Hotărâre · Curtea Constituțională

Hotărârea nr. 10/2009

referitoare la contestația privind respingerea înregistrării candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2009

prezumat în vigoare

Data actului
26 octombrie 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 732 din 28 octombrie 2009
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 8.203 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

La data de 25 octombrie 2009 a fost înregistrată la Curtea Constituțională contestația formulată de Partidul Popular și al Protecției Sociale, prin reprezentanții săi Dinu Constantin - secretar general și Gheorghe Vasile Cornel Ilie - președinte de onoare și președinte al Comisiei juridice a partidului, împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 25 octombrie 2009 privind respingerea înregistrării candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2009.

Contestația formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 7.899F/2009, la care au fost atașate decizia contestată și un extras al poziției nr. 9 din Registrul partidelor politice, transmise de Biroul Electoral Central cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. J5.944 din 25 octombrie 2009.

În temeiul dispozițiilor

art. 52 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 370/2004

pentru alegerea Președintelui României, contestațiile se soluționează fără înștiințarea părților, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării și a celorlalte documente aflate la dosar.

În motivarea contestației, Partidul Popular și al Protecției Sociale, prin reprezentanții săi, susține că cererea de înregistrare a candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu este semnată de secretarul general al partidului, domnul Dinu Constantin, astfel că aceasta respectă condiția impusă de dispozițiile

art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 370/2004 , potrivit cărora propunerile de candidatură se fac în scris și vor fi primite numai dacă sunt semnate de conducerea partidului sau a alianței politice ori de conducerile acestora, care au propus candidatul.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației, arătând că în mod corect Biroul Electoral Central a respins înregistrarea candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu, întrucât aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, propunerea sa de candidatură nefiind semnată de conducerea partidului.

CURTEA,

examinând contestația în raport cu prevederile

Legii nr. 370/2004

pentru alegerea Președintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum și documentele aflate la dosar, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. f) din Constituție , ale

art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992 , precum și celor ale

art. 11^2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004 , Curtea Constituțională este competentă să soluționeze contestația privind respingerea înregistrării candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu pentru funcția de Președinte al României.

Curtea constată că prin decizia contestată a Biroului Electoral Central s-a reținut că, în condițiile în care dispozițiile

art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 370/2004

prevăd că propunerile de candidatură se fac în scris și vor fi semnate de conducerea partidului sau a alianței politice ori de conducerile acestora, întrucât domnul Dinu Constantin, care a semnat cererea privind propunerea de candidatură a domnului Nicolae-Doru Popescu, nu se regăsește în conducerea Partidului Popular și al Protecției Sociale, așa cum aceasta apare la poziția nr. 9 din Registrul partidelor politice aflat la Tribunalul Municipiului București, a fost respinsă înregistrarea candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu pentru funcția de Președinte al României.

Potrivit dispozițiilor

art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 370/2004 , "Propunerile se fac în scris și vor fi primite numai dacă: a) sunt semnate de conducerea partidului sau a alianței politice ori de conducerile acestora, care au propus candidatul sau, după caz, de candidatul independent;".

În temeiul prevederilor

art. 8 alin. (2) din Constituție , potrivit cărora "Partidele politice se constituie și își desfășoară activitatea în condițiile

legii [...]", Curtea reține că Legea partidelor politice nr. 14/2003

reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un partid politic pentru a lua ființă și a-și desfășura activitatea în mod legal. Astfel,

art. 25 alin. (2)

din lege prevede că orice modificare a statutului sau a programului partidului politic se comunică Tribunalului București, în termen de 30 de zile de la data adoptării, cu îndeplinirea prevederilor legale, instanța urmând a o examina potrivit procedurii stabilite de lege. În cazul în care modificările nu sunt comunicate sau dacă instanța a respins cererea de încuviințare a modificării statutului, iar partidul politic în cauză acționează în baza statutului modificat, dispozițiile

art. 26

din lege instituie sancțiunea nerespectării prevederilor legale: Ministerul Public va solicita Tribunalului București încetarea activității partidului politic și radierea acestuia din Registrul partidelor politice, care este instrumentul legal de evidență a partidelor politice din România.

În ceea ce privește organele împuternicite să prezinte candidaturi în alegerile locale, parlamentare și prezidențiale, prevederile

art. 10 lit. j) din Legea nr. 14/2003

stabilesc expres că acestea trebuie prevăzute în mod obligatoriu în statutul partidului politic. Respectând dispozițiile legale, Statutul Partidului Popular și al Protecției Sociale prevede, la art. 53 pct. 14, atribuția Comitetului director de a stabili candidații Partidului Popular și al Protecției Sociale care vor fi înscriși pe listele electorale în vederea alegerii în organele centrale ale puterii de stat, inclusiv Președinția României, și, la art. 55 pct. 7, stabilește competența președintelui Partidului Popular și al Protecției Sociale de a semna listele de candidați pentru alegerile parlamentare hotărâte de Consiliul Național și a candidatului pentru Președinție.

Așa fiind, examinând extrasul din Registrul partidelor politice, Curtea reține că funcția de președinte al Partidului Popular și al Protecției Sociale este deținută de domnul Dan Claudiu Tănăsescu. Prin urmare, cererea privind înregistrarea candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu nu întrunește condițiile prevăzute de lege și de statut, fiind semnată de domnul Dinu Constantin, persoană care are calitatea de secretar general al partidului.

Față de prevederile de lege citate și situația mai sus arătată, așa cum rezultă din actele dosarului, Curtea Constituțională constată că respingerea de către Biroul Electoral Central a înregistrării candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu la alegerile pentru Președintele României este legală, iar contestația formulată împotriva deciziei privind respingerea înregistrării candidaturii este nefondată.

Pentru considerentele arătate, în temeiul

art. 146 lit. f) din Constituție , al

art. 11 alin. (1) lit. B.a) , al

art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992 , precum și al

art. 11^2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de Partidul Popular și al Protecției Sociale, prin reprezentanții săi Dinu Constantin - secretar general și Gheorghe Vasile Cornel Ilie - președinte de onoare și președinte al Comisiei juridice a partidului împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 25 octombrie 2009 privind respingerea înregistrării candidaturii domnului Nicolae-Doru Popescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2009.

Hotărârea este definitivă, se comunică Biroului Electoral Central și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
__________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.