Ordin · Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalatiilor de Ridicat

Ordinul nr. 465/2009

privind aprobarea Metodologiei de atestare a personalului tehnic de specialitate în domeniul ISCIR

prezumat în vigoare

Data actului
28 septembrie 2009
Emitent
Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalatiilor de Ridicat
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 750 din 4 noiembrie 2009
Citează
2 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 1.951 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere dispozițiile

Legii nr. 64/2008

privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările și completările ulterioare,

în aplicarea

Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001

privind organizarea și funcționarea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, cu modificările și completările ulterioare,

inspectorul de stat șef al Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat emite următorul ordin:

Articolul 1

Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se aprobă Metodologia privind atestarea personalului tehnic de specialitate în domeniul ISCIR, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Persoanele fizice care doresc să presteze activitățile specifice prescripțiilor tehnice trebuie să se ateste în condițiile metodologiei prevăzute la art. 1.

Articolul 3

Orice prevedere contrară prezentului ordin se abrogă cu data intrării în vigoare a prezentelor dispoziții.

Articolul 4

Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Inspectorul de stat șef

al Inspecției de Stat

pentru Controlul Cazanelor,

Recipientelor sub Presiune

și Instalațiilor de Ridicat,

Mircea Vasile Zegrean

București, 28 septembrie 2009.

Nr. 465.

Anexa METODOLOGIE 28/09/2009

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.