Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1113/2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 1, art. 278^1 alin. 7 și alin. 8 lit. a), precum și ale art. 403 alin. 3 din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
10 septembrie 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 661 din 5 octombrie 2009
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 7.370 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Puskas Valentin Zolatan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 1, art. 278^1 alin. 7 și alin. 8 lit. a), precum și ale art. 403 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Magdalena Petrescu în Dosarul nr. 2.066/331/2008 al Tribunalului Prahova - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că ceea ce se critică este modul în care a fost interpretată și aplicată legea în cauză. În plus, unele aspecte particulare invocate de autorul excepției au fost deja examinate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, de exemplu prin

Decizia nr. 1.219/2008 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 11 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.066/331/2008, Tribunalul Prahova - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 1, art. 278^1 alin. 7 și alin. 8 lit. a), precum și ale art. 403 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Magdalena Petrescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 278 alin. 1 și art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, deoarece judecătorul care a soluționat plângerea nu a verificat și nu a apreciat în mod echitabil înscrisurile prezentate de persoana vătămată și nu i-au fost admise acesteia mijloacele de probă, cum ar fi fotografii judiciare și declarațiile unor martori. Totodată, instanța nu i-a încuviințat efectuarea unei expertize în specialitatea construcții, situație în care i s-a încălcat dreptul la apărare. Referitor la art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală se susține că judecătorul fondului nu a motivat corespunzător soluția pronunțată în cauză, în condițiile în care s-a respins plângerea formulată împotriva actelor procurorului. În ceea ce privește art. 403 alin. 3 din Codul de procedură penală se susține că încalcă dreptul la apărare datorită faptului că nu s-au apreciat corect mijloacele de probă prezentate și nu s-au încuviințat probele solicitate. În concluzie, se solicită "reconsiderarea" dispozițiilor criticate.

Tribunalul Prahova - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că normele criticate sunt constituționale, invocând și jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 278 alin. 1, art. 278^1 alin. 7 și alin. 8 lit. a), precum și ale art. 403 alin. 3 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 278 alin. 1: "Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.";

- Art. 278^1 alin. 7 și alin. 8 lit. a): "Instanța, judecând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții:
a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;"
- Art. 403 alin. 3: "Instanța, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentință, respingerea acesteia."
Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Se invocă, totodată, dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că ceea ce se critică, în realitate, este modul de interpretare și de aplicare a legii în cauza dedusă judecății. Astfel, autoarea excepției este nemulțumită de faptul că judecătorul care a soluționat plângerea nu a verificat și nu a apreciat în mod echitabil înscrisurile prezentate, de faptul că nu i-au fost admise o serie de probe, de modul în care a fost motivată soluția pronunțată în cauză și de modul de apreciere a mijloacele de probă prezentate. Asemenea critici excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 1, art. 278^1 alin. 7 și alin. 8 lit. a), precum și ale art. 403 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Magdalena Petrescu în Dosarul nr. 2.066/331/2008 al Tribunalului Prahova - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 septembrie 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-șef,
Marieta Safta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.