Decizia nr. 1111/2009
cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somației de plată
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 5/2001 19 iulie 2001 (prevederi anume) privind procedura somației de plată
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia Miu - prim-magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Transbus" - S.A. din Brașov în Dosarul nr. 841/197/2009 al Judecătoriei Brașov - Secția civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 8 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 841/197/2009, Judecătoria Brașov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Trannsbus" - S.A. din Brașov într-o cauză având ca obiect o cerere de somare la plată.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că procedura reglementată de prevederile
art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somației de plată este contrară dispozițiilor
art. 16
și
57 din Constituție . Astfel, în cazul contractelor sinalagmatice în care părțile își asumă drepturi și obligații corelative, creditorul beneficiază de o poziție privilegiată, deoarece are dreptul să ceară instanței de judecată emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată, deși nu și-a îndeplinit propria obligație asumată prin contract. Textul criticat este contrar și dispozițiilor
art. 44 din Constituție , întrucât "aduce atingere echilibrului patrimoniilor", pentru că doar creditorul poate introduce în patrimoniu beneficiul dreptului de creanță.
Tribunalul Brașov și-a exprimat opinia că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somației de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, care au următorul cuprins: "(1) Procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații."
Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt următoarele: dispozițiile
art. 16
referitoare la egalitatea în drepturi, ale
art. 44
referitoare la dreptul de proprietate privată și ale
art. 57
referitoare la exercitarea drepturilor și a libertăților.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca atare. Autoarea excepției susține că textul criticat reglementează o procedură ce stabilește o situație privilegiată pentru creditor, deoarece acesta poate obține o hotărâre judecătorească chiar și atunci când nu și-a îndeplinit obligația contractuală corelativă pe care și-a asumat-o printr-un contract sinalagmatic. Curtea reține că, potrivit textului criticat, creditorul poate introduce acțiune pentru obținerea unei somații de plată a unei sume de bani asumată prin contract, în situația în care creanța este certă, lichidă și exigibilă. Atunci când izvorăște din contracte sinalagmatice, creanța nu poate deveni certă, lichidă și exigibilă decât în condițiile convenite de părțile contractante, astfel încât dispoziția supusă controlului nu creează, pentru creditor, o situație privilegiată, în sensul absolvirii sale de obligația asumată, ci pune la dispoziția sa o procedură specială, derogatorie de la normele procedurii civile, simplificată și accelerată pentru recuperarea, cu celeritate, a creanțelor sale. De asemenea, Curtea observă că, în cauza dedusă judecății, suma pentru care se cere obținerea somației de plată nu izvorăște dintr-un contract sinalagmatic, ci dintr-un contract ferm încheiat în condițiile impuse de un act normativ. Într-o atare situație, acordul de voință nu este lăsat la simpla înțelegere a părților, dat fiind că obiectul contractului îl constituie plata unor tarife pentru folosirea drumurilor publice. Or, obligația plății unui tarif pentru utilizarea infrastructurii de transport rutier se naște prin efectul
Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 , iar nu prin faptul eliberării documentului denumit rovinietă, care atestă dreptul de utilizare a menționatei infrastructuri. Așadar, dispozițiile criticate nu aduc atingere principiului constituțional al egalității în drepturi și nici celui al exercitării drepturilor și a libertăților cu bunăcredință, consacrate de art. 16 și 57 din Legea fundamentală.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, având în vedere jurisprudența în materie, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, prin
Decizia Curții Constituționale nr. 317 din 19 noiembrie 2002 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 19 decembrie 2002, s-a reținut că "executarea oricărei obligații de a da determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui obligat să dea. În toate cazurile în care o asemenea obligație se execută, chiar și în mod silit, pe baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prevăzută cu formulă executorie, atingerea adusă dreptului de proprietate, prin diminuarea patrimoniului datornicului, se înscrie în limitele prevederilor constituționale. De altfel, învestirea hotărârii judecătorești cu formulă executorie se poate face numai după epuizarea tuturor căilor ordinare de atac ori după expirarea termenului pentru exercitarea acestora, ceea ce asigură tuturor părților un tratament egal și posibilitatea formulării unor apărări adecvate. Chiar și după momentul dispunerii sau al începerii executării, partea care se consideră nedreptățită are dreptul să introducă, în fața instanței de executare, contestație la executare."
Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele acestei decizii subzistă și în cauza de față.
Față de cele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somației de plată, ridicată de Societatea Comercială "Transbus" - S.A. din Brașov în Dosarul nr. 841/197/2009 al Judecătoriei Brașov.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 septembrie 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Prim-magistrat-asistent, Claudia Miu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.