu
│
și carbonat
│
B. pH-ul unei soluții 5 % este
│
de aproximativ 8,0
│
C. Solubilitate
│Solubil complet în apă. Insolubil în etanol
Puritate
│
Substanță nevolatilă
│Nu mai mult de 500 mg/kg
Cloruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Sulfat
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 504 (îi) CARBONAT HIDROXID DE MAGNEZIU
Sinonime
│Carbonat hidrogen magneziu, subcarbonat de
│magneziu (ușor sau greu), carbonat de magneziu
│bazic hidratat, hidroxid de carbonat de magneziu
Definiție
│
Denumirea chimică
│Hidroxid, carbonat de magneziu hidratat
Iesce
│235-192-7
Formula chimică
│4MgCO(3)Mg[OH](2) 5H(2)O
Masa moleculară
│485
Compoziție
│Conținutul de Mg trebuie să fie nu mai puțin de
│40,0 % și nu mai mult de 45,0 % calculat sub
│formă de MgO
Descriere
│Masă friabilă albă, ușoară sau pulbere albă
│voluminoasă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru magneziu
│
și carbonat
│
B. Solubilitate
│Practic insolubil în apă. Insolubil în etanol
Puritate
│
Substanță insolubilă în acid
│Nu mai mult de 0,05 %
Substanță solubilă în apă
│Nu mai mult de 1,0 %
Calciu
│Nu mai mult de 1,0 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 507 ACID CLORHIDRIC
Sinonime
│Acid clorhidric gazos, acid muriatic
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid clorhidric
Iesce
│231-595-7
Formulă chimică
│HCl
Masă moleculară
│36,46
Compoziție
│Acidul clorhidric este disponibil în comerț în
│diferite concentrații. Acidul clorhidric
│concentrat are un conținut minim de 35,0 % HCl
Descriere
│Lichid clar, incolor sau ușor gălbui, coroziv,
│cu miros înțepător
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru acid
│
și clorură
│
B. Solubilitate
│Solubil în apă și în etanol
Puritate
│
Total compuși organici
│Total compuși organici (care nu conțin fluor):
│nu mai mult de 5 mg/kg
│Benzen: nu mai mult de 0,05 mg/kg
│Compuși fluorurați (total): nu mai mult de
│25mg/kg
Substanță nevolatilă
│Nu mai mult de 0,5 %
Substanțe reducătoare
│Nu mai mult de 70 mg/kg [sub formă de SO(2)]
Substanțe oxidante
│Nu mai mult de 30 mg/kg [sub formă de Cl(2])
Sulfat
│Nu mai mult de 0,5 %
Fier
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 508 CLORURĂ DE POTASIU
Sinonime
│Silvină
Silvită
│
Definiție
│
Denumirea chimică
│Clorură de potasiu
Iesce
│231-211-8
Formula chimică
│KCl
Masă moleculară
│74,56
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 99 % raportat la
│substanța uscată
Descriere
│Cristale prismatice, alungite sau cubice,
│incolore sau pulbere granulată albă
│inodoră
Identificare
│
A. Solubilitate
│Foarte solubilă în apă. Insolubilă în etanol
B. Teste pozitive pentru potasiu
│
și clorură
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 1 % (105°C, 2 ore)
Sodiu
│Test negativ
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 509 CLORURĂ DE CALCIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Clorură de calciu
Iesce
│233-140-8
Formulă chimică
│CaCl(2) x nH(2)O (n = 0,2 sau 6)
Masă moleculară
│110,99 (anhidru), 147,02 (dihidrat), 219,08
│(hexahidrat)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin 93,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere higroscopică albă, inodoră sau
│cristale delicvescente
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru calciu
│
și clorură
│
B. Solubilitate
│Clorură de calciu anhidră: solubilă complet în
│apă și etanol
│Dihidrat: solubil complet în apă, solubil în
│etanol
│Hexahidrat: foarte solubil în apă și etanol
Puritate
│
Magneziu și săruri alcaline
│Nu mai mult de 5 % raportat la substanța anhidră
Fluoruri
│Nu mai mult de 40 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 511 CLORURĂ DE MAGNEZIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Clorură de magneziu
Iesce
│232-094-6
Formulă chimică
│MgCl(2) x 6H(2)O
Masă moleculară
│203,30
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 %
Descriere
│Fulgi sau cristale incolore, inodore, foarte
│delicvescente
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru magneziu
│
și clorură
│
B. Solubilitate
│Foarte solubilă în apă, solubilă complet în
│etanol
Puritate
│
Amoniu
│Nu mai mult de 50 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 512 CLORURĂ STANOASĂ
Sinonime
│Clorură de staniu, diclorură de staniu
Definiție
│
Denumire chimică
│Clorură stanoasă dihidrat
Iesce
│231-868-0
Formulă chimică
│SnCl(2) x 2H(2)O
Masă moleculară
│225,63
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98,0 %
Descriere
│Cristale incolore sau albe
│Poate avea un ușor miros de acid clorhidric
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru staniu (II)│
și clorură
│
B. Solubilitate
│Apă: solubilă într-o cantitate de apă mai mică
│decât propria sa greutate, dar în cazul unei
│cantități excesive de apă formează o sare
│bazică insolubilă
│Etanol: solubilă
Puritate
│
Sulfat
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 513 ACID SULFURIC
Sinonime
│Ulei de vitriol, dihidrogen sulfat
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid sulfuric
Iesce
│231-639-5
Formulă chimică
│H(2)SO(4)
Masă moleculară
│98,07
Compoziție
│Acidul sulfuric este disponibil în comerț în
│concentrații diferite. Forma concentrată are un
│conținut minim de 96,0 %
Descriere
│Lichid uleios, foarte coroziv, clar, incolor
│sau ușor maroniu
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru acid
│
și sulfat
│
B. Solubilitate
│Miscibil cu apa, cu generare de multă căldură,
│de asemenea cu etanolul
Puritate
│
Cenușă
│Nu mai mult de 0,02 %
Substanțe reducătoare
│Nu mai mult de 40 mg/kg [sub formă de SO(2)]
Nitrat
│Nu mai mult de 10 mg/kg [pe bază H(2)SO(4)]
Clorură
│Nu mai mult de 50 mg/kg
Fier
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Seleniu
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 514 (i) SULFAT DE SODIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Sulfat de sodiu
Formulă chimică
│Na(2)SO(4) x nH(2)O (n = 0 sau 10)
Masă moleculară
│142,04 (anhidru)
│322,04 (decahidrat)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale incolore sau pulbere cristalină, albă,
│fină
│Decahidratul este eflorescent
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru sodium
│
și sulfat
│
B. Aciditatea unei soluții 5 %:
│
neutră sau ușor alcalină la hârtie
│
de turnesol
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 1,0 % (anhidru) sau nu mai mult
│de 57 % (decahidrat) la 130°C
Seleniu
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 514 (îi) BISULFAT DE SODIU
Sinonime
│Sulfat acid de sodiu, disulfat de sodiu
Definiție
│
Denumire chimică
│Bisulfat de sodiu
Formulă chimică
│NaHSO(4)
Masă moleculară
│120,06
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 95,2 %
Descriere
│Cristale sau granule albe, inodore
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru sodiu
│
și sulfat
│
B. Soluțiile sunt puternic acide
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,8 %
Insolubil în apă
│Nu mai mult de 0,05 %
Seleniu
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 515 (i) SULFAT DE POTASIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Sulfat de potasiu
Formulă chimică
│K(2)SO(4)
Masă moleculară
│174,25
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 %
Descriere
│Cristale albe sau incolore sau pulbere
│cristalină
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru potasiu
│
și sulfat
│
B. pH-ul unei soluții 5 %
│Între 5,5 și 8,5
C. Solubilitate
│Solubil complet în apă, insolubil în etanol
Puritate
│
Seleniu
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 515 (îi) BISULFAT DE POTASIU
Sinonime
│Sulfat acid de potasiu
Definiție
│
Denumire chimică
│Bisulfat de potasiu
Formulă chimică
│KHSO(4)
Masă moleculară
│136,17
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 %
Punct de topire
│197°C
Descriere
│Cristale, fragmente sau granule albe,
│delicvescente
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru potasiu
│
B. Solubilitate
│Solubil complet în apă, insolubil în etanol
Puritate
│
Seleniu
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 516 SULFAT DE CALCIU
Sinonime
│Gips, selenit, anhidrit
Definiție
│
Denumire chimică
│Sulfat de calciu
Iesce
│231-900-3
Formulă chimică
│CaSO(4) x nH(2)O (n = 0 sau 2)
Masă moleculară
│136,14 (anhidru), 172,18 (dihidrat)
Compoziție
│Conținut nu mai mult de 99,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere fină, inodoră, albă până la ușor
│alb-gălbuie
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru calciu
│
și sulfat
│
B. Solubilitate
│Puțin solubil în apă, insolubil în etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Anhidru: nu mai mult de 1,5 % (250°C, greutate
│constantă)
Dihidrat:
│nu mai mult de 23 % (ibid.)
Fluoruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Seleniu
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 517 SULFAT DE AMONIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Sulfat de amoniu
Iesce
│231-984-1
Formulă chimică
│[NH(4)](2)SO(4)
Masă moleculară
│132,14
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 % și nu mai
│mult de 100,5 %
Descriere
│Pulbere albă, plăcuțe strălucitoare sau
│fragmente cristaline
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru amoniu
│
și sulfat
│
B. Solubilitate
│Solubil complet în apă, insolubil în etanol
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 0,25 %
Seleniu
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 520 SULFAT DE ALUMINIU
Sinonime
│Alaun
Definiție
│
Denumire chimică
│Sulfat de aluminiu
Iesce
│233-135-0
Formulă chimică
│Al(2)[SO(4)](3)
Masă moleculară
│342,13
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,5 % raportat la
│substanța calcinată.
Descriere
│Pulbere albă, plăcuțe strălucitoare sau
│fragmente cristaline
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru aluminiu
│
și sulfat
│
B. pH-ul unei soluții 5 % de 2,9
│
sau mai mare
│
C. Solubilitate
│Solubil complet în apă, insolubil în etanol
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 5 % (500°C, 3h)
Alcalii și pământuri alcaline
│Nu mai mult de 0,4 %
Seleniu
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Fluoruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 521 SULFAT DUBLU DE ALUMINIU ȘI SODIU
Sinonime
│Alaun de sodiu
Definiție
│
Denumire chimică
│Sulfat dublu de aluminiu și sodiu
Iesce
│233-277-3
Formulă chimică
│AlNa[SO(4](2) x nH(2)O (n = 0 sau 12)
Masă moleculară
│242,09 (anhidru)
Compoziție
│Conținut raportat la substanța anhidră
│minim 96,5 % (anhidru) și 99,5 % (dodecahidrat)
Descriere
│Cristale transparente sau pulbere
│cristalină albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru aluminiu,
│
sodiu și sulfat
│
B. Solubilitate
│Dodecahidratul este solubil complet în apă.
│Forma anhidră este solubilă lent în apă.
│Ambele forme sunt insolubile în etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Forma anhidră: nu mai mult de 10,0 %
│(220°C, 16h)
│Dodecahidrat: nu mai mult de 47,2 % (50°C-
│55°C, 1h, apoi 200°C, 16h)
Săruri de amoniu
│După încălzire nu se detectează miros de
│amoniac
Seleniu
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Fluoruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 522 SULFAT DUBLU DE ALUMINIU ȘI POTASIU
Sinonime
│Alaun de potasiu
Definiție
│
Denumire chimică
│Sulfat dublu de aluminiu și potasiu
Iesce
│233-141-3
Formulă chimică
│AlK[SO(4)](2) x 12 H(2)O
Masă moleculară
│474,38
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,5 %
Descriere
│Cristale transparente, mari sau pulbere
│cristalină albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru aluminiu,
│
potasiu și sulfat
│
B. pH-ul unei soluții 10 % cuprins
│
între 3,0 și 4,0
│
C. Solubilitate
│Solubil complet în apă, insolubil în etanol
Puritate
│
Săruri de amoniu
│După încălzire nu se detectează miros de
│amoniac
Seleniu
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Fluoruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 523 SULFAT DUBLU DE ALUMINIU ȘI AMONIU
Sinonime
│Alaun de amoniu
Definiție
│
Denumire chimică
│Sulfat dublu de aluminiu și amoniu
Iesce
│232-055-3
Formulă chimică
│AlNH(4)[SO(4)](2) x 12 H(2)O
Masă moleculară
│453,32
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,5 %
Descriere
│Cristale incolore, mari sau pulbere albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru aluminiu,
│
amoniu și sulfat
│
B. Solubilitate
│Solubil complet în apă, solubil în etanol
Puritate
│
Metale și pământuri alcaline
│Nu mai mult de 0,5 %
Seleniu
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Fluoruri
│Nu mai mult de 30 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 524 HIDROXID DE SODIU
Sinonime
│Sodă caustică, leșie
Definiție
│
Denumire chimică
│Hidroxid de sodiu
Iesce
│215-185-5
Formulă chimică
│NaOH
Masă moleculară
│40,0
Compoziție
│Conținut minim al formelor solide de 98,0 % din
│totalul alcaliilor (sub formă de NaOH).
