Decizia nr. 1440/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 399 și art. 720^8 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Tudorel Toader - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 399 și art. 720^8 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Valmet Producțion" - S.R.L. din Hunedoara în Dosarul nr. 2.254/243/2008 al Tribunalului Hunedoara - Secția civilă.
La apelul nominal răspunde, pentru partea Societatea Comercială "Rominko" - S.A. din București, doamna avocat Maria Acostăchioae, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Apărătorul părții prezente solicită respingerea excepției, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale. În acest sens, depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Invocă jurisprudența în materie a Curții.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 23 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.254 243/2008, Tribunalul Hunedoara - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 399 și art. 720^8 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Valmet Producțion" - S.R.L. din Hunedoara.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece art. 399 din Codul de procedură civilă limitează apărările contestatorului doar la chestiuni de procedură, iar art. 720^8 permite persoanelor care au calitatea de comerciant să pornească acte de executare silită în temeiul unor hotărâri judecătorești care nu au caracter definitiv, spre deosebire de persoanele neavând această calitate, care nu pot cere executarea silită decât pe baza unor hotărâri definitive.
Tribunalul Hunedoara - Secția civilă consideră că excepția este neîntemeiată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 399 și art. 720^8 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
- Art. 399: "Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.
Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.";
- Art. 720^8: "Hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială sunt executorii. Exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea."
Textul constituțional invocat este cel al art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.
Examinând excepția, Curtea observă că asupra constituționalității dispozițiilor art. 399 din Codul de procedură civilă s-a mai pronunțat, de exemplu prin
Decizia nr. 249 din 12 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iulie 2003,
Decizia nr. 722 din 17 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008, și
Decizia nr. 1.410 din 16 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 26 martie 2009.
Curtea a reținut, în esență, "că procedura contestației la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul soluționării contestației, instanța nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicțională în fața cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părțile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluție contrară sub acest aspect ar nesocoti principiul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
De altfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea competenței instanțelor și a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ținut desigur ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituțional".
În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu creează nicio discriminare între părțile raportului juridic, întrucât nu se poate reține o similitudine între situația juridică a debitorilor și cea a creditorilor, de natură să permită caracterizarea regimului juridic diferențiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu.
Referitor la constituționalitatea
art. 720^8 din Codul de procedură civilă, Curtea, prin Decizia nr. 578 din 14 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2009, făcând referire la jurisprudența anterioară, a statuat că "art. 720^8 din Codul de procedură civilă dă expresie principiului celerității în ceea ce privește executarea hotărârilor pronunțate în cauze comerciale, instituind în acest scop un tratament juridic diferențiat pentru părțile unui litigiu comercial", precum și că, "în ipoteza admiterii apelului și a schimbării în tot sau în parte a hotărârii care a fost deja executată, cel prejudiciat are dreptul la întoarcerea executării, etapă procesuală în care își va putea formula toate apărările pe care le consideră necesare, beneficiind de toate garanțiile unui proces echitabil".
Curtea a mai reținut că, potrivit art. 280 alin. 1 din Codul de procedură civilă, debitorul are deschisă calea unei acțiuni pentru suspendarea execuției vremelnice, cerere care se va judeca de instanța de apel, dispozițiile art. 403 alin. 3 din același cod fiindu-i aplicabile.
Deosebit de această posibilitate, debitorul are deschisă și calea unei contestații la executare în temeiul prevederilor art. 399 alin. 1 din Codul de procedură civilă, putând beneficia chiar și de o suspendare a executării silite potrivit art. 403 alin. 1 din același cod, condiționat de depunerea unei cauțiuni fixate de instanță, astfel încât susținerile referitoare la încălcarea principiului egalității în drepturi sunt neîntemeiate.
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele cuprinse în aceste decizii își mențin valabilitatea și în cauza de față.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 399 și art. 720^8 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Valmet Producțion" - S.R.L. din Hunedoara în Dosarul nr. 2.254/243/2008 al Tribunalului Hunedoara - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, prof. univ. dr. TUDOREL TOADER Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.