Decizia nr. 911/2009
privind reflectarea pe posturile de radio și de televiziune a referendumului național din data de 22 noiembrie 2009
prezumat în vigoare
Având în vedere dubla calitate a Consiliului Național al Audiovizualului, de garant al interesului public și de unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale,
în scopul asigurării de către radiodifuzori a unei informări corecte și imparțiale a publicului în legătură cu evenimentele legate de referendumul național consultativ cu privire la trecerea la un parlament unicameral și reducerea numărului membrilor Parlamentului României la maximum 300 de parlamentari,
în conformitate cu dispozițiile
pentru organizarea unui referendum național,
ținând cont de prevederile
art. 15^1 și 30 din Legea nr. 3/2000
privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, cu trimiterile corespunzătoare la
Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 853/2009
privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României,
potrivit prevederilor
art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2009
privind organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 22 noiembrie 2009,
în conformitate cu dispozițiile
Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 187/2006
privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
art. 3 ,
10
și
art. 17 alin. (1) lit. d) pct. 11 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Național al Audiovizualului adoptă următoarea decizie:
Articolul 1
Campania pentru referendum se desfășoară în aceeași perioadă cu campania electorală a primului tur pentru alegerea Președintelui României.
Articolul 2
Campania pentru referendum la posturile de radio și televiziune, publice și private, este gratuită.
Articolul 3
Reflectarea campaniei pentru referendum se poate face prin intermediul emisiunilor informative și de dezbatere, precum și al spoturilor.
Articolul 4
Reflectarea evenimentelor și a temelor legate de referendum trebuie să respecte regulile privind echitatea, imparțialitatea, informarea corectă și pluralismul de opinii.
Articolul 5
La emisiunile de dezbatere dedicate campaniei pentru referendum pot participa și candidații pentru Președinția României, precum și reprezentanții partidelor politice.
Articolul 6
În temeiul obligației de a informa corect publicul, radiodifuzorii nu pot difuza, până la încheierea referendumului, consultări de tip televoting ale publicului prin intermediul sms-urilor, e-mail-urilor și telefoniei.
Articolul 7
Emisiunile de dezbatere și sondajele de opinie referitoare la referendum nu pot fi difuzate cu 24 de ore înainte de ziua de desfășurare a referendumului și până la închiderea votării.
Articolul 8
Nerespectarea prevederilor prezentei decizii se sancționează potrivit prevederilor
art. 91 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Președintele Consiliului Național al Audiovizualului, Răsvan Popescu București, 27 octombrie 2009. Nr. 911. __________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.