│Conținutul soluțiilor este conform acestei
│proporții, fiind bazat pe procentajul de NaOH
│declarat sau menționat pe etichetă
Descriere
│Granule, fulgi, bețișoare, mase fuzionate sau
│alte forme, albe sau aproape albe. Soluțiile
│sunt clare sau puțin tulburi, incolore sau
│ușor colorate, puternic caustice și
│higroscopice, iar când sunt expuse la aer
│absorb dioxidul de carbon, formând carbonat
│de sodiu
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru sodiu
│
B. O soluție 1 % este puternic
│
alcalină
│
C. Solubilitate
│Foarte solubil în apă. Solubil complet în
│etanol
Puritate
│
Substanțe insolubile în apă și
│O soluție 5 % este complet limpede și incoloră
substanță organică
│până la puțin colorată
Carbonat
│Nu mai mult de 0,5 % [sub formă de Na(2)CO(3)]
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 0,5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 525 HIDROXID DE POTASIU
Sinonime
│Potasă caustică
Definiție
│
Denumire chimică
│Hidroxid de potasiu
Iesce
│215-181-3
Formulă chimică
│KOH
Masă moleculară
│56,11
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 85,0 % alcalii
│calculat sub formă de KOH
Descriere
│Granule, fulgi, bețișoare, mase fuzionate
│sau alte forme, albe sau aproape albe
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru potasiu
│
B. O soluție 1 % este puternic
│
alcalină
│
C. Solubilitate
│Foarte solubil în apă. Solubil complet în
│etanol
Puritate
│
Substanțe insolubile în apă
│O soluție 5 % este complet limpede și
│incoloră
Carbonat
│Nu mai mult de 3,5 % [sub formă de K(2)CO(3)]
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 526 HIDROXID DE CALCIU
Sinonime
│Var stins, lapte de var
Definiție
│
Denumire chimică
│Hidroxid de calciu
Iesce
│215-137-3
Formulă chimică
│Ca[OH](2)
Masă moleculară
│74,09
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 92,0 %
Descriere
│Pulbere albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru alcalii
│
și calciu
│
B. Solubilitate
│Puțin solubil în apă. Insolubil în
│etanol. Solubil în glicerină
Puritate
│
Cenușă acidă insolubilă
│Nu mai mult de 1,0 %
Săruri de magneziu și alcalii
│Nu mai mult de 1,0 %
Bariu
│Nu mai mult de 300 mg/kg
Fluoruri
│Nu mai mult de 50 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 527 HIDROXID DE AMONIU
Sinonime
│Apă amoniacală, soluție de amoniac
│concentrată
Definiție
│
Denumire chimică
│Hidroxid de amoniu
Formulă chimică
│NH(4)OH
Masă moleculară
│35,05
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 27 % NH(3)
Descriere
│Soluție incoloră, limpede, având un miros
│caracteristic, extrem de înțepător
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru amoniac
│
Puritate
│
Substanță nevolatilă
│Nu mai mult de 0,02 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 528 HIDROXID DE MAGNEZIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Hidroxid de magneziu
Iesce
│215-170-3
Formulă chimică
│Mg[OH](2)
Masă moleculară
│58,32
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 95,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere albă, inodoră, cu aspect voluminos
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru magneziu
│
și alcalii
│
B. Solubilitate
│Practic insolubil în apă și în etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 2,0 % (105°C, 2h)
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 33 % (800°C până la greutate
│constantă)
Oxid de calciu
│Nu mai mult de 1,5 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 529 OXID DE CALCIU
Sinonime
│Var nestins
Definiție
│
Denumire chimică
│Oxid de calciu
Iesce
│215-138-9
Formulă chimică
│CaO
Masă moleculară
│56,08
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 95,0 % raportat la
│substanța calcinată
Descriere
│Mase de granule albe sau alb-gri, dure,
│inodore sau pulbere de la alb până la gri
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru alcalii
│
și calciu
│
B. La umezirea probei cu apă
│
se degajă căldură
│
C. Solubilitate
│Puțin solubil în apă. Insolubil în etanol.
│Solubil în glicerină
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 10,0 % (aproximativ 800°C
│până la greutate constantă)
Substanță insolubilă în acid
│Nu mai mult de 1,0 %
Bariu
│Nu mai mult de 300 mg/kg
Săruri de magneziu și alcalii
│Nu mai mult de 1,5 %
Fluoruri
│Nu mai mult de 50 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 530 OXID DE MAGNEZIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Oxid de magneziu
Iesce
│215-171-9
Formulă chimică
│MgO
Masă moleculară
│40,31
Compoziție
│Conținut nu mai puțin 98,0 % raportat la
│substanța calcinată
Descriere
│Pulbere albă, cu aspect foarte voluminos,
│cunoscută ca oxid de magneziu ușor, sau pulbere
│albă relativ densă, cunoscută ca oxid de
│magneziu greu. 5 g de oxid de magneziu ușor
│ocupă un volum de 40 până la 50 ml, în timp ce
│5 g de oxid de magneziu greu ocupă un volum de
│10 până la 20 ml
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru alcalii
│
și magneziu
│
B. Solubilitate
│Practic insolubil în apă. Insolubil în etanol
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 5,0 % (aproximativ 800°C până
│la greutate constantă)
Oxid de calciu
│Nu mai mult de 1,5 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 535 FEROCIANURĂ DE SODIU
Sinonime
│Cianură de sodiu galbenă, hexacianoferat de
│sodiu
Definire
│
Denumire chimică
│Ferocianură de sodiu
Iesce
│237-081-9
Formulă chimică
│Na(4)Fe[CN](6) x 10H(2)O
Masă moleculară
│484,1
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 %
Descriere
│Cristale galbene sau pulbere cristalină
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru
│
sodiu și ferocianură
│
Puritate
│
Umiditate liberă
│Nu mai mult de 1,0 %
Substanță insolubilă în apă
│Nu mai mult de 0,03 %
Cloruri
│Nu mai mult de 0,2 %
Sulfați
│Nu mai mult de 0,1 %
Cianură liberă
│Nedetectabilă
Cianură ferică
│Nedetectabilă
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 536 FEROCIANURĂ DE POTASIU
Sinonime
│Cianură de potasiu galbenă, hexacianoferat de
│potasiu
Definiție
│
Denumire chimică
│Ferocianură de potasiu
Iesce
│237-722-2
Formulă chimică
│K(4)Fe[CN](6) x 3H(2)O
Masă moleculară
│422,4
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 %
Descriere
│Cristale de culoare galben-lămâie
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru potasiu
│
și ferocianură
│
Puritate
│
Umiditate liberă
│Nu mai mult de 1,0 %
Substanță insolubilă în apă
│Nu mai mult de 0,03 %
Cloruri
│Nu mai mult de 0,2 %
Sulfați
│Nu mai mult de 0,1 %
Cianură liberă
│Nedetectabilă
Cianură ferică
│Nedetectabilă
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 538 FEROCIANURĂ DE CALCIU
Sinonime
│Cianură de var galbenă, hexacianoferat de
│calciu
Definiție
│
Denumire chimică
│Ferocianură de calciu
Iesce
│215-476-7
Formulă chimică
│Ca(2)Fe[CN](6) x 12H(2)O
Masă moleculară
│508,3
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 %
Descriere
│Cristale galbene sau pulbere cristalină
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru calciu
│
și ferocianură
│
Puritate
│
Umiditate liberă
│Nu mai mult de 1,0 %
Substanță insolubilă în apă
│Nu mai mult de 0,03 %
Cloruri
│Nu mai mult de 0,2 %
Sulfați
│Nu mai mult de 0,1 %
Cianură liberă
│Nedetectabilă
Cianură ferică
│Nedetectabilă
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 541 FOSFAT ACID DE ALUMINIU ȘI DE SODIU
Sinonime
│SALP
Definiție
│
Denumire chimică
│Sodiu trialuminiu tetradecahidrogen
│octafosfat tetrahidrat (A) sau
│Trisodiu dialuminiu pentadecahidrogen
│octafosfat (B)
Iesce
│232-090-4
Formulă chimică
│NaAl(3)H(14)[PO4](8) x 4H(2)O (A)
│Na(3)Al(2)H(1)5[PO(4)](8)(B)
Masă moleculară
│949,88 (A)
│897,82 (B)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 95,0 % (ambele forme)
Descriere
│Pulbere inodoră albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru sodiu,
│
aluminiu și fosfat
│
B. pH
│Acid la turnesol
C. Solubilitate
│Insolubil în apă. Solubil în acid clorhidric
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│19,5 % - 21,0 %(A))(750°C-800°C, 2h)
│15 % - 16 %(B))(750°C-800°C, 2h)
Fluoruri
│Nu mai mult de 25 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 4 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 551 DIOXID DE SILICIU
Sinonime
│Silice, bioxid de siliciu
Definiție
│Dioxidul de siliciu este o substanță amorfă
│produsă sintetic, fie prin hidroliză în fază
│de vapori, obținându-se vapori de silice, fie
│printr-un proces uscat, obținându-se precipitat
│de silice, silicagel sau silice hidratată.
│Vaporii de silice se obțin în special în stare
│anhidră, în timp ce produsele în urma
│procesului umed se obțin sub formă de hidrați
│sau conțin apă absorbită la suprafață
Denumire chimică
│Dioxid de siliciu
Iesce
│231-545-4
Formulă chimică
│[SiO(2)]n
Masă moleculară
│60,08 [SiO(2)]
Compoziție
│Conținut după calcinare nu mai puțin de 99,0 %
│(vapori de silice) sau 94,0 % (forme hidratate)
Descriere
│Pulbere albă, pufoasă sau granule
│Higroscopic
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru silice
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 2,5 % (vapori de silice,
│105°C, 2h)
│Nu mai mult de 8,0 % (precipitat de silice și
│silicagel, 105°C, 2h)
│Nu mai mult de 70 % (silice hidratată,
│105°C, 2h)
Pierdere la calcinare
│Nu mai mult de 2,5 % după uscare (1 000°C,
│vapori de silice)
│Nu mai mult de 8,5 % după uscare (1 000°C,
│formele hidratate)
Săruri ionizabile solubile
│Nu mai mult de 5,0 % [sub formă de Na(2)SO(4)]
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 552 SILICAT DE CALCIU
Definiție
│Silicatul de calciu este un silicat hidric sau
│anhidru cu proporții diferite de CaO și SiO(2)
Denumire chimică
│Silicat de calciu
Iesce
│215-710-8
Compoziție
│Conținut raportat la substanța anhidră:
│- sub formă de SiO(2), nu mai puțin de 50 % și
│nu mai mult de 95 %
│- sub formă de CaO, nu mai puțin de 3 % și nu
│mai mult de 35 %
Descriere
│Pulbere de culoare albă sau aproape albă, ușor
│mobilă, care rămâne astfel după ce absoarbe
│cantități relativ mari de apă sau alte lichide
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru silicat
│
și calciu
│
B.Cu acizii minerali formează un gel│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 10 % (105°C, 2h)
│Pierdere la calcinare Nu mai puțin de 5 % și nu
│mai mult de 14 % (1 000°C, greutate constantă)
Sodiu
│Nu mai mult de 3 %
Fluoruri
│Nu mai mult de 50 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 553a (i) SILICAT DE MAGNEZIU
Definiție
│Silicatul de magneziu este un compus sintetic
│al cărui raport molar între oxidul de magneziu
│și dioxidul de siliciu este de aproximativ 2:5
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 15 % MgO și nu mai
│mult de 67 % SiO(2) raportat la substanța
│calcinată
Descriere
│Pulbere inodoră, albă, foarte fină, fără granule
│grosiere
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru
│
magneziu și silicat
│
B. pH-ul unei suspensii 10 %
│Între 7,0 și 10,8
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15 % (105°C, 2h)
Pierdere la calcinare
│Nu mai puțin de 15 % după uscare
│(1 000°C, 20 minute)
Săruri solubile în apă
│Nu mai mult de 1 % (sub formă de NaOH)
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 553a (îi) TRISILICAT DE MAGNEZIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Trisilicat de magneziu
Formulă chimică
│Mg(2)Și(3)O(8) x xH(2)O (compoziție
│aproximativă)
Iesce
│239-076-7
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 29,0 % MgO și nu
│mai puțin de 65,0 % SiO(2), ambele raportate la
│substanța calcinată
Descriere
│Pulbere albă, fină, fără granule grosiere
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru
│
magneziu și silicat
│
B. pH-ul unei suspensii 5 %
│Între 6,3 și 9,5
Puritate
│
Pierdere la calcinare
│Nu mai puțin de 17 % și nu mai mult de 34 %
│(1 000°C)
Săruri solubile în apă
│Nu mai mult de 2 %
Alcalii libere
│Nu mai mult de 1 % (sub formă de NaOH)
Fluoruri
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 553b TALC
Sinonime
│Talcum
Definiție
│Formă a silicatului de magneziu hidratat care
│se găsește în stare naturală, conținând
│proporții diferite de minerale asociate cum ar
│fi alfa-cuarțul, calcitul, cloritul, dolomitul,
│magnezitul și flogopitul
Denumirea chimică
│Metasilicat de magneziu hidrogen
Iesce
│238-877-9
Formula chimică
│Mg(3)[Și(4)O(10)][OH](2)
Masa moleculară
│379,22
Descriere
│Pulbere ușoară, omogenă, albă sau aproape albă,
│grasă la pipăit
Identificare
│
A. Absorbție IR
│Valori de vârf caracteristice de 3 677, 1 018
│și 669 cm-1
B. Difracție raze X
│Valori de vârf de 9,34/4,66/3,12 angstromi C.
