Metodologia din 17 august 2009
de monitorizare a implementării proiectelor în domeniul protecției persoanelor cu handicap
prezumat în vigoare
A. Dispoziții generale
Articolul 1
Prezenta metodologie stabilește cadrul legal de realizare a activității de monitorizare a proiectelor finanțate de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, denumită în continuare Autoritatea.
Articolul 2
Scopul monitorizării este verificarea conformității activităților derulate de către beneficiarii contractelor de finanțare nerambursabilă cu indicatorii prestabiliți prin proiectele finanțate de Autoritate.
B. Domeniul de aplicare
Articolul 3
Sunt supuse activității de monitorizare atât proiectele finanțate de Autoritate aflate în perioada de implementare, cât și cele aflate în perioada de postimplementare, pe toată durata în care beneficiarul finanțării are obligația de a asigura sustenabilitatea proiectului.
C. Modalitatea de realizare
Articolul 4
Activitatea de monitorizare este desfășurată de Autoritate, prin intermediul unei echipe de monitorizare.
Membrii echipei de monitorizare sunt desemnați prin ordin al președintelui Autorității.
D. Durata monitorizării
Articolul 5
Activitatea de monitorizare se desfășoară în funcție de graficul de monitorizare, aprobat de conducerea Autorității.
Graficul de monitorizare cuprinde calendarul efectuării vizitelor de monitorizare a proiectelor.
E. Instrumente de lucru
Articolul 6
Instrumentele de lucru utilizate în cadrul activității de monitorizare sunt:
a) Fișa de monitorizare;
b) Raportul de monitorizare;
c) Referatul cu propuneri.
Fișa-cadru de monitorizare constituie anexa la prezenta metodologie și este adaptată în funcție de specificul fiecărui tip de proiect.
Raportul de monitorizare conține cel puțin următoarele: prezentarea gradului de implementare a proiectului, asigurarea sustenabilității, corelarea cu obiectivele specifice, observații, recomandări și concluzii formulate de membrii echipei de monitorizare.
Referatul cu propuneri este înaintat conducerii Autorității atunci când membrii echipei de monitorizare constată neconformități între activitățile derulate și indicatorii prestabiliți prin proiect sau nerespectarea asigurării sustenabilității.
F. Etapele monitorizării
Articolul 7
Activitatea de monitorizare cuprinde 4 etape: pregătirea, colectarea datelor, analiza rezultatelor și elaborarea raportului.
Articolul 8
Etapa de pregătire cuprinde adaptarea fișei de monitorizare la specificul proiectului și actualizarea informațiilor în legătură cu proiectul/proiectele care urmează a fi monitorizat/monitorizate.
Membrii echipei de monitorizare se documentează în legătură cu graficele de activități, cu prevederile contractelor de finanțare nerambursabilă și cu constatările din fișele de monitorizare anterioare, precum și în legătură cu alte date considerate importante pentru realizarea vizitelor de monitorizare.
Membrii echipei de monitorizare contactează beneficiarul finanțării pentru anunțarea vizitei de monitorizare și stabilirea întâlnirilor cu reprezentanții acestuia, precum și cu beneficiarii serviciului înființat prin proiect.
Articolul 9
Colectarea datelor se realizează prin completarea fișei de monitorizare, realizarea de fotografii, discuții cu reprezentanții proiectului monitorizat și cu beneficiarii serviciului înființat prin proiect.
Articolul 10
Analiza rezultatelor presupune prelucrarea tuturor datelor și stă la baza întocmirii raportului.
Articolul 11
Elaborarea raportului de monitorizare se efectuează de către membrii echipei de monitorizare în termen de două zile lucrătoare de la data finalizării activității de monitorizare și este înaintat conducerii Autorității.
G. Resurse
Articolul 12
Resursele necesare pentru organizarea și desfășurarea în bune condiții a activității de monitorizare sunt asigurate de Autoritate.
H. Drepturi și obligații
Articolul 13
În desfășurarea activității de monitorizare, membrii echipei de monitorizare au dreptul:
a) la acces în spațiul/spațiile de desfășurare a activității/activităților proiectului;
b) să solicite și să li se pună la dispoziție documente și materiale în legătură cu proiectul, inclusiv copii ale acestora;
c) să asculte și să consemneze explicațiile persoanelor care au legătură cu proiectul;
d) să solicite puncte de vedere ale altor persoane, neutre față de acțiunea de monitorizare în sine.
În timpul activității de monitorizare, echipa de monitorizare are obligații privind:
a) cunoașterea legislației specifice Autorității și domeniului de referință;
b) prezentarea legitimației de serviciu, precum și a ordinului președintelui Autorității;
c) păstrarea confidențialității, în relația cu terțe persoane, asupra conținutului informațiilor colectate;
d) păstrarea imparțialității.
Personalul proiectului monitorizat are următoarele obligații:
a) să faciliteze accesul echipei de monitorizare la activitățile desfășurate;
b) să pună la dispoziția membrilor echipei de monitorizare documente și materiale, inclusiv copii ale acestora;
c) să faciliteze relația cu beneficiarii.
Personalul proiectului monitorizat are următoarele drepturi:
a) să obțină, la solicitare, o copie a fișei de monitorizare întocmită de membrii echipei de monitorizare;
b) să solicite explicații în vederea înțelegerii observațiilor care au fost făcute la adresa serviciului.
Articolul 14
Pe întreaga perioadă de desfășurare a activității de monitorizare, la solicitarea beneficiarilor finanțării nerambursabile, membrii echipei acordă consultanță cu privire la aspectele monitorizate.
I. Efectele monitorizării
Articolul 15
Autoritatea utilizează informațiile cuprinse în raportul de monitorizare și în referatul cu propuneri pentru a stabili măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, inclusiv control de specialitate sau suspendare a plăților, până la clarificarea situațiilor semnalate, acolo unde este cazul.
Anexa ─────
la metodologie ─────────────── FIȘA DE MONITORIZARE a proiectelor în domeniul protecției persoanelor cu handicap - fișa-cadru - 1. Date privind beneficiarul finanțării Numele organizației Date de contact Partener Date de contact Titlul proiectului Anul finanțării 2. Obiectivele specifice ale proiectului 3. Beneficiari direcți/beneficiari indirecți/grupul-țintă - număr prevăzut/număr actual/vârsta 4. Rezultate urmărite prevăzute și stadiul de realizare 5. Impact - măsuri prevăzute/măsuri luate 6. Graficul activităților prevăzut/grad de respectare 7. Resurse alocate prevăzute/puse la dispoziția proiectului 8. Informații privind mijloace de mediatizare și diseminare a rezultatelor proiectului 9. Dotările achiziționate în cadrul proiectului finanțat (există, sunt funcționale și sunt utilizate în scopul menționat în proiect) 10. Sustenabilitatea serviciului finanțat Este asigurată integral de beneficiarul finanțării/în parteneriat/serviciul a fost preluat de ..... Observații Recomandări Data Reprezentanții Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap (nume, prenume, semnătura) Reprezentanții beneficiarului finanțării (nume, prenume, funcție, semnătura) ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.