Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1145/2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 966 și art. 968 din Codul civil

prezumat în vigoare

Data actului
15 septembrie 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 661 din 5 octombrie 2009
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 5.484 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zolatan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 966 și art. 968 din Codul civil, excepție invocată de Societatea Comercială "Bucovina Enterprises" - S.R.L. Vatra Dornei în Dosarul nr. 4.811/86/2006 al Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4.811/86/2006, Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 966 și art. 968 din Codul civil, invocată de Societatea Comercială "Bucovina Enterprises" - S.R.L. Vatra Dornei.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că orice persoană este liberă să își exercite drepturile, inclusiv dreptul de a dispune de bunurile sale și dreptul de a încheia convenții. Dispozițiile legale criticate impun însă limitări în ceea ce privește drepturile și libertățile cetățenilor, care se situează peste restrângerile și limitările permise de Constituție și de tratatele internaționale la care România este parte.

Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, întrucât apreciază că, în felul acesta, se poate antepronunța cu privire la fondul cauzei.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că normele criticate sunt constituționale, invocând și jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 966 și art. 968 din Codul civil, care au următorul conținut:

- Art. 966: "Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau ilicită , nu poate avea niciun efect.";

- Art. 968: "Cauza este ilicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 57 referitoare la exercitarea drepturilor și a libertăților.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a mai examinat constituționalitatea acelorași texte de lege în raport cu aceleași critici. În acest sens este

Decizia nr. 587 din 8 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.159 din 21 decembrie 2005, a cărei soluție de respingere a excepției de neconstituționalitate, precum și considerentele care o fundamentează sunt valabile și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 966 și art. 968 din Codul civil, excepție invocată de Societatea Comercială "Bucovina Enterprises" - S.R.L. Vatra Dornei în Dosarul nr. 4.811/86/2006 al Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 septembrie 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-șef,
Marieta Safta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.