Solubilitate
│Insolubil în apă și etanol
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,5 % (105°C, 1 oră)
Substanță solubilă în acid
│Nu mai mult de 6 %
Substanță solubilă în apă
│Nu mai mult de 0,2 %
Fier solubil în acid
│Nedetectabil
Arsenic
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 554 SILICAT DE ALUMINIU ȘI SODIU
Sinonime
│Silicoaluminat de sodiu, aluminosilicat de
│sodiu, silicat de aluminiu și sodiu
Definiție
│
Denumirea chimică
│Silicat de aluminiu și sodiu
Compoziție
│Conținut la substanța anhidră:
│- sub formă de SiO(2), nu mai puțin de 66,0 % și
│nu mai mult de 88,0 %
│- sub formă de Al(2)O(3), nu mai puțin de 5,0 %
│și nu mai mult de 15,0 %
Descriere
│Pulbere amorfă albă fină sau bile
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru sodiu,
│
aluminiu și silicat
│
B. pH-ul unei suspensii 5 %
│Între 6,5 și 11,5
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 8,0 % (105°C, 2 ore)
Pierdere la calcinare
│Nu mai puțin de 5,0 % și nu mai mult de 11,0 %
│raportat la substanța anhidră (1 000°C,
│greutate constantă)
Sodiu
│Nu mai puțin de 5 % și nu mai mult de 8,5 %
│[sub formă de Na(2)O] raportat la substanța
│anhidră
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 555 SILICAT DE ALUMINIU ȘI POTASIU
Sinonime
│Mică
Definire
│Mica naturală constă în principal în
│silicoaluminat de potasiu (muscovit)
Iesce
│310-127-6
Denumirea chimică
│Silicoaluminat de potasiu
Formula chimică
│KA(l2)(AlSi(3)O(10))[OH](2)
Masa moleculară
│398
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98 %
Descriere
│Plăcuțe cristaline sau pulbere de culoare gri
│deschis până la alb
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubilă în apă, acizi și baze diluate și în
│solvenți organici
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,5 % (105°C, 2 ore)
Antimoniu
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Zinc
│Nu mai mult de 25 mg/kg
Bariu
│Nu mai mult de 25 mg/kg
Crom
│Nu mai mult de 100 mg/kg
Cupru
│Nu mai mult de 25 mg/kg
Nichel
│Nu mai mult de 50 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 10 mg/kg
E 556 SILICAT DE ALUMINIU ȘI CALCIU
Sinonime
│Aluminosilicat de calciu, silicoaluminat de
│calciu, aluminiu calciu silicat
Definiție
│
Denumirea chimică
│Silicoaluminat de calciu
Compoziție
│Conținut raportat la substanța anhidră:
│- sub formă de SiO(2), nu mai puțin de 44,0 %
│și nu mai mult de 50,0 %
│- sub formă de Al(2)O(3), nu mai puțin de
│3,0 % și nu mai mult de 5,0 %
│- sub formă de CaO, nu mai puțin de 32,0 % și
│nu mai mult de 38,0 %
Descriere
│Pulbere fină, ușor mobilă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru calciu,
│
aluminiu și silicat
│
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 10,0 % (105°C, 2 ore)
Pierdere la calcinare
│Nu mai puțin de 14,0 % și nu mai mult de
│18,0 raportat la substanța anhidră (1 000°C,
│greutate constantă)
Fluoruri
│Nu mai mult de 50 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 558 BENTONITĂ
Definiție
│Bentonita este o argilă naturală care conține
│o proporție ridicată de montmorillonit, un
│silicat de aluminiu hidratat natural în care
│unii atomi de aluminiu și siliciu au fost
│înlocuiți pe cale naturală de alți atomi, cum
│ar fi cei de magneziu și de fier. Ionii de
│calciu și sodiu sunt captați între straturile
│minerale. Există patru tipuri obișnuite de
│bentonit: bentonit natural de sodiu, bentonit
│natural de calciu, bentonit activat
│cu sodiu și bentonit activat cu acid
Iesce
│215-108-5
Formula chimică
│[Al, Mg](8)(Și(4)O(10] 4[OH](8) x 12H(2)O
Masa moleculară
│819
Compoziție
│Conținut de montmorillonit nu mai puțin de 80 %
Descriere
│Pulbere sau granule foarte fine, gălbui sau
│albe-gri. Structura bentonitului și permite să
│absoarbă apa în structura sa și pe suprafața
│sa exterioară (proprietăți de umflare)
Identificare
│
A. Testul cu albastru de metil
│
B. Difracția razelor X
│Valori de vârf caracteristice de 12,5/15 A
C. Absorbția IR
│Valori de vârf de 428/470/530/1 110-1 020/3
│750-3 400 cm-1
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15,0 % (105°C, 2 ore)
Arsenic
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 20 mg/kg
E 559 SILICAT DE ALUMINIU (CAOLIN)
Sinonime
│Caolin, ușor sau greu
Definiție
│Silicatul de aluminiu hidratat (caolinul)
│este o argilă plastică albă purificată
│constituită din caolinit, silicat de potasiu
│și aluminiu, feldspat și cuarț. Prelucrarea nu
│trebuie să includă alcinarea. Argila
│caolinitică brută utilizată la obținerea
│silicatului de aluminiu conține dioxină
│la un nivel care să nu o facă vătămătoare
│pentru sănătate sau improprie pentru consumul
│uman
Iesce
│215-286-4 (caolinit)
Formula chimică
│Al(2)Și(2)O(5)[OH](4) (caolinit)
Masă moleculară
│264
Compoziție
│Nu mai puțin de 90 % (suma de silice și
│alumină, după calcinare)
│Silice [SiO(2)]: între 45 % și 55 %
│Alumină [Al(2)O(3)]: între 30 % și 39 %
Descriere
│Pulbere onctuoasă de culoare albă sau gri.
│Caolinul este constituit din aglomerări slabe
│de fascicule orientate aleatoriu de fulgi de
│caolinit sau de fulgi hexagonali individuali
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru alumină
│
și silicat
│
B. Difracție cu raze X
│Vârfuri caracteristice la7,18/3,58/2,38/1,78
│Angstromi
C. Absorbție infraroșu
│Vârfuri la 3 700 și 3 620 cm-1
Puritate
│
Pierderi la calcinare
│Între 10 și 14 % (1 000°C, greutate constantă)
Substanțe solubile în apă
│Nu mai mult de 0,3 %
Substanțe solubile în acid
│Nu mai mult de 2 %
Fier
│Nu mai mult de 5 %
Carbon
│Nu mai mult de 0,5 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 570 ACIZI GRAȘI
Definiție
│Acizi grași lineari, acid caprilic [C(8)], acid
│caprinic [C(10], acid lauric [C(12)], acid miristic
│[C(14)], acid palmitic [C(16)], acid stearic
│[C(18)], acid oleic [C(18:1)]
Denumire chimică
│Acid octanoic [C(8)], acid decanoic [C(10)],
│acid dodecanoic [C(12)], acid tetradecanoic
│[C(14)], acid hexadecanoic [C(16)], acid
│octadecanoic [C(18)], acid 9-octadecanoic
│[C(18:1)]
Compoziție
│Nu mai puțin de 98 % prin cromatografie
Descriere
│Lichid incolor sau solid alb obținut din
│uleiuri și grăsimi
Identificare
│
A. Acizii grași individuali pot fi
│
identificați prin indicele de
│
aciditate, indicele de iod, gaz
│
cromatografie și greutatea
│
moleculară
│
Puritate
│
Reziduu la calcinare
│Nu mai mult de 0,1 %
Substanță nesaponificabilă
│Nu mai mult de 1,5 %
Apă
│Nu mai mult de 0,2 % (metoda Karl Fischer)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 574 ACID GLUCONIC
Sinonime
│Acid D-gluconic, acid dextronic
Definiție
│Acidul gluconic este o soluție apoasă de
│acid gluconic și glucono-delta - lactonă
Denumire chimică
│Acid gluconic
Formulă chimică
│C(6)H(12)O(7) (acid gluconic)
Masă moleculară
│196,2
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 50,0 % (sub formă de
│acid gluconic)
Descriere
│Lichid incolor până la galben deschis, cu
│aspect de sirop clar
Identificare
│
A. Formare pozitivă a derivatului
│Compusul format se topește între 196°C și
cu fenilhidrazină
│200°C cu descompunere
Puritate
│
Reziduu la calcinare
│Nu mai mult de 0,1 %
Substanțe reducătoare
│Nu mai mult de 0,75 % (sub formă de D-glucoză)
Cloruri
│Nu mai mult de 350 mg/kg
Sulfați
│Nu mai mult de 240 mg/kg
Sulfiți
│Nu mai mult de 20 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 575 GLUCONO-DELTA-LACTONĂ
Sinonime
│Gluconolactonă, GDL, acid D-gluconic
│delta-lactonă, delta-gluconolac- tonă
Definiție
│Glucono-delta-lactona este esterul ciclic 1,5-
│intramolecular al acidului D-gluconic. În
│mediu apos ea este hidrolizată la un amestec
│echilibrat de acid D-gluconic (55 % - 66 %) și
│delta- și gama-lactone
Denumire chimică
│D-glucono-1,5-lactonă
Iesce
│202-016-5
Formulă chimică
│C(6)H(10)O(6)
Masă moleculară
│178,14
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere cristalină, aproape inodoră, albă,
│fină
Identificare
│
A. Formare pozitivă a derivatului
│Compusul format se topește între 196°C
cu fenilhidrazină al acidului
│și 202°C cu descompunere
gluconic
│
B. Solubilitate
│Solubilă complet în apă. Puțin solubilă în
│etanol
C. Punct de topire
│152°C n 2°C
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 1,0 % (metoda Karl Fischer)
Substanțe reducătoare
│Nu mai mult de 0,75 % (sub formă de D-glucoză)
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 576 GLUCONAT DE SODIU
Sinonime
│Sare sodică a acidului D-gluconic
Definiție
│
Denumire chimică
│D-gluconat de sodiu
Iesce
│208-407-7
Formulă chimică
│C(6)H(11)NaO(7) (anhidru)
Masă moleculară
│218,14
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98,0 %
Descriere
│Pulbere cristalină, granulară până la fină,
│albă până la cafenie
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru sodiu
│
și gluconat
│
B. Solubilitate
│Foarte solubil în apă. Puțin solubil în etanol
C. pH-ul unei soluții 10 %
│Între 6,5 și 7,5
Puritate
│
Substanțe reducătoare
│Nu mai mult de 1,0 % (sub formă de D-glucoză)
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 577 GLUCONAT DE POTASIU
Sinonime
│Sare potasică a acidului D-gluconic
Definiție
│
Denumire chimică
│D-gluconat de potasiu
Iesce
│206-074-2
Formulă chimică
│C(6)H(11)KO(7) (anhidru)
│C(6)H(11)KO(7) x H(2)O (monohidrat)
Masă moleculară
│234,25 (anhidru)
│252,26 (monohidrat)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin 97,0 % și nu mai mult
│103,0 % raportat la substanța uscată
Descriere
│Pulbere cristalină, albă până la alb-gălbui,
│ușor mobilă, inodoră sau granule
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru potasiu
│
și gluconat
│
B. pH-ul unei soluții 10 %
│Între 7,0 și 8,3
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Anhidru: nu mai mult de 3,0 % (105°C, 4h, vid)
│Monohidrat: nu mai puțin de 6 % și nu mai mult
│de 7,5 % (105°C, 4h, vid)
Substanțe reducătoare
│Nu mai mult de 1,0 % (sub formă de D-glucoză)
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 578 GLUCONAT DE CALCIU
Sinonime
│Sare calcică a acidului D-gluconic
Definiție
│
Denumire chimică
│di-D-gluconat de calciu
Iesce
│206-075-8
Formulă chimică
│C(12)H(22)CaO(14) (anhidru)
│C(12)H(22)CaO(14) x H(2)O (monohidrat)
Masă moleculară
│430,38 (formă anhidră)
│448,39 (monohidrat)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98,0 % și nu mai mult
│de 102 % raportat la substanța anhidră și,
│respectiv de monohidrat
Descriere
│Granule cristaline albe, inodore sau pulbere,
│stabile în aer
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru calciu și
│
gluconat
│
B. Solubilitate
│Solubil în apă, insolubil în etanol
C. pH-ul unei soluții 5 %
│Între 6,0 și 8,0
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 3,0 % (105°C, 16h) (anhidru)
│Nu mai mult de 2,0 % (105°C, 16h) (monohidrat)
Substanțe de reducere
│Nu mai mult de 1,0 % (sub formă de D-glucoză)
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 579 GLUCONAT FEROS
Definiție
│
Denumirea chimică
│Di-D-gluconat feros dihidrat
│Di-gluconat de fier (II) dihidrat
Iesce
│206-076-3
Formula chimică
│C(12)H(22)FeO(14) x 2H(2)O
Masă moleculară
│482,17
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 95 % raportat la
│substanța uscată
Descriere
│Pulbere sau granule de culoare variind de la
│galben-verzui pal până la gri-gălbui, care
│poate să prezinte un miros ușor de zahăr ars
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil în apă ușor încălzită. Practic
│insolubil în etanol
B. Test pozitiv pentru ionii de fier│
C. Testul de formare a derivaților
│
cu fenilhidrazină ai acidului
│
gluconic pozitiv
│
D. pH-ul unei soluții 10 %
│Între 4 și 5,5
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 10 % (105°C, 16 ore)
