Decizia nr. 1261/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) și f) și alin. (3) lit. a) și d) și ale

art. 84 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Barry Mohamed în Dosarul nr. 689/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curții că partea Oficiul Român pentru Imigrări a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 689/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) și f) și alin. (3) lit. a) și d) și ale

art. 84 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Barry Mohamed într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații introduse împotriva deciziei Oficiului Român pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București de returnare a acestuia de pe teritoriul României.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că este neconstituțională stabilirea existenței unei căsătorii de conveniență de către un funcționar public, în urma unei verificări "sumare, subiective și arbitrare". Precizează că declararea căsătoriei sale ca fiind de conveniență echivalează cu o desfacere forțată a acesteia, iar obligarea sa la părăsirea teritoriului României produce riscul "afectării grave și iremediabile a relațiilor de familie". Se mai arată că prin decizia de returnare i se restrânge dreptul de a-și alege liber domiciliul în România, la domiciliul conjugal.

În ceea ce privește termenul de 10 zile în care poate contesta decizia de returnare, arată că acesta este "prea scurt și imprecis" în privința momentului de la care începe să curgă.

În acest sens, susține că acesta ar trebui să fie momentul de la care cetățeanului străin i s-a pus la dispoziție o traducere integrală a actului administrativ în limba maternă și în limba oficială folosită de străin în relațiile sale cu autoritățile statului în care domiciliază. Apreciază că i se aplică "un regim discriminatoriu și degradant", deoarece, pe de o parte, termenul de 10 zile mai sus menționat coincide, ca întindere în timp, cu cel în care o persoană condamnată penal poate să declare recurs, iar, pe de altă parte, i se aplică același regim juridic ca unei persoane declarate indezirabile.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul opinează în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) și f) și alin. (3) lit. a) și d) și ale

art. 84 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) și f) și alin. (3) lit. a) și d): "(1) Oficiul Român pentru Imigrări refuză prelungirea dreptului de ședere obținut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de conveniență.

(2) Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de conveniență pot fi următoarele:

a) coabitarea matrimonială nu există; (...)

f) soții sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia; (...).

(3) Constatarea elementelor prevăzute la alin. (2) se realizează de către ofițerul de interviu. Aceste elemente pot rezultă din:

a) datele obținute în urma interviului; (...)

d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare.";

- Art. 84 alin. (1): "(1) Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel București, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este irevocabilă."

În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia invocă următoarele dispoziții din Constituție: art. 16 "Egalitatea în drepturi", art. 18 - "Cetățenii străini și apatrizii", art. 25 - "Libera circulație", art. 26 - "Viața intimă, familială și privată", art. 48 - "Familia" și art. 53 - "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în jurisprudența sa, concretizată în

Decizia nr. 132 din 21 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, a reținut că dispozițiile legale criticate cuprind elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că o căsătorie este de conveniență, precum și mijloacele concrete din care rezultă aceste elemente. Dacă la data depunerii cererii prin care se solicită prelungirea dreptului de ședere nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile generale și condițiile speciale prevăzute de lege, constatându-se astfel existența vreunui element ce determină calificarea căsătoriei ca fiind de conveniență, Oficiul Român pentru Imigrări (fosta Autoritate pentru Străini) va refuza străinului prelungirea acestui drept.

Autorul prezentei excepții de neconstituționalitate critică modalitatea concretă în care ofițerul de interviu al Oficiului Român pentru Imigrări a verificat împrejurările din care a rezultat caracterul de conveniență al căsătoriei invocate ca motiv de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul României. Curtea Constituțională nu se poate pronunța cu privire la acest tip de critici. Cu prilejul soluționării contestației împotriva deciziei de returnare, curtea de apel competentă teritorial va fi cea care va examina legalitatea și temeinicia acesteia, analizând și modul de efectuare a verificărilor făcute de funcționarii Oficiului Român pentru Imigrări, pentru a stabili dacă acestea au fost, într-adevăr, "sumare, subiective și arbitrare" - așa cum susține autorul excepției -, și va aprecia dacă acestea pot conduce la calificarea căsătoriei ca fiind de conveniență.

De altfel, pronunțându-se asupra constituționalității prevederilor

art. 64 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

în varianta anterioară republicării, care corespund, în prezent, articolului 63 alin. (1) din ordonanța de urgență republicată (prin

Decizia nr. 350 din 2 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006), Curtea a statuat că acestea instituie o prezumție relativă care poate fi răsturnată prin proba contrară, în sensul că străinul care solicită prelungirea dreptului de ședere are posibilitatea de a demonstra, prin orice mijloace de probă, caracterul efectiv și neechivoc al căsătoriei a cărei existență a invocat-o în fundamentarea cererii sale. Dispoziția legală criticată nu afectează în niciun fel dreptul la respectarea vieții private și de familie, prevăzut la art. 26 din Constituție, ci are menirea de a sancționa acele cazuri în care, prin încheierea căsătoriei, s-au urmărit alte scopuri decât cele firești și legale, nefiind întemeiată nici critica prin raportare la prevederile constituționale ale art. 48 alin. (1) referitor la principiul întemeierii familiei pe căsătoria liber consimțită între soți. Pentru aceleași motive, Curtea constată că nu poate reține criticile autorului excepției potrivit cărora declararea căsătoriei sale ca fiind de conveniență echivalează cu o desfacere forțată a acesteia, iar obligarea sa la părăsirea teritoriului României produce riscul "afectării grave și iremediabile a relațiilor de familie".

În ceea ce privește dispozițiile

art. 84 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , autorul excepției susține că termenul de 10 zile în care poate contesta decizia de returnare este "prea scurt și imprecis" în privința momentului de la care începe să curgă, arătând că acesta ar trebui să fie momentul de la care cetățeanului străin i s-a pus la dispoziție o traducere integrală a actului administrativ în limba maternă și în limba oficială folosită de străin în relațiile sale cu autoritățile statului în care domiciliază. Curtea constată că o astfel de afirmație nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci o simplă opinie a autorului cu privire la o viitoare reglementare legală care să cuprindă această precizare. Or, Curtea Constituțională nu își poate aroga competențe legislative, fără să eludeze prevederile art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. Ca o expresie a acestei norme constituționale,

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

stabilește că instanța de contencios constituțional nu poate să modifice sau să completeze prevederile supuse controlului său.

Curtea Constituțională constată, totodată, că prevederile

art. 84 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

au vocația de a se aplică în mod egal tuturor celor care intră sub incidența acestora, fără privilegii și fără discriminări, astfel că nu se poate reține critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție. În plus, faptul că lungimea termenului în care poate fi contestată decizia de returnare este aceeași cu a altor termene procedurale, caracteristice altor instituții juridice, nu contravine niciunei norme constituționale.

În fine, Curtea constată că prevederile art. 25 din Legea fundamentală nu au incidență în cauză, întrucât ipoteza normei constituționale are în vedere numai cetățenii români, doar acestora fiindu-le asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) și f) și alin. (3) lit. a) și d) și ale

art. 84 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Barry Mohamed în Dosarul nr. 689/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 octombrie 2009.