Decizia nr. 1416/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) coroborat cu art. 82 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Tudorel Toader - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) coroborat cu
art. 82 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Li Zongping în Dosarul nr. 4.229/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4.229/2/2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) coroborat cu
art. 82 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Li Zongping într-o cauză având ca obiect anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României emise de Oficiul Român pentru Imigrări și prelungirea dreptului de ședere în scopul desfășurării de activități comerciale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele de lege criticate "sunt lipsite de precizie și claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în înțelesul dat de practica jurisprudențială a Curții Europene a Drepturilor Omului". Arată că acestea nu oferă "o indicare precisă a normelor aplicabile în situația sa și nu protejează suficient împotriva arbitrariului și abuzurilor Oficiului Român pentru Imigrări pe străinii beneficiari ai unui drept de ședere temporară pentru desfășurarea de activități comerciale care au realizat în România investiții de capital și tehnologie de peste 100.000 EUR". Susține că textele de lege criticate ar trebui să cuprindă precizări cu privire la situația în care depășirea perioadei aprobate constituie ședere ilegală de natură să justifice emiterea unei dispoziții de returnare. Mai arată că acestea "au încurajat autoritatea pârâtă la decizii arbitrare în sensul că, în numeroase situații similare cu a reclamantului, când alți străini au înregistrat întârzieri la prelungirea dreptului de ședere, a aprobat cererea acestora, sancționând respectiva întârziere cu amendă, și nu cu emiterea unei decizii de returnare, ca în cazul reclamantului". Susține că, în urma aplicării textelor de lege criticate, poate înregistra pierderi financiare majore, care ar duce la falimentarea societății comerciale la care este asociat unic și la pierderea investițiilor imobiliare realizate în România.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege ce formează obiect al excepției sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (1) coroborat cu
art. 82 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 11 alin. (1): "Străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere.";
- Art. 82 alin. (3): "(3) Decizia de returnare dă posibilitatea străinului să părăsească țara neînsoțit, astfel:
a) în termen de 15 zile, pentru:
(i) străinul a cărui ședere a devenit ilegală;
(îi) străinul a cărui viză a fost anulată sau revocată;
(iii) foștii solicitanți de azil pentru care s-a finalizat procedura de azil;
b) în termen de 30 de zile, pentru străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de ședere temporară ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept;
c) în termen de 90 de zile, pentru:
(i) străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de ședere temporară pentru desfășurarea de activități comerciale ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept, precum și membrii de familie ai acestuia care au beneficiat de un drept de ședere pentru reîntregirea familiei;
(îi) străinul căruia i-a încetat dreptul de ședere permanentă, dacă nu îndeplinește condițiile de prelungire a dreptului de ședere temporară pentru unul din scopurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."
În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 44 din Constituție și celor ale art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la protecția dreptului de proprietate privată.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în cauza de față, autorul acesteia este nemulțumit, în primul rând, de modul în care Oficiul Român pentru Imigrări face aplicarea normelor ce constituie obiectul excepției. În plus, din motivarea excepției se înțelege că se tinde la o modificare a prevederilor de lege criticate, în sensul introducerii anumitor precizări. Or, aceste aspecte excedează competenței Curții Constituționale, care nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a legii de către Oficiul Român pentru Imigrări, întrucât aceasta ar însemna o imixtiune în activitatea autorităților publice, de natură să aducă atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat. Totodată, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională nu poate modifica sau completa prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate, acest text de lege fiind o consecință a dispozițiilor constituționale care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) coroborat cu
art. 82 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Li Zongping în Dosarul nr. 4.229/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, prof. univ. dr. TUDOREL TOADER Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.