Acid oxalic
│Nedetectabil
Fier (Fe III)
│Nu mai mult de 2 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Substanțe reducătoare
│Nu mai mult de 0,5 %, exprimate în glucoză
E 585 LACTAT FEROS
Sinonime
│Lactat de fier (II)
│2-hidroxi-propanoat de fier (II)
│Acid propanoic, sare (2:1) de
│2-hidroxi-fier (2+)
Definiție
│
Denumirea chimică
│2-hidroxi-propanoat feros
Iesce
│227-608-0
Formula chimică
│C(6)H(10)FeO(6) x xH(2)O (x = 2 sau 3)
Masă moleculară
│270,02 (dihidrat)
│288,03 (trihidrat)
Compoziție
│Conține nu mai puțin de 96 % raportat la
│substanța uscată
Descriere
│Cristale de culoare alb-verzuie sau pulbere
│de culoare verde deschis, cu miros
│caracteristic
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil în apă. Practic insolubil în etanol
B. Teste pozitive pentru ionii de
│
fier și lactat
│
C. pH-ul unei soluții 2 %
│Între 4 și 6
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 18 % (100°C, sub vid,
│aproximativ 700 mm Hg)
Fier (Fe III)
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 586 4-HEXILREZORCINOL
Sinonime
│4-hexil-1,3-benzendiol
Hexilrezorcinol
│
Definiție
│
Denumire chimică
│4-hexilrezorcinol
Iesce
│205-257-4
Formulă chimică
│C(12)H(18)O(2)
Masă moleculară
│197,24
Compoziție
│Nu mai puțin de 98,0 %, raportat la substanța
│uscată
Descriere
│Pulbere de culoare albă
Identificare
│
A. Solubilitate
│Ușor solubilă în eter sau acetonă; foarte puțin
│solubilă în apă
B. Testul cu acid azotic
│La 1 ml soluție saturată de probă se adaugă
│1 ml acid azotic. Apare o colorație roșu
│deschis
C. Testul cu brom
│La 1 ml soluție saturată de probă se adaugă
│1 ml brom TS. Un precipitat format din
│flocoane de culoare galbenă; se dizolvă,
│producând o soluție galbenă
D. Interval de topire
│62°C până la 67°C
Puritate
│
Aciditate
│Nu mai mult de 0,05 %
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,1 %
Rezorcinol și alți fenoli
│Se agită 1g de probă cu 50 ml apă timp de
│câteva minute, se filtrează, iar la filtrat
│se adaugă 3 picături de clorură ferică. Nu se
│colorează nici în roșu, nici în albastru
Nichel
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 3 mg/kg
E 620 ACID GLUTAMIC
Sinonime
│Acid L-glutamic, acid L-f2α-aminoglutaric
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid L-glutamic, acid L-2-amino-pentandioic
Iesce 200-293-7
│
Formula chimică
│C(5)H(9)NO(4)
Masa moleculară
│147,13
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 % și nu mai mult
│de 101,0 % raportat la substanța anhidră
Descriere
│Cristale albe sau pulbere cristalină
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru acidul
│
glutamic prin cromatografie în
│
strat subțire
│
B. Rotație specifică [f2α]^20(D)
│Între + 31,5° și + 32,2°
│[soluție 10 % (bază anhidră) în 2N HCl, eprubetă
│200 mm]
C. pH-ul unei soluții saturate
│Între 3,0 și 3,5
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,2 % (80°C, 3 ore)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,2 %
Cloruri
│Nu mai mult de 0,2 %
Acid pirolidon carboxilic
│Nu mai mult de 0,2 %
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 621 MONOGLUTAMAT DE SODIU
Sinonime
│Glutamat de sodiu, MSG
Definiție
│
Denumire chimică
│Monosodiu L-glutamat monohidrat
Iesce
│205-538-1
Formula chimică
│C(5)H(8)NaNO(4) x H(2)O
Masă moleculară
│187,13
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 % și
│nu mai mult de 101,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale albe, practic inodore sau pulbere
│cristalină
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru sodiu
│
B. Test pozitiv pentru acidul
│
glutamic prin cromatografie în
│
strat subțire
│
C. Rotație specifică [f2α]^20(D)
│Între + 24,8° și + 25,3°
│[soluție 10 % (bază anhidră) în 2N HCl,
│eprubetă 200 mm]
D. pH-ul unei soluții 5 %
│Între 6,7 și 7,2
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,5 % (98°C, 5 ore)
Cloruri
│Nu mai mult de 0,2 %
Acid pirolidon carboxylic
│Nu mai mult de 0,2 %
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 622 MONOGLUTAMAT DE POTASIU
Sinonime
│Glutamat de potasiu, MPG
Definiție
│
Denumire chimică
│Monopotasiu L-glutamat monohidrat
Iesce
│243-094-0
Formula chimică
│C(5)H(8)KNO(4) x H(2)O
Masă moleculară
│203,24
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 % și nu mai mult
│101,0 % raportat la substanța anhidră
Descriere
│Cristale albe, practic inodore sau pulbere
│cristalină
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru potasiu
│
B. Test pozitiv pentru acidul
│
glutamic prin cromatografie în
│
strat subțire
│
C. Rotație specifică [f2α]^20(D)
│Între + 22,5° și + 24,0°
│[soluție 10 % (bază anhidră) în 2N HCl,
│eprubetă 200 mm]
D. pH-ul unei soluții 2 %
│Între 6,7 și 7,3
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,2 % (80°C, 5 ore)
Cloruri
│Nu mai mult de 0,2 %
Acid pirolidon carboxilic
│Nu mai mult de 0,2 %
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 623 DIGLUTAMAT DE CALCIU
Sinonime
│Glutamat de calciu
Definiție
│
Denumire chimică
│Monocalciu di-L-glutamat
Iesce
│242-905-5
Formula chimică
│C(10)H(16)CaN(2)O(8) x x H(2)O
│(x = 0, 1, 2 sau 4)
Masă moleculară
│332,32 (anhidru)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98,0 % și nu
│mai mult de 102,0 % raportat la substanța
│anhidră
Descriere
│Cristale albe, practic inodore sau pulbere
│cristalină
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru calciu
│
B. Test pozitiv pentru acidul
│
glutamic prin cromatografie în
│
strat subțire
│
C. Rotație specifică [f2α]^20(D)
│Între + 27,4° și + 29,2° (pentru diglutamat de
│calciu cu x = 4) [10 % soluție (bază anhidră)
│în 2N HCl, eprubetă 200 mm]
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 19,0 % (pentru diglutamat de
│calciu cu x = 4) (Karl Fischer)
Cloruri
│Nu mai mult de 0,2 %
Acid pirolidon carboxilic
│Nu mai mult de 0,2 %
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 624 MONOGLUTAMAT DE AMONIU
Sinonime
│Glutamat de amoniu
Definiție
│
Denumire chimică
│Monoamoniu L-glutamat monohidrat
Iesce
│231-447-1
Formula chimică
│C(5)H(12)N(2)O(4) x H(2)O
Masă moleculară
│182,18
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 % și nu mai mult
│de 101,0 % raportat la substanța anhidră
Descriere
│Cristale albe, practic inodore sau pulbere
│cristalină
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru amoniu
│
B. Test pozitiv pentru acidul
│
glutamic prin cromatografie în
│
strat subțire
│
C. Rotație specifică [f2α]^20(D)
│Între + 25,4° și + 26,4°
│[10 % soluție (bază anhidră) în 2N HCl,
│eprubetă 200 mm]
D. pH-ul unei soluții 5 %
│Între 6,0 și 7,0
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 0,5 % (50°C, 4 ore)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,1 %
Acid pirolidon carboxilic
│Nu mai mult de 0,2 %
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 625 DIGLUTAMAT DE MAGNEZIU
Sinonime
│Glutamat de magneziu
Definiție
│
Denumire chimică
│Monomagneziu di-L-glutamat tetrahidrat
Iesce
│242-413-0
Formula chimică
│C(10)H(16)MgN(2)O(8) x 4H(2)O
Masă moleculară
│388,62
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 95,0 % și nu mai mult
│de 105,0 % raportat la substanța anhidră
Descriere
│Cristale inodore albe sau alburii sau pulbere
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru magneziu
│
B. Test pozitiv pentru acidul
│
glutamic prin cromatografie în
│
strat subțire
│
C. Rotație specifică [°]^20(D)
│Între + 23,8° și + 24,4°
│[soluție 10 % (bază anhidră) în 2N HCl,
│eprubetă 200 mm]
D. pH-ul unei soluții 10 %
│Între 6,4 și 7,5
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 24 % (Karl Fischer)
Cloruri
│Nu mai mult de 0,2 %
Acid pirolidon carboxilic
│Nu mai mult de 0,2 %
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 626 ACID GUANILIC
Sinonime
│Acid guanilic
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid guanosin-5'- monofosforic
Iesce
│201-598-8
Formula chimică
│C(10)H(14)N(5)O(8)P
Greutate moleculară
│363,22
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale inodore, incolore sau albe sau
│pulbere cristalină albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru riboză și
│
fosfat organic
│
B. pH-ul unei soluții 0,25 %
│Între 1,5 și 2,5
C. Spectrometrie:
│absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l
│în 0,01N HCl la 256 nm
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 1,5 % (120°C, 4 ore)
Alte nucleotide
│Nedetectabile prin cromatografie în strat
│subțire
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 627 GUANILAT DISODIC
Sinonime
│Guanilat de sodiu, sodiu 5'-guanilat
Definiție
│
Denumire chimică
│Guanosin-5'-monofosfat disodic
Iesce
│221-849-5
Formula chimică
│C(10)H(12)N(5)Na(2)O(8)P x x H(2)O (x = cca. 7)
Masă moleculară
│407,19 (anhidru)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale inodore, incolore sau albe sau pulbere
│cristalină albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru riboză,
│
fosfat organic și sodium
│
B. pH-ul unei soluții 5 %
│Între 7,0 și 8,5
C. Spectrometrie:
│absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l în
│0,01 N HCl la 256 nm
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 25 % (120°C, 4 ore)
Alte nucleotide
│Nedetectabile prin cromatografie în strat
│subțire
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 628 GUANILAT DIPOTASIC
Sinonime
│Guanilat de potasiu, potasiu 5'-guanilat
Definiție
│
Denumire chimică
│Guanosin-5'-monofosfat dipotasic
Iesce
│226-914-1
Formula chimică
│C(10)H(12)K(2)N(5)O(8)P
Masă moleculară
│439,40
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale inodore, incolore sau albe sau
│pulbere cristalină albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru riboză,
│
fosfat organic și potasiu
│
B. pH-ul unei soluții 5 %
│Între 7,0 și 8,5
C. Spectrometrie:
│absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l
│în 0,01 N HCl la 256 nm
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 5 % (120°C, 4 ore)
Alte nucleotide
│Nedetectabile prin cromatografie în strat
│subțire
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 629 GUANILAT DE CALCIU
Sinonime
│Calciu 5'-guanilat
Definiție
│
Denumire chimică
│Guanosin-5'-monofosfat de calciu
Formula chimică
│C(10)H(12)CaN(5)O(8)P x nH(2)O
Greutate moleculară
│401,20 (anhidru)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale inodore, albe sau alburii sau pulbere
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru riboză,
│
fosfat organic și calciu
│
B. pH-ul unei soluții 0,05 %
│Între 7,0 și 8,0
C. Spectrometrie:
│absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l în
│0,01 N HCl la 256 nm
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 23,0 % (120°C, 4 ore)
Alte nucleotide
│Nedetectabile prin cromatografie în strat
│subțire
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 630 ACID INOZINIC
Sinonime
│Acid 5'-inozinic
Definiție
│
Denumire chimică
│Acid inozin-5'-monofosforic
Iesce
│205-045-1
Formula chimică
│C(10)H(13)N(4)O(8)P
Masă moleculară
│348,21
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale inodore, incolore sau albe sau pulbere
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru riboză
│
și fosfat organic
│
B. pH-ul unei soluții 5 %
│Între 1,0 și 2,0
C. Spectrometrie:
│absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l în
│0,01 N HCl la 250 nm
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 3,0 % (120°C, 4 ore)
Alte nucleotide
│Nedetectabile prin cromatografie în strat
│subțire
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 631 INOZINAT DISODIC
Sinonime
│Inozinat de sodiu, sodiu 5'-inozinat
Definiție
│
Denumire chimică
│Inozin-5'-monofosfat disodic
Iesce
│225-146-4
