Decizia nr. 1107/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării și art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 137/2002 28 martie 2002 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Antonia Constantin - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 40 din Legea nr. 137/2002
privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării și
art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Constantin Cuciureanu în Dosarul nr. 24.176/3/2008 al Curții de Apel București - Secția a V-a comercială.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
Acesta pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a
art. 40 din Legea nr. 137/2002
ca neîntemeiată. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă , arată că, întrucât autorul excepției nu argumentează pretinsa neconcordanță a textului atacat față de prevederile constituționale invocate, excepția este inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 26 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 24.176/3/2008, Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 40 din Legea nr. 137/2002
privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării și ale art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Constantin Cuciureanu într-o cauză având ca obiect o acțiune în pretenții.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că instituirea unei competențe diferite de cea din dreptul comun, în domeniul privatizării, contravine dispozițiilor constituționale ale
art. 124
și
art. 126 alin. (2) , deoarece "niciun text de lege nu poate deroga de la regulile de procedură stabilite de lege, mai ales prin intermediul unei reguli de competență speciale [...]".
Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată, având în vedere că nici
art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă
și nici
art. 40 din Legea nr. 137/2002
nu încalcă prevederile
art. 124
și
art. 126 alin. (2) din Constituția României , și aceasta întrucât dispozițiile legale criticate sunt aplicabile în egală măsură părților în litigiu, iar faptul că norma prevăzută de legea specială derogă de la norma de drept comun nu contravine Legii fundamentale.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, și anume
și
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție de neconstituționalitate.
Obiectul excepției, așa cum reiese din examinarea încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile
art. 40 din Legea nr. 137/2002
privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, și
art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă .
Textele de lege criticate au următorul cuprins:
-
Articolul 40
din Legea nr. 137/2002 : "(1) Cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 , aprobată prin
Legea nr. 44/1998 , cu modificările și completările ulterioare, precum și de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor și se judecă de urgență și cu precădere, cu citarea părților.
(2) Dacă sunt motive întemeiate pentru care părțile nu sunt în măsură să își prezinte apărările în mod complet, instanța va putea, în mod excepțional, să acorde un singur termen în cunoștință de cel mult 5 zile, pentru aceste motive.
(3) Instanța este obligată să pronunțe hotărârea în termen de 3 zile de la închiderea dezbaterilor și să comunice părților hotărârea în cel mult 5 zile de la pronunțare.";
-
Articolul 2
pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă : "Tribunalul judecă:
1. în primă instanță:
a) procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani;".
În opinia autorului excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în
art. 124
referitoare la înfăptuirea justiției și în
art. 126 alin. (2)
privind stabilirea prin lege a competenței instanțelor și a procedurii de judecată.
Autorul excepției susține că instituirea unei competențe diferite de cea din dreptul comun, în domeniul privatizării, contravine prevederilor constituționale invocate, deoarece niciun text de lege nu poate deroga de la regulile de procedură stabilite de lege, mai ales prin intermediul unei reguli speciale de competență.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
I. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă , Curtea constată că autorul acesteia nu aduce niciun argument prin care să susțină neconstituționalitatea acestei norme legale, ce constituie dreptul comun în materie de competență a tribunalelor în prima instanță. Prin urmare, față de cerințele
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivată", consecința acestui fapt este imposibilitatea exercitării controlului de constituționalitate. Curtea nu se poate substitui autorului sesizării în ceea ce privește invocarea motivelor de neconstituționalitate, deoarece, procedând în acest mod, ar realiza un control din oficiu, incompatibil cu dispozițiile legii sale de organizare în materie.
Așa fiind, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă
este inadmisibilă.
II. Referitor la dispozițiile
art. 40 din Legea nr. 137/2002 , Curtea constată că acestea au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate într-o cauză cu o motivare similară celei invocate în dosarul de față.
Astfel, prin
Decizia nr. 655 din 28 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 27 august 2007, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții de lege și a reținut că textul criticat reglementează competența și procedura de judecată în domeniul privatizării, prin derogare de la dreptul comun, însă acest fapt este în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale cuprinse în
art. 126 alin. (2) .
S-a arătat în decizia menționată că textul de lege supus controlului de constituționalitate prevede judecarea de urgență și cu precădere a tuturor cererilor prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de legislația din domeniul privatizării. Soluționarea mai operativă a anumitor cauze ce prezintă un interes special nu afectează calitatea judecății, legalitatea și temeinicia soluției ce se va pronunța.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A. d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Constantin Cuciureanu în Dosarul nr. 24.176/3/2008 al Curții de Apel București - Secția a V-a comercială.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 40 din Legea nr. 137/2002
privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 septembrie 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.