Formula chimică
│C(10)H(11)N(4)Na(2)O(8)P x H(2)O
Masă moleculară
│392,17 (anhidru)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale inodore, incolore sau albe sau
│pulbere
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru riboză,
│
fosfat organic și sodium
│
B. pH-ul unei soluții 5 %
│Între 7,0 și 8,5
C. Spectrometrie:
│absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l în
│0,01 N HCl la 250 nm
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 28,5 % (Karl Fischer)
Alte nucleotide
│Nedetectabile prin cromatografie în strat
│subțire
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 632 INOZITAT DIPOTASIC
Sinonime
│Inozinat de potasiu, potasiu 5'-inozinat
Definiție
│
Denumire chimică
│Inozin-5'-monofosfat dipotasic
Iesce
│243-652-3
Formula chimică
│C(10)H(11)K(2)N(4)O(8)P
Masă moleculară
│424,39
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale inodore, incolore sau albe sau pulbere
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru riboză,
│
fosfat organic și potasiu
│
B. pH-ul unei soluții 5 %
│Între 7,0 și 8,5
C. Spectrometrie:
│absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l în
│0,01 N HCl la 250 nm
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 10,0 % (Karl Fischer)
Alte nucleotide
│Nedetectabile prin cromatografie în strat
│subțire
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 633 INOZINAT DE CALCIU
Sinonime
│Calciu 5'-inozinat
Definiție
│
Denumire chimică
│Inozin-5'-monofosfat de calciu
Formula chimică
│C(10)H(11)CaN(4)O(8)P x nH(2)O
Masă moleculară
│386,19 (anhidru)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale inodore, incolore sau albe sau
│pulbere
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru riboză,
│
fosfat organic și calciu
│
B. pH-ul unei soluții 0,05 %
│Între 7,0 și 8,0
C. Spectrometrie:
│absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l în
│0,01 N HCl la 250 nm
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 23,0 % (Karl Fischer)
Alte nucleotide
│Nedetectabile prin cromatografie în strat subțire
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 634 5'-RIBONUCLEOTIDĂ DE CALCIU
Definiție
│
Denumire chimică
│5'-ribonucleotida de calciu este în principal
│un amestec de inozin-5'- monofosfat de
│calciu și guanozin-5'-monofosfat de calciu
Formula chimică
│C(10)H(11)N(4)CaO(8)P x nH(2)Oy
│C(10)H(12)N(5)CaO(8)P x nH(2)O
Compoziție
│Conținut minim al ambelor componente de
│97,0 % și al fiecărei componente de 47,0 % și
│maximum 53 %, în fiecare caz raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale inodore, albe sau aproape albe sau
│pulbere
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru riboză,
│
fosfat organic și calciu
│
B. pH-ul unei soluții 0,05 %
│Între 7,0 și 8,0
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 23,0 % (Karl Fischer)
Alte nucleotide
│Nedetectabile prin cromatografie în strat
│subțire
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 635 5'-RIBONUCLEOTIDĂ DISODICĂ
Sinonime
│5'-ribonucleotidă de sodiu
Definiție
│
Denumire chimică
│5'-ribonucleotida disodică este în principal
│un amestec de inozin-5'- monofosfat disodic
│și guanozin-5'-monofosfat disodic
Formula chimică
│C(10)H(11)N(4)Na(2)O(8)P x nH(2)O și
│C(10)H(12)N(5)Na(2)O(8)P x nH(2)O
Compoziție
│Conținut minim al ambelor componente de
│97,0 % și al fiecărei componente de 47,0 % și
│maximum 53 %, în fiecare caz raportat la
│substanța anhidră.
Descriere
│Cristale inodore, albe sau aproape albe sau
│pulbere
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru riboză,
│
fosfat organic și sodiu
│
B. pH-ul unei soluții 5 %
│Între 7,0 și 8,5
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 26,0 % (Karl Fischer)
Alte nucleotide
│Nedetectabile prin cromatografie în strat
│subțire
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 640 GLICINA ȘI SAREA SA DE SODIU
Sinonime(gli)
│Acid aminoacetic, glicocol
(sare Na)
│Glicinat de sodiu
Definiție
│
Denumire chimică (gli)
│Acid aminoacetic
(sare Na)
│Glicinat de sodiu
Formulă chimică (gli)
│C(2)H(5)NO(2)
(sare Na)
│C(2)H(5)NO(2) Na
Iesce (gli)
│200-272-2
(sare Na)
│227-842-3
Masă moleculară (gli)
│75,07
(sare Na)
│98
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98,5 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Cristale albe sau pulbere cristalină albă
Identificare
│
A. Test pozitiv pentru aminoacid
│
(gli și sare Na)
│
B. Test pozitiv pentru sodiu
│
(sare Na)
│
Puritate
│
Pierdere la uscare (gli)
│Nu mai mult de 0,2 % (105°C, 3h)
(sare Na)
│Nu mai mult de 0,2 % (105°C, 3h)
Reziduu la calcinare (gli)
│Nu mai mult de 0,1 %
(sare Na)
│Nu mai mult de 0,1 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 650 ACETAT DE ZINC
Sinonime
│Acid acetic, sare de zinc, dihidrat
Definiție
│
Denumirea chimică
│Acetat de zinc dihidrat
Formula chimică
│C(4)H(6)O(4) Zn x 2H(2)O
Masă moleculară
│219,51
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98 % și nu mai
│mult de
│102 % de C(4)H(6)O(4) Zn x 2H(2)O
Descriere
│Cristale incolore sau pulbere fină, aproape
│albă
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru acetat și
│
pentru zinc
│
B. pH-ul unei soluții 5 %
│Între 6,0 și 8,0
Puritate
│
│
Substanță insolubilă
│Nu mai mult de 0,005 %
Cloruri
│Nu mai mult de 50 mg/kg
Sulfați
│Nu mai mult de 100 mg/kg
Alcalii și pământuri alcaline
│Nu mai mult de 0,2 %
Impurități organice volatile
│Trece testul
Fier
│Nu mai mult de 50 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 901 CEARĂ DE ALBINE
Sinonime
│Ceară albă, ceară galbenă
Definiție
│Ceara de albine galbenă este ceara
│obținută prin topirea cu apă fierbinte
│a pereților fagurelui construit de albina
│producătoare de miere, Apis mellifera L.,și
│îndepărtarea substanțelor străine
│Ceara de albine albă se obține prin
│decolorarea cerii de albine galbene
Iesce
│232-383-7 (ceară de albine)
Descriere
│Bucăți sau plăci de culoare alb-gălbuie
│(forma albă) sau gălbuie până la brun-cenușiu
│(forma galbenă), cu o granulație fină și
│rupere necristalină, având un miros agreabil,
│de miere
Identificare
│
A. Interval de topire
│Între 62°C și 65°C
B. Greutate specifică
│Aproximativ 0,96
C. Solubilitate
│Insolubilă în apă
│Greu solubilă în alcool
│Foarte solubilă în cloroform și eter
Puritate
│
Indice de aciditate
│Nu mai puțin de 17 și nu mai mult de 24
Indice de saponificare
│87-104
Indice de peroxid
│Nu mai mult de 5
Glicerină și alți polioli
│Nu mai mult de 0,5 % (sub formă de glicerină)
Cerezină, parafine și anumite alte
│Absente
ceruri
│
Grăsimi, ceară de Japonia,
│Absente
colofoniu și săpunuri
│
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 902 CEARĂ DE CANDELILLA
Definiție
│Ceara de candelilla este o ceară purificată
│obținută din frunzele plantei candelilla,
│Euphorbia antisyphilitica
Iesce
│232-347-0
Descriere
│Ceară opacă până la translucidă, maro-gălbuie,
│dură
Identificare
│
A. Greutate specifică
│Aproximativ 0,983
B. Interval de topire
│Între 68,5°C și 72,5°C
C. Solubilitate
│Insolubilă în apă
│Solubilă în cloroform și toluen
Puritate
│
Indice de aciditate
│Nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 22
Indice de saponificare
│Nu mai puțin de 43 și nu mai mult de 65
Glicerol și alți polioli
│Nu mai mult de 0,5 % (sub formă de glicerol)
Cerezină, parafine și anumite
│Absente
alte ceruri
│
Grăsimi, ceară de Japonia,
│Absente
colofoniu și săpunuri
│
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 903 CEARĂ DE CARNAUBA
Definiție
│Ceara de carnauba este o ceară purificată,
│obținută din mugurii de frunze și din
│frunzele palmierului de ceară brazilian Mart,
│Copernicia cerefera
Iesce
│232-399-4
Descriere
│Pulbere brun deschis până la galben pal sau
│fulgi sau solid dur și friabil cu o rupere
│rășinoasă
Identificare
│
A. Greutate specifică
│Aproximativ 0,997
B. Interval de topire
│Între 82°C și 86°C
C. Solubilitate
│Insolubilă în apă
│Parțial solubilă în etanol la fierbere
│Solubilă în cloroform și dietil eter
Puritate
│
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,25 %
Indice de aciditate
│Nu mai puțin de 2 și nu mai mult de 7
Indice de ester
│Nu mai puțin de 71 și nu mai mult de 88
Substanță nesaponificabilă
│Nu mai puțin de 50 % și nu mai mult de 55 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 904 ȘELAC
Sinonime
│Șelac decolorat, șelac alb
Definiție
│Șelacul este lacul purificat și decolorat,
│secreția rășinoasă a insectei Laccifer
│(Tachardia) Iacca Kerr (Fam. Coccidae)
Iesce
│232-549-9
Descriere
│Șelac decolorat - rășină granulară aproape
│albă, amorfă
│Șelac decolorat fără ceară de albine -
│rășină granulară, galben deschis, amorfă
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubilă în apă; complet (deși foarte lent)
│solubilă în alcool; puțin solubilă în acetonă
B. Indice de aciditate
│Între 60 și 89
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 6,0 % (40°C, peste silicagel,
│15h)
Colofoniu
│Absent
Ceară
│Șelac decolorat: nu mai mult de 5,5 %
│Șelac decolorat fără ceară de albine: nu mai
│mult de 0,2 %
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 905 CEARĂ MICROCRISTALINĂ
Sinonime
│Ceară de petrol
Definire
│Ceara microcristalină este un amestec rafinat
│de hidrocarburi solide, saturate, în special
│parafină ramificată, obținute din petrol
Descriere
│Ceară inodoră, de culoare albă până la culoarea
│chihlimbarului
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubilă în apă, foarte puțin solubilă în
│etanol
B. Indice de refracție
│n^100(D) 1,434-1,448
Puritate
│
Masă moleculară
│Media minimum 500
Vâscozitate la 100°C
│Nu mai puțin de 1,1 x 10^-5 m^2s^-1
Reziduu la calcinare
│Nu mai mult de 0,1 %
Număr carbon la punct de
│Nu mai mult de 5 % din molecule cu număr
distilare 5 %
│carbon mai mic de 25
Culoare
│Trece testul
Sulf
│Nu mai mult de 0,4 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Compuși aromatici policiclici
│Hidrocarburile aromatice policiclice
│obținute prin extracție cu dimetil sulfoxid
│trebuie să respecte următoarele limite de
│absorbție în ultraviolet:
│
nm
Absorbție maximă pe cm de
│
lungime de undă
│280-289
0,15
│290-299
0,12
│300-359
0,08
│360-400
0,02
E 907 POLI-1-DECENĂ HIDROGENATĂ
Sinonime
│Polidec-1-enă hidrogenată
│Poli-alfa-olefină hidrogenată
Definiție
│
Formulă chimică
│C(10n)H(20n + 2), unde n = 3-6
Masă moleculară
│560 (medie)
Compoziție
│Nu mai puțin de 98,5 % de poli-1-decenă
│hidrogenată, având următoarea distribuție a
│oligomerilor:
│C30: 13-37 %
│C40: 35-70 %
│C50: 9-25 %
│C60: 1-7 %
Descriere
│Lichid vâscos incolor, inodor
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubilă în apă; ușor solubilă în etanol;
│solubilă în toluen
B. Ardere
│Arde cu flacără puternică și miros
│caracteristic asemănător celui de parafină
Puritate
│
Vâscozitate
│Între 5,7 X 10^-6 și 6,1 X 10^-6 m^2s^-1
│la 100°C
Compuși cu număr de atom
│Nu mai mult de 1,5 %
de carbon mai mic de 30
│
Substanțe ușor carbonizabile
│După agitare timp de 10 minute într-o baie
│de apă la fierbere, un tub de acid sulfuric
│cu 5 g de probă de poli-1-decenă hidrogenată
│nu este mai închis decât culoarea unui pai
│deschis
Nichel
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 912 ESTERI AI ACIDULUI MONTANIC
Definiție
│Acizii și/sau esterii montanici cu etilen
│glicol și/sau 1,3-butandiol și/sau glicerol
Denumirea chimică
│Esteri ai acidului montanic
Descriere
│Fulgi, pulbere, granule sau pastile de
│culoare albă până la gălbui
Identificare
│
A. Densitate (20°C)
│Între 0,98 și 1,05
B. Punct de picurare
│Mai mare de 77°C
Puritate
│
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 40
Glicerină
│Nu mai mult de 1 % (prin cromatografia gazelor)
Alți polioli
│Nu mai mult de 1 % (prin cromatografia gazelor)
Alte tipuri de ceară
│Nedetectabile (prin calorimetrie de scanare
│diferențială și/sau spectro- scopie în
│infraroșu)
Arsenic
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Crom
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 914 CEARĂ POLIETILENICĂ OXIDATĂ
Definiție
│Produse polare de reacție din oxidarea
│ușoară a polietilenei
Denumirea chimică
│Polietilenă oxidată
Descriere
│Fulgi aproape albi, pulbere, granule sau
│pastile
Identificare
│
A. Densitate (20°C)
│Între 0,92 și 1,05
B. Punct de picurare
│Mai mare de 95°C
Puritate
│
Indice de aciditate
│Nu mai mult de 70
Vâscozitate la 120°C
│Nu mai puțin de 8,1 x 10^-5 m^2s^-1
Alte tipuri de ceară
│Nedetectabile (prin calorimetrie de scanare
│diferențială și/sau spectro- scopie în
│infraroșu)
Oxigen
│Nu mai mult de 9,5 %
Crom
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
E 920 L-CISTEINĂ
Definiție
│Clorhidrat de L-cisteină sau monohidrat de
│clorhidrat. Părul uman nu poate fi utilizat ca
│materie primă pentru această substanță
Iesce
│200-157-7 (anhidru)
Formulă chimică
│C(3)H(7)NO(2)S x HCl x n H(2)O (unde
│n = 0 sau 1)
Masă moleculară
│157,62 (anhidru)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98,0 % și nu mai mult
│de 101,5 % raportat la substanța anhidră
Descriere
│Pulbere albă sau cristale incolore
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubilă complet în apă și în etanol
B. Interval de topire
│Forma anhidră se topește la aproximativ 175°C
C. Rotație specifică
│[f2α]^20(D) : între + 5,0° și + 8,0° sau
│[f2α]^25(D) : între + 4,9° și + 7,9°
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Între 8,0 % și 12,0 %
│Nu mai mult de 2,0 % (forma anhidră)
Reziduu la calcinare
│Nu mai mult de 0,1 %
Ioni de amoniu
│Nu mai mult de 200 mg/kg
Arsenic
│Nu mai mult de 1,5 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 927b CARBAMIDĂ
Sinonime
│Uree
Definiție
│
Iesce
│200-315-5
Formulă chimică
│CH(4)N(2)O
Masă moleculară
│60,06
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere cristalină, prismatică, incoloră
│până la albă sau granule albe, mici
Identificare
│
A. Solubilitate
│Foarte solubilă în apă Solubilă în etanol
B. Precipitare cu acid azotic
│Pentru trecerea testului trebuie să se
│formeze un precipitat cristalin, alb
C. Reacția de culoare
│Pentru trecerea testului trebuie să se
│producă o culoare violet-roșcată
D. Interval de topire
│Între 132°C și 135°C
Puritate
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 1,0 % (105°C, 1h)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,1 %
Substanță insolubilă în etanol
│Nu mai mult de 0,04 %
Alcalinitate
│Trece testul
Ioni de amoniu
│Nu mai mult de 500 mg/kg
Biuret
│Nu mai mult de 0,1 %
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 938 ARGON
Definiție
│
Denumire chimică
│Argon
Iesce
│231-147-0
Formulă chimică
│Ar
Masă moleculară
│40
Compoziție
│Nu mai puțin de 99,0 %
Descriere
│Gaz neinflamabil, incolor, inodor
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 0,05 %
Metan și alte hidrocarburi calculate│Nu mai mult de 100 f2æl/l
ca metan
│
E 939 HELIU
Definiție
│
Denumire chimică
│Heliu
Iesce
│231-168-5
Formulă chimică
│He
Masă moleculară
│4
Compoziție
│Nu mai puțin de 99,0 %
Descriere
│Gaz neinflamabil, incolor, inodor
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 0,05 %
Metan și alte hidrocarburi calculate│Nu mai mult de 100 f2æl/l
ca metan
│
E 941 AZOT
Definiție
│
Denumire chimică
│Azot
Iesce
│231-783-9
Formulă chimică
│N(2)
Masă moleculară
│28
Compoziție
│Nu mai puțin de 99,0 %
Descriere
│Gaz neinflamabil, incolor, inodor
Puritate
│
│
Apă
│Nu mai mult de 0,05 %
Monoxid de carbon
│Nu mai mult de 10 f2æl/l
Metan și alte hidrocarburi calculate│Nu mai mult de 100 f2æl/l
ca metan
│
Dioxid de azot și oxid de azot
│Nu mai mult de 10 f2æl/l
Oxigen Nu mai mult de 1 %
│
E 942 PROTOXID DE AZOT
Definire
│
Denumire chimică
│Protoxid de azot
Iesce
│233-032-0
Formulă chimică
│N(2)O
Masă moleculară
│44
Compoziție
│Nu mai puțin de 99,0 %
Descriere
│Gaz neinflamabil, incolor, miros dulceag
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 0,05 %
Monoxid de carbon
│Nu mai mult de 30 f2æl/l
Dioxid de azot și oxid de azot
│Nu mai mult de 10 f2æl/l
E 943a BUTAN
Sinonime n-Butan
│
Definiție
│
Denumirea chimică
│Butan
Formula chimică
│CH(3)CH(2)CH(2)CH(3)
Masă moleculară
│58,12
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 96 %
Descriere
│Gaz incolor sau lichid cu miros caracteristic,
│moderat
Identificare
│
A. Presiunea vaporilor
│108,935 kPa la 20°C
Puritate
│
Metan
│Nu mai mult de 0,15 % v/v
Etan
│Nu mai mult de 0,5 % v/v
Propan
│Nu mai mult de 1,5 % v/v
Izobutan
│Nu mai mult de 3,0 % v/v
1,3-butadienă
│Nu mai mult de 0,1 % v/v
Umiditate
│Nu mai mult de 0,005 %
E 943b IZOBUTAN
Sinonime
│2-metil propan
Definiție
│
Denumirea chimică
│2-metil propan
Formula chimică
│[CH(3)](2)CH CH(3)
Masă moleculară
│58,12
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 94 %
Descriere
│Gaz incolor sau lichid cu miros caracteristic,
│moderat
Identificare
│
A. Presiunea vaporilor
│205,465 kPa la 20°C
Puritate
│
Metan
│Nu mai mult de 0,15 % v/v
Etan
│Nu mai mult de 0,5 % v/v
Propan
│Nu mai mult de 2 % v/v
n-Butan
│Nu mai mult de 4,0 % v/v
1,3-butadienă
│Nu mai mult de 0,1 % v/v
Umiditate
│Nu mai mult de 0,005 %
E 944 PROPAN
Definiție
│
Denumirea chimică
│Propan
Formula chimică
│CH(3)CH(2)CH(3)
Masă moleculară
│44,09
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 95 %
Descriere
│Gaz incolor sau lichid cu miros
│caracteristic, moderat
Identificare
│
A. Presiunea vaporilor
│732,910 kPa la 20°C
Puritate
│
Metan
│Nu mai mult de 0,15 % v/v
Etan
│Nu mai mult de 1,5 % v/v
Izobutan
│Nu mai mult de 2,0 % v/v
n-Butan
│Nu mai mult de 1,0 % v/v
1,3-butadienă
│Nu mai mult de 0,1 % v/v
Umiditate
│Nu mai mult de 0,005 %
E 948 OXIGEN
Definire
│
Denumire chimică
│Oxigen
Iesce
│231-956-9
Formulă chimică
│O(2)
Masă moleculară
│32
Compoziție
│Nu mai puțin de 99,0 %
Descriere
│Gaz neinflamabil, incolor, inodor
│
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 0,05 %
Metan și alte hidrocarburi calculate│Nu mai mult de 100 f2æl/l
ca metan
│
E 949 HIDROGEN
Definiție
│
Denumirea chimică
│Hidrogen
Iesce
│215-605-7
Formula chimică
│H(2)
Masă moleculară
│2
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,9 %
Descriere
│Gaz incolor, inodor, foarte inflamabil
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 0,005 % v/v
Oxigen
│Nu mai mult de 0,001 % v/v
Azot
│Nu mai mult de 0,75 % v/v
E 950 ACESULFAM K
Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru
acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"
din
Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002
pentru aprobarea Normelor privind aditivii
alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu
modificările și completările ulterioare.
E 951 ASPARTAM
Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru
acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"
din
Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002
pentru aprobarea Normelor privind aditivii
alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu
modificările și completările ulterioare.
E 953 ISOMALT
Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru
acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"
din
Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002
pentru aprobarea Normelor privind aditivii
alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu
modificările și completările ulterioare.
E 957 THAUMATIN
Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru
acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"
din
Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002
pentru aprobarea Normelor privind aditivii
alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu
modificările și completările ulterioare.
E 959 NEOHESPERIDINĂ DIHIDROCHALCONĂ
Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru
acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru
îndulcitori" din
Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002
pentru aprobarea Normelor privind
aditivii alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman
cu modificările și completările ulterioare.
E 965 (i) MALTITOL
Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru
acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru
îndulcitori" din
Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002
pentru aprobarea Normelor privind
aditivii alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman
cu modificările și completările ulterioare.
E 965 (îi) MALTITOL SIROP
Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate
pentru acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru
îndulcitori" din
Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002
pentru aprobarea Normelor privind
aditivii alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman
cu modificările și completările ulterioare.
E 966 LACTITOL
Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru
acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"
din
Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002
pentru aprobarea Normelor privind aditivii
alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu
modificările și completările ulterioare.
E 967 XILITOL
Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru
acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"
din
Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002
pentru aprobarea Normelor privind aditivii
alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu
modificările și completările ulterioare.
E 999 EXTRACT DE QUILLAIA
Sinonime
│Extract din scoarța arborelui Quillaia, extract
│din scoarța arborelui de Panama, extract de
│Quillaia, extract din scoarța arborelui de
│Murillo, extract din scoarța arborelui de
│China.
Definiție
│Extractul de Quillaia este
│obținut prin extracție apoasă de Quillai
│saponaria Molina sau altă specie de Quillaia,
│copaci din familia Rosaceae. El conține un
│număr de saponine triterpenoide constând în
│glicozidele acidului quillaic. Sunt prezente și
│unele zaharuri, incluzând glucoza,
│galactoza, arabinoza, xiloza și ramnoza,
│precum și taninul, oxalatul de calciu
│și alte componente în cantități neglijabile
Descriere
│Extractul de Quillaia sub formă de pulbere este
│de culoare brun deschis cu o tentă roz.
│Se găsește și sub formă de soluție apoasă
Identificare
│
A. pH-ul unei soluții 2,5 %
│Între 4,5 și 5,5
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 6,0 % (metoda Karl Fischer)
│(numai forma de pulbere)
Arsenic
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
E 1103 INVERTAZĂ
Definiție
│Invertaza este produsă din Saccharomyces
│cerevisiae
Denumirea sistematică
│f2â-D-Fructofuranosid fructohidrolază
Numărul dat de comisia
│CE 3.2.1.26
pentru enzime
│
Iesce
│232-615-7
Puritate
│
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Cadmiu
│Nu mai mult de 0,5 mg/kg
Număr total de bacterii
│Nu mai mult de 50 000/g
Specii de Salmonella
│Absentă prin testare în 25 g
Coliforme
│Nu mai mult de 30/g
E. coli
│Absentă prin testare în 25 g
E 1105 LISOZIM
Sinonime
│Hidroclorură de lisozim
│Muramidase
Definiție
│Lisozimul este o polipeptidă liniară obținută
│din albușul de ou de găină constând din 129
│aminoacizi. Prezintă activitate enzimatică în
│capacitatea sa de a hidroliza legăturile
│f2â(1-4) dintre acidul N-acetilmuramic și
│Nacetilglucosana din membranele exterioare
│ale speciilor de bacterii, în special organisme
│gram-pozitive. Este în mod uzual obținută ca
│clorhidrat.
Denumire chimică
│Enzimă (CE) nr: 3.2.1.17
Iesce
│232-620-4
Masă moleculară
│Aproximativ 14 000
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 950 mg/g raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Pulbere albă, inodoră avănd gust ușor dulce
Identificare
│
A. Punct izoelectric 10,7
│
B. pH-ul unei soluții apoase 2 %
│
între 3,0 și 3,6
│
C. Absorbție maximă a unei soluții
│
apoase (25mg/100ml) la 281 nm,
│
minimă la 252 nm
│
Puritate
│
Conținut de apă
│Nu mai mult de 6,0 % (metoda Karl Fisher)
│(numai sub forma de pulbere)
Reziduuri la aprindere
│Nu mai mult de 1,5 %
Azot
│Nu mai puțin de 16,8 % și nu mai mult de 17,8 %
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Metale grele (exprimate în Pb)
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Criterii microbiologice
│
Total bacterii
│Nu mai mult de 5 x 104 col/g
Salmonellae
│Absent în 25 g
Staphylococcus aureus
│Absent în 1 g
Escherichia coli
│Absent în 1 g
E 1200 POLIDEXTROZĂ
Sinonime
│Polidextroze modificate
Definiție
│Polimeri de glucoză cu legături aleatorii,
│cu unele grupări finale sorbitol și cu
│reziduuri de acid citric sau fosforic atașate
│la polimeri prin legături mono sau diesterice.
│Sunt obținuți prin topirea și condensarea
│ingredientelor și constau în aproximativ 90
│părți D-glucoză, 10 părți sorbitol și 1 parte
│acid citric sau 0,1 părți acid fosforic.
│Legătura 1,6-glucozidică predomină în
│polimeri, dar sunt prezente și alte legături.
│Produsul conține mici cantități de glucoză
│liberă, sorbitol, levoglucosan (1,6-anhidro-
│D-glucoză) și acid citric și poate fi
│neutralizat cu orice bază de tip alimentar
│și/sau decolorat și deionizat pentru o nouă
│etapă de purificare. De asemenea, produsele
│pot fi parțial hidrogenate cu catalizatori
│Raney pe bază de nichel pentru reducerea
│glucozei reziduale.
│Polidextroza-N este polidextroză neutralizată
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 90 % de polimer
│raportat la substanța anhidră și fără cenușă
Descriere
│Solid de culoare albă până la cafeniu deschis.
│Polidextrozele se dizolvă în apă, rezultând o
│soluție clară, incoloră până la galben-pai
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru zaharid și │
zaharid reducător
│
B. pH-ul unei soluții 10 %
│Între 2,5 și 7,0 pentru polidextroză
│Între 5,0 și 6,0 pentru polidextroză-N
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 4,0 % (metoda Karl Fischer)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,3 % (polidextroză)
│Nu mai mult de 2,0 % (polidextroză-N)
Nichel
│Nu mai mult de 2 mg/kg pentru polidextroze
│hidrogenate
1,6-Anhidro-D-glucoză
│Nu mai mult de 4,0 % raportat la substanța
│uscată și fără cenușă
Glucoză și sorbitol
│Nu mai mult de 6,0 % combinat raportat la
│substanța uscată și fără cenușă; glucoza și
│sorbitolul se determină separat
Limita de masă moleculară
│Test negativ pentru polimeri cu o masă
│moleculară mai mare de 22 000
5-Hidroximetilfurfurol
│Nu mai mult de 0,1 % (polidextroză)
│Nu mai mult de 0,05 % (polidextroză-N)
Plumb
│Nu mai mult de 0,5 mg/kg
E 1201 POLIVINILPIROLIDONĂ
Sinonime
│Povidonă
│PVP
│Polivinilpirolidonă solubilă
Definiție
│
Denumirea chimică
│Polivinilpirolidonă,
│poli-[1-(2-oxo-1-pirolidinil)-etilenă]
Formula chimică
│[C(6)H(9)NO](n)
Masă moleculară
│Nu mai puțin de 25 000
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 11,5 % și nu mai mult
│de 12,8 % de azot(N) raportat la substanța
│anhidră
Descriere
│Pulbere albă sau aproape albă
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubilă în apă și în etanol. Insolubilă în
│eter
B. pH-ul unei soluții 5 %
│Între 3,0 și 7,0
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 5 % (Karl Fisher)
Cenușă total
│Nu mai mult de 0,1 %
Aldehidă
│Nu mai mult de 500 mg/kg (sub formă de
│acetaldehidă)
N-vinilpirolidonă liberă
│Nu mai mult de 10 mg/kg
Hidrazină
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 1202 POLIVINILPOLIPIROLIDONĂ
Sinonime
│Crospovidonă
│Polividonă cu structură reticulată
│Polivinilpirolidonă insolubilă
Definiție
│Polivinilpolipirolidona este o
│poli-[1-(2-oxo-1- pirolidinil)-etilenă],
│cu structură reticulată în mod aleatoriu.
│Este produsă prin polimerizarea
│N-vinil-2-pirolidonei, fie în prezența
│unui catalizator caustic, fie în prezența
│N, N'- divinil-imidazolidonei. Datorită
│insolubilității sale în toți solvenții
│obișnuiți, domeniul masei moleculare nu
│poate fi determinat analitic.
Denumirea chimică
│Polivinilpirolidonă,
│poli-[1-(2-oxo-1-pirolidinil)-etilenă]
Formula chimică
│[C(6)H(9)NO](n)
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 11 % și nu mai mult
│de 12,8 % de azot (N) raportat la substanța
│anhidră
Descriere
│Pulbere higroscopică albă cu un miros slab,
│care nu este neplăcut
Identificare
│
A. Solubilitate
│Insolubilă în apă, etanol și eter
B. pH-ul unei suspensii 1 % în apă
│Între 5,0 și 8,0
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 6 % (Karl Fischer)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,4 %
Substanță solubilă în apă
│Nu mai mult de 1 %
N-vinilpirolidonă liberă
│Nu mai mult de 10 mg/kg N,
N'-divinil-imidazolidonă-liberă
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 1204 PULLULAN
Definiție
│Glucan linear, neutru, constituit în
│principal din unități de maltotrioză legate
│prin legături glicozidice - 1,6. Se obține
│prin fermentare dintr-un amidon de tip
│alimentar hidrolizat utilizând
│o sușă de Aureobasidium pullulans care nu
│produce toxine. După definitivarea
│fermentației, celulele fungice se elimină
│prin microfiltrare, filtratul se sterilizează
│termic și pigmenții și alte impurități se
│elimină prin adsorbție și cromatografie cu
│schimbători de ioni
Iesce
│232-945-1
Formulă chimică
│[C(6)H(10)O(5)](x)
Compoziție
│Nu mai puțin de 90 % glucan raportat la
│substanța uscată
Descriere
│Pulbere inodoră, de culoare albă până la
│alburiu
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil în apă, practic insolubil în etanol
B. pH-ul soluției 10 %
│5,0 până la 7,0
C. Precipitare cu
│
polietilenglicol 600
│Se adaugă 2 ml polietilenglicol 600 la 10 ml
│soluție apoasă 2 % de pullulan. Se formează un
│precipitat de culoare albă
D. Depolimerizare cu pullulanază
│Se pregătesc două eprubete, fiecare cu câte
│10ml soluție 10 % de pullulan. Se adaugă
│0,1 ml soluție de pullulanază cu activitatea de
│10 unități/g într-o eprubetă, iar în cealaltă
│0,1 ml apă. După incubare la aproximativ 25°C
│timp de 20 minute, viscozitatea soluției
│tratate cu pullulanază este vizibil mai mică
│decât cea a soluției netratate
Puritate
│
Pierderi prin deshidratare
│Nu mai mult de 6 % (90°C, presiunea de cel
│mult 50 mm Hg, 6h)
Mono-, di- și oligozaharide
│Nu mai mult de 10 %, exprimate în glucoză
Vâscozitate
│100 până la 180 mmp/s (soluție apoasă 10 %
│greutate/greutate la 30°C)
Plumb
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Drojdii și mucegaiuri
│Nu mai mult de 100 colonii per gram
Coliforme
│Absente în 25 g
Salmonella
│Absentă în 25 g
E 1404 AMIDON OXIDAT
Definiție
│Amidonul oxidat este amidon tratat cu
│hipoclorit de sodiu
Descriere
│Pulbere albă sau aproape albă sau granule
│sau (dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere
│amorfă sau particule cu granulație mare
Identificare
│
A. Dacă nu este pregelatinizat:
│
prin observație microscopică
│
B. Colorare cu iod: pozitivă
│
(culoare între albastru închis și
│
roșu deschis)
│
Puritate (toate valorile
│
raportate la
│
Substanța anhidră, cu excepția
│
pierderii la uscare)
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din
│cereale
│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi
│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de
│amidon
Grupări carboxil
│Nu mai mult de 1,1 %
Dioxid de sulf
│Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de
│amidon din cereale, modificate
│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de
│amidon modificate, în afara cazurilor în care
│se specifică altfel
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
E 1410 FOSFAT DE AMIDON
Definiție
│Fosfatul de amidon este amidon esterificat cu
│acid ortofosforic sau ortofosfat de sodiu sau
│potasiu sau tripolifosfat de sodiu
Descriere
│Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau
│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere
│amorfă sau particule cu granulație mare
Identificare
│
A. Dacă nu este pregelatinizat:
│
prin observație microscopică
│
B. Colorare cu iod: pozitivă
│
(culoare între albastru închis și
│
roșu deschis)
│
Puritate (toate valorile raportate
│
la substanța anhidră, cu excepția
│
pierderii la uscare)
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din
│cereale
│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi
│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de
│amidon
Fosfat rezidual
│Nu mai mult de 0,5 % (sub formă de P) pentru
│amidon din grâu sau cartofi
│Nu mai mult de 0,4 % (sub formă de P) pentru
│alte tipuri de amidon
Dioxid de sulf
│Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de
│amidon din cereale, modificat
│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de
│amidon modificat, în afara cazurilor în care se
│specifică altfel
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
E 1412 FOSFAT DE DIAMIDON
Definiție
│Fosfatul de diamidon este amidon având
│legături între catene cu trimetafosfatul de
│sodiu sau oxiclorura de fosfor
Descriere
│Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau
│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă
│sau particule cu granulație mare
Identificare
│
A. Dacă nu este pregelatinizat:
│
prin observație microscopică
│
B. Colorare cu iod: pozitivă
│
(culoare între albastru închis și
│
roșu deschis)
│
Puritate (toate valorile raportate
│
la Substanța anhidră, cu excepția
│
pierderii la uscare)
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din cereale
│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi
│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de
│amidon
Fosfat rezidual
│Nu mai mult de 0,5 % (sub formă de P) pentru
│amidon din grâu sau cartofi
│Nu mai mult de 0,4 % (sub formă de P) pentru
│alte tipuri de amidon
Dioxid de sulf
│Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de
│amidon din cereale, modificat
│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de
│amidon modificat, în afara cazurilor în care
│se specifică altfel
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
E 1413 FOSFAT DE DIAMIDON FOSFATAT
Definiție
│Fosfatul de diamidon fosfatat este amidon
│supus unei combinații de tratamente ca cele
│descrise pentru fosfatul de amidon și pentru
│fosfatul de diamidon
Descriere
│Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau
│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere
│amorfă sau particule cu granulație mare
Identificare
│
A. Dacă nu este pregelatinizat:
│
prin observație microscopică
│
B. Colorare cu iod: pozitivă
│
(culoare între albastru închis și
│
roșu deschis)
│
Puritate (toate valorile raportat
│
la substanța anhidră, cu excepția
│
pierderii la uscare)
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din cereale
│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi
│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de
│amidon
Fosfat rezidual
│Nu mai mult de 0,5 % (sub formă de P) pentru
│amidon din grâu sau cartofi
│Nu mai mult de 0,4 % (sub formă de P) pentru
│alte tipuri de amidon
Dioxid de sulf
│Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de
│amidon din cereale, modificat
│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de
│amidon modificat, în afara cazurilor în care
│se specifică altfel
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
E 1414 FOSFAT DIAMIDON ACETILAT
Definiție
│Fosfatul diamidon acetilat este amidon având
│legături între catene cu trimetafosfatul de
│sodiu sau oxiclorura de fosfor și esterificat
│cu anhidridă acetică sau acetat de vinil
Descriere
│Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau
│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere
│amorfă sau particule cu granulație mare
Identificare
│
A. Dacă nu este pregelatinizat:
│
prin observație microscopică
│
B. Colorare cu iod: pozitivă
│
(culoare între albastru închis și
│
roșu deschis)
│
Puritate (toate valorile raportate
│
la substanța anhidră, cu excepția
│
pierderii la uscare)
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din cereale
│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi
│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de
│amidon
Grupări acetil
│Nu mai mult de 2,5 %
Fosfat rezidual
│Nu mai mult de 0,14 % (sub formă de P) pentru
│amidon din grâu sau cartofi
│Nu mai mult de 0,04 % (sub formă de P) pentru
│alte tipuri de amidon
Acetat de vinil
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
Dioxid de sulf
│Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de
│amidon din cereale, modificat
│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de
│amidon modificat, în afara cazurilor în care
│se specifică altfel
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
E 1420 AMIDON ACETILAT
Sinonime
│Acetat de amidon
Definiție
│Amidonul acetilat este amidon esterificat cu
│anhidridă acetică sau acetat de vinil
Descriere
│Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau
│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă
│sau particule cu granulație mare
Identificare
│
A. Dacă nu este pregelatinizat:
│
prin observație microscopică
│
B. Colorare cu iod: pozitivă
│
(culoare între albastru închis și
│
roșu deschis)
│
Puritate (toate valorile
│
raportate la substanța anhidră,
│
cu excepția pierderii la
│
uscare)
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din cereale
│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi
│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de
│amidon
Grupări acetil
│Nu mai mult de 2,5 %
Acetat de vinil
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
Dioxid de sulf
│Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de
│amidon din cereale, modificat
│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de
│amidon modificat, în afara cazurilor în care
│se specifică altfel
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
E 1422 ADIPAT DE DIAMIDON ACETILAT
Definiție
│Adipatul de diamidon acetilat este amidon
│având legături între catene cu anhidrida
│adipică și esterificat cu anhidridă acetică
Descriere
│Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau
│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere
│amorfă sau particule cu granulație mare
Identificare
│
A. Dacă nu este pregelatinizat:
│
prin observație microscopică
│
B. Colorare cu iod: pozitivă
│
(culoare între albastru închis și
│
roșu deschis)
│
Puritate (toate valorile raportate
│
la substanța anhidră, cu excepția
│
pierderii la uscare)
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din
│cereale
│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din
│cartofi
│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de
│amidon
Grupări acetil
│Nu mai mult de 2,5 % Grupări adipat Nu mai
│mult de 0,135 %
Dioxid de sulf
│Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de
│amidon din cereale, modificat
│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de
│amidon modificat, în afara cazurilor în care
│se specifică altfel
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
E 1440 AMIDON HIDROXIPROPILIC
Definiție
│Amidonul hidroxipropilic este amidon
│eterificat cu oxid de propilenă
Descriere
│Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau
│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere
│amorfă sau particule cu granulație mare
Identificare
│
A. Dacă nu este pregelatinizat:
│
prin observație microscopică
│
B. Colorare cu iod: pozitivă
│
(culoare între albastru închis și
│
roșu deschis)
│
Puritate (toate valorile raportate
│
la substanța anhidră, cu excepția
│
pierderii la uscare)
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din
│cereale
│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi
│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de
│amidon
Grupări hidroxipropil
│Nu mai mult de 7,0 %
Clorhidrină de propilenă
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Dioxid de sulf
│Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de
│amidon din cereale, modificat
│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de
│amidon modificat, în afara cazurilor în care
│se specifică altfel
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
E 1442 FOSFAT DE DIAMIDON HIDROXIPROPILIC
Definiție
│Fosfatul de diamidon hidroxipropilic este
│amidon având legături între catene cu
│trimetafosfatul de sodiu sau oxiclorura de
│fosfor și eterificat cu oxid de propilenă
Descriere
│Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau
│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere
│amorfă sau particule cu granulație mare
Identificare
│
A. Dacă nu este pregelatinizat:
│
prin observație microscopică
│
B. Colorare cu iod: pozitivă
│
(culoare între albastru închis și
│
roșu deschis)
│
Puritate (toate valorile raportate
│
la substanța anhidră, cu excepția
│
pierderii la uscare)
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din
│cereale
│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi
│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de
│amidon
Grupări hidroxipropil
│Nu mai mult de 7,0 %
Fosfat rezidual
│Nu mai mult de 0,14 % (sub formă de P) pentru
│amidon din grâu sau cartofi
│Nu mai mult de 0,04 % (sub formă de P) pentru
│alte tipuri de amidon
Clorhidrină de propilenă
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Dioxid de sulf
│Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de
│amidon din cereale, modificat
│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de
│amidon modificat, în afara cazurilor în care
│se specifică altfel
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
E 1450 OCTENIL SUCCINAT DE AMIDON ȘI SODIU
Sinonime
│SSOS
Definiție
│Octenil succinatul de amidon și sodiu este
│amidon esterificat cu anhidridă
│octenilsuccinică
Descriere
│Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau
│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere
│amorfă sau particule cu granulație mare
Identificare
│
A. Dacă nu este pregelatinizat:
│
prin observație microscopică
│
B. Colorare cu iod: pozitivă
│
(culoare între albastru închis și
│
roșu deschis)
│
Puritate (toate valorile raportate
│
la substanța-anhidră, cu excepția
│
pierderii la uscare)
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din
│cereale
│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi
│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de
│amidon
Grupări octenilsuccinil
│Nu mai mult de 3 %
Reziduu de acid octenilsuccinic
│Nu mai mult de 0,3 %
Dioxid de sulf
│Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de
│amidon din cereale, modificat
│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de
│amidon modificat, în afara cazurilor în care se
│specifică altfel
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
E 1451 AMIDON OXIDAT ACETILAT
Definiție
│Amidonul oxidat acetilat este amidon tratat cu
│hipoclorit de sodiu urmat de esterificare cu
│anhidridă acetică
Descriere
│Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau
│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă
│sau particule cu granulație mare
Identificare
│
A. Dacă nu este pregelatinizat:
│
prin observație microscopică
│
B. Colorare cu iod: pozitivă
│
(culoare între albastru închis și
│
roșu deschis)
│
Puritate (toate valorile raportat
│
la substanța anhidră, cu excepția
│
pierderii la uscare)
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din
│cereale
│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din
│cartofi
│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de
│amidon
Grupări carboxil
│Nu mai mult de 1,3 %
Grupări acetil
│Nu mai mult de 2,5 %
Dioxid de sulf
│Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de
│amidon din cereale, modificat
│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de
│amidon modificat, în afara cazurilor în care
│se specifică altfel
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
E 1452 OCTENILSUCCINAT DE AMIDON ȘI ALUMINIU
Sinonime
│SAOS (Starch aluminium octenyl succinate)
Definiție
│Octenilsuccinat de amidon și aluminiu este
│amidon esterificat cu anhidridă
│octenilsuccinică și tratat cu sulfat de
│aluminiu
Descriere
│Pulbere sau granule sau (în cazul în care este
│pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă sau
│particule grosiere de culoare albă sau
│aproape albă
Identificare
│
A. În cazul în care nu este
│
pregelatinizat: prin analiză
│
microscopică
│
B. Testul de colorare cu
│
iod pozitiv(albastru închis până
│
la roșu deschis)
│
Puritate (toate valorile sunt
│
raportate la substanța anhidră,
│
cu excepția pierderilor
│
la uscare)
│
Pierdere la uscare
│Nu mai mult de 21 %
Grupe octenilsuccinil
│Nu mai mult de 3 %
Reziduu de acid octenilsuccinic
│Nu mai mult de 0,3 %
Dioxid de sulf
│Nu mai mult de 50 mg/kg pentru amidonul de
│cereale modificat
│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alt amidon
│modificat, dacă nu se specifică altfel
Arsenic
│Nu mai mult de 1 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 2 mg/kg
Mercur
│Nu mai mult de 0,1 mg/kg
Aluminiu
│Nu mai mult de 0,3 %
E 1505 TRIETIL CITRAT
Sinonime
│Citrat de etil
Definiție
│
Denumire chimică
│Trietil-2-hidroxipropan-1,2,3-tricarboxilat
Iesce
│201-070-7
Formulă chimică
│C(12)H(20)O(7)
Masă moleculară
│276,29
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,0 %
Descriere
│Lichid uleios, practic incolor, inodor
Identificare
│
A. Greutate specifică
│d^25(25) : 1,135-1,139
B. Indice de refracție
│[n]^20(D): 1,439-1,441
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 0,25 % (metoda Karl Fischer)
Aciditate
│Nu mai mult de 0,02 % (sub formă de acid citric)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 1517 DIACETAT DE GLICERINĂ
Sinonime
│Diacetină
Definiție
│Diacetatul de glicerină constă în principal
│dintr-un amestec de 1,2- și
│1,3-diacetați de glicerină, cu cantități
│neglijabile de mono- și tri-esteri
Denumiri chimice
│Diacetat de glicerină
│Diacetat de 1,2,3-propantriol
Formulă chimică
│C(7)H(12)O(5)
Masă moleculară
│176,17
Compoziție
│Nu mai puțin de 94,0 %
Descriere
│Lichid ușor uleios, limpede, incolor,
│higroscopic, cu un miros ușor de grăsime
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil în apă. Miscibil cu etanol
B. Teste pozitive pentru glicerol
│
și acetat
│
C. Greutate specifică
│d^20(20) : 1,175-1,195
D. Interval de fierbere
│Între 259 și 261°C
Puritate
│
Cenușă totală
│Nu mai mult de 0,02 %
Aciditate
│Nu mai mult de 0,4 % (exprimată în acid acetic)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 1518 TRIACETAT DE GLICERINĂ
Sinonime
│Triacetină
Definiție
│
Denumire chimică
│Triacetat de glicerină
Iesce
│203-051-9
Formulă chimică
│C(9)H(14)O(6)
Masă moleculară
│218,21
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 98,0 %
Descriere
│Lichid ușor uleios, incolor, cu un miros ușor
│de grăsime
Identificare
│
A. Teste pozitive pentru acetat și
│
glicerină
│
B. Indice de refracție
│Între 1,429 și 1,431 la 25°C
C. Greutate specifică (25°C/25°C)
│Între 1,154 și 1,158
D. Interval de fierbere
│Între 258°C și 270°C
Puritate
│
Apă
│Nu mai mult de 0,2 % (metoda Karl Fischer)
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,02 % (sub formă de acid
│citric)
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 1519 ALCOOL BENZILIC
Sinonime
│Fenilcarbinol
│Alcool fenilmetilic
│Benzenmetanol
│Alfa-hidroxitoluen
Definiție
│
Denumiri chimice
│Alcool benzilic
│Fenilmetanol
Formulă chimică
│C(7)H(8)O
Masă moleculară
│108,14
Compoziție
│Nu mai puțin de 98,0 %
Descriere
│Lichid incolor, limpede, cu un slab miros
│aromat
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil în apă, etanol și eter
B. Indice de refracție
│[n]^20(D): 1,538-1,541
C. Gravitație specifică
│d^25(25) : 1,042-1,047
D. Test pozitiv pentru peroxizi
│
Puritate
│
Interval de distilare
│Nu mai puțin de 95 % v/v: distilare între 202
│și 208°C
Valoarea acidului
│Nu mai mult de 0,5
Aldehide
│Nu mai mult de 0,2 % v/v (exprimat în
│benzaldehidă)
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
E 1520 PROPAN-1,2-DIOL
Sinonime
│Propilenglicol
Definiție
│
Denumire chimică
│1,2-dihidroxipropan
Iesce
│200-338-0
Formulă chimică
│C(3)H(8)O(2)
Masă moleculară
│76,10
Compoziție
│Conținut nu mai puțin de 99,5 % raportat la
│substanța anhidră
Descriere
│Lichid vâscos, limpede, incolor, higroscopic
Identificare
│
A. Solubilitate
│Solubil în apă, etanol și acetonă
B. Greutate specifică
│d^20(20) : 1,035-1,040
C. Indice de refracție
│[n]^20(D): 1,431-1,433
Puritate
│
Interval de distilare
│99 % v/v distilă între 185°C-189°C
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,07 %
Apă
│Nu mai mult de 1,0 % (metoda Karl Fischer)
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/kg
│
POLIETILENGLICOL 6000
│
│
Sinonime
│PEG 6000
│Macrogol 6000
Definiție
│Polietilenglicolul 6000 este un amestec de
│polimeri cu formula generală
│H-[OCH(2)-CH]-OH corespunzând la masa
│moleculară medie relativă de aproximativ 6 000
Formulă chimică
│[C(2)H(4)O](n) H(2)O (n = numărul de unități
│de oxid de etilenă corespunzător unei mase
│moleculare de 6 000, aproximativ 140)
Masă moleculară
│5 600-7 000
Compoziție
│Nu mai puțin de 90,0 % și nu mai mult de 110,0 %
Descriere
│Solid alb sau aproape alb cu aspect de ceară
│sau de parafină
Identificare
│
A. Solubilitate
│Foarte solubil în apă și în clorură de metilen.
│Practic insolubil în alcool, în eter și în
│uleiuri grase și minerale
B. Interval de topire
│Între 55°C și 61°C
Puritate
│
Vâscozitate
│Între 0,220 și 0,275 kgm^-1 s^-1 la 20°C
Indice de hidroxil
│Între 16 și 22
Cenușă sulfatată
│Nu mai mult de 0,2 %
Oxid de etilenă
│Nu mai mult de 0,2 mg/Kg
Arsenic
│Nu mai mult de 3 mg/Kg
Plumb
│Nu mai mult de 5 mg/Kg
------Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.